ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 442/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la această Instanță la data de 6 februarie 2007,

reclamanta F.L., în

contradictoriu cu pârâtul M.M.S.S.F., a solicitat obligarea acestuia la plata

sumelor reprezentând primă de concediu pe anii 2001, 2002, 2003 și 2004,

actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data

plății efective.

În motivarea acțiunii, scutită de obligația achitării taxei judiciare

de

timbru și

timbru judiciar, reclamanta a arătat că este funcționar public din anul 2000,

funcție în care a activat la pârât între anii 2001 - 2004, inclusiv și potrivit

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, este îndreptățită, pe lângă

indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu.

Este

adevărat, a precizat în continuare reclamantul, că printr-o serie de acte

normative emise de Guvernul României, s-a dispus suspendarea aplicării

prevederilor legale precitate în ceea ce privește prima de concediu, și

suspendarea este neconstituțională și nelegală, iar dispozițiile legale privind

suspendarea au fost normative anulate privind adoptarea bugetului public și

și-au încetat efectul la sfârșitul fiecărui an bugetar.

În susținerea

acțiunii, reclamanta a atașat în copie, certificată, înscrisurile la care a

făcut referire.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1238 din 9 mai 2007 a admis acțiunea reclamantei F.L. și a obligat pârâtul la plata către

reclamantă a sumelor reprezentând prima de concediu cuvenită pe anii 2001 - 2004

actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data

plății efective.

Pentru a pronunța această

hotărâre Instanța de Fond a reținut, în esență, că reclamanta în calitate de

funcționar public are dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999, iar pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.

161 alin. (4) C. muncii a respins cererea privind daunele interese solicitate.

Verificând din oficiu

prescripția dreptului la acțiunea pentru perioada 2001 - 2002 se constată că

aceasta nu operează pentru că suspendarea dreptului la plata primelor de

concediu face inoperantă curgerea termenului de prescripție conform art. 7

alin. (3) din Decretul nr. 167/1985 privind prescripția extinctivă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs M.M.F.E.Ș. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul, în dezvoltarea

motivelor de recurs, susține că Instanța de Fond nu a observat că legile

bugetului de stat pentru anii 2001 - 2005 au fost adoptate și promulgate

potrivit prevederilor Constituției României, iar aplicarea lor este

obligatorie, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Se mai arată că și în anul

2006, potrivit alin. (5) al art. 5 din Legea nr. 379/2005 al bugetului de stat

pentru anul 2006 și alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 380/2005 al asigurărilor

sociale de stat pentru anul 2006 prevederile din actele normative în vigoare

referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost

suspendate până la data de 31 decembrie 2006.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Criticile aduse hotărârii Instanței de Fond sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu au nici un suport legal, și nu

fac decât să prezinte perioadele de timp și actele normative prin care acest

drept a fost suspendat.

Potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu”.

Or, dispozițiile textului de

lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate din moment ce

printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la

primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada

anilor 2001 - 2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită

(privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și

reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul

normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească

valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a

cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să

devină lipsit de orice valoare.

Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță i se cuvine reclamantei,

iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport

juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor,

concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații

juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată

fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au

fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că

potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are

dreptul la o primă de concediu.

De altfel prin O.U.G. nr. 146/2007 s-a reglementat

modalitatea de plată a primelor de vacanță suspendate în perioada 2001 - 2006.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.M.F.E.Ș. împotriva sentinței civile nr. 1238 din 9 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2008.