ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3166/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 mai 2006, reclamanta SC C.G.G. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, anularea Deciziilor nr. 028 din 17 februarie 2006 și nr. 185 din 5 mai 2005 și ridicarea sigiliilor aplicate, în vederea continuării activității. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prima decizia atacată este sumară, iar cea de-a doua este complet nemotivată. Neîntocmirea voluntară a evidenței electronice a stocurilor poate conduce la evaziune fiscală numai dacă produsul este omis și în evidențele contabile, or, în speță, evidențele contabile erau întocmite la zi în mod legal.

De asemenea, neținerea evidenței electronice pentru o perioadă scurtă de timp, chiar culpabilă, nu ar fi de natură să atragă sancțiunea revocării autorizației de antrepozit fiscal atât timp cât toate celelalte evidențe sunt corect întocmite și permit identificarea rapidă a stocului faptic. Prin sentința civilă nr. 2844 din 8 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5310/2/2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut că societatea nu și-a îndeplinit obligația de a ține o evidență exactă și actualizată cu privire la materiile prime și de a prezenta evidențele corespunzătoare la cererea autorităților fiscale, fiind incidente prevederile art. 183 alin. (1) lit. c) din C. fisc.

Reglementările legale impun prezentarea evidenței informatice autorităților fiscale în orice moment, neexistând în speță cauze exoneratoare de răspundere. Susținerile reclamantei în sensul că evidențele contabile erau ținute la zi, sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Recurenta consideră că Instanța de Fond a apreciat în mod greșit că societatea și-a suplimentat apărările de fapt și de drept prin concluziile scrise. În concluziile scrise apărările formulate inițial au fost restructurate și nuanțate față de probele ce au fost administrate. În ipoteza în care s-ar fi formulat apărări suplimentare prin concluziile scrise Instanța era datoare în virtutea rolului său activ să repună cauza pe rol și să pună în discuția părților acele aspecte pe care le-ar fi considerat noi față de cele susținute prin acțiunea introductivă.

Neprocedând astfel, Instanța a încălcat dreptul la apărare al părții și principiul rolului activ, consacrat prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Instanța de Fond nu s-a pronunțat asupra apărării în privința produselor ce intră sub incidența art. 138 din C. fisc. Art. 183 din C. fisc. instituie obligația de a ține evidența numai a stocurilor de produse accizabile, iar nu și a ambalajelor. Instanța de Fond a omis să analizeze apărările privind lipsa culpei, în condițiile în care lipsa culpei împiedică aplicarea oricărei sancțiuni contravenționale sau de altă natură. Instanța de Fond a reținut în mod eronat că lipsa obiecțiunilor la procesul - verbal conduc către concluzia că situația de fapt reținută de agentul constatator a fost recunoscută ca fiind corespunzătoare realității.

Lipsa obiecțiunilor din procesul - verbal nu echivalează cu o recunoaștere a faptei sau a situației de fapt reținută prin procesul - verbal de constatare a contravenției. Instanța a omis faptul că recurenta avea, potrivit art. 26 din Legea nr. 82/1991, dreptul de a reconstitui evidențele deteriorate în termen de 30 de zile de la constatare. Instanța de Fond a omis să consemneze atitudinea contradictorie a agentului constatator care a aplicat prevederile Legii nr. 82/1991, acordând intimatului dreptul de a reconstitui evidențele deteriorate în termen de 30 de zile, însă în același timp a propus și revocarea autorizației de transport fiscal pentru lipsa evidențelor cerute de lege în temeiul art. 183 lit. c) C. fisc.

Instanța de Fond a omis faptul că art. 183 lit. c) C. fisc. sancționează, în esență, nerespectarea prevederilor legale privind organizarea și conducerea evidenței financiar - contabile. Or, recurenta conducea la momentul controlului o evidență contabilă bine organizată care permitea verificări rapide. Echipa care a efectuat controlul nu a reținut nerespectarea normelor privind evidența financiar - contabilă, ci neîntocmirea fișelor de magazie, iar fapta de a nu întocmi fișele de magazie, dacă ar fi adevărată ar fi intrat sub incidența prevederilor art. 183 alin. (1) lit. d) C. fisc., iar nu sub incidența art. 183 lit. c) C. fisc. Instanța de Fond a reținut fără temei, că actele administrative atacate sunt verificate în fapt și în drept, omițând să analizeze apărările recurentei.

