ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3166/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 mai 2006, reclamanta

SC C.G.G. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - Comisia pentru autorizarea

antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse

marcării, anularea Deciziilor nr. 028 din 17 februarie 2006 și nr. 185 din 5

mai 2005 și ridicarea sigiliilor aplicate, în vederea continuării activității.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, prima decizia atacată este sumară, iar cea de-a doua

este complet nemotivată.

Neîntocmirea voluntară a

evidenței electronice a stocurilor poate conduce la evaziune fiscală numai dacă

produsul este omis și în evidențele contabile, or, în speță, evidențele

contabile erau întocmite la zi în mod legal.

De asemenea, neținerea

evidenței electronice pentru o perioadă scurtă de timp, chiar culpabilă, nu ar

fi de natură să atragă sancțiunea revocării autorizației de antrepozit fiscal

atât timp cât toate celelalte evidențe sunt corect întocmite și permit

identificarea rapidă a stocului faptic.

Prin sentința civilă nr. 2844

din 8 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5310/2/2006, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel a reținut că societatea nu și-a îndeplinit obligația de a ține o

evidență exactă și actualizată cu privire la materiile prime și de a prezenta

evidențele corespunzătoare la cererea autorităților fiscale, fiind incidente

prevederile art. 183 alin. (1) lit. c) din C. fisc.

Reglementările legale impun

prezentarea evidenței informatice autorităților fiscale în orice moment,

neexistând în speță cauze exoneratoare de răspundere.

Susținerile reclamantei în

sensul că evidențele contabile erau ținute la zi, sunt contrazise de probatoriul

administrat în cauză.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta consideră că Instanța

de Fond a apreciat în mod greșit că societatea și-a suplimentat apărările de

fapt și de drept prin concluziile scrise.

În concluziile scrise

apărările formulate inițial au fost restructurate și nuanțate față de probele

ce au fost administrate.

În ipoteza în care s-ar fi

formulat apărări suplimentare prin concluziile scrise Instanța era datoare în

virtutea rolului său activ să repună cauza pe rol și să pună în discuția

părților acele aspecte pe care le-ar fi considerat noi față de cele susținute

prin acțiunea introductivă.

Neprocedând astfel, Instanța

a încălcat dreptul la apărare al părții și principiul rolului activ, consacrat

prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Instanța de Fond nu s-a

pronunțat asupra apărării în privința produselor ce intră sub incidența art. 138

din C. fisc.

Art. 183 din C. fisc.

instituie obligația de a ține evidența numai a stocurilor de produse

accizabile, iar nu și a ambalajelor.

Instanța de Fond a omis să

analizeze apărările privind lipsa culpei, în condițiile în care lipsa culpei împiedică

aplicarea oricărei sancțiuni contravenționale sau de altă natură.

Instanța de Fond a reținut

în mod eronat că lipsa obiecțiunilor la procesul - verbal conduc către

concluzia că situația de fapt reținută de agentul constatator a fost

recunoscută ca fiind corespunzătoare realității.

Lipsa obiecțiunilor din

procesul - verbal nu echivalează cu o recunoaștere a faptei sau a situației de

fapt reținută prin procesul - verbal de constatare a contravenției.

Instanța a omis faptul că

recurenta avea, potrivit art. 26 din Legea nr. 82/1991, dreptul de a

reconstitui evidențele deteriorate în termen de 30 de zile de la constatare.

Instanța de Fond a omis să

consemneze atitudinea contradictorie a agentului constatator care a aplicat

prevederile Legii nr. 82/1991, acordând intimatului dreptul de a reconstitui

evidențele deteriorate în termen de 30 de zile, însă în același timp a propus

și revocarea autorizației de transport fiscal pentru lipsa evidențelor cerute

de lege în temeiul art. 183 lit. c) C. fisc.

Instanța de Fond a omis

faptul că art. 183 lit. c) C. fisc. sancționează, în esență, nerespectarea

prevederilor legale privind organizarea și conducerea evidenței financiar - contabile.

Or, recurenta conducea la

momentul controlului o evidență contabilă bine organizată care permitea

verificări rapide.

Echipa care a efectuat

controlul nu a reținut nerespectarea normelor privind evidența financiar - contabilă,

ci neîntocmirea fișelor de magazie, iar fapta de a nu întocmi fișele de

magazie, dacă ar fi adevărată ar fi intrat sub incidența prevederilor art. 183 alin.

(1) lit. d) C. fisc., iar nu sub incidența art. 183 lit. c) C. fisc.

