ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1397/2008

Asupra recursului de

față,

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova, secția civilă, contestatorii C.M., P.M.S., D.C.M. și

B.A.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Câmpina

prin Primar, anularea dispoziției nr. 747 din 23 mai 2006 emisă de pârâtă, prin

care a fost respinsă notificarea nr. 42/2001, formulată în baza Legii nr.

10/2001, prin care au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul teren și construcții situat în Câmpina, jud. Prahova.

Prin sentința civilă nr. 184 din 31

ianuarie 2007, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins contestația.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, în mod corect a fost respinsă notificarea întrucât contestatorii nu

au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii 10/2001 întrucât au

renunțat expres la succesiunea fostului proprietar.

Așa cum rezultă din certificatul de

moștenitor nr. 132/1958 emis de Notariatul de Stat al Municipiului Câmpina,

succesiunea defunctului V.V.F. a fost acceptată numai de două din fiicele sale,

respectiv F.V.A. și F.V.V., renunțătoare fiind soția supraviețuitoare F.V.M. și

celelalte două fiice, C.A.M. și N.I.A.

De pe urma defunctei F.A. (fostă N.),

decedată la 6 octombrie 1993, singura moștenitoare este B.A.L., astfel cum

rezultă din certificatul de moștenitor nr. 23 emis de BNP B.E., la data de 12

februarie 2001. Din același certificat de moștenitor rezultă că D.C.M. a

renunțat la succesiune.

Așa fiind, contestatorii nu au calitatea

de persoane îndreptățite în sensul Legii 10/2001, întrucât, potrivit art. 696

C. civ., eredele care a renunțat la succesiune este considerat că nu a fost

niciodată erede.

Prin decizia nr. 251 din 21 mai 2007,

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins apelul declarat de

contestatori.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că, moștenitorii care au renunțat expres la succesiunea defunctului,

proprietar al imobilului, nu se pot prevala de prevederile art. 4 alin. (3) din

Legea 10/2001, în raport de dispozițiile art. 696 C. civ., o altă interpretare

fiind incompatibilă cu principiul irevocabilității renunțării la succesiune.

Împotriva acestei decizii, au declarat

recurs contestatorii, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Reluând apărările din apel, recurenții

susțin că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii atunci când au

considerat că în speță nu se aplică dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, întrucât, având în vedere caracterul reparator al Legii nr. 10/2001,

acest text trebuie interpretat în sensul că cererile de restituire făcute de

moștenitorii renunțători ai foștilor proprietari valorează repunere în termenul

de acceptare a succesiunii, pentru bunurile care au făcut obiectul preluării

abuzive, cum este și cazul imobilului în cauză.

Recursul a fost semnat doar de

contestatorul C.M., ceilalți contestatori neconformându-se dispoziției

instanței de a semna recursul.

Analizând probatoriul administrat în

cauză, raportat la criticile formulate prin motivele invocate, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul contestatorului C.M. este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Imobilul în litigiu a aparținut

defunctului V.V.F., care 1-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare

încheiat la 19 mai 1923, fiind preluat de stat în anul 1950 în baza Decretului

de naționalizare.

Contestatorii au renunțat la

succesiunea defunctului V.V.F., astfel cum rezultă din certificatul de

moștenitor nr. 132/1958 eliberat de Notariatul de Stat al Municipiului Câmpina,

fapt necontestat de recurenți.

Art. 4 alin. (3) din Legea 10/2001 prevede

că succesibilii care, după 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși

de drept în termenul de acceptare al succesiunii pentru bunurile ce formează

obiectul legii, însă în această categorie nu intră persoanele care au renunțat

expres la succesiunea fostului proprietar întrucât, potrivit art. 696 C. civ.,

cel care a renunțat la succesiune este considerat că nu a avut niciodată

calitatea de moștenitor.

Această interpretare, lăsată inițial la

aprecierea instanțelor de judecată, a fost reglementată expres prin art. 4.6

din HG nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară

a Legii nr. 10/2001, care prevede: „având în vedere că textul legal [nn.- art.

4 alin. (3])

face referire numai la succesibilii

neacceptanți,

per a contrario

, rezultă că succesibilii

renunțători

nu beneficiară de prevederile legii".

Așa fiind, recursul declarat de

contestatorul C.M., va fi respins ca nefondat.

În ce privește recursul contestatorilor

P.M.S., D.C.M. și B.A.L., urmează a se constata că acesta este nul, pentru

considerentele ce succed:

Potrivit art. 302

1

alin. (1)

lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele,

semnătura părții care exercită calea de atac.

Așa cum s-a stabilit prin recursul în

interesul legii, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, prin decizia nr. 39 din 7         mai 2007, nerespectarea cerinței

semnăturii cererii poate fi împlinită în condițiile art. 133 alin. (2) C. proc.

civ., respectiv în tot timpul

judecății.

În speță, recursul a fost semnat doar de

recurentul C.M.

La termenul din 26 noiembrie 2007

(încheiere, fila 16), cauza s-a amânat pentru a da posibilitatea celorlalți

contestatori să semneze recursul sau să depună la dosar procura acordată lui

C.M., semnatarul cererii.

La termenul din 3 martie 2008, deși au

fost citați cu mențiunea de a semna recursul sau de a depune procura acordată

lui C.M., recurenții P.M.S., D.C.M. și B.A.L. nu s-au prezentat și nici nu s-au

conformat dispozițiilor instanței.

Cererea de recurs, formulată în numele

celor patru contestatori, doar de unul dintre aceștia, fără a avea procură

legalizată de la contestatorii nesemnatari ai cererii și neprezentarea în

instanță a acestora pentru a semna cererea, face ca, pentru nesemnatarii

cererii, să nu fie îndeplinite condițiile prevăzute în art. 82 și art. 83 C.

proc. civ.

Semnătura fiind o condiție necesară pentru

valabilitatea cererii, în raport cu dispoziția înscrisă în art. 287 alin. (2)

C. proc. civ., aplicabilă și recursului, care sancționează lipsa semnăturii cu

nulitatea, recursul părților ce nu l-au semnat, se anulează ca neregulat

formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

contestatorul C.M. împotriva deciziei nr. 251 din 21 mai 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat.

Constată nul recursul declarat de

contestatorii P.M.S., D.C.M. și B.A.L. împotriva aceleiași hotărâri.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie

2008.

c

6