ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 919/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 919/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 363 de la 13 martie 2007, Tribunalul

București, secția l penală, l-a condamnat pe inculpatul J.

P.,

în

baza art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și

art. 76 lit. a) și b) C. pen. și 4 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.,

s-a menținut starea de

arest a inculpatului, iar în baza art.

88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 13 iunie 2006 la 13 martie 2007.

A fost obligat inculpatul la 12.232,4 lei despăgubiri civile către

Spitalul Universitar de Urgență București.

A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt,

că în noaptea de 20 aprilie 2006, inculpatul în timp ce se afla în Parcul

Herăstrău a fost contactat telefonic de sora sa J.M., care i-a comunicat că

tatăl lor, victima J.I. se află sub influența băuturilor alcoolice și provoca

scandal în baraca situată în localitatea Bragadiru, str. Prelungirea Ghencea,

județul Ilfov, acolo aflându-se și mama lor, J.R.

Întrucât inculpatul, în exces a consumat băuturi alcoolice împreună cu

părinții săi, a adormit, timp în care între victima J.I. și fosta sa

soție J.R. a avut loc o ceartă, moment în care

inculpatul a fost

trezit din somn și a intervenit între cei doi,

lovindu-l pe tatăl său cu pumnul în față, iar apoi cu coada unei lopeți de

lemn, i-a aplicat o lovitură în cap. După aplicarea loviturii cu obiectul

arătat, inculpatul împreună cu mama sa au așezat victima pe pat, iar după scurt

timp, inculpatul însoțit de sora sa J.M. și mama sa au plecat. În urma

loviturilor primite, victima a decedat la data de 4 mai 2006.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și inculpatul J.P.

În apelul formulat, parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate

și

netemeinicie, sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate inculpatului, al

cărei cuantum l-a

apreciat ca fiind extrem de blând, sens în care a solicitat majorarea pedepsei

într-un cuantum care să-și atingă scopul coercitiv.

În apelul său, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a

faptei, având în vedere circumstanțele în care a fost săvârșită și față de

aceasta, reducerea pedepsei până la minimul special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 264 din 25 iulie 2007, Curtea de Apel București

a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

sentinței penale nr. 363/ A de la 13 martie 2007 pronunțată de Tribunalul

București, secția l penală.

Rejudecând, în fond, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului J.P. de

la 8 ani închisoare la 10 ani închisoare.

A computat prevenția de la 13 iulie 2006 la 25 iulie 2007 și reținerea

de o zi, 15 mai 2006.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul J.P.

A obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Recursul declarat a fost admis prin decizia penală nr. 4687 din 11

octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (unul din judecătorii

Curții de Apel București fiind incompatibil), decizia a fost trimisă la Curtea

de Apel București pentru rejudecarea apelurilor.

Parchetul și inculpatul și-au expus motivele de apel, la Curtea de Apel

București, astfel cum au fost consemnate în partea introductivă.

Prin decizia penală nr. 407 de la 18

decembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția l

penală, pronunțată în dosarul nr. 7730/2/2007 (2572/2007), a fost admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței

penale nr. 363 de la 13 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția

l penală.

A fost desființată în parte sentința penală și rejudecând, în fond:

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatul J.P. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art.

74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 8 ani la 10 ani

închisoare.

S-a computat reținerea din 15 mai 2006 și arestarea preventivă a

inculpatului de la 13 iunie 2006 la zi.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul J.P.

A fost obligat apelantul la 200 lei

cheltuieli judiciare statului, din care

100 lei onorariu

avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, după casare, în rejudecare a

reținut că încadrarea juridică a faptei comise de inculpat a fost corect

stabilită, în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit.

a) și c) C. pen., întrucât inculpatul a urmărit uciderea victimei, acționând

deosebit de violent cu un obiect apt de a produce moartea, asupra unei zone

vitale a victimei.

Având în vedere atitudinea indiferentă a

inculpatului, după comiterea

infracțiunii și gravitatea

deosebită a acesteia, curtea de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului

de la 8 ani închisoare la 10 ani închisoare, ținând cont de conduita bună a

infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, precum și de atitudinea

acestuia după săvârșirea infracțiunii, având o atitudine constantă sinceră și

de regret a faptei săvârșite.

