Dosar nr. 3752/30/2006 — ÎCCJ, Secția penală, decizia din 11.03.2008 — plângere împotriva rezoluției nr. 1210/P/2006

Prin plângerea formulată în baza art. 222 C. proc. pen., la data de 26 octombrie 2006 înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 27122/2006 (devenită ulterior lucrare penală cu nr. 1210/P/2006), numitul K.V.P. a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații-procurori S.V.V. și F.M., M.F. și Z.L. , din cadrul S.T. Timișoara al D.N.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, împiedicarea participării în proces, represiune nedreaptă și reținerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzute de art. 246, art. 248, art. 261 1 , art. 268 și art. 272, toate C. pen. Petentul a mai solicitat cercetarea primilor trei procurori și pentru infracțiunile de încercare de a determina mărturia mincinoasă, arestare nelegală și cercetare abuzivă și supunerea la rele tratamente, prevăzute de art. 261, art. 266 și art. 267 C. pen. De asemenea, petentul a solicitat cercetarea primilor doi procurori și pentru infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen. În fapt, petentul a susținut că pe perioada reținerii, dispusă prin ordonanța din 11 septembrie 2006 emisa în dosarul S.T. Timișoara al D.N.A. nr. 46/P/2006, nu a beneficiat de tratamentul și regimul alimentar impuse de afecțiunile de care suferea, și anume, diabet zaharat insulino-dependent, insuficiență renală și tensiune arterială, această situație datorându-se procurorului șef al serviciului, S.V.V., care nu a trimis locului de deținere actele medicale pe care el le-a depus la dosar. În noaptea de 11 septembrie 2006, în jurul orei 24,00, când a fost adus la sediul parchetului, atât el cât și apărătorii aleși L.I., P.A. și G.A. au fost obligați să semneze mai multe acte, deși a invocat prevederile art. 70 C. proc. pen. Pe cele două procese-verbale de aducere la cunoștință a învinuirii, singurele înscrisuri pe care le-a semnat, a consemnat că suferă de boli incurabile și că, în cazul în care va fi reținut, va intra în refuz de hrană și de medicamente. Expertiza efectuată de I.M.L. Timișoara a concluzionat că, datorită afecțiunilor, împotriva sa nu se putea dispune reținerea. Petentul a mai susținut că procurorul șef S.V.V. era „interesat”, deoarece într-un dosar privind pe „prietenul și vecinul său, medicul N.T.” și lichidatorul judiciar A.I., împotriva cărora a fost formulată o plângere pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, a dispus neînceperea urmăririi penale. În fapt, în acest dosar s-a reținut că N.T., cu complicitatea lichidatorului judiciar A.I., a achiziționat un imobil proprietatea SC D. SA Timișoara, la un preț subevaluat „în cadrul unei licitații trucate” păgubind pe ceilalți licitatori. Petentul a mai susținut că și lichidatorul A.I. era interesat, deoarece în anul 2003 a fost operat de medicul N.T. pentru o hernie inghino-scrotală. Dintre licitatori, cel mai nemulțumit a fost Ț.D., care a avut cea mai bună ofertă, apreciată ca atare, numai de instanța de judecată. Întâlnindu-l întâmplător pe procurorul șef S.V.V., acesta l-a amenințat „în mod direct în prezența unor martori cu declanșarea unor anchete penale” împotriva sa, pentru a-l determina pe Ț.D. să renunțe la plângerea penală formulată împotriva lichidatorului. Fiindu-i teamă că amenințările vor fi materializate, l-a rugat pe Ț.D. să nu exercite căile de atac împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă de procurorul șef S.V.V. Începând cu data de 11 septembrie 2006, împotriva sa s-au săvârșit mai multe abuzuri de către procurorul șef sau pe baza unor dispoziții date de acesta. Astfel, prin netrimiterea actelor medicale pe care le-a depus la dosar Ia locul de deținere și „sfidarea” situației stării sale de sănătate, procurorul șef și ceilalți procurori nominalizați în plângere i-au vătămat „dreptul la sănătate, la viață, la libertate și la un proces echitabil cu respectarea prezumției de nevinovăție”. Această omisiune a avut ca urmare agravarea stării sale de sănătate, fiind, astfel, nevoit ca ulterior să-și efectueze dialize peritoneale din 6 în 6 ore și, în regim de urgență, un transplant renal. Procurorii nominalizați în plângere „nu au încetat manoperele dolosive și operațiunile dușmănoase” în scopul „zădărnicirii apărărilor excepțiilor și posibilitatea de a ieși adevărul Ia iveală”. Petentul a mai susținut că nu i se poate reține în sarcină complicitatea la trafic de influență, în sensul că ar fi ajutat-o pe inculpata L.E. la comiterea acestei infracțiuni, deoarece el a împrumutat-o și aceasta, ca avocată, avea relații contractuale cu SC T.L.L. SRL, al cărui asociat a fost. De asemenea, a mai susținut că, în condițiile în care „autorul și complicele infracțiunii” sunt cercetați în stare de libertate, arestarea sa este echivalentă cu o hărțuială pentru o faptă pe care nu a comis-o. Deși, la data de 13 septembrie 2006, a formulat o cerere prin care a solicitat să fie supus unei expertize medico-legale, ordonanța prin care s-a dispus acest act a fost emisă abia la 26 septembrie 2006. Prin raportul de expertiză