ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1209/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 724

din 24 mai 2007, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul R.M.R., în

baza art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen., la 6 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a

revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 253 din 15 aprilie 2003 a

Judecătoriei Călărași, dispunând executarea acesteia alături de pedeapsa din

cauză, în total 7 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

A aplicat pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 7 ani.

A dedus reținerea și

arestarea preventivă de la 26 aprilie 2006 la 2 noiembrie 2006.

Inculpatul a fost obligat la

plata despăgubirilor către partea civilă T.M., respectiv la 360,95 lei (RON)

daune materiale și 100.000 lei (RON) daune morale, precum și la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt,

că la data de 17 noiembrie 2005, inculpatul R.M.R., împreună cu cumnatul său G.N.

și partea vătămată T.M., muncitori constructori pe un șantier din București, la

imobilul din str. Foișorului, au consumat băuturi alcoolice la un chioșc din

apropiere după care s-au retras în camerele imobilului, folosite ca dormitoare.

La propunerea părții

vătămate T.M., care locuia într-o încăpere cu fratele său M.T., inculpatul R.M.R.

și G.N. au venit în camera acesteia, continuând să consume bere, la care s-a

asociat și martorul N.M.

În acest timp a sosit în

cameră și martorul M.T., care, nemulțumit de prezența celor doi, pe care îi

suspecta de diferite furturi, i-a poftit afară pe un ton ridicat, împingându-i

spre ușă. S-a creat o busculadă, inculpatul și cumnatul său ripostând, în

cursul căreia martorul M.T. l-a lovit pe inculpat în cap cu un borcan cu

marmeladă.

În cele din urmă inculpatul

și cumnatul său au fost scoși din cameră, martorul M.T., fratele părții

vătămate, reușind să închidă și să blocheze ușa.

Inculpatul R.M.R. s-a

înarmat cu o lopată și, scoțând din balamale ușa de la camera fraților T., i-a

aplicat părții vătămate T.M. o lovitură în cap, zona parieto temporală,

producându-i fractură multi-eschimoasă compresivă parietal dreapta, ce a impus

craniectomie cu pierdere de substanță osoasă de 15 cm

2

.

Conform certificatului

medico-legal al I.N.M.L. Mina Minovici București, pentru vindecare au fost

necesare circa 50 zile îngrijiri medicale, leziunile traumatice punând în

primejdie viața victimei.

Raportul de expertiză medico-legală

efectuat de I.N.M.L. Mina Minovici București confirmă constatările actului

medico-legal precedent, concluzionând că partea vătămată a avut nevoie, pentru

vindecare, de circa 50 zile îngrijiri medicale iar leziunile nu au pus în

primejdie viața victimei. După aplicarea loviturii victima a căzut iar lopata a

fost smulsă din mâinile inculpatului de către martorul N.M.

Instanța a reținut, sub

aspectul urmărilor medico-legale ale agresiunii, constatările și concluziile

raportului de expertiză medico-legală însă la încadrarea juridică a faptei a

avut în vedere împrejurările și condițiile săvârșirii acesteia, obiectul

folosit, zona vizată, intensitatea loviturii, în raport de care a concluzionat

că inculpatul a comis tentativa la infracțiunea de omor.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul R.M.R. și partea civilă T.M. au declarat apel.

Inculpatul a criticat

hotărârea pentru greșita reținere a situației de fapt și, ca efect greșita

încadrare juridică, fapta realizând conținutul infracțiunii de încăierare,

prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., pentru omisiunea reținerii

circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., și de asemenea,

pentru greșita soluționare a laturii civile, încălcând principiul

disponibilității.

Partea civilă a criticat

hotărârea, în latura penală, pentru omisiunea reținerii și a infracțiunii de

tâlhărie în forma tentativei, solicitând antrenarea răspunderii penale și a

numitului G.N., reținerea în cauză a circumstanțelor agravante, majorarea

pedepsei și a cuantumului despăgubirilor constând în daune morale, precum și

acordarea unei rente lunare.

