ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2175/2015

Decizia nr. 2175/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 23 iunie 2009, formând obiectul dosarului nr. x/2/2009, SC A. SA a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău și Administrația Județeană a Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău solicitând anularea raportului de inspecție fiscală nr. 59.529 din 28 noiembrie 2008, a deciziei de impunere nr. 107 din 28 noiembrie 2008 și a Deciziei nr. 82 din 16 martie 2009 emise în soluționarea contestației precum și restituirea sumei de 3.979.354 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar și majorările de întârziere aferente.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele fiscale au procedat eronat prin nerecunoașterea deductibilității TVA în sumă de 3.355.708 lei, aferente serviciilor prestate de B., constând în intermedierea operațiunilor de vânzare-cumpărare a imobilelor - teren și construcție - proprietatea reclamantei.

Prin încheierea din 3 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus conexarea dosarului nr. x/2/2009 la Dosarul nr. x/2/2009 al aceleiași instanțe, având ca obiect anularea raportului de inspecție fiscală nr. 55.046 din 30 mai 2008, a deciziei de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 și a Deciziei nr. 3.541 din 27 octombrie 2008, acte prin care s-a respins ca neîntemeiată și nemotivată contestația societății pentru suma de 5.288.281 lei.

Cauza a fost soluționată într-un prim ciclu procesual prin Sentința nr. 1.976/9 februarie 2011 prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate atât excepțiile invocate de pârâți referitoare la inadmisibilitate, prematuritate, lipsa de obiect, lipsa de interes și lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cât și cererile conexe introductive de instanță.

Prin Decizia nr. 685 din 12 februarie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de părți și a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținând în esență, necercetarea fondului litigiului și nepronunțarea asupra motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă, în raport de prevederile legale naționale și comunitare, care au aplicabilitate directă.

În fond, după casare, prin Sentința civilă nr. 4008 din 13 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 22 alin. (5)/1 din C. fisc. și a pct. 572 din normele metodologice, introdus prin H.G. nr. 488/2009.

Prin aceeași hotărâre, instanța a admis în parte acțiunea și a anulat parțial raportul de inspecție fiscală nr. 55.046 din 30 mai 2008, decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 și decizia de soluționare a contestației nr. 351 din 27 octombrie 2008, numai în ceea ce privește impozitul pe profit aferent sumei de 19.953.879 lei reprezentând surplusul realizat din reevaluarea imobilizărilor corporale, impozitul pe profit în sumă de 24.470 lei, TVA în sumă de 82.122 lei și accesoriile aferente acestor sume.

Au fost respinse cererile privind anularea raportului de inspecție fiscală nr. 59.529 din 28 noiembrie 2008, a deciziei de impunere nr. 107 din 28 noiembrie 2008 și a deciziei de soluționare a contestației nr. 82 din 16 martie 2009, precum și cele referitoare la restituirea sumelor achitate în baza deciziilor de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 și nr. 107 din 28 noiembrie 2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că este nejustificată cererea formulată de reclamantă pentru sesizarea Curții Constituționale, pe de o parte textul din C. fisc. nefiind relevant, intrând în vigoare ulterior emiterii actelor administrative contestate, iar pe de altă parte fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate vizând un articol dintr-o hotărâre de guvern.

Referitor la excepțiile invocate de pârâte, prima instanță a constatat că acestea au fost soluționate irevocabil în primul ciclu procesual, casarea cu trimitere dispusă de instanța de recurs vizând rejudecarea pe fond a acțiunilor conexe.

Pentru a pronunța soluția de admitere în parte a acțiunii, instanța a reținut că, în urma raportului de inspecție fiscală nr. 55.046 din 30 mai 2008, prin decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată: impozit pe profit - 4.438.796 lei, majorări de întârziere aferente 598.642 lei; TVA - 3.657.604 lei, majorări de întârziere aferente - 607.645 lei.

Astfel, pentru anul 2005, s-a considerat că suma de 194.445 lei reprezintă cheltuieli nedeductibile și s-a stabilit un impozit pe profit de 35.877 lei, cu o diferență în plus față de cel declarat de 24.470 lei.

Pentru anul 2006, cheltuielile nedeductibile au fost reținute la sumele de 299.609 lei și respectiv, de 350.438 lei, pentru care s-a calculat un impozit pe profit de 111.633 lei cu o diferență de 102.721 lei.

Organele fiscale au stabilit pentru anul 2007 un impozit pe profit de 4.311.605 lei, reținând un profit impozabil de 26.947.531 lei, față de o pierdere fiscală declarată de societate de 802.975 lei.