medico-legală s-a propus suspendarea urmăririi penale pe o perioadă de o lună, constatându-se că afecțiunile sale nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor și necesită efectuarea unui transplant renal în regim de urgență. Atât el cât și apărătorii săi au solicitat procurorilor să le comunice concluziile expertizei medico-legale, aceștia refuzând să le facă cunoscute. A luat cunoștință de concluziile expertizei medico-legale abia la data de 19 octombrie 2006, ceea ce înseamnă că procurorii au comis un abuz prin necomunicarea și nepunerea acestora Ia dispoziția instanței de judecată Ia datele de 29 septembrie 2006 și 5 octombrie 2006. La termenul din 29 septembrie 2006, Tribunalul Timiș s-a pronunțat asupra cererii sale de punere în libertate sub control judiciar, în condițiile în care la dosarul trimis de parchet instanței nu era atașat raportul de expertiză medico-legală din 28 septembrie 2006. Petentul a mai susținut că nici procurorul L.Z., care a participat la judecarea cauzei, nu a făcut cunoscut instanței existența în cauză a unui raport de expertiză medico-legală și că o parte din actele medicale depuse de el la dosar sunt trimise I.M.L. Timișoara. La data de 4 octombrie 2006, când dosarul a fost trimis aceleiași instanțe cu propunere de prelungire a arestării preventive, acestuia nu i-a fost atașat raportul de expertiză medico-legală din 28 septembrie 2006. în cererea de prelungire a arestării preventive, procurorul M.F. a consemnat că expertiza medico-legală dispusa la data de 26 septembrie 2006 nu a fost efectuată, procurorul de ședință Z.L., în concluziile sale, reluând această afirmație, ceea ce înseamnă că cei doi magistrați „au indus în eroare instanța”. Aceeași situație, a susținut petentul, s-a petrecut la Curtea de Apel Timișoara la data de 11 octombrie 2006, când s-au judecat recursurile declarate de el împotriva hotărârilor prin care i s-a respins cererea de punere în libertate sub control judiciar și s-a dispus prelungirea arestării sale preventive, cât și Ia Tribunalul Timiș, la data de 20 octombrie 2004, când trebuia soluționată cererea sa de punere în libertate pe cauțiune. În ziua de 20 octombrie 2006, în jurul orei 5,00, din dispoziția procurorului șef S.V.V., dosarul a fost expediat prin poșta specială Tribunalului Bistrița Năsăud, deși, până în ziua anterioară, orele 17,00, nu i-au fost prezentate toate actele de urmărire penală și nu i s-au soluționat cererile în probațiune, mai ales că formulase și o cerere de recuzare a tuturor procurorilor S.T. Timișoara al D.N.A. Procurorii aveau obligația să trimită dosarul Tribunalului Timiș, deoarece această instanță dispusese această măsura și numai după soluționarea cererilor sale se putea emite rechizitoriul și sesiza Tribunalul Bistrița-Năsăud, instanță stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a cererii de strămutare a judecării cauzei formulată de S.T. Timișoara al D.N.A. Petentul a mai susținut că, până la data formulării plângerii, nu a primit, potrivit prevederilor Codului de procedură penală, un exemplar al rechizitoriului, ceea ce demonstrează, alături de celelalte aspecte sesizate, „reaua-credință vendeta și abuzurile” la care a fost supus de „persoane implicate subiectiv” împotriva sa. Fiul procurorului M.F., M.C., a fost angajat ca jurist Ia firma sa T.L.L.J. Timișoara și pentru că lipsea frecvent de Ia serviciu, i-a cerut să se transfere la o altă societate comercială, pentru a nu fi nevoit să-i desfacă contractul de muncă. Pe fondul acestei situații, între el și procurorul M. F. „a intervenit o răceală, mai bine-zis un conflict”. Din aceste „motive subiective (răzbunare)” procurorul M.F. a fost acela care a ridicat suma de 12.000 euro din contul trezoreriei, pe care a remis-o denunțătorului G.G., persoană pe care a determinat-o să săvârșească sau să continue comiterea unei infracțiuni încălcând, astfel, prevederile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. Acest aspect a rezultat, a susținut petentul, din declarațiile contradictorii ale denunțătorului precum și din expresiile „consacrate în mediile juridice” utilizate de acesta și concubina sa P.O.L. Același procuror a participat la efectuarea unor acte de procedură, în condițiile în care era incompatibil și avea obligația să se abțină, conform prevederilor art. 48, art. 49 și art. 51 C. proc. pen. Procurorul M.F. se face vinovat de neprezentarea Tribunalului Timiș a raportului de expertiză medico-legală la data de 29 septembrie 2006, când s-a judecat cererea sa de punere în libertate sub control judiciar și la data de 05 octombrie 2006, când s-a judecat cererea de prelungire a arestării preventive. Acest fapt a determinat instanța să rețină că prelungirea arestării preventive se impune, printre altele, pentru finalizarea raportului de expertiză medico-legală. Acest act era necesar instanței pentru a putea decide dacă față de el se putea lua măsura punerii în libertate sub control judiciar având în vedere afecțiunile de care suferă. La data de 19 octombrie 2006, când a studiat parțial dosarul, a observat existența unui al doilea raport de expertiză, datat 18 octombrie 2006, ale cărui concluzii, ca și în cazul primului, nu i-au fost comunicate deși, atât el cât și apărătorii, au depus cereri în acest sens. Referindu-se Ia magistratul F.M., petentul a susținut că acesta a încălcat repetat prevederile Codului de procedură penală cu ocazia percheziției biroului său situat în Timișoara, în sensul că „a adus martori dinainte stabiliți” ale căror „reacții partinice au fost sesizate și contestate” atât de el cât și de apărătorii săi. La data și ora percheziției existau în apropierea biroului și alte persoane care puteau participa, în mod neutru, la efectuarea acestui act, în calitate de martori asistenți. Acești martori asistenți, cu ocazia consemnării în procesul-verbal de percheziție a unor împrejurări, „și-au amintit numai variantele contradictorii cu privire la sumele declarate ca existente asupra lui, pe care cei ce au efectuat actul încercau să le impună”. Același procuror a autorizat montarea unui dispozitiv audio-video pe corpul denunțătorului deși, potrivit prevederilor Codului de procedură penală, această măsura nu putea fi dispusă decât de o instanță. Împreună cu procurorii S.V.V. și M. F., același procuror a încercat să determine comisia formată din trei medici legiști nominalizați să efectueze nouă expertize, să schimbe rezultatele și concluziile formulate în primul raport și care propunea suspendarea urmăririi penale față de el. Procurorul F.M. a făcut presiuni asupra apărătorului său K.M. pentru ca acesta să semneze procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală sau să consemneze pe acesta că refuză să-l semneze. Cu privire la procurorul Z.L., petentul a susținut că acesta nu a făcut cunoscută instanței expertiza medico-legală și a susținut în concluziile sale că este perfect sănătos, că prezintă pericol social pentru ordinea publică și siguranța națională în noul context de luptă împotriva corupției. Petentul a mai susținut că în ziua de 19 octombrie 2000, în jurul orei 10,00, procurorul F.M. însoțită de doi polițiști, s-a prezentat la Secția dializă și transplant renal a Spitalului județean Timișoara unde era internat, în vederea prezentării materialului de urmărire penală. De Ia început le-a comunicat celor trei că în ziua anterioară a formulat o cerere de probațiune și de suspendare a urmăririi penale și, în consecință, așteaptă un răspuns la această solicitare. I-au fost prezentate circa 120 de pagini din primul volum care conținea 346 pagini iar din cel de al doilea, format din aproximativ 120, nu i s-a prezentat niciun act. Studierea celor 120 de pagini a avut loc între orele 10,00, și 12,00, și 13,00, și 17,00. În jurul orei 17,00, făcându-i-se rău, l-a rugat pe procuror să amâne studierea restului de acte pentru ziua următoare, iar aceasta refuzând, i-a adus la cunoștință că, în ziua de 18 octombrie 2006, a depus la poștă o cerere de recuzare a tuturor procurorilor S.T. Timișoara al D.N. A. și a reiterat oral motivele acestei solicitări. Procurorul a oprit procedura de prezentare a materialului de urmărire penală, apărătorul său refuzând să semneze procesul-verbal încheiat în acest sens. Procurorii nominalizați au făcut abstracție de cererea sa de recuzare și au expediat dosarul Tribunalului Bistrița-Năsăud, fără a-i fi prezentat întregul material de urmărire penală. Ulterior, petentul a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o „completare a plângerii penale” în care a reiterat aspectele referitoare la cererea de recuzare a tuturor procurorilor S.T. Timișoara al D. N.A. și sesizarea Tribunalului Bistrița-Năsăud. Procurorii au procedat la emiterea rechizitoriului și Ia sesizarea instanței de judecată, a susținut petentul, pentru ca cererea sa de recuzare să poată fi respinsă ca rămasă fără obiect, așa cum, de altfel, i-a comunicat D.N.A. prin adresa nr. 146/C2/206 din 27 octombrie 2006. În analiza cauzei, a susținut petentul, trebuie avut în vedere că, la data de 18 octombrie 2006 a expediat prin poștă cererea de recuzare a tuturor procurorilor, ceea ce impunea soluționarea acesteia mai înainte de sesizarea instanței. De asemenea, trebuie avut în vedere că, deși S.T. Timișoara al D. N.A. a confirmat, anterior datei de 20 octombrie 2006, că a primit adresa Tribunalului Timiș, prin care acesta solicita înaintarea dosarului în vederea judecării cererii sale de punere în libertate pe cauțiune, nu s-a conformat dispoziției instanței. S.T. Timișoara nu a înaintat raportul de expertiză medico-legală Tribunalului Timiș în dosarul nr. 3752/30/2006 la termenul din 5 octombrie 2006 și nici Curții de Apel Timișoara la termenul din 9 octombrie 2006 în dosarul nr. 3326/P/30/2006. Raportat la aceste aspecte, petentul și-a extins plângerea penală și cu privire la infracțiunea de omisiune de a încunoștința organele judiciare, prevăzută de art. 265 C. pen. Petentul a reiterat în „completarea plângerii” și aspectul referitor la neprezentarea materialului de urmărire penală și sesizarea Tribunalului Bistrița-Năsăud mai înainte de soluționarea cererilor de recuzare, de punere în libertate pe cauțiune și de administrare a noi probe. 1.

Verificările efectuate privind existența faptelor ilicite sesizate de către petiționar au evidențiat următoarele constatări: În legătură cu înrăutățirea stării sale de sănătate, s-a reținut că prin declarația dată, în noaptea de 11 septembrie 2006, în intervalul orar 23,55, - 00,15, petentul a precizat că intră „în refuz de hrană și medicamente”, apreciind că măsura reținerii preventive dispusă împotriva sa este abuzivă. De asemenea, petentul a precizat că tratamentul afecțiunilor sale constă în administrarea zilnică, dimineața, a trei medicamente sub formă de pastile, și anume, furosemid, betaloc și norvasc. În noaptea de 12 septembrie 2006 petentul a fost transportat la Spitalul clinic municipal de urgență Timișoara, la ora 23,20, fiind supus unui control medical iar la ora 00,37, a fost internat în Spitalul clinic județean de urgență Timișoara, Clinica de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. Din cele expuse a rezultat că înrăutățirea stării de sănătate a fost consecința unei acțiuni voluntare a petentului și atunci când agravarea acesteia a devenit evidentă, a fost transportat la un spital și, apoi, internat. 1.2.2. Prin referatul din 2 octombrie 2006 precitat de procurorii M.F. și F.M. s-a propus prelungirea arestării preventive a petentului și coinculpaților L.E. și C.C. Referatul și dosarul format din două volume cuprinzând 230 file și, respectiv, 51 file au fost înaintate Tribunalului Timiș cu adresa din 3 octombrie 2006. Instanța sesizată a înregistrat adresa de înaintare la data emiterii acesteia, fixându-se termen de judecată a cererii de prelungire a arestării preventive la 05 octombrie 2006. În condițiile în care raportul de expertiză medico-legală nr. 2285 din 28 septembrie 2006 a fost primit de S.T. al D. N.A. Ia data de 4 octombrie 2006 acest act, în mod obiectiv, nu putea fi atașat la cele două volume ale dosarului și prezentat Tribunalului Timiș la data de 29 septembrie 2006 când a fost judecată cererea petentului de punere în libertate provizorie sub control judiciar. Din același motiv, concluziile raportului de expertiză medico-legală nu puteau fi menționate în referatul prin care s-a propus prelungirea arestării preventive, redactat de procurorii M.F. și F.M. la data de 2 octombrie 2006. Aceeași situație explică și conținutul concluziilor procurorului Z.L. care a participat Ia judecată la termenul din 05 octombrie 2006, când Tribunalul Timiș s-a pronunțat în privința cererii de prelungire a arestării preventive ca și la termenul din 11 octombrie 2006 când Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat asupra recursului declarat de petent împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de prelungire și a sentinței penale prin care i s-a respins cererea de punere în libertate provizorie sub control judiciar. 1.2.

Referitor la soluționarea dosarului nr. 46/P/2006 al S.T. Timișoara – D.N.A. s-a constatat că prin sentința penală nr. 431 din 22 septembrie 2005 pronunțată în dosarul Judecătoriei Reșița nr. 4374/2004 , G.G. a fost condamnat pentru comiterea cinci infracțiuni de ultraj, toate prevăzute de art. 239 alin. (2) și (4) C. pen., la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare. Tribunalul Caraș-Severin, prin decizia penală nr. 58 din 21 martie 2006 pronunțată în dosarul nr. 481/P/2006, a admis apelul declarat de G.G. și l-a achitat pentru toate cele cinci infracțiuni de ultraj. Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a declarat recurs împotriva acestei decizii penale pentru greșita achitare, calea de atac făcând obiectul dosarului Curții de Apel Timișoara nr. 2907/59/2006. Această cauză a avut primul termen în luna august 2006, când judecata s-a amânat pentru 4 septembrie 2006. La acest termen au avut loc dezbaterile, pronunțarea fiind amânată la data de 11 septembrie 2006. La data de 01 septembrie 2006 avocata L.E. angajată de G.G. să-l apere în dosarul Curții de Apel Timișoara, i-a pretins clientului său suma de 15.000 euro pentru a-i determina pe membrii completului de judecată să mențină soluția de achitare pronunțată în apel sau să-i aplice pedeapsa amenzii, dându-i de înțeles că are influență, prin relațiile sale, asupra acestora. La data de 05 septembrie 2006 G.G. s-a prezentat la sediul S.T. Timișoara al D.N.A. și a denunțat-o pe apărătoarea sa. După formularea denunțului, audierea denunțătorului și a concubinei acestuia, martora P.O.L., s-a autorizat provizoriu interceptarea și înregistrarea audio-video ambientală a convorbirilor purtate de cel dintâi. De asemenea, s-a dispus interceptarea convorbirilor efectuate de denunțător și de apărătoarea sa. Prin ordonanța din 09 septembrie 2006 s-a autorizat, cu titlu provizoriu, interceptarea convorbirilor efectuate de petent de la postul telefonic nr. 