ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 767/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința nr. 1241 din 2 iulie 2008, Tribunalul Arad a respins acțiunea promovată de reclamantul F.B. în contradictor cu pârâții V.A. și SC T.I. SRL având ca obiect excludere asociat, a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul V.A. și a dispus excluderea reclamantului din societatea pârâtă. Prin aceeași sentință s-a stabilit că aportul la capitalul social aparține în exclusivitate pârâtului V.A. II. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin Decizia nr. 12/A din 26 ianuarie 2009 a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în parte sentința apelată în sensul respingerii cererii reconvenționale cu menținerea restului dispozițiilor pe care aceasta le conține.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a procedat la reaprecierea probelor administrate în raport de care a concluzionat că în cauză nu s-a dovedit nici de către reclamant și nici de către pârât vreunul din cazurile prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, neînțelegerile grave dintre aceștia constituind motiv de dizolvare a societății conform art. 227 din Legea nr. 31/1990. III. În contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul F.B. pentru motivul prevăzut de art. 304 9 C. proc. civ. invocând greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 222 și 227 din Legea nr. 31/1990, precum și pârâtul V.A. IV. Cu privire la recursul declarat de reclamant Înalta Curte constatând că la cererea de recurs nu s-a atașat conform art. 302 1 alin. (2) C. proc.

civ. dovada achitării taxelor de timbru, a procedat la citarea recurentului cu mențiunea cuantumului taxelor datorate și a contului în care acestea trebuiau plătite. Cum până la termenul acordat recurentul reclamant nu a făcut dovada achitării taxelor de timbru, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) C. proc. civ. și va anula recursul astfel declarat ca netimbrat. V. Cu privire la recursul declarat de pârât Recurentul pârât nu-și întemeiază recursul pe vreunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea în fapt făcând însă posibilă încadrarea criticilor formulate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la aplicarea art. 222 din Legea nr. 31/1990.

Sub acest aspect recurentul invocă tratarea incidenței art. 222 din Legea nr. 31/1990 în cauza de față cu superficialitate întrucât faptele reclamantului pot fi considerate ca fiind exercitate în contra intereselor societății, neexecutându-și corespunzător obligațiile care îi reveneau în calitate de administrator cu privire la convocarea adunării generale și comunicarea lunară a balanței contabile. De asemenea, nu s-a avut în vedere decizia Înaltei Curți prin care s-a respins cererea de dizolvare. VI. Recurentul reclamant a depus întâmpinare la recursul declarat de pârât prin care invocă excepțiile tardivității declarării recursului, lipsei calității de reprezentant și nulității cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302 1 C. proc.

civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, arătând că Decizia de dizolvare pe care pârâtul o invocă nr. 2151 din 5 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, referă la motive anterioare cauzei de față. VII. Recursul nu este fondat. 1. Verificând regularitatea sesizării constată că recursul declarat de pârât a fost promovat în termen la 4 martie 2009 în raport cu data comunicării hotărârii atacate: 16 februarie 2009, că dezvoltarea cererii de recurs permite încadrarea acesteia în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. iar neregularitatea reprezentării recurentului a fost acoperită prin depunerea împuternicirii avocațiale așa încât susținerile recurentei reclamante sub acest aspect nu pot fi primite.

2. În ce privește critica recurentului pârât privind incidența art. 222 din Legea nr. 31/1990 se constată că instanța de apel a apreciat asupra acesteia în raport cu probele administrate iar această apreciere a probelor excede controlului de legalitate al instanței de recurs astfel cum este el configurat de art. 304 C. proc. civ. În ce privește Decizia nr. 2151 din 5 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, asupra dizolvării, aceasta a fost pronunțată anterior promovării acțiunii și respectiv cererii reconvenționale din cauza de față pentru motivele pe care aceasta le constată. 3. Așa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul F.B. împotriva Deciziei nr. 12/A din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul V.A., împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.