A fost inclusă în categoria veniturilor impozabile și suma de 19.953.879 lei, reprezentând surplus din reevaluarea imobilizărilor corporale, concretizate în câștigul realizat din vânzarea de active în luna decembrie 2007.

Pentru același an 2007, organele fiscale au apreciat că este nedeductibilă suma de 17.671.777 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile prestate de societatea irlandeză B. în baza contractului de exclusivitate din 23 mai 2007, neexistând documente care să ateste realitatea tranzacției .

Cu privire la TVA s-a stabilit de către organele fiscale că societatea a declarat eronat ca fiind deductibilă taxa pe valoarea adăugată de 12.815.530 lei, suma reală cu acest titlu fiind de 4.652.485 lei, cu o diferență în minus de 8.163.045 lei, din care 8.029.931 lei TVA aferentă operațiunii de vânzare clădiri și terenuri în valoare de 42.262.797 lei, prin aplicarea eronată a regimului simplificat de TVA - taxare inversă, în loc de scutire fără drept de deducere.

În urma compensării TVA deductibilă de 4.652.485 lei cu TVA colectată în sumă de 9.154.458 lei, s-a stabilit TVA suplimentară de 3.657.604 lei, la care s-au adăugat majorările de întârziere aferente.

Instanța de fond a mai reținut că prin Decizia nr. 351 din 27 octombrie 2008 s-a respins contestația reclamantei pentru suma totală de 5.288.281 lei și s-a dispus desființarea parțială a deciziei de impunere pentru suma de 3.979.354 lei TVA.

Ulterior, în urma reverificării, s-au stabilit în sarcina societății obligații fiscale suplimentare, reprezentate de 3.371.709 lei TVA și 607.645 lei majorări de întârziere, în care sens a fost emisă decizia de impunere nr. 107 din 28 noiembrie 2008.

Prin decizia de soluționare a contestației nr. 82 din 16 martie 2009 s-a dispus respingerea cererii pentru TVA de 16.001 lei, majorări de întârziere de 12.500 lei și respectiv de 188.318 lei și 786 lei penalități de întârziere.

Cu privire la suma de 3.761.749 lei reprezentând TVA și majorări de întârziere, s-a dispus prin aceeași decizie suspendarea soluționării contestației până la soluționarea dosarului nr. x/2/2009 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Analizând actele dosarului în raport de susținerile invocate de reclamantă, instanța de fond a constatat referitor la impozitul pe profit aferent sumei de 19.953.879 lei că acesta a fost greșit stabilit, cu motivarea că surplusul din reevaluarea mijloacelor fixe evidențiat în contul de rezervă nu se impozitează dacă este menținut în capitalurile proprii ale societății, urmând a fi impozitate la momentul modificării destinației rezervei, distribuirii sau folosirii acesteia pentru acoperirea pierderilor fiscale, ori în cazul lichidării, divizării sau fuziunii firmei.

Astfel, instanța a reținut că, neavând loc o modificare a destinației ori o distribuție a rezervei, impozitul pentru surplusul realizat din reevaluarea bunurilor imobile - terenuri și clădiri - nu era scadent, plata fiind amânată.

Referitor la suma de 17.661.626 lei reprezentată de comisionul plătit de către reclamantă către B., judecătorul fondului a apreciat ca întemeiată constatarea organelor fiscale în sensul că nu s-a făcut dovada prestării efective a serviciilor de intermediere de către comisionar, suma fiind nedeductibilă la calculul impozitului pe profit.

Astfel, au fost considerate ca neconcludente înscrisurile depuse în condițiile în care din conceptul de prezentare a imobilului oferit spre vânzare de către reclamantă, întocmit de comisionar, nu rezultă data elaborării și nici nu reprezintă dovada că a fost folosit efectiv de către societatea irlandeză pentru găsirea unui cumpărător.

Referitor la impozitul pe profit de 24.470 lei stabilit suplimentar pentru anul 2005, instanța a constatat că suma a fost menționată în declarațiile privind impozitul pe profit total de 35.968 lei, și nu de doar 11.407 lei, cât au reținut organele fiscale în mod eronat.

În ceea ce privește TVA în sumă de 3.355.708 lei și majorările de întârziere aferente de 406.041 lei, stabilite pentru serviciile de intermediere în valoare de 5.054.410 euro, echivalentul a 17.661.625 lei, ce au format obiectul contractului încheiat cu B., instanța nu a analizat legalitatea impunerii întrucât prin Decizia nr. 82 din 16 martie 2009 s-a dispus suspendarea soluționării contestației, măsură care nu a fost criticată de reclamantă și nu există motive pentru anularea acesteia.