0720.664.616 pe o perioadă de 48 de ore, măsură care a fost confirmată prin autorizația Tribunalului Timiș nr. 237 din 11 septembrie 2006. Din probele administrate mai rezultă că denunțătorul i-a dat apărătoarei sale L.E. 5.000 euro la data de 09 septembrie 2006, această sumă fiind remisă petentului în aceeași zi prin intermediul nepotului avocatei, inculpatul C.C. De asemenea, rezultă că la data de 11 septembrie 2006 denunțătorul i-a mai dat avocatei sale 7.000 euro din care aceasta i-a remis petentului suma de 6.500 euro. În ceea ce privește probele de vinovăție a petentului, este de evidențiat, în primul rând, că la data de 11 septembrie 2006, la percheziția efectuată, asupra sau sa fost găsită suma de 11.450 euro din cei 12.000 pe care denunțătorul i-a remis avocatei L.E. Deosebit de acest aspect, sunt de evidențiat conținutul proceselor-verbale de redare a unor convorbiri telefonice și a înregistrărilor audio-video ambientale. Astfel, în convorbirea pe care a avut-o la locuința sa din Lugoj, cu denunțătorul G.G. și cu concubina acestuia, martora P.O.L., în ziua de 07 septembrie 2006, inculpata L.E. le-a comunicat celor doi că preferă ca remiterea sumei să aibă loc în Timișoara și că acolo în două minute scapă de bani. În aceeași zi, inculpatul C.C. a contactat-o telefonic pe coinculpata L.E. căreia i-a comunicat că în zona locuinței sale se află „o Dacie albă”, aspect pe care îl caracterizează „tare suspect” . Într-o convorbire telefonică pe care a avut-o cu L.E., în ziua de 08 septembrie 2006, petentul i-a sugerat să-l trimită a doua zi pe nepotul său, C.C. Într-o convorbire telefonică pe care a avut-o cu L.E. în ziua de 08 septembrie 2006, petentul i-a sugerat să-l trimită a doua zi pe nepotul său, C.C. În ziua de 09 septembrie 2006, într-un limbaj cifrat, petentul, aflat la biroul său situat în Timișoara, i-a comunicat că vizavi se află un autoturism Opel de culoare albastră, care i-a atras atenția. În cursul acestei convorbiri inculpata L.E. i-a comunicat petentului că denunțătorul poate veni cu un autoturism de culoare roșie sau unul gri metalizat. După ce și-a dat seama ce vrea să-i comunice, L.E. i-a spus petentului că este vorba de un autoturism Dacia de culoare albă, așa cum îi făcuse cunoscut coinculpatul C.C. în ziua anterioară. Petentul i-a mai comunicat că el se află la birou și o așteaptă. Ulterior, acestei convorbiri, în aceeași zi, denunțătorul i-a comunicat inculpatei că a ajuns la Timișoara, că a venit cu un autoturism Ford cu număr de înmatriculare în Genova și că se află pe terasa H. După această convorbire, inculpata l-a contactat telefonic pe petent, căruia i-a comunicat locul în care se află denunțătorul și marca autoturismului cu care acesta venise și i-a cerut să verifice dacă în zonă este ceva suspect. Petentul i-a comunicat inculpatei că va verifica zona („Na, hai că-ți fac o tură”). Într-o convorbire ulterioară, petentul i-a comunicat inculpatei că a verificat zona, că a văzut autoturismul cu care a venit denunțătorul și i-a cerut să se uite la cel aflat vizavi de biroul său, situat în parcarea tribunalului, care îi atrăsese atenția. În aceeași zi, L.E. însoțită de c oinculpatul C.C., s-a deplasat la Timișoara și s-a întâlnit cu denunțătorul, pe care l-a invitat în autoturismul său. Denunțătorul a lăsat cei 5.000 euro aflați într-o pungă portocalie în spațiul dintre scaunele din față ale autoturismului. C.C. a luat această pungă și, după ce a coborât s-a îndreptat spre biroul în care se afla petentul. Semnificativă în sensul acesta este convorbirea telefonică dintre C.C. și petent de la ora 18 iunie 55, în care primul îi face cunoscut celui de al doilea că el este „nepotu” și o să sosească într-un minut”. Petentul i-a răspuns coinculpatului „Na hai, intră înăuntru direct”. În ziua de 11 septembrie 2006 în sediul Judecătoriei Lugoj denunțătorul i-a remis avocatei, în prezența concubinei sale, cea de a doua tranșă de 7.000 euro. în aceeași dată, între L.E., pe de o parte și petent și C.C., pe de altă parte, pe de altă parte, s-au purtat mai multe convorbiri telefonice. Astfel, într-o convorbire care a început la ora 10.56:54, petentul i-a spus avocatei L.E. care, între timp ajunsese în Timișoara, că se află în oraș și să-l aștepte la biroul său, că vine și el în 20 de minute. Ulterior, și anume, într-o convorbire care a debutat la ora 11 ianuarie 41, la întrebarea lui C.C. „De ăia te-ai scăpat?”, L.E. a răspuns „...Aproape nu că e plecat omul și se întoarce imediat”. Din cele expuse rezultă că la datele reținerii petentului, propunerii de arestare preventivă, de prelungire a măsurii arestării preventive și a trimiterii acestuia în judecată, existau probe că se face vinovat de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, comisă de avocata L.E. 1.2.

