ÎCCJ, Secția penală

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

În urma formulării de către

petiționarul S.M. a unui memoriu ambiguu adresat ministrului justiției M.M.,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus delegarea Parchetului

de pe lângă Tribunalul Botoșani, în temeiul art. 135 C. proc. pen. și audierea

petentului, aflat în stare de deținere la Penitenciarul Botoșani.

La data de 23 iunie 2006

petiționarul, care era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru

comiterea unor infracțiuni de corupție, fiind audiat, a solicitat tragerea la

răspundere penală a procurorilor C.D. și M.I. care au efectuat urmărirea penală

în dosarul 33/P/2003, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă,

arestare nelegală, cercetare abuzivă și represiune nedreaptă, prevăzute de art.

246, art. 261, art. 266 și art. 268 C. pen., susținând că aceștia nu aveau

competența teritorială să instrumenteze cauza, întrucât funcționau ca procurori

la Serviciul Teritorial Bihor și că, în același timp, aceștia i-au îngrădit

dreptul la apărare , au emis mandat de arestare preventivă cu încălcarea

jurisprudenței europene și, de asemenea, că aceeiași magistrați procurori i-au

interzis orice contact cu familia și apărătorii pe tot parcursul urmăririi

penale.

Petiționarul a mai solicitat

tragerea la răspundere penală și a numiților: T.J., fost procuror general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246. C. pen.; I.I., fost prim adjunct al procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție; D.V., fost procuror șef al Secției

Parchetelor Militare de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

ultimii doi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals prevăzute de art. 246, art.

289 și art. 291 C. pen.

Totodată, cu aceeași ocazie,

petiționarul a precizat că a formulat plângere și împotriva următoarelor

persoane: C.A., fost vicepreședinte al Curții de Apel Suceava, C.O., fost

ministru al Administrației Publice și Locale, C.I., fost prefect de Suceava, S.R.,

fost Ministru al Justiției, solicitând tragerea acestora la răspundere penală

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin ordonanța nr. 251/P/2006

din 27 noiembrie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus în temeiul art.

228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a),art. 42 raportat la C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.D. și M.I., pentru

săvârșirea infracțiunilor de încercare de a determina mărturia mincinoasă,

arestare nelegală, cercetare abuzivă și represiune nedreaptă, prevăzute de art.

246, art. 261, art. 266 și art. 268 C. pen.;T.J., pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen.; I.I., D.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals prevăzute de art.

246, art. 289 și art. 291 C. pen.;C.A., C.O. și S.R., pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă

prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există. Prin aceeași

ordonanță s-a mai dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava ,pentru

cercetarea numiților T.N. și A.S., subcomisari de poliție, pentru comiterea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

deconspirarea datelor și informațiilor obținute din interceptări, prevăzute de art

246 C. pen. și art. 20 și 21 din Legea nr. 51/1991

S-a arătat în cuprinsul

ordonanței că prin rechizitoriul nr. 33/P/2003 din 26 iunie 2003 întocmit de P.N.A.

petiționarul S.M. a fost inculpat și trimis în judecată pentru comiterea

infracțiunilor de trafic de influență, dare și luare de mită, primire de

foloase necuvenite, fals intelectual și favorizarea infractorului prevăzute de art.

257, art. 254, art. 255 și art. 256 cu referire la art. 1, art. 6 și art. 7 din

Legea nr. 78/2000, art. 289 și art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) și

art. 34 C. pen..

De asemenea, în cuprinsul

aceleiași ordonanțe s-a mai relevat că în sarcina petiționarului s-a reținut că

începând cu luna aprilie 2001, în calitate de comisar șef în cadrul I.P.J.

Suceava a intervenit la Garda Fianciară și la instanță în favoarea firmei P.

