ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 767/2010

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința nr. 1241 din 2 iulie 2008,

Tribunalul Arad a respins acțiunea promovată de reclamantul F.B. în

contradictor cu pârâții V.A. și SC T.I. SRL având ca obiect excludere asociat,

a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul V.A. și a dispus excluderea

reclamantului din societatea pârâtă.

Prin aceeași sentință

s-a stabilit că aportul la capitalul social aparține în exclusivitate pârâtului

V.A.

II. Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, prin Decizia nr. 12/A din 26 ianuarie 2009 a

admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în parte sentința apelată în

sensul respingerii cererii reconvenționale cu menținerea restului dispozițiilor

pe care aceasta le conține.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a procedat la reaprecierea probelor administrate în

raport de care a concluzionat că în cauză nu s-a dovedit nici de către

reclamant și nici de către pârât vreunul din cazurile prevăzute de art. 222 din

Legea nr. 31/1990, neînțelegerile grave dintre aceștia constituind motiv de

dizolvare a societății conform art. 227 din Legea nr. 31/1990.

III. În contra

acestei decizii a declarat recurs reclamantul F.B. pentru motivul prevăzut de art.

304

9

C. proc. civ. invocând greșita aplicare și interpretare a

prevederilor art. 222 și 227 din Legea nr. 31/1990, precum și pârâtul V.A.

IV. Cu privire la

recursul declarat de reclamant

Înalta Curte

constatând că la cererea de recurs nu s-a atașat conform art. 302

1

alin.

(2) C. proc. civ. dovada achitării taxelor de timbru, a procedat la citarea

recurentului cu mențiunea cuantumului taxelor datorate și a contului în care

acestea trebuiau plătite.

Cum până la termenul

acordat recurentul reclamant nu a făcut dovada achitării taxelor de timbru,

Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) C. proc. civ. și

va anula recursul astfel declarat ca netimbrat.

V. Cu privire la

recursul declarat de pârât

Recurentul pârât

nu-și întemeiază recursul pe vreunul din motivele de casare sau de modificare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea în fapt făcând însă posibilă

încadrarea criticilor formulate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. prin raportare la aplicarea art. 222 din Legea nr. 31/1990.

Sub acest aspect

recurentul invocă tratarea incidenței art. 222 din Legea nr. 31/1990 în cauza

de față cu superficialitate întrucât faptele reclamantului pot fi considerate

ca fiind exercitate în contra intereselor societății, neexecutându-și

corespunzător obligațiile care îi reveneau în calitate de administrator cu

privire la convocarea adunării generale și comunicarea lunară a balanței

contabile.

De asemenea, nu s-a

avut în vedere decizia Înaltei Curți prin care s-a respins cererea de

dizolvare.

VI. Recurentul

reclamant a depus întâmpinare la recursul declarat de pârât prin care invocă

excepțiile tardivității declarării recursului, lipsei calității de reprezentant

și nulității cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302

1

C.

proc. civ.

Pe fond, a solicitat

respingerea recursului, arătând că Decizia de dizolvare pe care pârâtul o

invocă nr. 2151 din 5 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, referă la motive anterioare cauzei de față.

VII. Recursul nu este

fondat.

regularitatea sesizării constată că recursul declarat de pârât a fost promovat

în termen la 4 martie 2009 în raport cu data comunicării hotărârii atacate: 16

februarie 2009, că dezvoltarea cererii de recurs permite încadrarea acesteia în

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. iar

neregularitatea reprezentării recurentului a fost acoperită prin depunerea

împuternicirii avocațiale așa încât susținerile recurentei reclamante sub acest

aspect nu pot fi primite.

critica recurentului pârât privind incidența art. 222 din Legea nr. 31/1990 se

constată că instanța de apel a apreciat asupra acesteia în raport cu probele

administrate iar această apreciere a probelor excede controlului de legalitate

al instanței de recurs astfel cum este el configurat de art. 304 C. proc. civ.

În ce privește Decizia

nr. 2151 din 5 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

asupra dizolvării, aceasta a fost pronunțată anterior promovării acțiunii și

respectiv cererii reconvenționale din cauza de față pentru motivele pe care

aceasta le constată.

Curte va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat, menținând ca legală

decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de reclamantul F.B. împotriva Deciziei nr. 12/A din 26

ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul

V.A., împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2010.