ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 988/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 477 din 12 martie 2007, Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta D.G.F.P. SUCEAVA în contradictor cu pârâtele SC Z.S. SRL Suceava și SC C.G.I. SRL Suceava, ca nefondată, și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P.M. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între prețul înscris în contractul de vânzare – cumpărare pe care pârâtele l-au încheiat în forma autentică la 24 februarie 2003 și prețul consemnat în factura fiscală invocată, există neconcordanță dar aceasta nu se constituie în motiv de nulitate absolută ci eventual în motiv de nulitate relativă pe care însă reclamantul - terț față de contract nu îl poate invoca.

Cererea de intervenție a fost admisă întrucât intervenientul a dovedit că a cumpărat o parcelă de teren identică cu parcela de teren nou formată justificând astfel îndeplinirea condiției art. 49 C. proc. civ. Excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă cu motivarea că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană, iar reclamanta are interes în provocarea acesteia. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 83 din 24 septembrie 2007, a admis apelul declarat de reclamanta D.G.F.P. Suceava, a schimbat în tot sentința apelată, a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 976 din 24 februarie 2003 de Biroul Notarului Public P.A.

încheiat între SC C.G.I. SRL Suceava și SC Z.S. SRL, respingând cererea de intervenție. Instanța de apel a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitățile notariale și ale art. 21 alin. (1) și (2) din Norma nr. 443/1999 pentru aplicarea O.G. nr. 12/998 care sancționează cu nulitatea vânzările prin care părțile se înțeleg printr-un act secret să plătească un preț mai mare decât cel declarat prin actul autentic, fapt dovedit în cauza de față. Cu privire la cererea de intervenție, față de obiectul acesteia: solicitarea respingerii acțiunii reclamantei, s-a apreciat asupra caracterului acesteia ca fiind în interesul pârâților decât în interes propriu, intervenientul netinzând a câștiga pentru sine obiectul procesului.

În contra deciziei a declarat recurs intervenientul P.M. pentru motivele prevăzute de: - art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în imposibilitatea de a se apăra deoarece nu a primit nicio citație pentru termenul din 24 septembrie 2007; - 304 pct. 8 C. proc. civ., constând în calificarea greșită a cererii sale, deoarece prin anularea contractului încheiat de pârâtă se anulează și contractul său de vânzare – cumpărare încheiat cu dobânditoarea din primul contract; - 304 pct. 9 C. proc. civ., greșit s-a reținut incidența art. 6 din O.G. nr. 12/1998 deoarece în speță nu se regăsește ipoteza acestui text de lege, factura fiscală care consemnează un preț mai mare nefiind un act secret în sensul simulației; - reclamanta nu are interesul anulării contractului de vânzare – cumpărare întrucât astfel i se creează un prejudiciu.

Opinia Înaltei Curți. Cererea de intervenție a fost formulată în fața instanței de fond numai de P.M. (deși anterior o cerere de repunere a cauzei pe rol și de introducere în cauză a fost formulată și de N.C.) pe care acesta a denumit-o cerere de intervenție în interes propriu și pe care a întemeiat-o pe dispozițiile art. 49 – art. 50 C. proc. civ., motivat de faptul că este cumpărător de bună credință cu privire la bunul dobândit de la SC Z.S. SRL prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat la 8 martie 2005. Ceea ce se solicită prin cererea de intervenție și anume respingerea acțiunii promovată de reclamantă, nu reprezintă însă valorificarea unui drept propriu prin cerere în realizare sau în constatare ci un argument în plus în apărarea pe care pârâții și-au construit-o.

În atare situație, calificarea cererii de intervenție de către instanța de apel ca având caracter accesoriu în raport de situația de fapt pe care aceasta o dezvoltă este corectă, prin finalitatea ei intervenția de față fiind numai în sprijinul apărării pârâților, așa încât critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primită. Această realitate se constată și în motivarea recursului declarat de intervenient, criticile pe care acesta le dezvoltă sub motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., puteau fi invocate de pârâți dacă ei ar fi declarat recurs, context în care și intervenientul accesoriu ar fi putut să le susțină prin propriul recurs, în caz contrar recursul lui fiind neavenit conform art. 56 C. proc.

civ. Cum nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., relativă la încălcarea dreptului la apărare nu se verifică, procedura de citare fiind corect îndeplinită cu intervenientul intimat în fața instanței de apel pentru termenul din 24 septembrie 2007, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul P.M. împotriva deciziei nr. 83 din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2008.