ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1450/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1450/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin cererea adresată C.S.M., I.C.C. a solicitat recunoașterea gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii a arătat faptul că a fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. – serviciul teritorial București, prin Ordin al Procurorului General,începând cu data de 1 noiembrie 2005, conform procedurii în vigoare la acea dată și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcția arătată. Petentul a precizat că începând cu data de 12 ianuarie 2006, prin ordinul nr. 96 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație a fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.- biroul teritorial Brașov, unde funcționează și în prezent.
S-a mai arătat că în toată perioada de la numirea la D.I.I.C.O.T., petentul a îndeplinit acte ce intră în competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a beneficiat în fapt de statutul și remunerația acordată procurorilor din cadrul acestui parchet, iar datorită faptului că în prezent D.I.I.C.O.T este structură cu personalitate juridică specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se justifică dreptul de a beneficia de gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori de la D.I.I.C.O.T., I.C.C.
fiind menționat la poziția 9 în enumerarea din hotărâre. În motivarea Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reținut, în esență, că procurorii menționați în hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel și că nu au susținut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare. Se menționează totodată că D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor D.I.I.C.O.T.
în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004. Prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, promovarea reprezentând de fapt, „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituind o componentă a carierei acestora, având caracter permanent” și fiind „un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale”. Se mai reține în Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.
că deși procurorii de la D.I.I.C.O.T., sunt salarizați corespunzător celor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest lucru nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată și al dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ., I.C.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând ca instanța, prin decizia ce o va pronunța să anuleze această hotărâre și să constate că a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin numirea sa în cadrul acestui Parchet – D.I.I.C.O.T.
- biroul teritorial Brașov. În motivele de recurs dezvoltate, recurentul susține următoarele: - prin Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005, secția pentru procurori a C.S.M. a avizat favorabil numirea sa în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - prin Ordinul nr. 2261 din data de 1 noiembrie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – a fost numit începând cu data de 1 noiembrie 2005 în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.
- serviciul teritorial București, fiind declarat admis la interviul organizat de către comisia constituită conform art. 87 din Legea nr. 303/2004, privind organizarea judiciară, republicată, în perioada 10 – 13 octombrie 2005, numirea sa fiind făcută pe o perioadă nedeterminată și reprezentând de fapt o promovare cu îndeplinirea unor condiții speciale, având același efect ca și promovarea realizată în urma organizării unui concurs sau examen. - La data de 12 ianuarie 2006, prin ordinul nr. 96 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Brașov, unde funcționează și în prezent. - D.I.I.C.O.T., în cadrul căreia este încadrat, reprezintă o structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
- prin numirea la D.I.I.C.O.T., conform dispozițiilor legale în vigoare, a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. - în exercitarea funcției în care a fost numit, îndeplinește acte ce intră în competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. - potrivit art. 77 din Legea nr. 304/2004, respectiv art. 6 și art. 8 din Legea nr. 317/2004, procurorii de la D.I.I.C.O.T. participă la adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și participă la alegerea reprezentantului C.S.M. al acestui ultim Parchet.
Recurentul, în susținerea recursului invocă și practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (Deciziile nr. 1112 din 21 februarie 2007; nr. 1113 din 21 februarie 2007 și nr. 3496 din 21 septembrie 2007) Intimatul, C.S.M., a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., cu următoarea argumentație: - recurentul a fost numit la D.I.I.C.O.T. din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov (delegat în perioada 2 februarie 2007 – 2 octombrie 2007 la D.I.I.C.O.T. – serviciul teritorial Brașov în funcția de procuror șef); - este necesar a se face distincție între „numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T.
și „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite; - chiar dacă funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT este o structură distinctă, având personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială; - promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată; - numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T., nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 304/2004, republicată, aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004; - dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.
sunt norme de excepție, supuse unei interpretări restrictive; - procurorii numiți la D.I.I.C.O.T., revin la încetarea activității, la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - faptul că sunt salarizați pe perioada îndeplinirii funcției la D.I.I.C.O.T. corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui Parchet. Susține intimatul că deciziile invocate de recurentă ca practică a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri și nu în rezolvarea unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și prin urmare nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.
Analizând recursul formulat de I.C.C., prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile în materia supusă cenzurii instanței de control judiciar, Înalta Curte îl va admite pentru considerentele expuse în continuare. Prin Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, art. 1 alin. (1), s-a înființat D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Legea sus – menționată reglementează și modul de numire a procurorilor la D.I.I.C.O.T. prin dispoziții cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.
Astfel, recurentul, a fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 2261 din 1 noiembrie 2005 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după susținerea unui interviu și obținerea avizului favorabil de numire în funcție emis de Secția pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 64 din 25 aprilie 2007 și are o vechime efectivă în funcția de procuror de 11 ani și 5 luni. Rezultă astfel, că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 304/2004.
Trebuie precizat însă, că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet. De fapt, problema de drept pusă în discuție și căreia instanța de control judiciar trebuie să-i dea o rezolvare, vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului I.C.C. care a fost numită la D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004. Fiind numit, în condițiile unei legi speciale, la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor, însăși Plenul C.S.M.
prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, definind gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților”, prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror. Adoptarea unei legi speciale – Legea nr. 508/2004 – de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestei structuri specializate a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun – Legea nr. 303/2004 – a fost determinată de necesitatea înființării în timp util a unei astfel de structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, evident în contextul existenței unei anumite conjuncturi socio-politice.
Îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T., deci și recurentul, dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.
Cât privește apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar crea în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004, aceasta urmează a fi înlăturată, având în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul acestei structuri, dar și practica constantă a C.E.D.O. (Decizia din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.
Or, așa cum rezultă din cele relatate, în speță, justificarea obiectivă este determinată de necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T., iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Referitor la susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate în această materie, cum că acestea nu sunt obligatorii, nefiind pronunțate într-un recurs în interesul legii, de asemeni trebuie înlăturată avându-se în vedere rolul unei jurisdicții supreme cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, acela de a regla „contradicțiile jurisprudenței” (Z. și P. & G. și alții împotriva Franței, nr. 24846/1994 paragr.59; P. împotriva României, nr. 63252/00 paragr.98) și de a menține aceleași soluții în cazuri similare, asigurând o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (P. împotriva României, nr. 63252/000 paragr.98 și B. împotriva României, nr. 30658/05 paragr.37 - 39). Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl privește pe recurentul I.C.C., astfel ca în baza art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat și va anula Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., în ceea ce îl privește pe acest recurent, va admite cererea acesteia de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimatul urmând a emite o nouă hotărâre în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de I.C.C. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea atacată în ceea ce îl privește pe recurentul I.C. c . Admite cererea recurentului și obligă intimatul C.S.M. să recunoască acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.