ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 988/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 988/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 477 din 12

martie 2007, Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta D.G.F.P. SUCEAVA în

contradictor cu pârâtele SC Z.S. SRL Suceava și SC C.G.I. SRL Suceava, ca

nefondată, și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenientul P.M.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că între prețul înscris în contractul de vânzare –

cumpărare pe care pârâtele l-au încheiat în forma autentică la 24 februarie

2003 și prețul consemnat în factura fiscală invocată, există neconcordanță dar

aceasta nu se constituie în motiv de nulitate absolută ci eventual în motiv de

nulitate relativă pe care însă reclamantul - terț față de contract nu îl poate

invoca.

Cererea de intervenție a

fost admisă întrucât intervenientul a dovedit că a cumpărat o parcelă de teren

identică cu parcela de teren nou formată justificând astfel îndeplinirea

condiției art. 49 C. proc. civ.

Excepția lipsei calității

procesuale active a fost respinsă cu motivarea că nulitatea absolută poate fi

invocată de orice persoană, iar reclamanta are interes în provocarea acesteia.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 83 din 24

septembrie 2007, a admis apelul declarat de reclamanta D.G.F.P. Suceava, a

schimbat în tot sentința apelată, a admis acțiunea și a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 976 din 24

februarie 2003 de Biroul Notarului Public P.A. încheiat între SC C.G.I. SRL

Suceava și SC Z.S. SRL, respingând cererea de intervenție.

Instanța de apel a reținut

că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 12/1998

privind taxele de timbru pentru activitățile notariale și ale art. 21 alin. (1)

și (2) din Norma nr. 443/1999 pentru aplicarea O.G. nr. 12/998 care

sancționează cu nulitatea vânzările prin care părțile se înțeleg printr-un act

secret să plătească un preț mai mare decât cel declarat prin actul autentic,

fapt dovedit în cauza de față.

Cu privire la cererea de

intervenție, față de obiectul acesteia: solicitarea respingerii acțiunii

reclamantei, s-a apreciat asupra caracterului acesteia ca fiind în interesul

pârâților decât în interes propriu, intervenientul netinzând a câștiga pentru

sine obiectul procesului.

În contra deciziei a

declarat recurs intervenientul

P.M. pentru motivele prevăzute de:

- art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., constând în imposibilitatea de a se apăra deoarece nu a primit nicio

citație pentru termenul din 24 septembrie 2007;

- 304 pct. 8 C. proc. civ.,

constând în calificarea greșită a cererii sale, deoarece prin anularea

contractului încheiat de pârâtă se anulează și contractul său de vânzare –

cumpărare încheiat cu dobânditoarea din primul contract;

- 304 pct. 9 C. proc. civ.,

greșit s-a reținut incidența art. 6 din O.G. nr. 12/1998 deoarece în speță nu

se regăsește ipoteza acestui text de lege, factura fiscală care consemnează un

preț mai mare nefiind un act secret în sensul simulației;

- reclamanta nu are interesul

anulării contractului de vânzare – cumpărare întrucât astfel i se creează un

prejudiciu.

Opinia Înaltei Curți.

Cererea de intervenție a

fost formulată în fața instanței de fond numai de P.M. (deși anterior o cerere

de repunere a cauzei pe rol și de introducere în cauză a fost formulată și de N.C.)

pe care acesta a denumit-o cerere de intervenție în interes propriu și pe care

a întemeiat-o pe dispozițiile art. 49 – art. 50 C. proc. civ., motivat de

faptul că este cumpărător de bună credință cu privire la bunul dobândit de la

SC Z.S. SRL prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat la 8 martie

2005.

Ceea ce se solicită prin

cererea de intervenție și anume respingerea acțiunii promovată de reclamantă,

nu reprezintă însă valorificarea unui drept propriu prin cerere în realizare

sau în constatare ci un argument în plus în apărarea pe care pârâții și-au

construit-o.

În atare situație,

calificarea cererii de intervenție de către instanța de apel ca având caracter

accesoriu în raport de situația de fapt pe care aceasta o dezvoltă este

corectă, prin finalitatea ei intervenția de față fiind numai în sprijinul

apărării pârâților, așa încât critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8

C. proc. civ., nu poate fi primită.

Această realitate se

constată și în motivarea recursului declarat de intervenient, criticile pe care

acesta le dezvoltă sub motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., puteau

fi invocate de pârâți dacă ei ar fi declarat recurs, context în care și

intervenientul accesoriu ar fi putut să le susțină prin propriul recurs, în caz

contrar recursul lui fiind neavenit conform art. 56 C. proc. civ.

Cum nici critica întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., relativă la încălcarea dreptului

la apărare nu se verifică, procedura de citare fiind corect îndeplinită cu

intervenientul intimat în fața instanței de apel pentru termenul din 24

septembrie 2007, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de intervenientul P.M. împotriva deciziei nr. 83 din 24

septembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2008.