ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 718/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin contestația la executare

înregistrată sub nr. 1303/96/2006 pe rolul Tribunalului Harghita, Consiliul

județean Harghita a solicitat suspendarea executării silite și anularea

somației emise în executarea sentinței civile nr. 1857/2005 a Tribunalului

Harghita, susținând că cele dispuse prin această hotărâre au fost aduse deja la

îndeplinire, prin înaintarea dosarului Autorității pentru Restituirea

Proprietăților.

Conform precizării formulate

ulterior, s-a arătat că obiectul contestației la executare îl reprezintă

lămurirea înțelesului titlului, reprezentat de sentința nr. 1857/2005 a

Tribunalului Harghita.

Contestația astfel precizată a fost

respinsă prin sentința civilă nr. 138 din 8 februarie 2007 a Tribunalului

Harghita, reținându-se în considerentele acesteia că hotărârea a cărei lămurire

s-a solicitat, este clară și nu prezintă ambiguități.

În situația în care contestatorul se

consideră vătămat prin actele de executare îndeplinite, acesta are

posibilitatea ca, în condițiile art. 399 C. proc. civ. să formuleze contestație

la executare propriu-zisă, la instanța de executare.

Apelul declarat de contestator

împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 55/A din 9

mai 2007 a Curții de Apel Târgu-Mureș.

S-a apreciat ca fiind corectă

dezlegarea dată de prima instanță contestației la titlu, față de împrejurarea

că hotărârea a cărei lămurire s-a cerut pe această cale, conține dispoziții

clare, nesusceptibile de echivoc și de interpretare.

Astfel, conform sentinței

menționate, admițându-se plângerea formulată în condițiile Legii nr. 10/2001,

s-au stabilit pe seama reclamanților măsuri reparatorii în echivalent bănesc,

în cuantum de 8839 RON, pentru construcții demolate și teren aferent înscris în

C.F. 142 sub nr.top. 898; a fost obligat Consiliul local Harghita la plata

sumei de 531,90 RON cheltuieli de judecată.

Cum contestatorul și-a întemeiat

contestația pe prevederile art. 400 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că în mod

corect, nu se putea proceda pe acest temei, la explicarea înțelesului,

întinderii sau aplicării dispozitivului unei hotărâri clare.

Eventualul prejudiciu încercat prin

întocmirea actelor de executare deschide calea contestației reglementate de

art. 399 C. proc. civ., așa cum corect a apreciat și prima instanță.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către apelantul-contestator, care a susținut caracterul nelegal al acesteia,

sub următoarele aspecte:

- Instanțele au interpretat în mod

greșit contestația formulată și textele de lege incidente, reținând că nu este

posibil ca pe calea contestației la titlu să se adauge la hotărâre sau să se

stabilească procedura de urmat pentru punerea în executare a acesteia, câtă

vreme nu s-a solicitat o asemenea măsură.

- Îndrumarea contestatorului,

conform considerentelor sentinței și deciziei, la a formula contestație

împotriva executării silite, dacă se consideră vătămat prin executarea silită

este neîntemeiată, deoarece în speță, nu se contestă măsurile de executare

silită, ci greșita interpretare a părții dispozitive a hotărârii ce constituie

titlu, fiind necesară lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării

dispozitivului.

- Raportat la natura litigiului

soluționat prin sentința a cărei executare s-a solicitat, rezultă neîndoielnic,

că obligația stabilită pe seama Consiliului județean Harghita a fost

îndeplinită prin emiterea dispoziției nr. 777/2006, conform căreia s-a transmis

propunerea de acordare a măsurilor reparatorii către Autoritatea pentru

Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

singura competentă să aprecieze asupra măsurilor reparatorii cuvenite.

De altfel, din dispozitivul

sentinței rezultă că s-a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri

reparatorii, fără ca acordarea acestora să fie în sarcina Consiliului județean

Harghita.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Astfel cum în mod corect au reținut

instanțele fondului, hotărârea (sentința civilă nr. 1857 din 28 decembrie 2005

a Tribunalului Harghita), ce face obiectul contestației, nu conține dispoziții

contradictorii, echivoce, care să impună necesitatea unor lămuriri sau

interpretări, în funcție de care să se realizeze executarea.

Conform dispozitivului sentinței,

urmare a anulării dispoziției emise de Consiliul județean în soluționarea

notificării, a fost stabilit în favoarea reclamanților dreptul la măsuri

reparatorii în echivalent bănesc, în cuantum de 8839 RON.

Susținerea recurentului, în sensul

că instanțele ar fi denaturat înțelesul contestației și al textelor de lege incidente,

nu poate fi primită, având în vedere temeiul juridic pe care acesta și-a

fundamentat demersul judiciar.

Astfel, analiza instanțelor s-a

realizat în cadrul procesual stabilit de către contestator, prin indicarea

dispozițiilor art. 400 alin. (2) C. proc. civ., raportat la care s-a

concluzionat asupra netemeiniciei contestației.

În fapt, nemulțumirea

contestatorului nu vizează conținutul titlului, sesizând de altfel, în mod

corect, că acesta nu stabilește obligații în sarcina sa, ci doar recunoaște îndreptățirea

reclamanților la măsuri reparatorii, ci modalitatea în care s-a procedat la

punerea în executare a acestuia (prin emiterea de către executor a somației, la

adresa Consiliului județean Harghita).

Modalitatea defectuoasă în care

dispoziții clare ale hotărârii (ce recunosc, în procedura Legii nr. 10/2001,

dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, fără să pună acordarea acestora în

sarcina unității deținătoare, având în vedere modalitatea de valorificare a

acestora, conform normelor speciale în materie) sunt aduse la îndeplinire, nu

deschide calea contestației la titlu.

Contrar susținerii recurentului,

instanțele fondului au reținut corect că pretinsa vătămare semnalată de

contestator decurge din actul de executare îndeplinit.

Calea procedurală de îndreptare a

acestei neregularități, nu este însă, aceea a contestației la titlu

reglementată de art. 400 alin. (2) C. proc. civ., ci aceea a contestației la

executarea propriu-zisă, în condițiile prevăzute de art. 399 alin. (1) teza I

C. proc. civ. [cu instanța competentă determinată de art. 400 alin. (1) C.

proc. civ.].

În consecință, se va constata că

hotărârile pronunțate în cauză sunt legale, raportat la cadrul juridic în care

s-a desfășurat judecata, că s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor în

materie, atunci când s-a concluzionat că, față de o hotărâre al cărei

dispozitiv este clar, nu poate fi admisă contestația la titlu.

Ca atare, nesubzistând motivul de

nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (încadrabil în

realitate, în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., față de normele de

procedură a căror încălcare s-a pretins), recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de Consiliul Județean Harghita împotriva deciziei nr. 59/A din 9 mai

2007 a Curții de Apel Tâgru-Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale

pentru minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie

2008.