La acestea s-au adăugat și declarațiile prezentate instanței de fond în

formă olografă din care a rezultat că inculpatul nu era o persoană violentă,

agresivă, contribuia la greutățile financiare zilnice familiale, nu era

consumator de alcool.

De altfel, pe tot parcursul procesului

penal, inculpatul a susținut că a

încercat să-și apere

mama de tatăl violent, agresiv și care era un consumator permanent de băuturi

alcoolice. S-a mai susținut și faptul că, însăși victima în relațiile de

familie avea o conduită reprobabilă cu soția și copii săi, cu una din fiice a

avut chiar o relație incestuoasă. Pe fondul acestor împrejurări a venit

inculpatul în ajutorul mamei sale, însă, acțiunea sa a fost violentă și nu una pacifistă

și, în consecință, lovitura aplicată cu lopata în zona capului a conclus la

moartea victimei.

În cauză nu a putut fi reținută circumstanța atenuantă legală a

provocării în favoarea inculpatului, întrucât aceasta nu se prezumă.

Pentru reținerea ei este necesară o analiză concretă a stării psihice

în care s-a aflat inculpatul în momentul comiterii infracțiunii, pe baza

tuturor probelor administrate și a împrejurărilor în care s-au săvârșit

faptele.

Prin urmare, o asemenea analiză a exclus posibilitatea folosirii

singulare a unor criterii obiective pe baza cărora în mod aprioric să se ajungă

la concluzia că inculpatul s-a găsit sau nu sub influența unei stări de

tulburare, trebuie întotdeauna făcută o verificare amplă pentru ca, în raport

cu împrejurările concrete, să se stabilească dacă inculpatul a acționat ori nu

sub influența unor asemenea tulburări.

În speță, s-a apreciat că discuțiile purtate în ziua respectivă între

victimă și soția acestuia, agresivitatea manifestată de victimă față de soția

sa nu a fost de natură a crea inculpatului o intensă tulburare care să fie

determinantă în declanșarea agresiunii, atâta vreme cât din actele și lucrările

dosarului a rezultat, că în familia respectivă, aceste situații erau

repetabile, și, în consecință, inculpatul era obișnuit cu comportamentul

reprobabil al tatălui său față de soție și copii, practic a fost un conflict

domestic între victimă și mama sa.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs

inculpatul J.P., criticând-o, arătând în scris că se impune aplicarea

dispozițiilor art. 73 – art. 74 C. pen. și implicit art. 44 din același cod, art.

48 C. pen., săvârșirea faptei în stare de presiuni psihice, deoarece în data de

20 aprilie 2006 pe baza unui conflict spontan între părinții săi a fost trezit

din somn de zgomote și văzând pe tatăl său lovind-o pe mama sa, atunci el s-a

repezit să-l lovească, s-a ferit și de frică a ripostat, lovindu-l cu pumnul,

intrând în stare de șoc, a făcut doi pași în spate și atunci mama a venit și

l-a îmbrățișat să nu mă mai agreseze, el a împins-o și a trântit-o la pământ,

s-a repezit din nou la el să-l lovească, atunci s-a speriat și l-a lovit cu

acea coadă de lopată o singură dată, a vrut să cheme o salvare să meargă la

spital, însă el a refuzat. Inculpatul a mai menționat că a plecat pentru a nu

mai continua conflictul, lăsând-o pe mama sa să stea cu tatăl său să îl ajute,

a fost sunat de șeful său C.C. care l-a întrebat ce s-a întâmplat. Din data de

21 aprilie 2006 până pe 25 aprilie 2006 când a fost internat poate a fost

agresat și poate s-a lovit din nou la aceeași rană, solicitând a i se aplicat o

pedeapsă mai mică, deoarece este acuzat pe nedrept de crimă.

La termenul de la 14 februarie 2008, Înalta Curte a luat în examinare,

din oficiu, verificarea legalității detenției preventive a inculpatului J.P.,

fiind consemnate concluziile părților, după care în baza art. 300

2

și a art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legală

și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului J.P., măsură pe care a

menținut-o.

În considerentele încheierii, instanța de recurs a constatat că

măsura arestării preventive este legală și

temeinică, subzistând temeiurile

care au determinat arestarea preventivă

a inculpatului și care impus privarea de libertate, în continuare.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a apreciat că se impune ascultarea

recurentului inculpat în conformitate cu dispozițiile art. 6 § 1 din C.E.D.O.

și jurisprudența Curții Europene, indiferent de motivele de recurs și de

soluția dată în apel, atunci când inculpatul nu a fost ascultat în apel,

aducându-i-se, totodată la cunoștință conținutul dispozițiilor art. 70 alin. (2)

C. proc. pen., referitoare la dreptul la tăcere.

Recurentul inculpat personal a menționat că nu înțelege să dea

declarație în fața instanței de recurs, uzând de dreptul la tăcere.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecare

aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind scuza provocării,

arătând că inculpatul a fost sculat din somn, de

către tatăl său, care aflat în stare de ebrietate își bătea soția, iar

el speriat

i-a luat apărarea mamei sale, că inculpatul a avut o

atitudine sinceră pe timpul procesului penal, că a încercat să acorde ajutor

victimei, dar aceasta a refuzat și că nu are antecedente penale.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului

declarat de inculpat, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul

cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei

decizii.

Examinând recursul declarat de inculpatul J.P. împotriva deciziei

instanței de apel, în raport cu motivul de recurs invocat ce se va analiza prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat

rezultă că în mod corect instanța de apel, după casare, în rejudecare, și-a

însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului

examen în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului J.P. în

săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit.

c) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de

fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art.

63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se

că fapta inculpatului J.P., care în noaptea de 20 aprilie 2006, după ce, în

prealabil, l-a lovit cu pumnul, de a-i aplica o lovitură cu coada de lemn a

unei lopeți, în cap, tatălui său, victima J.I., care urmare leziunilor

traumatice suferite, respectiv unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de

boltă și bază craniană a decedat, moartea acestuia fiind violentă, datorându-se

contuziei și dilacerării cerebrale, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv

conținutul incriminator al infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174

– art. 175 lit. c) C. pen.

Astfel, din coroborarea procesului-verbal

de cercetare la fața locului

din 9 mai 2006 și planșa

foto, cu fotocopia foii de internare privind pe J.I., cu concluziile provizorii

ale decesului lui J.I. și raportul medico-legal de necropsie cu nr. A

3/681/2006 întocmit la 4 iulie 2006 de I.N.M.L. Mina Minovici București privind

pe J.I. și planșele foto, cu raportul de constatare tehnico-științifică

biocriminalistică nr. 210971 din 25 august 2006, cu declarații martorilor J.R.,

C.C., T.P., J.M., cu declarațiile inculpatului J.P. rezultă modalitatea

concretă în care inculpatul a comis fapta, contribuția sa concretă, acesta

având reprezentarea rezultatului letal al faptei și chiar dacă nu l-a urmărit,

a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Înalta Curte consideră că sub aspectul individualizării pedepsei

aplicată inculpatului de către instanța de apel, după casare, în rejudecare, în

mod just nu s-a considerat ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 73 lit.

b) C. pen., deoarece discuțiile purtate în ziua respectivă de către victima

J.l. și soția sa J.R., comportamentul agresiv al victimei față de aceasta nu

erau de natură a produce inculpatului o puternică stare de tulburare, atâta

timp cât în familia respectivă exista o stare conflictuală preexistentă,

concretizată în discuții repetate între soți.

Astfel, chiar în declarația dată în cursul urmăririi penale la data de

7 mai 2006, martora J.R. a descris situația din familia sa astfel: „Sunt

căsătorită cu J.l., de 23 de ani cu care am 3 copii (P., L.E. și M.). în

ultimii 12 ani am stat separată de soțul meu, dar nu suntem divorțați. Motivul

despărțirii noastre a constat, în

principal,

în faptul că a violat pe fetița noastră comună, când aceasta avea

12 ani

și jumătate. în ultimele luni, am încercat să ne apropiem și să redevenim o

familie.”.

În declarația dată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București la 9

mai 2006, martora J.R. a menționat că „Motivul despărțirii noastre s-a datorat

faptului că J.l. era foarte violent și obișnuia să aibă relații

extraconjugale.”.

