Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.05.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2609/2007

HOTĂRÂRE
22.05.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2609/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 273/ PI din 2 octombrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost anulată ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul F.P.N. în contradictoriu cu pârâții M.F.P. și D.C. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamantul. În motivarea recursului s-a arătat în esență că reclamantul nu a fost citat cu mențiunea de a timbra acțiunea și că pentru data de 2 octombrie 2006, când s-a soluționat cauza, a formulat cerere de amânare fiind bolnav. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul nu este fondat. La primul termen de judecată, 5 septembrie 2006, reclamantul a fost prezent în Instanță, când s-a pus în discuție necesitatea timbrării acțiunii. Cât privește susținerea referitoare la cererea de amânare a judecății pentru data de 2 octombrie 2006, Curtea constată că în dosarul Instanței de Fond nu există o astfel de cerere, astfel încât în mod corect cauza a fost soluționată la termenul respectiv. Pentru considerentele expuse, neexistând motive de casare care să poată fi analizate din oficiu conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul F.P.N. împotriva sentinței civile nr. 273/ PI din 2 octombrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-03-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1765/2007
O.M.F.P. nr. 1492 din 7 august 2001, ca nelegal. Prin sentința civilă nr. 185/2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost anulată ca netimbrată. Împotriva acestei sentințe a declar
ÎCCJ 2007-03-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1827/2007
2006 a Curtea de Apel Timișoara, secția comercială de contencios administrativ, analizând recursul declarat de A.J.O.F.M.C.S. împotriva sentinței civile nr. 2093/ C din 20 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin și constatând că a
ÎCCJ 2008-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 720/2008
Recursul reclamantei nu este fondat. Reclamanta a fost legal citată pentru termenul din 3 septembrie 2007 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, obligație care nu a fost îndeplinită de aceasta. Susținerea recur
ÎCCJ 2010-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 767/2010
din 5 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, referă la motive anterioare cauzei de față. VII. Recursul nu este fondat. 1. Verificând regularitatea sesizării constată că recursul declarat de pârât a fost promov
ÎCCJ 2007-05-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2749/2007
în Încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2006 a Tribunalului Arad. Cu toate acestea, recurentul nu a formulat apărări și nu a prezentat dovezi privind îndeplinirea procedurii prealabile, în conformitate cu prevederile art. 12 alin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă