ÎCCJ, Secția penală

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: În urma formulării de către petiționarul S.M. a unui memoriu ambiguu adresat ministrului justiției M.M., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus delegarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, în temeiul art. 135 C. proc. pen. și audierea petentului, aflat în stare de deținere la Penitenciarul Botoșani. La data de 23 iunie 2006 petiționarul, care era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru comiterea unor infracțiuni de corupție, fiind audiat, a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorilor C.D. și M.I.

care au efectuat urmărirea penală în dosarul 33/P/2003, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, arestare nelegală, cercetare abuzivă și represiune nedreaptă, prevăzute de art. 246, art. 261, art. 266 și art. 268 C. pen., susținând că aceștia nu aveau competența teritorială să instrumenteze cauza, întrucât funcționau ca procurori la Serviciul Teritorial Bihor și că, în același timp, aceștia i-au îngrădit dreptul la apărare , au emis mandat de arestare preventivă cu încălcarea jurisprudenței europene și, de asemenea, că aceeiași magistrați procurori i-au interzis orice contact cu familia și apărătorii pe tot parcursul urmăririi penale.

Petiționarul a mai solicitat tragerea la răspundere penală și a numiților: T.J., fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246. C. pen.; I.I., fost prim adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție; D.V., fost procuror șef al Secției Parchetelor Militare de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, ultimii doi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen.

Totodată, cu aceeași ocazie, petiționarul a precizat că a formulat plângere și împotriva următoarelor persoane: C.A., fost vicepreședinte al Curții de Apel Suceava, C.O., fost ministru al Administrației Publice și Locale, C.I., fost prefect de Suceava, S.R., fost Ministru al Justiției, solicitând tragerea acestora la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. Prin ordonanța nr. 251/P/2006 din 27 noiembrie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a),art.

42 raportat la C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.D. și M.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de încercare de a determina mărturia mincinoasă, arestare nelegală, cercetare abuzivă și represiune nedreaptă, prevăzute de art. 246, art. 261, art. 266 și art. 268 C. pen.;T.J., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.; I.I., D.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen.;C.A., C.O. și S.R., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există.

Prin aceeași ordonanță s-a mai dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava ,pentru cercetarea numiților T.N. și A.S., subcomisari de poliție, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și deconspirarea datelor și informațiilor obținute din interceptări, prevăzute de art 246 C. pen. și art. 20 și 21 din Legea nr. 51/1991 S-a arătat în cuprinsul ordonanței că prin rechizitoriul nr. 33/P/2003 din 26 iunie 2003 întocmit de P.N.A. petiționarul S.M. a fost inculpat și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență, dare și luare de mită, primire de foloase necuvenite, fals intelectual și favorizarea infractorului prevăzute de art. 257, art. 254, art. 255 și art. 256 cu referire la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, art. 289 și art. 264 C. pen.

cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen.. De asemenea, în cuprinsul aceleiași ordonanțe s-a mai relevat că în sarcina petiționarului s-a reținut că începând cu luna aprilie 2001, în calitate de comisar șef în cadrul I.P.J. Suceava a intervenit la Garda Fianciară și la instanță în favoarea firmei P. SRL, în schimbul unor foloase materiale, respectiv lambriu de lemn în valoare de 142 milioane de lei, iar în luna august 2001 a intervenit la numitul V.V., inspector șef la I.T.M. Suceava, pentru eliberarea unei autorizații pentru protecția muncii pentru aceeași societate, în schimbul unei uși din lemn în valoare de 2,2 milioane lei. S-a mai arătat că inculpatul în luna ianuarie 1997 a pretins o sumă de bani de la numitul V.V.

pentru restituirea armelor ridicate de la acesta ca urmare a anulării autorizației de port-armă, iar de la numitul B.V. a primit un telefon mobil pentru a nu-l amenda contravențional pe numitul G.D. pentru schimb ilegal de valută. Cu privire la susținerile petiționarului vizând încălcarea prevederilor referitoare la competența teritorială a procurorilor de la P.N.A., s-a constatat în urma efectuării cercetărilor prealabile că ambii magistrați procurori și-au exercitat atribuțiile de serviciu specifice urmare a ordinului nr. 1359/2002, fiind delegați în instrumentarea cauzei, acționând cu respectarea normelor legale în vigoare.

În legătură cu celelalte aspecte sesizate de petiționar, respectiv încălcarea unor drepturi procedurale ale reclamantului, efectuarea de percheziții înainte de începerea urmăririi penale, încălcarea dreptului la apărare precum și interzicerea pe toată durata urmăririi penale a contactului cu familia și apărătorii, acestea au făcut obiectul lucrării 934/C/95/2003 de la P.N.A. serviciul inspecție, lucrare ce a avut ca obiect anchetarea disciplinară a magistratului procuror D.C. S-a mai stabilit că începerea urmăririi penale față de numitul S.M. s-a dispus la data de 25 martie 2003,dată la care s-au efectuat și perchezițiile domiciliare, astfel că nu au rezultat încălcări ale normelor procedurale legale.

