ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5915/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 2 februarie 2007 reclamantul G.E. a chemat în judecată Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a Primăriei municipiului București, solicitând să dispună anularea dispoziției nr. 7252 din 18 decembrie 2006 emisă de pârât, precum și restituirea terenului intravilan în suprafață de 1,5 ha situat inițial la adresa din Șoseaua București-Ploiești Km 9. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că terenul în discuție, ce a aparținut autorului său, a fost preluat abuziv în anul 1953 și trecut în proprietatea Stațiunii Sericicole Băneasa, iar dispoziția nr. 7252/2006 este nelegală întrucât nu respectă legea considerându-se că reclamantul nu are calitatea de moștenitor al autorului său, fiind în contradicție cu prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 338 din 5 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins ca nefondată contestația. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din certificatul de moștenitor nr. 468/1976 eliberat în urma dezbaterii succesiunii autorului reclamantului reiese că acesta din urmă, în calitate de fiu, a renunțat la succesiunea defunctului său tată prin declarația înregistrată sub nr. 189/1976, în condițiile art. 700 C. civ. Art. 4 din Legea nr. 10/2001 se referă exclusiv la succesibilii neacceptanți, astfel că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii. Contestatorul a declarat apel împotriva acestei sentințe, susținând că au fost aplicate greșit prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, din moment ce textul precizează că cererea de restituire are valoarea acceptării succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită.

Apelantul a mai susținut că certificatul de moștenitor nr. 468/1976 este emis cu încălcarea legii, declarația de renunțare la succesiune fiind dată sub amenințarea organelor statului la vremea respectivă. Prin decizia nr. 744 A din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat. În motivarea acestei decizii s-a reținut că potrivit certificatului de moștenitor nr. 468 din 11 octombrie 1976 emis de fostul Notariat de Stat Local al Sectorului 1, la succesiunea defunctului G.N., tatăl contestatorului, a venit exclusiv Statul Român ca urmare a împrejurării că fiii acestuia, N.G. și G.E., precum și soția supraviețuitoare G.S. au renunțat la succesiune, conform declarațiilor autentificate sub nr. 187, 188 și 189/1976, astfel încât s-a constatat că aceștia sunt străini de moștenire.

Ca atare, cererea de restituire formulată de petent în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă prin dispoziția atacată, reținându-se că acesta nu are calitate de persoană îndreptățită, față de împrejurarea că este renunțător la succesiune, prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001 recunoscând această calitate exclusiv succesibililor care nu au acceptat moștenirea nu și succesibililor renunțători la moștenire. S-a mai reținut că instanța nu a fost investită să aprecieze asupra valabilității certificatului de moștenitor în discuție, astfel că nu poate să procedeze la cenzurarea condițiilor în care actul juridic a fost emis în raport de cele susținute prin motivele de apel. Contestatorul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, susținând nelegalitatea acesteia raportat la prevederile art. 304 pct. 5-9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs contestatorul susține că instanțele nu s-au preocupat de analizarea actelor depuse la dosar și care dovedesc dreptul de proprietate asupra bunului solicitat, referindu-se la Decretul nr. 115/1959 prin care au pierdut numai dreptul de folosință nu și dreptul de proprietate asupra terenului, Hotărârea nr. 35/1992 și adeverințele de proprietate nr. 101 și 110 din 1992, precum și 6 hotărâri judecătorești definitive prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului.

Recurentul critică hotărârea pronunțată anterior pentru că „nu au cercetat și nu s-au pronunțat asupra ilegalității penale flagrante a certificatului de moștenitor nr. 468/1976", invocând textele din Codul civil în materia succesiunii, în final solicitând „din nou judecarea legală a actelor și a fondului acestui litigiu . . . anularea certificatului de moștenitor ilegal nr. 468/1976, dispoziția nr. 7252/2006 emisă de Primăria municipiului București și sentința și decizia pronunțate în prezenta cauză". Recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, beneficiază de prevederile acestei legi și moștenitorii persoanei îndreptățite, dar pentru aceasta este necesar să existe calitatea de moștenitor.

În speță, reclamantul nu are calitatea de moștenitor în condițiile în care a renunțat la moștenire. Astfel, art. 696 C. civ. prevede că eredele care renunță la moștenire este considerat că nu a fost niciodată erede. Este adevărat că prin alin. (3) al art. 4 din Legea nr. 10/2001 se stabilește o regulă derogatorie de la dreptul comun, în sensul că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, iar cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită.

Reclamantul în cauză nu poate beneficia de aceste prevederi legale, el nefiind moștenitor neacceptant, ci renunțător la succesiune, potrivit certificatului de moștenitor nr. 468 din 11 octombrie 1976 emis de fostul Notariat de Stat Local al Sectorului 1. Neavând calitatea de moștenitor al fostului proprietar al imobilului în litigiu, reclamantul nu are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Nu poate fi primită nici critica vizând „omisiunea" asupra ilegalității certificatului de moștenitor nr. 468/1976. În raport de principiul disponibilității, instanța procedează la soluționarea unei pricini în limitele învestirii făcute prin cererea introductivă de instanță.

În speță, instanța a fost învestită cu soluționarea unei contestații formulată împotriva unei dispoziții emisă în baza Legii nr. 10/2001, și nu a fost învestită să aprecieze asupra valabilității certificatului de moștenitor în discuție, cum a susținut reclamantul pentru prima dată prin motivele de apel. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul G.E. împotriva deciziei nr. 744 A din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2008.