ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 598/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată C.S.M.,

H.C.G.

a solicitat recunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În motivarea cererii a arătat faptul că a fost

numit în funcția de

procuror la D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Arad prin Ordin al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, conform procedurii în vigoare la acea dată și cu îndeplinirea

condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcția arătată.

Petentul a menționat faptul că, începând cu data de 1 decembrie 2004, a

funcționat ca procuror la D.I.I.C.O.T., a îndeplinit acte ce intră în

competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a

beneficiat în fapt de statutul și remunerația acordată procurorilor din cadrul

acestui parchet, iar datorită faptului că în prezent D.I.I.C.O.T este structură

cu personalitate juridică specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, se justifică dreptul de a beneficia de gradul

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008, Plenul

C.S.M. a respins cererea petentului de

recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut în esență

faptul că, în situația în care s-ar considera că prin numirea, conform

procedurii speciale, a procurorilor la aceasta structură specializată, aceștia

ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar eluda în mod evident

dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție,

prin concurs.

De asemenea,

Plenul C.S.M. a reținut faptul că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul

că la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T, procurorul revine la

parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze

potrivit legii, iar împrejurarea că acești procurori  sunt salarizați cu un

coeficient de multiplicare

corespunzător

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și

Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui

parchet.

Împotriva

acestei hotărâri, în temeiul dispozițiilor art. 29 pct. 7 din Legea nr. 317/2000

republicată, petentul

H.C.G.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie,.

În

motivarea recursului, recurentul arată că Plenul C.S.M. a avizat favorabil

numirea sa în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., iar numirea s-a făcut

pe perioadă nedeterminată și reprezintă promovarea realizată în urma admiterii

în baza unui interviu, ca formă de examinare specială prevăzută de lege, în

această structură cu personalitate juridică specializată a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul

mai susține că din verificarea dosarelor profesionale ale procurorilor

declarați admiși la interviu, a rezultat că aceștia îndeplinesc condițiile

prevăzute de lege, referitor la pregătirea profesională, conduita morală

ireproșabilă și vechimea de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau

judecător.

Se mai

susține că potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,

republicată, la data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul

revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să

funcționeze potrivit legii.

Deci,

legea nu precizează că procurorul ar pierde un drept câștigat, respectiv gradul

profesional și salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție unde funcționează D.I.I.C.O.T., ca structură cu

personalitate juridică specializată, organizată în structură centrală și

structură teritorială.

În

fine, recurentul mai arată că a îndeplinit acte procesuale și procedurale ce

intrau în competența acestei structuri și a beneficiat de fapt și de drept de

statutul și remunerația acordată procurorilor din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin

întâmpinare, intimatul C.S.M., solicită respingerea recursului ca nefondat,

susținând că prin respingerea cererii recurentului, Plenul a interpretat corect

și a făcut distincția cuvenită între noțiunile de „numire” și „promovare”,

legea prevăzând condiții și proceduri diferite pentru cele două instituții.

Astfel,

chiar dacă D.I.I.C.O.T. funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ca o structură specializată, are personalitate

juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și salarizare care sunt

stabilite prin lege specială.

În

ceea ce privește promovarea procurorilor, potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004,

republicată, aceasta se face numai prin concurs organizat la nivel național, în

limita posturilor vacante la parchete (inclusiv Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție). În art. 44 alin. (1) lit. c) din același act

normativ se prevede condiția de 8 ani vechime în funcția de judecător sau

procuror pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție (condiție diferită de cea de 6 ani vechime

necesară numirii la D.I.I.C.O.T.).

Potrivit

art. 26 din Legea nr. 508/2004 dispozițiile Legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004

și nr. 317/2004, republicate, se aplică în mod corespunzător și direcției sus

menționate.

De

asemenea, intimatul mai arată că potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,

republicată, la încetarea activității în cadrul acestei structuri specializate,

procurorii revin la parchetul de unde provin, deci nu la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Faptul

că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizați cu un coeficient de

multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

În

fine, se mai susține că numirea la D.I.I.C.O.T. conferă dreptul procurorilor de

a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce

intră în competența acestei direcții și de a fi remunerat cu salariu prevăzut

de lege pentru această funcție, nu și gradul corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin

concurs.

Examinând

recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art.

304 și art. 304

1

C. proc. civ. precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Problema

de drept

vizează

acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție procurorului

H.C.G.

care a fost numit la D.I.I.C.O.T.,

în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Este necontestat faptul că recurentul, începând cu

data de 1 decembrie 2004, a funcționat

ca procuror la D.I.I.C.O.T., a îndeplinit acte ce

intră în competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, a beneficiat în fapt de statutul și remunerația acordată procurorilor

din cadrul acestui parchet, iar datorită faptului că în prezent D.I.I.C.O.T

este structură cu personalitate juridică specializată a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, se justifică dreptul de a beneficia de

gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

De

asemenea, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

se face potrivit dispozițiilor Legii

nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul

Ministerului Public a Direcției de investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism) dispoziții cu caracter special,

derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții

de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Este evident faptul că nu se

poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și

conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea

procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în

condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a

solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.

Rezultă așadar că prin

hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției promovării

procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Or, în cauză recurentul a

fost numit în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel

că a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă

parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație Justiție ar echivala, în fapt, cu o

nerecunoaștere a competenței ce revine  procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea

atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

Mai mult, intimatul nu a

efectuat vreo evaluare a sarcinilor și responsabilităților recurentului și o

constatare negativă față de cerințele gradului ce se refuză a fi acordat,

încălcându-se astfel principiul echivalenței postului și gradului.

A admite teza intimatului ar

însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii

legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al

solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera

largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene.

De altfel, se constată că nu

s-a făcut nici o dovadă în sensul că, înainte de modificările legislative (care

nu pot retroactiva), recurentului i s-ar fi pus în vedere că nu îndeplinește

condițiile necesare funcției pe care o ocupă sau că ar fi necesară participarea

sa la vreun concurs de promovare.

Așa fiind, în temeiul art. 29

din Legea nr. 317/204 coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004 precum

și cu art. 312 și 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se anula

hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în partea referitoare

la recurent și a se dispune obligarea intimatului să-i recunoască acestuia

gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de H.C.G. împotriva

Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce îl privește pe recurentul H.C.G.

Obligă intimatul C.S.M. să-i

recunoască recurentului gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2009.