În ceea ce privește celelalte fapte ilicite arătate în plângere s-a constatat că, în ziua de 18 octombrie 2006, ora 9,00 , procurorul F.M., însoțită de doi ofițeri de poliție judiciară, s-a deplasat la Spitalul clinic județean de urgență Timișoara unde se afla internat petentul, în vederea prezentării conținutului proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de acesta. Din procesul-verbal încheiat rezulta că petentul a fost asistat de apărătorul ales, P.A. și că acesta a precizat că intenționează să recuze procurorii S.T. Timișoara al D.N.A. De asemenea, rezultă că, după ce procurorul i-a cerut să prezinte cererea în acest sens, petentul a declarat că renunță „momentan” la recuzare și este de acord să i se prezinte procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice. În procesul-verbal din 19 octombrie 2006 s-a mai consemnat că, după ce i s-a prezentat redarea convorbirilor telefonice la solicitarea petentului și a apărătorului ales s-a procedat și la audierea benzilor pe care acestea erau înregistrate. S-a mai consemnat că în finalul activităților s-a prezentat și avocatul H.T., apărător ales al petentului. În aceeași zi, la ora 11,15, procurorul și cei doi ofițeri de poliție judiciară le-a cerut celor doi apărători aleși să se prezinte a doua zi la ora 9,00, Ia același spital pentru efectuarea unor activități de urmărire penala și le-a cerut să semneze procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de citare. În procesul-verbal s-a mai consemnat că cei doi avocați au refuzat să semneze și au declarat că nu se vor prezenta la spital a doua zi. Tot în ziua de 18 octombrie 2006, între orele 10,30, - 10,35, în prezența apărătorului ales P.A., petentul a declarat că nu are de propus probe în apărarea sa în faza respectivă a procesului penal. La aceeași dată Ia ora 20,00, ofițerul de poliție judiciară N.V. i-a făcut cunoscut telefonic celui de-al treilea apărător ales al petentului K.M. că a doua zi, începând cu ora 9,00, la spital se vor efectua acte de urmărire penală care îl vizează pe clientul său. A doua zi la ora 9,30 constatând că avocații P.A. și H.T. nu s-au prezentat la spital același ofițer de poliție judiciară i-a contactat telefonic și le-a cerut să se prezinte pentru a-l asista pe petent. Cei doi apărători i-au comunicat ofițerului că nu se vor prezenta. În aceeași zi între orele 10,00 – 12,00 și 13,05 – 15,00 procurorul F.M. în prezența apărătorului ales K.M. i-a pus la dispoziție petentului dosarul, acesta exprimându-și dorința să ia cunoștință în mod direct de actele de urmărire penală existente în acesta. Din procesul-verbal încheiat, pe care petentul și apărătorul său au refuzat să-l semneze, rezultă că primul a precizat că prezentarea materialului de urmărire penală este prematură și a reiterat cererea de administrare a unor probe formulată în ziua anterioară. Din analiza proceselor-verbale, încheiate în zilele de 18 și 19 octombrie 2006, rezultă că activitățile desfășurate au fost efectuate cu respectarea prevederilor legale referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală. Din examinarea datelor existente în cauză rezultă că cererea de probațiune a fost respinsă ca neîntemeiată prin ordonanța din 19 octombrie 2006 emisă de procurorul F.M. De asemenea, rezultă că cererea de suspendare a urmăririi penale formulată de apărătorul petentului avocatul K.M. înregistrată la S.T. al D.N. A. în ziua de 18 octombrie 2006 a fost respinsă prin ordonanța din aceeași dată emisă de procurorul F.M. Analiza acestor două ordonanțe a evidențiat că acestea sunt temeinice și legale iar cu referire la emiterea acestora nu se poate reține încălcarea vreunei prevederi legale. Din analiza prevederilor legale în materie rezultă că potrivit art. 91 2 alin. (2) raportat la art. 91 4 C. proc. pen., procurorul putea dispune înregistrarea cu titlu provizoriu a convorbirilor în mediu ambiental pe o perioadă de 48 de ore. Așa fiind, susținerea că măsura dispusă la data de 5 septembrie 2006 în dosarul S.T. al D.N. A. nr. 46/P/2006 a fost contrară prevederilor legale este neîntemeiată. 1.2.

Din examinarea lucrărilor și materialului aflat în dosar nr. 45/P/2005 al S.T. Timișoara al D.N.A., nr. 45/P/2005 rezultă că prin plângerea înregistrată la data de 9 martie 2005 SC T.T.Ț. SRL cu sediul social în Timișoara, prin administratorul acesteia Ț.L.D. a solicitat cercetarea administratorului SC C.L. SRL Timișoara, A.I. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave și neglijență în serviciu, prevăzute de art. 246 și 248 raportat la art. 248 1 și art. 249 alin. (2), toate C. pen., cu aplicarea art. 11 alin. (l), art. 12 lit. b), art. 13 2 și art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și a lui N.T. pentru complicitate la primele două fapte. În fapt, petenta a susținut că, Ia data de 3 noiembrie 2003, a participat la negocierea directă organizată de A.I. pentru vânzarea activului firmei D. SA aflată în lichidare denumit „Clădire corp 5 atelier de proiectare poziția 27” ea fiind declarată câștigătoare a procedurii așa cum rezultă din nota de negociere redactată în aceeași zi. La această negociere a participat și persoana fizică S.R. deși nu avea, conform Regulamentului nr. 449 din 24 octombrie 2000, oferta depusă în plic închis. După ce în ziua de 4 noiembrie 2003 cei doi ofertanți au depus supraofertele la data de 5 noiembrie 2003 a fost declarată câștigătoare a negocierilor. Ca urmare s-a încheiat un