ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1625/2008

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4/F-C din 9 ianuarie 2008, Curtea

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamanta S.A.E., în contradictoriu cu pârâta

A.N.F.P., obligând-o pe aceasta din urmă să emită

aviz favorabil, în vederea organizării examenului de promovare în gradul

profesional superior, de către Instituția Prefectului Județului Vâlcea.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor

art. 1 pct. 46 din Legea nr. 251/2006, pentru modificarea și completarea Legii

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, promovarea în gradul

profesional superior nu mai este condiționată de existența unui post vacant ci

doar de reușita în urma unui concurs sau examen, ce se organizează anual, prin

transformarea, postului ocupat de funcționarul public, conform art. 64 alin. (1)

și alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată. Conform art. 65 din același

act normativ, examenul de promovare în grad profesional se organizează de

autoritatea sau instituția publică, cu avizul A.N.F.

P., în limita funcțiilor rezervate promovării, cu încadrarea în

fondurile

bugetare alocate, putând participa funcționarii publici care

îndeplinesc, cumulativ, următoarele cerințe: cel puțin 4 ani vechime în gradul

profesional din care promovează, minimum 2 ani vechime în treapta de salarizare

din care evoluează, au obținut cel puțin calificativul „bine" la evaluarea

profesională individuală din ultimii doi ani și nu au în cazierul administrativ

o sancțiune disciplinară neradiată.

Or, reține prima instanță,

reclamanta îndeplinește condițiile legale, așa cum rezultă din adeverința nr.

24134 din 10 decembrie 2007 emisă de Prefectul județului Vâlcea, cât și pe

acelea privind rezervarea posturilor în vederea promovării, realizată conform

art. 45 din O.G.

nr. 6/2007, ca urmare a

aprobării, prin H.G. nr. 431/2007, a

Planului de ocupare a funcțiilor

publice pe anul 2007, inclusiv la nivelul instituției Prefectului județului

Vâlcea.

De altfel, se arată în

considerentele sentinței recurate, nici nu se contestă de către pârâtă

îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor prevăzute de actele normative în

vigoare pentru promovarea în gradul profesional superior, ci doar se invocă pretinsa

existență a unui vid legislativ, în condițiile în care nu a fost emisă o

hotărâre a Guvernului care să reglementeze normele și dezvoltarea carierei

funcționarilor publici, la care face referire art. 45 din O.G. nr. 6/2007.

Or, reține

instanța de fond, pârâta nu dă eficiență normei prevăzute la

art. 7 din Legea nr. 251/2006, care

stipulează necesitatea aprobării prin hotărâre de guvern a normelor privind

organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici (alin. (1)) și

statuează că până la adoptarea acestei hotărâri de Guvern se aplică în mod

corespunzător dispozițiile H.G. nr. 1209/2003 privind organizarea și

dezvoltarea carierei funcționarilor publici (alin. (3)).

Așa fiind, se arată în

considerentele sentinței atacate, chiar și în ipoteza neadoptării de către

Guvern a unei hotărâri în condițiile art. 45 din O.G. nr. 6/2007, sunt

incidente prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 251/2006, cu consecința

aplicării corespunzătoare a prevederilor H.G. nr. 1209/2003.

Împotriva acestei soluții, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, invocând prevederile art.

304 pct. 8 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

recursului, recurenta apreciază că prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr.

251/2006 au fost interpretate greșit de instanța de fond, având în vedere că,

pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei

funcționarilor publici, prin hotărâre a Guvernului, s-a

prevăzut un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii,

numai în

acest interval de timp putându-se aplica dispozițiile H.G. nr.

1209/2003.

În prezent, susține recurenta,

întrucât de la 1 ianuarie 2007 au intrat în vigoare noile prevederi ale Legii

nr. 188/1999 referitoare la promovare

(art.

65, art. 70), nu se mai poate pune problema aplicării dispozițiilor H.

G. nr. 1209/2003, care au căzut în desuetudine,

întrucât s-ar ajunge

la instabilitate în legislația privind funcționarul

public.

Recurenta consideră, de

asemenea, că, prin refuzul eliberării avizului, s-a urmărit apărarea unui

interes general, respectiv aplicarea în conformitate cu voința legiuitorului a

legislației privind funcția publică.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului,

cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 7

din Legea nr. 251/2006, „În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a

prezentei legi, la propunerea A.N.F.P., prin hotărâre a Guvernului, se aprobă

normele privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor

publici" (alin. (1) lit. a)), iar până la adoptarea acestora „se aplică în

mod corespunzător dispozițiile H.G. nr. 1209/2003 privind organizarea și

dezvoltarea carierei funcționarilor publici" (alin. (3)).

Din dispozițiile legale citate,

rezultă, așadar, în mod explicit, că aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 1209/2003

privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici urmează a fi

făcută „până la adoptarea hotărârii Guvernului" de aprobare a unor noi

norme în această materie, respectiv cea a organizării și dezvoltării carierei

funcționarilor publici.

Termenul de 6 luni de la data

intrării în vigoare a legii, menționat de

prevederile

legale citate, vizează, în mod evident, obligația Guvernului de a

aproba

noi reglementări în materia în discuție (alin. (1)) și nu se referă la perioada

aplicării H.G. nr. 1209/2003 (alin. (3)), așa cum în mod greșit susține

recurenta, făcând confuzie între ipotezele celor două norme juridice, prevăzute

la alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 251/2006.

Aceasta

a fost, de altfel, și rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles să

instituie această din urmă normă, cea de la

alin. (3) al art. 7, urmărind evitarea creării unui vid legislativ în materia

reglementată.

Astfel, în

conformitate cu prevederile legale în discuție, în situația în

care Guvernul ar fi adoptat și publicat o

hotărâre privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici la

o dată situată înlăuntrul termenului de 6 luni, prevăzut de lege, la acea dată

dispozițiile H.G. nr. 1209/2003, având același obiect, și-ar fi încetat

aplicarea, chiar dacă respectivul termen, de 6 luni de la intrarea în vigoare a

legii încă nu ar fi expirat. Dimpotrivă, neadoptarea de către Guvern a

hotărârii

în termenul legal, reprezintă

„condiția" suficientă a prorogării aplicabilității

H.G. nr.

1209/2003.

Că acest din urmă act

normativ este în vigoare, dispozițiile acestuia fiind aplicabile și după

expirarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 251/2006,

până la adoptarea de către Guvern a unei noi reglementări în materie, rezultă

și din prevederile altor acte normative, adoptate ulterior, cum sunt H.G. nr.

341/2007 privind intrarea în categoria înalților funcționari publici,

managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici (art. 73) și

Legea bugetului de stat pe anul 2008, nr. 388/2007 (art. 27), în cuprinsul

cărora se face referire la H.G. nr. 1209/2003.

Așa fiind, cum scopul

dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 251/2006 este tocmai evitarea unui

vid legislativ în privința funcției publice și funcționarului public și, deci,

prevenirea instabilității legislației referitoare la acest domeniu, în mod

corect a procedat instanța de fond reținând că autoritatea pârâtă avea

obligația să facă aplicarea dispozițiilor legale în discuție și să acorde

avizul pentru organizarea concursului și obligând-o în acest sens.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A.N.F.P.

împotriva sentinței nr. 4/F-C din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel Pitești,

secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15

aprilie 2008.