Referitor la suma de 8.029.931 lei TVA aferentă facturii fiscale din 20 decembrie 2007, reprezentând vânzarea de clădiri și terenuri în valoare de 42.262.797 lei, s-a reținut prin hotărârea recurată că este corectă aprecierea organelor fiscale în sensul că operațiunea se încadra în scutirea de TVA, fără drept de deducere.

Cât privește susținerea reclamantei că prin notificările trimise a optat pentru taxarea operațiunilor, instanța a constatat că aceste înscrisuri nu sunt opozabile, întrucât cele din mai 2007 nu se referă la livrarea de teren cu construcții în sensul art. 141 alin. (2) lit. f) C. proc. fisc., iar notificarea din 6 iunie 2008 a fost înregistrată ulterior începerii inspecției fiscale și întocmirii actelor de impunere din 30 mai 2008.

Referitor la TVA în sumă de 82.122 lei, colectată de reclamantă la vânzarea imobilului situat în Bacău, prima instanță a reținut că taxa nu este datorată, fiind declarată de societate și achitată la bugetul de stat la 16 decembrie 2004.

Instanța de fond a motivat respingerea cererii de restituire a sumelor achitate în baza celor două decizii de impunere a căror anulare s-a solicitat, pe considerentul că pentru stabilirea cuantumului exact al sumelor ce se impun a fi recuperate sunt necesare operațiuni de calcul și depunerea și a altor înscrisuri, ce se pot realiza în procedura administrativă prevăzută de art. 117 C. proc. fisc.

Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta SC A. SA Bacău, cât și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și respectiv Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, în nume propriu și ca reprezentant al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași.

Astfel, reclamanta a criticat sentința doar în ceea ce privește soluția referitoare la următoarele obligații fiscale suplimentare:

- impozitul pe profit în sumă de 2.825.860 lei, cu accesoriile aferente, determinat prin nerecunoașterea caracterului deductibil al cheltuielilor în sumă de 17.661.626 lei reprezentând comisionul plătit către B.;

- TVA de 3.355.728 lei și accesorii în sumă de 406.041 lei aferente serviciilor de intermediere prestate de societatea irlandeză;

- TVA în valoare de 8.029.931 lei aferentă facturii fiscale din 20 decembrie 2007, reprezentând vânzarea de clădiri și terenuri în valoare de 42.262.797 lei, considerată nedeductibilă fiscal.

Cu privire la impozitul pe profit reclamanta a arătat că, în dovedirea caracterului efectiv al prestării serviciilor de către B., a depus documente justificative și anume: - contractul de exclusivitate din 23 mai 2007 prin care societatea irlandeză a fost împuternicită să negocieze, să intermedieze și să reprezinte firma română în operațiunea de vânzare a imobilului; - conceptul expunerii pe piața internă și internațională a vânzării; - minuta din 31 iulie 2007 privind negocierea cu terțul cumpărător; antecontractul și contractul de vânzare -cumpărare, încheiate cu persoana identificată de comisionar; - facturile fiscale privind plata prețului vânzării și respectiv, a comisionului.

În raport de înscrisurile depuse, reclamanta a susținut prin recurs că s-a făcut dovada necesității și realității serviciilor de intermediere, valoarea comisionului facturat de societatea irlandeză constituind o cheltuială efectuată în scopul realizării de venituri, fiind deductibilă la calculul impozitului pe profit.

Reclamanta a învederat referitor la stabilirea în sarcina sa a obligației fiscale constând în TVA de 3.355.708 lei, cu accesorii aferente de 406.041 lei, că soluția instanței de fond care nu a analizat legalitatea măsurii suspendării contestației administrative, este rezultatul unei interpretări eronate a dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, reclamanta a precizat că instanța, reținând că nu se poate pronunța asupra legalității deciziei de impunere nr. 107 din 28 noiembrie 2008, avea obligația de a dispune obligarea pârâtelor să soluționeze contestația, constatând că a încetat motivul care a determinat suspendarea, Dosarul nr. x/2/2009 fiind soluționat.