proces-verbal de finalizare a negocierilor, o situație cu privire la rezultatul negocierilor directe pentru mai multe active ale firmei aflate în lichidare și un raport adresat Tribunalului Timiș datat 6 noiembrie 2003 în dosarul nr. l4/S/2003 precum și un alt raport datat 4 decembrie 2003 prin care A.I. solicita instanței aprobarea vânzării unor imobile printre care se afla și atelierul de proiectare. Cu adresa nr. 478 din 07 noiembrie 2003 a făcut cunoscut firmei lichidatoare intenția de a îmbunătăți oferta, până la data formulării plângerii neprimind nici un răspuns. Fiind chemat la sediul societății lichidatoare a aflat de la A.I. că prin Regulamentul nr. 6 din 14 ianuarie 2004, atelierul de proiectare a fost scos din nou la vânzare. Petenta a mai susținut că încheierea de ședință din 4 decembrie 2003 pronunțată în dosarul Tribunalului Timiș nr. l4/S/2001 prin care i se aprobase cumpărarea obiectivului a fost „anulată în mod nelegal”. A depus din nou oferta pentru același imobil, iar la 23 ianuarie 2004, orele 12,00, a participat alături de persoana fizică N.T. la „negocierea directă care a fost de fapt o licitație”. La deschiderea plicurilor conținând ofertele s-a constatat că cea a ei de 1,8 mld. lei era mai bună decât cea a lui T.I. care era de 1,5 mld. lei. După deschiderea plicurilor a urmat o licitație fără respectarea rigorilor legislative în materie, imobilul fiind adjudecat de N.T. Petenta a susținut că A.I. facilitându-i lui N.T. cumpărarea obiectivului a comis infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor sale și contra intereselor publice. A mai susținut că N.T., medic, l-a operat pe A.I. în perioada 7,10 - 13 octombrie 2003, ceea ce înseamnă că aceștia se cunoșteau. Prin rezoluția din 9 august 2005 emisă de procurorul Z. L. s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de A.I. și N.T. Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că suma ofertată de petenta inițial, fiind inferioară valorii reale a activului creditorii firmei aflate în lichidare s-au opus vânzării acesteia. Ca urmare în luna ianuarie 2004 firma lichidatoare a organizat nouă negociere, câștigată de N.T. ca urmare a supraofertei orale. De asemenea, s-a reținut că nu există nici o probă sau indiciu că între A.I. și N.T. a existat o înțelegere în sensul ca primul să-i faciliteze celui de-al doilea cumpărarea imobilului. Deosebit de considerentele amintite au fost evidențiate și următoarele aspecte: Prin Regulamentul nr. 449 din 24 octombrie 2003 s-a fixat ca preț al atelierului de proiectare, cuprinzând valoarea clădirii, a terenului aferent, cota parte din părțile comune și T.V.A. suma de 2.956.266.661 lei. Potrivit aceluiași regulament, negocierea directă urma să aibă loc, în ziua de 3 noiembrie 2003, iar până a doua zi, orele 15,00, ofertanții aveau posibilitatea să-și îmbunătățească ofertele. În ziua de 5 noiembrie 2003, orele 12,00, lichidatorul în prezența ofertanților și comitetul creditorilor urma să deschidă plicurile cu oferte. De asemenea, s-a prevăzut că declararea ofertantului câștigător se va face cu acordul comitetului de creditori și dacă acesta nu este de acord se va proceda scoaterea la licitație a activului respectiv. Din nota de negociere din 3 noiembrie 2003 activitate la care au participat reprezentanții creditorilor – A.F. Timișoara, C.J.A.S. Timiș și B.C.R., rezulta că oferta depusă de petentă în plicul sigilat a fost de 650 mii. lei inclusiv T.V.A. Din procesul- verbal din 5 noiembrie 2003 rezultă că petenta și-a îmbunătățit oferta la 900 mii. lei. Prin raportul din 6 noiembrie 2003 adresat Tribunalului Timiș lichidatorul a supus aprobării judecătorului sindic și comitetului creditorilor vânzarea activului la prețul de 900 mii. Iei oferta îmbunătățită a petentei. Prin încheierea din 4 decembrie 2003, pronunțată în dosarul Tribunalului Timiș nr. l4/S/2001, judecătorul sindic a aprobat vânzarea mai multor imobile proprietatea firmei aflate în lichidare. În dispozitivul acestei încheieri s-a precizat că se aprobă și vânzarea clădirii corp 5 atelier poziția 26 SC T.T.T.Ț. SRL cu suma de 1,988 mld. lei. Din situația întocmită de lichidator rezultă că petenta a depus oferta în plic sigilat de 450 mii. lei și pentru activul clădire corp 5 atelier poziția 26, nemaiparticipând la celelalte faze ale procedurii. Pentru acest obiectiv la procedura de vânzare directă a participat și SC T.C. SRL care în final a oferit un preț de 1,988 mld. lei. Prin raportul din 8 ianuarie 2004, lichidatorul a sesizat judecătorului sindic eroarea strecurată în încheierea din 4 decembrie 2003, în sensul că firma câștigătoare pentru acest activ a fost SC T.C. SRL. Prin încheierea din aceeași dată eroarea materială a fost înlăturată. Soluția în această privință este în acord în poziția creditorilor care în proporție de 57,60 % au fost de acord cu vânzarea imobilului poziția 26 și nu au fost de acord cu vânzarea imobilului de la poziția 27. Din cele expuse a rezultat că susținerile firmei T.T.Ț. SRL în privința rezultatelor negocierilor din luna noiembrie 2003 și „anularea nelegală” a încheierii din 4 decembrie 2003 nu au nici un temei și că soluția emisă față de A.I. și N.T. este întemeiată. În consecință, susținerile petentului K.V.P. potrivit cărora măsurile dispuse împotriva sa de S.T. Timișoara al D.N.A. sunt consecința adoptării unei soluții ilegale în dosarul privind pe A.I. și N.T. și a relațiilor dintre el și procurorii S.V.V. și M.F. nu au nici un temei de fapt. Pe baza constatărilor în fapt și în drept amintite s-a concluzionat că toți cei patru procurori din cadrul S.T. Timișoara – D.N.A. și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile legale de serviciu în ceea ce privește măsurile dispuse față de petiționar, și ca atare faptele ilicite imputate acestora de către petiționar nu exista. 