ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1951/2007

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 300 din 23 octombrie 2006 pronunțată în dosarul

nr. 400/43/2006, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul S.M.

Prima instanță a reținut în fapt

următoarele:

La data de 4 august 2006, prin cererea directă, petiționarul S.M. a

solicitat Curții de Apel Târgu Mureș, ca instanță de executare, completarea

dispozitivului sentinței penale nr. 14 din 12 mai 2004 pronunțată în dosarul

penal nr. 637/2003 al Curții de Apel Târgu Mureș, în sensul adăugării

dispozițiilor ce au rezultat din aplicarea prevederilor ari.91

3

alin. (6)

C. proc. pen., respectiv

„distrugerea înregistrărilor care nu au fost folosite ca mijloace de probă la

judecarea cauzei".

Cererea se înscrie în prevederile art. 196

C. proc. pen., raportat

la art. 195 C. proc. pen.

Solicitat fiind de către instanță pentru a indica casetele audio la

care face referire, petiționarul a susținut că pe parcursul urmăririi penale,

procurorii P.N.A., i-au prezentat cea. 300 de file cu transcrieri a unor

interceptări telefonice înregistrate pe 16 casete audio.

Odată cu trimiterea în judecată, la dosarul de urmărire au fost atașate

doar 25 file cu transcrierile, ceea ce reprezintă circa 8 % din totalul filelor

transcrise. Se susține că restul transcrierilor „au fost și sunt păstrate în

custodia P.N.A.” și periodic, în publicațiile locale apar „calupuri” care îi

lezează flagrant dreptul la propria imagine.

În conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, la data

judecării cauzei, 12 mai 2004, instanța avea obligația de a dispune

„distrugerea înregistrărilor care nu au fost folosite ca mijloace de probă în

cauză”. Potrivit textului legal invocat „celelalte înregistrări vor fi păstrate

până la arhivarea dosarului”.

Instanța de fond a audiat în prezența inculpatului S.M. și a avocatului

său, la termenul din 9 martie 2004, toate casetele audio atașate dosarului de

urmărire penală. în acest sens, pachetul sigilat, în care se aflau 8 casete

audio, a fost desigilat în prezența părților și în timpul audierii s-au

comparat cele transcrise cu cele auzite.

Deși inculpatul și-a contestat vocea și autenticitatea înregistrărilor,

nu a formulat nici o cerere în vederea expertizării tehnice a acestora.

Toate înregistrările au fost folosite drept probe în cauză, nefiind

evidențiate înregistrări care nu au avut legătură cu faptele sau persoanele

deduse judecății.

Ca atare, instanța nu a avut temei legal să dispună distrugerea acestor

înregistrări, care și în prezent sunt păstrate la dosarul cauzei, dispus spre

arhivare.

Se remarcă faptul că niciodată, pe parcursul cercetării judecătorești,

inculpatul personal sau prin avocat, nu a invocat faptul că ar mai exista și

alte înregistrări, ceea ce exclude „omisiunea" instanței de a se pronunța

conform art. 91

3

alin. (6) C. proc. pen.

Mai mult, s-a subliniat faptul că instanța a fost sesizată potrivit art.

317 C. proc. pen., cu faptele și persoanele arătate în actul de sesizare,

probele referitoare la obiectul judecății fiind indicate în rechizitoriu.

Ori atâta vreme cât în dosarul de urmărire penală nu s-au aflat alte

casete, cât inculpatul, în prezent petiționar, nu a invocat existența altor

înregistrări, cât părțile s-au mărginit la exercitarea dreptului la apărare,

respectiv acuzare, doar cu privire la infracțiunile cu care a fost sesizată

instanța, nu se poate invoca nici incidența prevederilor art. 196 C. proc.

pen., raportat la art. 195 C. proc. pen., referitoare la înlăturarea unor

omisiuni vădite.

împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul S.M. criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât conform art. 91

3

alin.