Referitor la TVA în sumă de 8.029.931 lei aferentă facturii fiscale din 20 decembrie 2007, reprezentând vânzarea de clădiri și terenuri în valoare de 42.262.797 lei, s-a învederat că obligația fiscală suplimentară a fost nelegal stabilită, întrucât reclamanta a aplicat regimul simplificat de TVA, opțiune adusă la cunoștința organelor fiscale prin notificarea din 6 iunie 2008, pârâtele nefiind îndreptățite să refuze dreptul de deducere a taxei pentru îndeplinirea cu întârziere a notificării, în condițiile în care legea nu prevede un termen de exercitare a opțiunii pentru taxarea operațiunii.

În recursurile declarate de pârâte s-a invocat nelegalitatea sentinței cu privire la impozitul pe profit aferent sumei de 19.953.879 lei.

Sub acest aspect, pârâtele au învederat că potrivit prevederilor C. fisc., momentul exigibilității impozitării surplusului din reevaluarea imobilizărilor corporale vândute, este acela al modificării destinației, când au și fost obținute venituri din vânzarea bunurilor reevaluate.

S-a mai arătat că prin Decizia nr. 2/2004 a Comisiei Fiscale Centrale nu se consideră modificare a destinației sau distribuție înregistrarea și menționarea în capitaluri proprii a rezervelor constituite în baza unor acte normative. Or, reclamanta a decis păstrarea surplusului realizat din rezerve din reevaluarea din proprie inițiativă a imobilizărilor corporale, situație în care se consideră modificare a destinației ori distribuție.

Referitor la TVA în sumă de 82.122 lei colectată de reclamantă la vânzarea imobilului situat în Bacău, autoritățile pârâte au precizat că suma este datorată, nefiind declarată până la data inspecției fiscale.

Cu privire la impozitul pe profit în sumă de 24.470 lei stabilit suplimentar pentru anul 2005, s-a arătat că a fost corect calculat, fiind nedeductibile fiscal cheltuielile înregistrate fără documente justificative sau pe baza unor facturi cu C. fisc. eronat, precum și cele cu amenzi și penalități datorate la bugetul de stat.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 ș 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Referitor la argumentele comune invocate în recursurile formulate de autoritățile pârâte, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a art. 22 alin. (5) C. fisc. și ale pct. 57 din H.G. nr. 44/2004, precum și a dispozițiilor Deciziei nr. 2/2004 a Comisiei Fiscale Centrale, potrivit cărora surplusul din reevaluarea imobilizărilor corporale se impozitează la momentul modificării destinației rezervei, distribuirii rezervei, lichidării, divizării, fuziunii sau oricărui alt motiv. Aceleași norme prevăd că înregistrarea și menținerea în capitaluri proprii, respectiv conturi de rezerve sau rezultat reportat, a rezervelor constituite în baza unor acte normative nu se consideră modificare a destinației sau distribuție.

În cauză, capitalurile proprii ale reclamantei, prezentate în bilanțul contabil pentru anul 2007 evidențiază faptul că surplusul realizat din vânzarea bunurilor imobile în valoare de 19.953.879 lei a fost corect contabilizat în contul "Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve de reevaluare", fără să existe o modificare a destinației rezervei care să oblige societatea la plata impozitului pe profit.

Curtea nu poate primi susținerea pârâtelor în sensul că impozitul pe profit este datorat, întrucât reevaluarea nu ar fi fost realizată ca urmare a unui act normativ. Reclamanta a fost obligată să procedeze la reevaluare urmare tocmai a aplicării prevederilor legale și a reglementărilor contabile care au impus reevaluarea periodică a imobilizărilor corporale și modificarea capitalului social.

În ceea ce privește impozitul pe profit de 24.470 lei, astfel cum a reieșit din constatările raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză - necontestate de pârâte - acea sumă a fost menționată de reclamantă în declarațiile privind impozitul pe profit total pentru anul 2005 - de 35.968 lei, nefiind justificată stabilirea acelei obligații fiscale suplimentare.

Referitor la TVA de 82.122 lei, colectate de societate la vânzarea imobilului din Bacău în anul 2004, aceeași lucrare contabilă constată că suma a fost declarată la organele fiscale la 17 decembrie 2004, achitată la bugetul de stat la 16 decembrie 2004, nemaifiind necesară menționarea aceleiași taxe în decontul de TVA din luna decembrie 2004.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea reține că sunt nefondate susținerile din recursurile declarate de pârâte, fiind legală și temeinică soluția de anulare în parte a actelor administrative contestate pentru impozitul pe profit de 24.470 lei și cel aferent sumei de 19.953.879 lei, precum și pentru TVA în valoare de 82.122 lei, la care se adaugă majorările de întârziere corespunzătoare fiecărei categorii de taxe.

Curtea constată de asemenea, că sunt nefondate și criticile aduse sentinței prin recursul declarat de reclamantă.

