ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1670/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 22 februarie 2006, reclamantul B.E.J.A.M.Ș. a solicitat anularea deciziei de

impunere emisă de D.G.F.P. a Județului Călărași, a deciziei nr. 18 din 13

februarie 2006 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C., precum și suspendarea executării

celor două decizii în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul a contestat

actele administrative prin care pârâtele au stabilit obligația de a plăti suma

de 6.990.682 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată, dobânzi și penalități

de întârziere aferente, motivând că, potrivit atribuțiilor executorului

judecătoresc, a întocmit facturile fiscale de executare silită, însă nu a virat

T.V.A. la bugetul de stat pentru că această obligație revine cumpărătorilor

adjudecatari. Reclamantul a susținut că obligațiile executorului sunt

finalizate în momentul depunerii contravalorii bunurilor vândute și eliberarea

dovezii de adjudecare nu este condiționată de plata T.V.A., care constituie o

taxă datorată statului de adjudecatar, ca urmare a unei operațiuni de transfer

al dreptului de proprietate.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă

nr. 307 din 22 noiembrie 2006, prin care a respins acțiunea și cererea de

suspendare a executării.

Instanța de fond a menținut

actele întocmite de autoritățile pârâte, cu motivarea că, pentru vânzările de

bunuri supuse executării silite, reclamantul avea obligația să încaseze de la

cumpărătorii - adjudecatari contravaloarea bunurilor, inclusiv T.V.A., pe care

urma să o vireze la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data

la care adjudecarea a devenit executorie.

Susținerile reclamantului că

T.V.A. nu a fost achitată de către adjudecatari au fost respinse, reținându-se

că, potrivit pct. 58 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor

metodologice de aplicare a codului fiscal, obligația virării T.V.A. la bugetul

de stat revine persoanei abilitate de lege să efectueze vânzarea bunurilor,

respectiv biroului de executori de executori judecătorești.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamantul solicitând casarea hotărârii ca nelegală și

netemeinică.

Recurentul a susținut că

instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale referitoare la T.V.A. și la executarea silită, considerând că datorează T.V.A., deși debitorul obligației de

plată a T.V.A. aferentă bunurilor adjudecate este cumpărătorul - adjudecatar.

Recurentul a arătat că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale prin care a susținut

că toate executările efectuate au fost anulate prin hotărâri judecătorești

irevocabile și bunurile adjudecate s-au întors în patrimoniul debitoarei, ceea

ce determină anularea obligației de plată a T.V.A. aferentă.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond nu a

analizat și nu s-a pronunțat asupra tuturor apărătorilor formulate de

recurentul-reclamant cu privire la nelegalitatea obligației sale de a plăti la

bugetul statului taxa pe valoare adăugată pentru actele de adjudecare întocmite

în calitate de executor judecătoresc.

Față de împrejurarea că T.V.A.

aferentă a fost înscrisă de recurentul-reclamant în facturile fiscale și că

debitorul obligației de plată este cumpărătorul adjudecatar, nu a fost

examinată susținerea din acțiune că organele fiscale aveau posibilitatea să

recupereze taxa datorată de la adjudecatari.

De asemenea, nu a fost

analizată susținerea că toate actele de executare avute în vedere la întocmirea

deciziilor contestate au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile

și nu s-a stabilit care este consecința juridică pentru obligația de plată a T.V.A.

stabilită în sarcina recurentului-reclamant.

La dosarul cauzei, au fost

depuse o serie de hotărâri judecătorești de anulare a actelor de executare

silită întocmite de recurentul - reclamant, dar nu s-a verificat dacă

executările respective au fost avute în vedere de organele de control și nu s-a

stabilit dacă se mai datorează sumele calculate, în condițiile în care a fost

anulat însuși faptul generator al obligației de plată a T.V.A.

Instanța de fond nu s-a

pronunțat nici asupra apărării referitoare la executările în care nu se achită

prețul efectiv și bunurile sunt adjudecate de creditori în contul creanței.

Recurentul-reclamant a

susținut că unele din executările efectuate s-au încadrat în această categorie,

iar instanța de fond nu a stabilit dacă se datorează T.V.A. și cine este

debitorul obligației de plată.

În consecință, nu au fost

avute în vedere toate elementele de fapt și de drept deduse judecății prin

contestația formulată de recurentul-reclamant, ceea ce impune rejudecarea

cauzei.

În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

B.E.J.A.M.Ș., împotriva sentinței civile nr. 3077 din 22 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2007.