Instanța de Fond a reținut

fără temei, că actele administrative atacate sunt verificate în fapt și în

drept, omițând să analizeze apărările recurentei.

Decizia nr. 028 din 17

februarie 2006 este nelegală, întrucât s-a întemeiat pe o altă situație de fapt

decât cea reținută prin procesele - verbale încheiate la data de 7 decembrie

2005 de echipa de control.

Art. 1 din decizie este

contrazis de procesele - verbale încheiate de echipa de control la data de 2

decembrie 2005, care făceau vorbire numai despre neîntocmirea fișelor de

magazie pentru perioada 1 noiembrie 2005 - 7 decembrie 2005.

Decizia nr. 185 din 5 mai

2006 reține aceeași situație de fapt eronată. Mai mult decât atât, decizia nu

este motivată.

S-a demonstrat faptul că

recurenta a avut un comportament imparțial înainte și după efectuarea

controlului din data de 7 decembrie 2005, afirmație dovedită de numeroasele

acte de control existente la dosar.

Recurenta a depus acte.

Recursul nu este fondat.

Din analiza concluziilor

scrise, aflate la dosarul de fond, rezultă că acestea, parțial, au fost

completate cu alte apărări, extinse din apărările inițiale.

În ipoteza în care Instanța

de Fond a constatat existența unor alte apărări, nu era datoare să repună cauze

pe rol pentru a le pune în discuția părților.

Această împrejurare rezultă

din aplicarea prevederilor art. 151 C. proc. civ. și art. 138 C. proc. civ.

Instanța nu a încălcat

dreptul de apărare al recurentei și nici principiul rolului activ deoarece a

fost respectat art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul hotărând numai

asupra obiectului cererii deduse judecății.

Conform art. 183 lit. c) C.

fisc., antrepozitarul are obligația să țină evidențe exacte și actualizate cu

privire la materiile prime, lucrările în derulare și produsele accizabile

finite (…) și să prezinte evidențele corespunzătoare, la cererea autorităților

fiscale.

Art. 183 prevede la lit. d)

obligația antrepozitarului de a ține un sistem corespunzător de evidență a

stocurilor din antrepozitul fiscal.

Recurentei i-a fost imputată

nerespectarea prevederilor lit. c), în care se poate încadra și evidența cu

privire la ambalaje și nu nerespectarea lit. d) care face referire la stocurile

de produse accizabile.

Prin actele contestate s-a

reținut că evidența computerizată era întocmită până la data de 31 octombrie

2005, neavând legătură cu deteriorarea ultimului fișier, astfel încât apărările

referitoare la absența culpei recurentei sunt nerelevante.

Instanța de Fond a constatat

că administratorul societății recurente nu a formulat obiecțiuni la procesul -

verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 7 decembrie 2005,

însă nu și-a întemeiat hotărârea pronunțată pe acest aspect, ci doar pe aspecte

ce țin strict de nerespectarea prevederilor C. fisc.

Acordarea dreptului de a se

reconstitui evidențele deteriorate într-un termen de 30 de zile conform Legii nr.

82/1991, nu duce la neaplicarea prevederilor legale care duc la revocarea

autorizației de antrepozit fiscal.

În mod corect a constatat Instanța

de Fond că actele administrate atacate sunt motivate atât în fapt, cât și în

drept.

Revocarea autorizației de

antrepozit fiscal s-a întemeiat pe dispozițiile art. 183 lit. c) C. fisc.,

respectiv lipsa evidențelor cerute de lege și anume neîntocmirea fișelor de

magazie.

Decizia nr. 028 din 17

februarie 2006 a avut drept temei atât procesul - verbal din 7 decembrie 2005,

cât și procesul - verbal din 28 februarie 2006.

Atât prin procesul - verbal

din 7 decembrie 2005, cât și prin procesul - verbal din 28 februarie 2006 s-au

reținut încălcarea prevederilor legale privind funcționarea antrepozitarului

fiscal, revocarea autorizației fiind întemeiată pe aceste aspecte.

Nu are relevanță în speță

comportamentul ireproșabil al societății recurentei înainte și după efectuarea

controlului, în ceea ce privește anularea constatării nerespectării art. 183 lit.

c) C. fisc.

Față de acestea, urmează a

se constata neîndeplinirea motivelor de recurs invocate.

În temeiul art. 20 din Legea

nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul urmează

să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

formulat de SC C.G.G. SRL împotriva sentinței civile nr. 2844 din 8 noiembrie

2006 pronunțată în Dosarul nr. 5310/2/2006 de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P.

- Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de

produse accizabile supuse marcării.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 iunie 2007.