Prin decizia penală nr. 337

din 24 octombrie 2007, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate,

apelurile.

Instanța de control judiciar

a constatat că încadrarea juridică reținută este legală, instanța de fond

valorificând, alături de concluziile raportului de expertiză medico-legală, mai

favorabile inculpatului decât cele ale certificatului medico-legal, și alte

date și elemente în raport de care a stabilit existența intenției făptuitorului

de a suprima viața victimei, urmare care nu s-a produs independent de voința

agresorului.

Asemenea, a constatat că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare, în cauză

fiind un conflict spontan în cursul căruia agresor a fost inculpatul.

Împrejurările săvârșirii

faptei, așa cum ele se desprind din materialul probator, arată instanța de apel,

nu susțin existența unei provocări a inculpatului, venite din partea victimei.

Nici criticile formulate de

partea civilă nu au fost găsite ca întemeiate de către instanța de control

judiciar, în cauză fiind adoptată soluție de scoatere de sub urmărire penală

față de G.N. iar în privința pedepsei aplicate inculpatului, au fost avute în

vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

În latura civilă a cauzei,

s-a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi

penale cu suma de 3.000.000.000 lei, astfel că, în raport de sumele acordate cu

titlu de despăgubiri civile, nu a fost încălcat principiul disponibilității, fiind

o eroare materială referirea la suma pretinsă de 300 RON din considerentele

hotărârii apelate.

Decizia penală sus-menționată

a fost atacată cu recurs de către inculpatul R.M.R., pentru motivele dezvoltate

și consemnate în partea introductivă și care, de altfel, au format și obiectul

criticilor din apel, susținute în scris și oral, prin apărătorul ales.

Curtea, examinând hotărârea

atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată că recursul,

susținut în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 10, 17, 18 C. proc. pen., nu este fondat.

În stabilirea situației de

fapt instanțele au avut în vedere mijloacele de probă administrate în cursul

urmăririi penale și în cel al judecății, respectiv procesul-verbal de cercetare

a locului faptei, planșa foto, rapoartele de constatare tehnico-științifică a

detecției comportamentului simulat, actele medicale și medico-legale,

declarațiile martorilor, acestea din urmă cu grad ridicat de subiectivism după

cum provin de la cumnatul inculpatului sau de la fratele părții vătămate.

Între aceste declarații însă

există și aceea a martorului N.M., care a perceput direct desfășurarea

conflictului și care, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței,

a detaliat împrejurările desfășurării și escaladării conflictului.

Martorul sus-numit a

precizat că, în primă fază, între inculpat și cumnatul său, pe de o parte, și

frații T. a avut loc o dispută verbală, urmată de scoaterea primilor doi din

cameră. După câteva minute inculpatul R.M.R., prin surprindere, a smuls ușa de

la hol din balamale și cu o lopată l-a lovit direct în cap pe T.M., cu partea

metalică a acesteia, determinând căderea victimei la pământ. Martorul N.M. a

fost cel care i-a luat inculpatului din mâini lopata, acesta mai precizând că

l-a văzut pe cumnatul inculpatului sângerând în zona nasului.

Analizând întregul material

probator, Curtea reține că în cauză nu s-a produs o încăierare, la data de 17

noiembrie 2005, ci, în urma unor discuții generate de prezența inculpatului și

a cumnatului său în camera fraților T. și după scoaterea acestora din încăpere,

inculpatul R.M.R., fără să se fi aflat în condițiile stării de provocare din

partea victimei, i-a aplicat părții vătămate T.M. o lovitură în cap cu o

lopată.

Instanțele au făcut o

încadrare juridică legală a faptei săvârșite de inculpat, respectiv în

tentativa la infracțiunea de omor.

Critica din recurs privind

omisiunea instanțelor de a lua în considerare cererea de supunere a celor două

acte medico-legale spre avizare Comisiei superioare medico-legale, nu este

fondată.