SRL, în schimbul unor foloase materiale, respectiv lambriu de lemn în valoare

de 142 milioane de lei, iar în luna august 2001 a intervenit la numitul V.V., inspector

șef la I.T.M. Suceava, pentru eliberarea unei autorizații pentru protecția

muncii pentru aceeași societate, în schimbul unei uși din lemn în valoare de

2,2 milioane lei. S-a mai arătat că inculpatul în luna ianuarie 1997 a pretins

o sumă de bani de la numitul V.V. pentru restituirea armelor ridicate de la

acesta ca urmare a anulării autorizației de port-armă, iar de la numitul B.V. a

primit un telefon mobil pentru a nu-l amenda contravențional pe numitul G.D.

pentru schimb ilegal de valută.

Cu privire la susținerile

petiționarului vizând încălcarea prevederilor referitoare la competența

teritorială a procurorilor de la P.N.A., s-a constatat în urma efectuării

cercetărilor prealabile că ambii magistrați procurori și-au exercitat

atribuțiile de serviciu specifice urmare a ordinului nr. 1359/2002, fiind

delegați în instrumentarea cauzei, acționând cu respectarea normelor legale în

vigoare. În legătură cu celelalte aspecte sesizate de petiționar, respectiv

încălcarea unor drepturi procedurale ale reclamantului, efectuarea de

percheziții înainte de începerea urmăririi penale, încălcarea dreptului la

apărare precum și interzicerea pe toată durata urmăririi penale a contactului

cu familia și apărătorii, acestea au făcut obiectul lucrării 934/C/95/2003 de

la P.N.A. serviciul inspecție, lucrare ce a avut ca obiect anchetarea

disciplinară a magistratului procuror D.C. S-a mai stabilit că începerea

urmăririi penale față de numitul S.M. s-a dispus la data de 25 martie 2003,dată

la care s-au efectuat și perchezițiile domiciliare, astfel că nu au rezultat

încălcări ale normelor procedurale legale.

De asemenea, referitor la

critica petiționarului vizând emiterea mandatelor de interceptare a convorbirilor

telefonice pe o durată mai lungă de 30 de zile și fără autorizarea unui

judecător sau instanței de judecată, potrivit art. 91

1

C. proc. pen.,

s-a constatat că în speță erau aplicabile dispozițiile art. 13 din Legea nr. 51/1991

a siguranței naționale, reglementare specială care primează regulii generale

instituită de Codul de procedură penală, după modificarea intervenită prin

Legea nr. 281/2003, ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, deci ulterior

datelor din 25 februarie 2000 și 6 martie 2001, când au fost emise mandatele de

interceptare în cauză.

S-a conchis în sensul că

nici procurorii și nici celelalte persoane împotriva cărora a formulat plângere

petiționarul, cu ocazia îndeplinirii activităților specifice de jurisdicție nu și-au

exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu , acționând potrivit

principiilor independenței și legalității (art. 124 alin. (3) și art. 132 alin.

(1) din Constituție și art. 3 din Legea 303/2004 republicată). Totodată, s-a

constatat că nu s-au identificat elemente din care să rezulte că s-ar fi

săvârșit fapte de natură penală, cu ocazia instrumentării dosarului în care

petiționarul a fost inculpat și condamnat.

În temeiul art. 278 C. proc.

pen., petiționarul a formulat plângere, ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin

ordonanța nr. 15635/6581/2006 din 19 decembrie 2006, dată de Procurorul Șef al

Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

În urma verificărilor

efectuate în cauză, s-a constatat că împrejurările de fapt au fost judicios

stabilite de procuror și s-a dat o interpretare justă probelor administrate, ajungându-se

în mod justificat la concluzia că prin plângerea formulată nu s-au relevat

fapte sau împrejurări noi, care să nu fi fost avute în vedere la urmărirea

penală, astfel că s-a procedat în mod corect atunci când s-a constatat că nu se

pot reține în sarcina intimaților săvârșirea vreunei infracțiuni.

Fiind nemulțumit de soluția

dată, petiționarul, în termen legal a formulat plângere, ce a fost înregistrată

pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 680/1/2007.

