ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3302/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3302/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra recursului

de față,

Reclamantul H.V., în nume

propriu și ca administrator al SC H. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC D.L. SRL

Oradea la plata sumei de 7000 dolari S.U.A. reprezentând diferența dintre suma

de 50.000 dolari S.U.A. la care s-a obligat pârâta față de reclamant prin pct.

A al tranzacției încheiate la 11 septembrie 2003 și suma de 43.000 dolari S.U.A.

achitată până în prezent în contul acelei datorii.

Un alt capăt de cerere

privea obligarea pârâtei la livrarea cantității de 800 t ciment de import,

echivalentul calității II BS 32,5 în valoare de 50.000 dolari S.U.A., obligație

asumată prin tranzacție sau, în cazul nelivrării, obligarea la plata sumei și a

daunelor interese echivalente cu dobânda legală stabilită de B.N.R., calculate

asupra sumei restante de la plata scadenței obligației neexecutate și până la

plata efectivă a acesteia.

Motivându-și acțiunea

reclamanta arată că, prin tranzacție, H.V., H.E. și SC H. SRL s-au obligat să

cedeze societății pârâte părțile sociale deținute la mai multe societăți, în

schimbul sumei de 100.000 dolari S.U.A. din care 50.000 dolari plătibili în

cont iar 50.000 dolari S.U.A. în marfă, respectiv 800 t ciment, obligațiile nu

au fost executate existând toate condițiile angajării răspunderii contractuale

a pârâtei.

Acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 969 și 1073 și următoarele C. civ.

Tribunalul Satu Mare, prin

sentința civilă nr. 1278 din 20 iunie 2006, a respins excepția prematurității

acțiunii și a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, reținând că pârâta nu

este în culpă; ea și-a îndeplinit obligațiile asumate; reclamanta nu a dovedit

existența unui prejudiciu și nici nu și-a executat propriile obligații astfel

că nimeni nu se poate prevala de propria culpă.

S-a apreciat că nu sunt

îndeplinite condițiile antrenării răspunderii contractuale ale pârâtei.

În apelul reclamanților,

Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 5 din 23 ianuarie 2007, a respins, ca nefondat, acest apel.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a considerat că, a fost reținută corect încălcarea

obligațiilor asumate de reclamanți. Astfel reclamantul H.V. confirmă că

societatea D.L. SRL a achitat suma de 43.000 dolari S.U.A. pentru părțile

sociale cesionate, din care 5000 dolari S.U.A. plătiți în avans.

Administratorul SC D.L. SRL

a desemnat expert pentru auditul financiar; expertiza a fost comunicată

reclamantului H.V. însă acesta nu a formulat obiecțiuni; contrar înțelegerii

stabilite reclamantul H.V.a refuzat să discute raportul de audit pentru a se

putea lua măsurile ce se impuneau față de concluziile acestui raport.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Se susține că au fost

ignorate principiile contradictorialității administrării probelor și principiul

egalității administrării probelor.

Se arată că raportul contabil

este o expertiză extrajudiciară și era necesară o expertiză contabilă în cadrul

procesului pentru a se respecta dreptul la apărare.

Pe de altă parte, în mod

greșit s-a stabilit că recurenții nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale

și că sunt de rea credință care nici nu s-a invocat astfel că se depășesc

limitele legale.

Recurenții susțin că

instanțele au omis a analiza că excepția neexecutării poate opera doar dacă

neexecutarea este suficient de importantă pentru a paraliza sau suspenda

îndeplinirea obligațiilor celeilalte părți, că părțile trebuiau să nu fi

convenit un termen de executare a obligațiilor și că aceste obligații trebuie

să fie simultane.

Se mai arată că, în

condițiile în care intimata a achitat mai puțin de jumătate din prețul

cesiunii, că este în culpă sau chiar de rea credință iar lipsa colaborării cu

intimata pentru efectuarea raportului contabil definitiv reprezintă

neîndeplinirea unei obligații minore.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Cu privire la ignorarea

principiilor contradictorialității și egalității administrării probelor se

constată că reclamanții nu au solicitat la 13 iunie 2006 când cauza s-a judecat

în fond nici o probă cu expertiză iar în motivele de apel menționează că nu

abandonează ideea unei expertize judiciare pentru evaluarea societății L.I.

Cererea de probatorii cu

solicitarea unei expertize care să valorifice toate datele contabile existente

în probațiune și raporturile dintre părți s-a formulat la 23 ianuarie 2007 și

partea nu s-a prezentat pentru a lămuri susținerea din această cerere, se

constată că ea viza tot evaluarea situației economice a societății L.I. SA.

În aceste condiții nu se

poate susține că s-au încălcat principiile contradictorialității și egalității

administrării probelor deoarece instanța de apel a respins întemeiat cererea de

probațiune având în vedere că privea o societate care nu era parte în litigiu,

că temeiul acțiunii era o tranzacție încheiată între părți și că acestea se

obligaseră în tranzacție să facă audit financiar și acesta s-a și făcut.

Nu a fost încălcat nici

dreptul la apărare având în vedere obiectul acțiunii care nu includea

analizarea tuturor raporturilor dintre părți ci doar plata unei diferențe de

sume în baza tranzacției.

Referitor la îndeplinirea

sau neîndeplinirea obligațiilor și la aplicabilitatea excepției de neexecutare

se constată că instanța de apel nu a analizat superficial această excepției ci

în limitele acțiunii reținând, în principal că pârâta nu este în culpă și că ea

și-a executat obligațiile pe când reclamanta este cea care nu și-a executat

obligațiile asumate prin tranzacție neputându-se invoca propria culpă.

Câtă vreme raportul de audit

financiar întocmit nu a fost supus discuției pentru a se putea propune măsuri

de comun acord și de aceasta se fac vinovați reclamanții, ei nu pot pretinde

executarea în continuare a obligațiilor pârâtei care și-a executat, în mare

parte, obligațiile rezultând din tranzacție.

Negăsindu-se întemeiate

motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ., vor fi obligați recurenții reclamanți la plata sumei de 669,2 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată către intimata pârâtă, reprezentând contra-valoare

cheltuieli de transport conform biletelor de tren depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanți SC H. SRL ODOREU și H.V. împotriva deciziei nr. 5/C/2007-A din 23

ianuarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții la 669,2

lei cheltuieli de judecată intimatei-pârâte SC D.L. SRL Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 24 octombrie 2007.