(6) C. proc. pen., în vigoare la data pronunțării sentinței de condamnare,

instanța trebuia să dispună prin încheiere distrugerea înregistrărilor care nu

au fost folosite ca mijloace de probă în cauză, iar celelalte înregistrări se

păstrează până la arhivarea dosarului.

Recurentul susține că întrucât această dispoziție legală nu a fost

respectată este prejudiciat moral și material solicită casarea hotărârii

pronunțate în cauză,

Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de

petent, cât și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul formulat este fondat.

Din actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele:

Prin sentința penală nr. 14 din 12 mai 2004, Curtea de Apel Tg. Mureș,

secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 4029 din 28 iulie 2004 a

înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petentul S.M. a fost

condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea mai

multor infracțiuni, între care unele fiind infracțiuni de corupție, fiind pus

în libertate, după executarea pedepsei la data de 8 august 2006.

Anterior acestei date, la 4 august 2006, petentul a solicitat instanței

de executare să se pronunțe, în temeiul art. 91

3

alin. (6) C. proc.

pen., cu privire la distrugerea înregistrărilor convorbirilor interceptate,

înregistrări care nu fac obiectul probatoriului administrat în cauză, ci

privesc viața sa privată.

Prima instanță a încadrat, în drept, solicitarea petentului în

dispozițiile art. 196 C. proc. pen., referitoare la înlăturarea unor omisiuni

vădite, iar în motivarea hotărârii a reținut, printre altele că petentul, pe

parcursul soluționării cauzei în care a fost condamnat, nu a invocat existenta

altor înregistrări, în afara celor care au constituit mijloace de probă, care

să atragă dispozițiile art. 91

3

alin. (6) C. proc. pen., referitoare

la distrugerea

înregistrărilor care nu au

legătură cu faptele sau persoanele deduse judecății.

În raport de aceste împrejurări și de faptul că la dosarul cauzei nu

există alte aceste în afara celor care au fost arhivate la dosarul cauzei, s-a

apreciat că este exclusă „omisiunea” instanței de a se pronunța conform temeiului

invocat.

Înalta Curte constată că prima instanță

nu a soluționat fondul cauzei cu

care a fost investită.

Astfel, în mod greșit instanța a calificat cererea recurentului ca

fiind o cerere prin care se solicită înlăturarea unor omisiuni vădite.

Art. 196 C. proc. pen., reglementează

situația când instanța, ca

urmare a unei omisiuni vădite,

nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți,

apărători potrivit art. 189 sau 190, precum și cu privire la restituirea

lucrurilor (instituție reglementată de art. 169 C. proc. pen.) sau la ridicarea

măsurilor asigurătorii.

Ori, solicitarea recurentului referitoare la aplicarea art. 91

3

alin. (6) C. proc. pen., în vigoare atât la data pronunțării hotărârii de

condamnare, cât și la introducerea cererii pe rolul Curții de Apel Tg. Mureș

referitoare la distrugerea înregistrărilor care nu au fost folosite ca mijloace

de probă în cauză, după cum se observă nu se încadrează în situațiile expres și

limitativ prevăzute de art. 196 C. proc. pen.

Instanța fondului a fost investită cu o cerere întemeiată pe

dispozițiile art. 91

3

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum era

reglementat înaintea modificărilor aduse prin Legea nr. 256/2006, iar aceasta a

făcut referiri la atitudinea procesuală a petentului (în sensul că acesta deși

a contestat autenticitatea înregistrărilor și a vocii sale nu a solicitat,

efectuarea unei expertize, precum și faptul că pe parcursul cercetării

judecătorești acesta nu a invocat faptul că ar mai exista și alte înregistrări,

sigur, cu condiția să cunoască despre existența acestora), fără a se pronunța

practic asupra fondului cauzei.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art.

385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

, va admite

recursul formulat de petent, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Cu prilejul rejudecării, instanța va avea în vedere și modificările

legislative, în vederea stabilirii temeiurilor juridice aplicabile în speță.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de petiționarul S.M. împotriva încheierii nr. 30

din 23 octombrie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Casează încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2007.