În susținerea plângerii formulate, aceasta a depus înscrisuri doveditoare,

urmând ca Înalta Curte să le aibă în vedere la momentul deliberării.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că ordonanța nr. 251/P/2006 dată la

27 noiembrie 2006 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale împotriva intimaților C.D., M.I., T.J., I.I., V.D., C.A., C.O.,

C.I. și S.R.. este legală și temeinică, urmând a fi menținută, prin respingerea,

ca nefondată, a plângerii, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., pentru considerentele ce vor fi mai jos relevate.

Ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice

persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale

să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului,

poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au

fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se

aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de

condamnare.

Accesul liber la justiție

este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror

se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și

petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Se constată, că petiționarul

a fost cercetat, judecat și condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni de

corupție (trafic de influență, dare și luare de mită , primire de foloase

necuvenite, fals intelectual și favorizarea infractorului, iar în timpul

executării pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, aplicată prin decizia

penală nr. 4029 din 28 iulie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, fiind nemulțumit de modul în care s-au efectuat

cercetările, a formulat plângere la 23 iunie 2006 împotriva intimaților

anterior menționați.

De asemenea, în urma actelor

premergătoare efectuate în cauză s-a relevat corect de către magistratul

procuror că toate actele și măsurile luate de către procurorul delegat în faza

de urmărire penală în dosarul nr. 33/P/2003 au fost supuse cenzurii instanței de

judecată, care nu a constatat nicio încălcare a normelor procedurale penale ,

de natură să atragă nulitatea acestora.

Totodată, se mai constată că

soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva fiecăruia dintre intimați,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor astfel cum au fost precizate de

petiționar, presupuse a fi săvârșite de aceștia, dispusă de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

este legală și temeinică, întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză

nu rezultă faptul că pe parcursul desfășurării procesului penal, ce a făcut

obiectul dosarului penal nr. 3666/2004 (nr. unic 14948/1/2004), cu ocazia efectuării

actelor de cercetare penală specifice, intimații ar fi comis vreun abuz în

serviciu sau ar fi îndeplinit acte materiale, care să aibă valențele vreunei

fapte de natură penală.

Întrucât, în speță, nu s-au

identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul

efectuării actelor specifice de cercetare penală intimații C.D., M.I., T.J., I.I.,

V.D., C.A., C.O., C.I. și S.R., ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena

răspunderea penală a acestora și, cu atât mai puțin, a unei fapte de abuz în

serviciu, în mod justificat s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, că susținerile

petiționarului nu au niciun suport probator, întrucât acesta nu a produs dovezi

în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete ce țin

de elementele constitutive ale infracțiunilor la care a făcut referire , fiind

simple afirmații lipsite de orice fundament real.

De altfel, persoanele care au

îndeplinit o activitate de cercetare penală sau judecătorească în cadrul instanțelor

naționale, așa cum este cazul intimaților C.D., M.I., T.J., I.I., D.V., C.A., S.R.

și-au desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare,

îndeplinindu-și atribuțiile profesionale, ce le reveneau pentru rezolvarea

cauzelor deduse cercetării sau judecății, prin pronunțarea unor soluții pe care

le-au considerat legale și temeinice, în raport de probele administrate, iar

aceste soluții, au putut fi ulterior verificate și, eventual, desființate prin

intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Or, în speță nu a fost făcut

dovada că intimații ar fi săvârșit vreo faptă de natură a atrage răspunderea

lor penală, petiționarul fiind nemulțumit de modul în care a fost instrumentat

dosarul penal , prin care, urmare a soluției pronunțate s-a dispus condamnarea

sa pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.M., menținând

ordonanța atacată ca fiind legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul S.M. împotriva ordonanței nr. 251/P/2006

din 27 noiembrie 2006, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține ordonanța atacată.

Obligă petiționarul la plata

sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 iunie 2007.