ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 678/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 678/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 6 martie 2008, reclamanta SC C. SRL Oradea, în faliment, prin fostul administrator, B.I., a solicitat anularea Deciziei nr. 61 din 2 august 2006 emisă de A.N.A.F. , D.G.A.M.C. și trimiterea spre competentă soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei de imputare nr. 65 27 aprilie 2006 către D.G.F.P. Bihor. În motivarea acțiunii s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă contestația ca fiind depusă de o persoană fără calitate procesuală activă și ca nedepusă în termen. Prin sentința civilă nr. 96/2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă reținându-se că fostul administrator nu mai avea calitatea de a formula acțiune în numele societății aflate în faliment.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs în termen reclamanta SC C. SRL – în faliment, prin avocat C.O. În motivarea recursului s-a arătat că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 69 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pct. 175.2 din Normele metodologice de aplicare a art. 176 C. proc. fisc. adaugă la lege; că instanța nu s-a pronunțat asupra tardivității contestației formulate la A.N.A.F. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Din probele administrate în cauză se reține că față de SC C. SRL Oradea, prin încheierea nr. 530 din 24 octombrie 2005 a Tribunalului Bihor, în baza art. 38 din Legea nr. 64/1995, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii falimentului și dizolvării societății, desemnând lichidator pe SC C.V.A.
SRL. Conform art. 50 din Legea nr. 64/1995, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare iar potrivit art. 49 din aceeași lege, toate actele efectuate de debitor ulterior deschiderii producerii, sunt nule. La data formulării acțiunii, 10 martie 2008, era în vigoare Legea nr. 85/2006, care a abrogat Legea nr. 64/1995. Potrivit art. 47 alin. (4) din Legea nr. 64/1995, dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului. Art. 1 pct. 30 din Legea nr. 64/1995 stabilește că ridicarea dreptului de administrare atrage suspendarea mandatului administratorului debitorului, conducerea fiind preluată de lichidator. Prin această dispoziție legală se instituie un mandat al lichidatorului, în concordanță cu dispozițiile art. 67 C. proc.
civ., care menționează că părțile pot să exercite drepturile procedurale prin mandatar. Acțiunea societății comerciale a fost formulată de fostul administrator, B.I., prin avocat, administrator care nu mai avea calitatea de reprezentant al societății aflate în faliment, în temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate. Ca urmare, instanța de fond în mod legal a respins acțiunea ca fiind făcută de o persoană fără calitate și nu a mai avut a analiza motivele acțiunii referitoare la decizia constată. În ce privește invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 69 alin. (2) C. proc. civ., se constată că nu au aplicabilitate, deoarece acțiunea a fost făcută de o persoană fără calitate (fostul administrator) prin avocat și nu de avocat ca reprezentant al societății comerciale.
De asemenea, nu se analizează prevederile pct. 175 din Normele metodologice de aplicare a art. 176 C. proc. fisc., întrucât acestea au fost avute în vedere de A.N.A.F. la propunerea Deciziei nr. 61/2006, decizie care nu poate fi verificată de instanță deoarece așa cum s-a menționat mai sus, acțiunea a fost respinsă pentru motivul că a fost formulată de o persoană fără calitate de reprezentant. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C. SRL Oradea împotriva sentinței civile nr. 96/CA din 26 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.