Ambele acte medico-legale

sunt concordante în privința constatărilor medicale și a numărului de zile de

îngrijiri medicale pentru vindecare.

Deosebirea între concluziile

acestora privește numai aprecierea, diferită, a punerii în primejdie a vieții

victimei.

Ori, așa cum judicios s-a

motivat de către instanța de apel, stabilirea încadrării juridice a faptei de

violență este atributul instanței, intenția inculpatului în realizarea laturii

obiective a infracțiunii fiind determinată, ca și în cauză, în baza și a altor

elemente ce se desprind din materialitatea faptei, cum sunt obiectul folosit în

agresiune, cu aptitudinea acestuia de a produce decesul, zona vizată și

intensitatea loviturii.

Din toate împrejurările

săvârșirii actului de violență rezultă fără echivoc că inculpatul R.M.R.,

aplicând o lovitură cu partea metalică a lopeții în capul victimei, căreia i-a

cauzat o fractură multieschimoasă compresivă, deschisă parietală dreapta, ce a

necesitat intervenția chirurgicală, craniectomie, cu dimensiuni de 5/3 cm, a

avut reprezentarea posibilității morții victimei, pe care a acceptat-o și care,

însă, nu s-a produs din motive independente de voința acestuia.

Relevante sunt declarațiile

martorilor N.M. și M.T., prezenți la locul faptei, potrivit cărora primul

dintre ei este cel care a intervenit și l-a împiedicat pe inculpat să repete

lovitura, smulgându-i lopata.

Nicio probă, nici chiar

inculpatul prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, nu confirmă că

acesta ar fi fost lovit de fratele părții vătămate cu un borcan în cap, înainte

de a fi avut loc actul grav de violență.

Dimpotrivă, inculpatul a

susținut constant că martorul G.N. ar fi fost lovit în față în momentul

premergător celui în care el a dezarmat-o pe partea vătămată și cu lopata

astfel obținută ar fi aplicat lovitura.

Abia în instanță inculpatul

și-a modificat susținerile, afirmând că el a fost lovit în cap cu un borcan și

în aceste împrejurări ar fi reacționat violent, în modalitatea cunoscută.

Curtea reține că inculpatul

a săvârșit fapta fără să se fi aflat în condițiile provocării din partea

victimei, că aceasta din urmă și fratele ei erau îndreptățiți să-i ceară să

părăsească acea cameră, astfel încât, actul ulterior de violență, precedat de

înarmarea cu o lopată, luată din curte, este consecința propriei hotărâri în

deplină cunoștință de cauză, cu caracter sancționator.

Nici critica privind

încălcarea principiului disponibilității în soluționarea laturii civile a

cauzei nu este întemeiată.

Partea vătămată T.M. s-a

constituit parte civilă încă din cursul urmăririi penale cu suma de 3 miliarde

lei ROL reprezentând daune materiale și morale , ori, prin hotărârea criticată

s-au acordat despăgubiri totale în cuantum inferior celui solicitat.

Aceleași pretenții au fost

menținute de partea civilă și în instanță.

La individualizarea pedepsei

au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., fiind de

necontestat că fapta prezintă un ridicat grad de pericol social, generic și

concret, că inculpatul este recidivist, ignorând, prin săvârșirea infracțiunii,

consecința revocării suspendării condiționate a executării pedepsei care

constituie primul termen al recidivei.

Cu toate acestea, pedeapsa a

fost individualizată rezonabil, orientată spre limita minimă specială, în

considerarea și a caracterizărilor referitoare la conduita bună în comunitatea

locală.

Față de cele ce preced și

constatând că nu se regăsesc în cauză nici celelalte cazuri de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare

din oficiu, recursul inculpatului R.M.R. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul R.M.R. împotriva deciziei penale nr. 337/ A din

24 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat

la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 aprilie 2008.