Martora J.R. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în

primă instanță a arătat că „După ce patronul victimei a

plecat am avut o discuție cu soțul meu în cursul căreia i-am spus că

m-am

săturat și abia aștept să iau copii și să plec. Atunci victima mi-a

reproșat că oricum nu o interesează ce se întâmplă cu mine, întrucât are o altă

femeie, după care i-am reproșat că a avut relații incestuoase cu fiica mea și

în acest context a exercitat violențe asupra mea.”.

În declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă

instanță inculpatul J.P. a precizat că „Am mai avut anterior certuri cu tatăl

meu datorită faptului că acesta consuma alcool în exces.”

În raport cu cele menționate, Înalta Curte, în baza propriei evaluări

asupra mijloacelor de probă administrate în cauză, în cursul procesului penal

consideră că în cauză nu este aplicabilă circumstanța atenuantă legală a

provocării, deoarece chiar dacă victima J.l. a avut, în prealabil discuții cu

soția sa J.R. și chiar a agresat-o,

încercând

să-l lovească pe inculpatul J.P., fiul său, acesta din

urmă aplicându-i

inițial un pumn, iar ulterior l-a lovit cu coada de lemn a unei lopeți, în cap,

acțiunea inculpatului fiind violentă, aceste împrejurări nefiind de natură a

crea o stare de puternică tulburare inculpatului, care să-l determine să aibă o

asemenea reacție, întrucât în familie exista o stare conflictuală preexistentă

comiterii acestei fapte, așa cum a rezultat din mijloacele de probă mai sus

arătate.

Totodată, în contextul cauzei, sub

aspectul individualizării judiciare a

pedepsei aplicate,

de instanța de apel, după casare, în rejudecare, Înalta Curte apreciază că a

fost făcută o corectă adecvare a criteriilor generale

prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol

social

ridicat al faptei comise, agravat de circumstanțele reale în care a fost săvârșită,

de valoarea socială fundamentală atinsă, respectiv viața unei persoane, victima

fiind tatăl inculpatului, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului,

care a recunoscut fapta comisă, nu are antecedente penale, a avut un

comportament pozitiv în societate, lucra, respecta vecinii, nu consuma băuturi

alcoolice, așa cum rezultă din actele în circumstanțiere depuse la dosarul

tribunalului.

Totodată, instanța de apel, după casare, în rejudecare a majorat

cuantumul pedepsei aplicată inițial de prima instanță, însă a menținut

circumstanțele atenuante judiciare aplicate distinct prevăzute de art. 74 lit. a)

și c) C. pen., ce atrage incidența dispoziției de la art. 76 alin. (1) lit. a)

C. pen., de coborâre a pedepsei sub minimul legal prevăzut de lege pentru

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului.

Astfel, cuantumul pedepsei principale la care a fost condamnat

inculpatul J.P. de 10 ani închisoare, cu

executare în regim de detenție, este singurul în măsură să asigure realizarea

scopurilor coercitiv,

de exemplaritate și educativ al pedepsei, în

vederea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și

reinserția sa viitoare pozitivă în societate.

În raport cu cele menționate, nu poate fi avută în vedere solicitarea

apărătorului recurentului inculpat cu privire la reducerea pedepsei aplicate,

deoarece în cauză a fost făcută o evaluare plurală a tuturor criteriilor ce

caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, pedeapsa aplicată

reflectând și respectarea principiului proporționalității între gravitatea

faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, așa

încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen.

Așadar, decizia instanței de apel, după casare, în rejudecare este

legală și temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând hotărârea pronunțată, nu a constatat existența

vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385 15 pct. 1

lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat J.P.

împotriva deciziei penale nr. 407 din 18 decembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția l penală.

Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata

reținerii pentru ziua de 15 mai 2006 și a arestării preventive de la 13 iunie

2006 1a 13 martie 2008.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga

recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma

de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat

J.P.

împotriva

deciziei penale nr. 407 din 18 decembrie

2007 a Curții de Apel

București, secția l penală.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului

inculpat, durata reținerii

pentru ziua de 15 mai 2006 și a

arestării preventive de la 13 iunie 2006 la 13 martie 2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

martie 2008.