Decizia nr. 028 din 17 februarie 2006 este nelegală, întrucât s-a întemeiat pe o altă situație de fapt decât cea reținută prin procesele - verbale încheiate la data de 7 decembrie 2005 de echipa de control. Art. 1 din decizie este contrazis de procesele - verbale încheiate de echipa de control la data de 2 decembrie 2005, care făceau vorbire numai despre neîntocmirea fișelor de magazie pentru perioada 1 noiembrie 2005 - 7 decembrie 2005. Decizia nr. 185 din 5 mai 2006 reține aceeași situație de fapt eronată. Mai mult decât atât, decizia nu este motivată. S-a demonstrat faptul că recurenta a avut un comportament imparțial înainte și după efectuarea controlului din data de 7 decembrie 2005, afirmație dovedită de numeroasele acte de control existente la dosar.

Recurenta a depus acte. Recursul nu este fondat. Din analiza concluziilor scrise, aflate la dosarul de fond, rezultă că acestea, parțial, au fost completate cu alte apărări, extinse din apărările inițiale. În ipoteza în care Instanța de Fond a constatat existența unor alte apărări, nu era datoare să repună cauze pe rol pentru a le pune în discuția părților. Această împrejurare rezultă din aplicarea prevederilor art. 151 C. proc. civ. și art. 138 C. proc. civ. Instanța nu a încălcat dreptul de apărare al recurentei și nici principiul rolului activ deoarece a fost respectat art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul hotărând numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Conform art. 183 lit. c) C. fisc., antrepozitarul are obligația să țină evidențe exacte și actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare și produsele accizabile finite (…) și să prezinte evidențele corespunzătoare, la cererea autorităților fiscale.

Art. 183 prevede la lit. d) obligația antrepozitarului de a ține un sistem corespunzător de evidență a stocurilor din antrepozitul fiscal. Recurentei i-a fost imputată nerespectarea prevederilor lit. c), în care se poate încadra și evidența cu privire la ambalaje și nu nerespectarea lit. d) care face referire la stocurile de produse accizabile. Prin actele contestate s-a reținut că evidența computerizată era întocmită până la data de 31 octombrie 2005, neavând legătură cu deteriorarea ultimului fișier, astfel încât apărările referitoare la absența culpei recurentei sunt nerelevante. Instanța de Fond a constatat că administratorul societății recurente nu a formulat obiecțiuni la procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 7 decembrie 2005, însă nu și-a întemeiat hotărârea pronunțată pe acest aspect, ci doar pe aspecte ce țin strict de nerespectarea prevederilor C. fisc.

Acordarea dreptului de a se reconstitui evidențele deteriorate într-un termen de 30 de zile conform Legii nr. 82/1991, nu duce la neaplicarea prevederilor legale care duc la revocarea autorizației de antrepozit fiscal. În mod corect a constatat Instanța de Fond că actele administrate atacate sunt motivate atât în fapt, cât și în drept. Revocarea autorizației de antrepozit fiscal s-a întemeiat pe dispozițiile art. 183 lit. c) C. fisc., respectiv lipsa evidențelor cerute de lege și anume neîntocmirea fișelor de magazie. Decizia nr. 028 din 17 februarie 2006 a avut drept temei atât procesul - verbal din 7 decembrie 2005, cât și procesul - verbal din 28 februarie 2006. Atât prin procesul - verbal din 7 decembrie 2005, cât și prin procesul - verbal din 28 februarie 2006 s-au reținut încălcarea prevederilor legale privind funcționarea antrepozitarului fiscal, revocarea autorizației fiind întemeiată pe aceste aspecte.

Nu are relevanță în speță comportamentul ireproșabil al societății recurentei înainte și după efectuarea controlului, în ceea ce privește anularea constatării nerespectării art. 183 lit. c) C. fisc. Față de acestea, urmează a se constata neîndeplinirea motivelor de recurs invocate. În temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de SC C.G.G. SRL împotriva sentinței civile nr. 2844 din 8 noiembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 5310/2/2006 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 iunie 2007.