2.1. Controlul administrativ ierarhic efectuat în cauză la cererea petiționarului, în baza art. 278 C. proc. pen., a confirmat în totalitate legalitatea și temeinicia rezolvărilor juridice adoptate de procurorul de caz dispunându-se respingerea plângerii, ca nefondată, prin rezoluția nr. 15047/6145/2007 din 13 februarie 2007 a procurorului șef al secției urmărire penală și criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 3.1. Nemulțumit de soluțiile defavorabile amintite petiționarul K.V.P. a formulat plângere la instanța de judecată în baza art. 278 1 C. proc. pen., cu solicitarea de a se infirma rezoluția nr. 1210/P/2006 din 12 noiembrie 2007 și a se trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunile sesizate și față de toate persoanele arătate în plângere, în conformitate cu art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., în care sens a invocat următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie: - procurorul nu a identificat și audiat persoanele din cadrul I.P.J. Timiș care i-au asigurat paza în noaptea de 11 septembrie 2006; nu s-a pronunțat asupra faptului că, deși recuzați, procurorii D.N.A. Timișoara au continuat să efectueze acte de urmărire penală; nu a fost analizat temeinic Raportul de expertiză medico – legală din 26 octombrie 2006; - problema așa zisei prezentări a materialului de urmărire penală nu a fost analizată judicios; - nu s-a cercetat împrejurarea că procurorul șef S.V., era interesat într-o cauză a prietenului și vecinului său dr. N.T.; - procurorul nu a analizat împrejurarea că între petent și procurorul M.F. erau relații de dușmănie și acesta trebuia să se abțină în cauză; nu s-a pronunțat cu privire la respingerea abuzivă a cererii de suspendare a urmăririi penale formulată de petent; nu a avut în vedere împrejurarea că petiționarului nu i-au fost comunicate actele de urmărire penală pentru a se putea apăra și formula plângere împotriva acestora. Verificând rezoluția atacată în raport cu motivele invocate pe baza lucrărilor și materialului aflat în dosarul cauzei, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., se constată următoarele: Pretinsele fapte ilicite sesizate în plângere se referă la acte de urmărire penală și măsuri procesuale dispuse de magistrații procurori în exercitarea atribuțiilor judiciare de serviciu în cauze penale în care a fost implicat și petiționarul K.V.P. În acest sens dispozițiile art. 64 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară statuează că „în soluțiile dispuse procurorul este independent în condițiile prevăzute de lege” [(alin. (2)] iar „soluțiile adoptate (...) pot fi infirmate motivat de către conducătorul parchetului, când sunt apreciate ca nelegale” [(alin. (3)]. Câtă vreme rechizitoriul întocmit urmează a fi supus cercetării judecătorești, unde petiționarul, în virtutea principiului instituit prin art. 289 C. proc. pen., are posibilitatea să invoce eventualele vicii procedurale și să-și formuleze apărările, nu se poate spune că procurorii care au instrumentat cauza sa au săvârșit infracțiunile cu privire la care s-a formulat plângerea penală. Orice măsură întreprinsă de procuror este supusă autorizării judecătorului și cenzurii acestuia, nefiind un act unilateral al procurorului, așa încât aceste măsuri nu ar fi fost autorizate dacă erau nelegale. Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală. În privința existenței față de procurorii D.N.A. a unor cazuri de incompatibilitate care nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei, acestea nu sunt elemente care să probeze săvârșirea unei infracțiuni de către procurorii incompatibili. Legiuitorul a reglementat în art. 51 – art. 53 C. proc. pen., recuzarea și modul de soluționare a unei astfel de cereri de care petiționarul putea să se prevaleze în cursul urmăririi penale, o astfel de procedură la acest moment fiind tardivă, câtă vreme s-a declanșat faza cercetării judecătorești. Faptul că petentul, în pofida atâtor căi de control ierarhic, prevăzute de lege, nu a reușit să convingă organele de urmărire penală de temeinicia susținerilor sale, nu-l îndrituiește să presupună că magistrații care au pronunțat o soluție nefavorabilă, nu au făcut aceasta potrivit convingerii formate de probatoriul administrat și în slujirea actului de justiție, ci urmare săvârșirii unor infracțiuni. Așa fiind, soluția pronunțată de magistrații-procurori, pe baza probelor administrate de organul de cercetare penală, reflectă modul în care aceștia le-au apreciat în urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală. Nefiind reținută nici o încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării probatoriului administrat, constatându-se că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetați magistrații reclamați nu există, rezoluția criticată este legală și temeinică, neexistând temeiuri pentru infirmarea acesteia. În consecință, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul K.V.P. împotriva rezoluției din 12 noiembrie 2007 dispusă în dosarul nr. 1210/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.