ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 85/P/2009 din 7 mai 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus neînceperea urmăririi penale M.M., judecător la Judecătoria Botoșani, P.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, T.L. și I.R., judecători la Tribunalul Botoșani, P.F., procuror la Parchetul de pe lângă Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a constatat următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și înregistrată sub nr. 85/P/2009 din 20 martie 2009, C.I.

a solicitat efectuarea de cercetări față de M.M., judecător la Judecătoria Botoșani, P.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, T.L. și I.R., judecători la Tribunalul Botoșani și P.F., procuror la Parchetul de pe lângă Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. Fapta reclamată de petiționar ar consta în aceea că M.M., I.R. și T.L. în calitate de judecători au pronunțat hotărâri judecătorești (sentința penală nr. 2141 din 16 septembrie 2008 și decizia penală nr. 155 din 22 ianuarie 2009) greșite, prin aceasta cauzându-i vătămări intereselor sale legale, iar P.C. și P.F., în calitate de procurori, în aceleași cauze, au pus concluzii care nu sunt în concordanță cu probele existente la dosar.

S-a mai reținut că din actele premergătoare începerii urmăririi penale, efectuate în cauză, au rezultat următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani la data de 26 iulie 2007, petiționarul C.I. a solicitat a se efectua cercetări penale față de H.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere. Prin rezoluția nr. 3665/P/2007 din 8 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, în temeiul art. 228 și art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen. s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală în cauză. Plângerea petiționarului C.I., formulată împotriva rezoluției în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc.

pen. a fost respinsă de primul procuror al aceluiași parchet, prin ordonanța nr. 587/II/2 din 23 aprilie 2008. La data de 19 mai 2008, sub nr. 4922/192/2008, la Judecătoria Botoșani s-a înregistrat plângerea petiționarului C.I., formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției nr. 3665/P/2007. Prin sentința penală nr. 2141 din 16 septembrie 2008 a Judecătoriei Botoșani pronunțată de judecătoarea M.M., plângerea a fost respinsă, ca nefondată iar prin decizia nr. 155 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalul Botoșani, pronunțată de judecătorii I.R., T.L. și G.M., recursul petiționarului a fost respins, ca nefondat. Împotriva rezoluției nr. 85/P/2009 din 7 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petiționarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluția nr. 231/II/2/2009 din 19 iunie 2009 acesta a respins, ca neîntemeiată plângerea, confirmând astfel rezoluția atacată.

Nemulțumit fiind de ambele rezoluții, petiționarul, în temeiul disp. art. 278 1 C. proc. pen., a formulat plângere la instanță. Examinând plângerea formulată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este nefondată. Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ce privește activitatea magistraților,atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor. În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Instanțele judecătorești ca și parchetele de pe lângă acestea sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților și prin urmare nu pot conduce, prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu. Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță petiționarul a formulat plângere penală împotriva judecătorilor M.M., I.R. și T.L. care au pronunțat sentința penală nr. 2141 din 16 septembrie 2008 a Judecătoriei Botoșani și, respectiv, decizia penală nr. 155 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Botoșani, fiind nemulțumit de hotărârile pronunțate de judecătorii mai sus menționați. De asemenea, petiționarul a formulat plângere și împotriva procurorilor P.C. și P.F., fiind nemulțumit de concluziile puse de aceștia în calitate de procurori de ședință în cauzele respective. Așa cum rezultă și din conținutul actelor premergătoare efectuate, afirmațiile petiționarului nu au suport probator, ele fiind doar expresia nemulțumirii subiective a unei persoane care nu a primit satisfacția dorită în fața autorităților judiciare, constatându-se că nu se poate reține în sarcina magistraților judecători și procurori - reclamați de petiționar, săvârșirea vreunei infracțiuni.

Potrivit art. 67 pct. 2 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, „procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză”. Împrejurarea că petentul este nemulțumit de hotărârile pronunțate de judecători și de concluziile puse procurorii de ședință în cauzele respective nu poate duce la concluzia că aceștia și-au încălcat atribuțiile de serviciu. Așa fiind, în mod corect s-a reținut atât de procurorul care a instrumentat plângerea cât și procurorul ierarhic superior acestuia că activitatea desfășurată de magistrații judecători și procurori reclamați nu se circumscrie infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., astfel încât plângerea de față este nefondată și urmează a fi respinsă, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., cu obligarea petiționarului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.I. împotriva rezoluției nr. 85/P/2009 din 7 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.