ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5915/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 2

februarie 2007 reclamantul G.E. a chemat în judecată Comisia de aplicare a

Legii nr. 10/2001 a Primăriei municipiului București, solicitând să dispună

anularea dispoziției nr. 7252 din 18 decembrie 2006 emisă de pârât, precum și

restituirea terenului intravilan în suprafață de 1,5 ha situat inițial la

adresa din Șoseaua București-Ploiești Km 9.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că terenul în discuție, ce a aparținut autorului său, a

fost preluat abuziv în anul 1953 și trecut în proprietatea Stațiunii Sericicole

Băneasa, iar dispoziția nr. 7252/2006 este nelegală întrucât nu respectă legea

considerându-se că reclamantul nu are calitatea de moștenitor al autorului său,

fiind în contradicție cu prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 338 din 5 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, s-a respins ca nefondată contestația.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că din certificatul de moștenitor nr. 468/1976

eliberat în urma dezbaterii succesiunii autorului reclamantului reiese că

acesta din urmă, în calitate de fiu, a renunțat la succesiunea defunctului său

tată prin declarația înregistrată sub nr. 189/1976, în condițiile art. 700 C.

civ.

Art. 4 din Legea nr.

10/2001 se referă exclusiv la succesibilii neacceptanți, astfel că succesibilii

renunțători nu beneficiază de prevederile legii.

Contestatorul a

declarat apel împotriva acestei sentințe, susținând că au fost aplicate greșit

prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, din moment ce textul precizează că

cererea de restituire are valoarea acceptării succesiunii pentru bunurile a

căror restituire se solicită.

Apelantul a mai

susținut că certificatul de moștenitor nr. 468/1976 este emis cu încălcarea

legii, declarația de renunțare la succesiune fiind dată sub amenințarea

organelor statului la vremea respectivă.

Prin decizia nr. 744

A din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei

decizii s-a reținut că potrivit certificatului de moștenitor nr. 468 din 11

octombrie 1976 emis de fostul Notariat de Stat Local al Sectorului 1, la

succesiunea defunctului G.N., tatăl contestatorului, a venit exclusiv Statul

Român ca urmare a împrejurării că fiii acestuia, N.G. și G.E., precum și soția

supraviețuitoare G.S. au renunțat la succesiune, conform declarațiilor

autentificate sub nr. 187, 188 și 189/1976, astfel încât s-a constatat că

aceștia sunt străini de moștenire.

Ca atare,

cererea de restituire formulată de petent în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost

respinsă prin dispoziția atacată, reținându-se că acesta nu are calitate de

persoană îndreptățită, față de împrejurarea că este renunțător la succesiune,

prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001 recunoscând această calitate exclusiv

succesibililor care nu au acceptat moștenirea nu și succesibililor renunțători

la moștenire.

S-a mai

reținut că instanța nu a fost investită să aprecieze asupra valabilității

certificatului de moștenitor în discuție, astfel că nu poate să procedeze la

cenzurarea condițiilor în care actul juridic a fost emis în raport de cele

susținute prin motivele de apel.

Contestatorul

a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, susținând

nelegalitatea acesteia raportat la prevederile art. 304 pct. 5-9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs contestatorul susține că instanțele nu s-au preocupat de

analizarea actelor depuse la dosar și care dovedesc dreptul de proprietate

asupra bunului solicitat, referindu-se la Decretul nr. 115/1959 prin care au

pierdut numai dreptul de folosință nu și dreptul de proprietate asupra

terenului, Hotărârea nr. 35/1992 și adeverințele de proprietate nr. 101 și 110

din 1992, precum și 6 hotărâri judecătorești definitive prin care i s-a

recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului.

Recurentul

critică hotărârea pronunțată anterior pentru că „nu au cercetat și nu s-au

pronunțat asupra ilegalității penale flagrante a certificatului de moștenitor

nr. 468/1976", invocând textele din Codul civil în materia succesiunii, în

final solicitând „din nou judecarea legală a actelor și a fondului acestui litigiu

. . . anularea certificatului de moștenitor ilegal nr. 468/1976, dispoziția nr.

7252/2006 emisă de Primăria municipiului București și sentința și decizia

pronunțate în prezenta cauză".

Recursul

declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, beneficiază de

prevederile acestei legi și moștenitorii persoanei îndreptățite, dar pentru

aceasta este necesar să existe calitatea de moștenitor.

În speță,

reclamantul nu are calitatea de moștenitor în condițiile în care a renunțat la

moștenire.

Astfel, art.

696 C. civ. prevede că eredele care renunță la moștenire este considerat că nu

a fost niciodată erede.

Este adevărat

că prin alin. (3) al art. 4 din Legea nr. 10/2001 se stabilește o regulă

derogatorie de la dreptul comun, în sensul că succesibilii care, după data de 6

martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de

acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, iar

cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a

căror restituire se solicită.

Reclamantul în

cauză nu poate beneficia de aceste prevederi legale, el nefiind moștenitor

neacceptant, ci renunțător la succesiune, potrivit certificatului de moștenitor

nr. 468 din 11 octombrie 1976 emis de fostul Notariat de Stat Local al

Sectorului 1.

Neavând

calitatea de moștenitor al fostului proprietar al imobilului în litigiu,

reclamantul nu are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în

baza Legii nr. 10/2001.

Nu poate fi

primită nici critica vizând „omisiunea" asupra ilegalității certificatului

de moștenitor nr. 468/1976.

În raport de

principiul disponibilității, instanța procedează la soluționarea unei pricini

în limitele învestirii făcute prin cererea introductivă de instanță.

În speță,

instanța a fost învestită cu soluționarea unei contestații formulată împotriva

unei dispoziții emisă în baza Legii nr. 10/2001, și nu a fost învestită să

aprecieze asupra valabilității certificatului de moștenitor în discuție, cum a

susținut reclamantul pentru prima dată prin motivele de apel.

Având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat

recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat

recursul declarat de contestatorul G.E. împotriva deciziei nr. 744 A din 22

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

octombrie 2008.