De asemenea, referitor la critica petiționarului vizând emiterea mandatelor de interceptare a convorbirilor telefonice pe o durată mai lungă de 30 de zile și fără autorizarea unui judecător sau instanței de judecată, potrivit art. 91 1 C. proc. pen., s-a constatat că în speță erau aplicabile dispozițiile art. 13 din Legea nr. 51/1991 a siguranței naționale, reglementare specială care primează regulii generale instituită de Codul de procedură penală, după modificarea intervenită prin Legea nr. 281/2003, ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, deci ulterior datelor din 25 februarie 2000 și 6 martie 2001, când au fost emise mandatele de interceptare în cauză.

S-a conchis în sensul că nici procurorii și nici celelalte persoane împotriva cărora a formulat plângere petiționarul, cu ocazia îndeplinirii activităților specifice de jurisdicție nu și-au exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu , acționând potrivit principiilor independenței și legalității (art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție și art. 3 din Legea 303/2004 republicată). Totodată, s-a constatat că nu s-au identificat elemente din care să rezulte că s-ar fi săvârșit fapte de natură penală, cu ocazia instrumentării dosarului în care petiționarul a fost inculpat și condamnat. În temeiul art. 278 C. proc. pen., petiționarul a formulat plângere, ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanța nr. 15635/6581/2006 din 19 decembrie 2006, dată de Procurorul Șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În urma verificărilor efectuate în cauză, s-a constatat că împrejurările de fapt au fost judicios stabilite de procuror și s-a dat o interpretare justă probelor administrate, ajungându-se în mod justificat la concluzia că prin plângerea formulată nu s-au relevat fapte sau împrejurări noi, care să nu fi fost avute în vedere la urmărirea penală, astfel că s-a procedat în mod corect atunci când s-a constatat că nu se pot reține în sarcina intimaților săvârșirea vreunei infracțiuni. Fiind nemulțumit de soluția dată, petiționarul, în termen legal a formulat plângere, ce a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 680/1/2007. În susținerea plângerii formulate, aceasta a depus înscrisuri doveditoare, urmând ca Înalta Curte să le aibă în vedere la momentul deliberării.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că ordonanța nr. 251/P/2006 dată la 27 noiembrie 2006 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților C.D., M.I., T.J., I.I., V.D., C.A., C.O., C.I. și S.R.. este legală și temeinică, urmând a fi menținută, prin respingerea, ca nefondată, a plângerii, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., pentru considerentele ce vor fi mai jos relevate. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Se constată, că petiționarul a fost cercetat, judecat și condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție (trafic de influență, dare și luare de mită , primire de foloase necuvenite, fals intelectual și favorizarea infractorului, iar în timpul executării pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 4029 din 28 iulie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, fiind nemulțumit de modul în care s-au efectuat cercetările, a formulat plângere la 23 iunie 2006 împotriva intimaților anterior menționați. De asemenea, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză s-a relevat corect de către magistratul procuror că toate actele și măsurile luate de către procurorul delegat în faza de urmărire penală în dosarul nr. 33/P/2003 au fost supuse cenzurii instanței de judecată, care nu a constatat nicio încălcare a normelor procedurale penale , de natură să atragă nulitatea acestora.

Totodată, se mai constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva fiecăruia dintre intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor astfel cum au fost precizate de petiționar, presupuse a fi săvârșite de aceștia, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică, întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul că pe parcursul desfășurării procesului penal, ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 3666/2004 (nr. unic 14948/1/2004), cu ocazia efectuării actelor de cercetare penală specifice, intimații ar fi comis vreun abuz în serviciu sau ar fi îndeplinit acte materiale, care să aibă valențele vreunei fapte de natură penală.

Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor specifice de cercetare penală intimații C.D., M.I., T.J., I.I., V.D., C.A., C.O., C.I. și S.R., ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală a acestora și, cu atât mai puțin, a unei fapte de abuz în serviciu, în mod justificat s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, că susținerile petiționarului nu au niciun suport probator, întrucât acesta nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete ce țin de elementele constitutive ale infracțiunilor la care a făcut referire , fiind simple afirmații lipsite de orice fundament real.

De altfel, persoanele care au îndeplinit o activitate de cercetare penală sau judecătorească în cadrul instanțelor naționale, așa cum este cazul intimaților C.D., M.I., T.J., I.I., D.V., C.A., S.R. și-au desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, îndeplinindu-și atribuțiile profesionale, ce le reveneau pentru rezolvarea cauzelor deduse cercetării sau judecății, prin pronunțarea unor soluții pe care le-au considerat legale și temeinice, în raport de probele administrate, iar aceste soluții, au putut fi ulterior verificate și, eventual, desființate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Or, în speță nu a fost făcut dovada că intimații ar fi săvârșit vreo faptă de natură a atrage răspunderea lor penală, petiționarul fiind nemulțumit de modul în care a fost instrumentat dosarul penal , prin care, urmare a soluției pronunțate s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.M., menținând ordonanța atacată ca fiind legală și temeinică. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.M. împotriva ordonanței nr. 251/P/2006 din 27 noiembrie 2006, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține ordonanța atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2007.