Referitor la impozitul pe profit în sumă de 2.825.860 lei aferent comisionului de intermediere a vânzării unor bunuri imobile, susținerea privind deductibilitatea acestor cheltuieli nu aere suport probator, instanța de fond reținând în mod corect lipsa unor documente justificative.

Astfel, reclamanta nu a prezentat nici un înscris din care să rezulte demersurile întreprinse de societatea irlandeză în vederea vânzării, implicarea acesteia în realizarea tranzacției și în modul de prezentare și negociere a ofertei cu potențialii cumpărători.

Instanța de fond a reținut că potrivit art. 21 alin. (4) lit. m) C.fisc. și pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, pentru a se justifica realitatea prestării unor servicii trebuie prezentate documente cum ar fi situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate sau de piață. Or, în speță, prin înscrisurile depuse nu s-a dovedit prestarea efectivă a serviciilor de intermediere de către societatea irlandeză, neconținând referiri clare în ce a constat aportul acesteia în vânzarea imobilului.

Prin urmare, astfel cum a reținut instanța de fond, organele fiscale au procedat corect stabilind nedeductibilitatea sumei de 17.661.626 lei și valoarea impozitului pe profit de 2.825.860 lei.

În ceea ce privește suma de 3.355.708 lei TVA și accesorii aferente de 406.041 lei, stabilite prin decizia de impunere nr. 107 din 28 noiembrie 2008 pentru serviciile de intermediere ce au făcut obiectul contractului încheiat de reclamantă cu B., prima instanță, constatând că nu a fost soluționată pe fond contestația administrativă, nu s-a pronunțat asupra legalității impunerii, reținând că nu au fost aduse critici măsurii de suspendare dispuse de organul fiscal până la soluționarea acțiunii împotriva deciziei de impunere nr. 51 din 30 mai 2008.

Prin acțiunea formând obiectul dosarului nr. x/2/2009 reclamanta a formulat critici cu privire la refuzul autorităților pârâte de a-i recunoaște beneficiul dreptului de deducere a TVA aferentă serviciilor de intermediere privind vânzarea unor imobile, argumentând că a aplicat corect prevederile legale privind regimul simplificat de TVA.

Însă, astfel cum a reținut prima instanță, reclamanta nu a adus critici cu privire la soluția dispusă prin Decizia nr. 82 din 16 martie 2009 prin care s-a hotărât suspendarea soluționării contestației administrative referitoare la TVA de 3.355.708 lei și majorări de întârziere de 406.041 lei până la judecarea irevocabilă a litigiului referitor la anularea deciziei de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 și a Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008, în vederea stabilirii realității prestării serviciilor de intermediere și a încadrării operațiunii de bază din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată.

În consecință, se constată că nu este întemeiat motivul de recurs privind TVA de 3.355.708 lei cu accesorii de 406.041 lei, măsura de suspendare a contestației administrative fiind dispusă cu respectarea prevederilor art. 214 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc.

În ceea ce privește TVA de 8.029.931 lei aferentă facturii fiscale din 20 decembrie 2007, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., potrivit cărora vânzarea unei construcții și a terenului pe care este construită este scutită de taxă, cu excepția situației când operațiunea privește o construcție nouă sau un teren construibil și este efectuată de o persoană impozabilă care și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere.

În cauză, reclamanta a pretins că a optat pentru taxarea operațiunii prin notificarea înregistrată la 6 iunie 2008 la organul fiscal, după începerea controlului în cadrul căruia a fost încunoștiințată asupra greșitei calificări a vânzării ca fiind supusă taxei pe valoarea adăugată.

Astfel cum a reținut prima instanță, reclamanta putea opta pentru taxarea operațiunii anterior momentului realizării tranzacției, cu respectarea prevederilor pct. 39 din H.G. nr. 44/2004, în sensul notificării organelor fiscale locale pentru autorizarea aplicării regimului de TVA.

Având în vedere lipsa notificării la momentul finalizării inspecției fiscale și data efectuării vânzării imobilului, pârâtele au procedat în mod corect la încadrarea operațiunii ca fiind scutită de TVA fără drept de deducere, soluția instanței cu privire la acest aspect fiind legală și temeinică.

În raport de considerentele expuse mai sus, criticile formulate prin recursurile declarate în cauză fiind neîntemeiate, Curtea le va respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC A. SA Bacău, de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, în nume propriu și ca reprezentant al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași împotriva Sentinței civile nr. 4008 din 13 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2015.

Procesat de GGC - ED