ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 830/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 februarie 2005, reclamanta SC F.C. SRL Botoșani a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziilor nr. 193 din 14 decembrie 2004 și nr. 116 din 17 noiembrie 2004, emise de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale, precum și suspendarea executării actelor administrativ-fiscale prevăzute la lit. a), până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 116 din 19 noiembrie 2004, Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale instituită la nivelul Ministerul Finanțelor Publice a dispus, în temeiul art. 185 alin. (3) C. fisc., revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 186 din 23 decembrie 2003, pentru nerespectarea prevederilor art. 183 lit. e) și j) din Legea nr. 571/2003, iar contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă de pârâtă, prin decizia nr. 193 din 14 decembrie 2004, măsuri apreciate ca fiind nelegale și netemeinice. Reclamanta a arătat că în cauză, contestația a fost soluționată de Comisia de autorizare a antrepozitelor fiscale, cu încălcarea normelor de competență materială prevăzute de art. 178 alin. (2) lit. c) C. proc.

fisc. și a pct. 178.2 din Normele de aplicare a acestui cod, aprobate prin H.G. nr. 1050/2004. Mai arată reclamanta, cu referire la art. 183 lit. e) din Legea nr. 571/2003, că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, pentru revocarea autorizației sale, întrucât, pe de o parte, la data de 25 octombrie 2004, inspectorii A.N.A.F.- D.G.F.P. a județului Botoșani nu au avut acces în antrepozit, pentru că acesta era închis, nedesfășurând nici o activitate de producție ori de derulare de operațiuni comerciale cu produse antrepozitate fiscal, iar cheile nu se aflau la administrator, ci la acționarul firmei.

Pe de altă parte, arată reclamanta, nu sunt îndeplinite nici condițiile art. 183 lit. j) din Legea nr. 571/2003 și cele ale pct. 12 alin. (1) din Normele metodologice, deoarece, contrar celor reținute de inspectori, societatea deținea și deține sistemul computerizat de evidență a produselor aflate în antrepozit, aceasta fiind chiar una din condițiile cerute de autoritatea fiscală, pentru eliberarea autorizației [art. 180 lit. b) și f) C. fisc.). Totodată, reclamanta a susținut că în cauză sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, cât și cele ale art. 185 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 494/2004, neacceptarea suspendării executării actului administrativ atacat punând societatea în imposibilitatea realizării obiectului de activitate al acesteia.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 241 din 6 iulie 2005, a admis acțiunea reclamantei SC F.C. SRL Botoșani, a dispus anularea deciziilor nr. 116 din 19 noiembrie 2004 și nr. 193 din 14 decembrie 2004, emise de pârâta A.N.A.F., prin Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării. Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că, din probele administrate în cauză, rezultă fără echivoc, pe de o parte, că la data de 25 octombrie 2004, antrepozitul era închis, nedesfășurând nici un fel de activitate de producție ori de derulare operațiuni comerciale cu produse antrepozitate fiscal, nefiind, deci, aplicabile dispozițiile art. 183 lit. e) din Legea nr. 571/2003.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că societatea deține un sistem computerizat, nefiind îndeplinite cerințele art. 183 lit. j) din Legea nr. 571/2003. În plus, instanța a reținut și că deținerea unui astfel de sistem computerizat de evidență a produselor aflate în antrepozit a fost chiar una din condițiile cerute de autoritatea fiscală, pentru eliberarea autorizației, conform art. 180 lit. b) și f) C. fisc. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Botoșani, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a încadra, însă, criticile în art. 304 - 304 1 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod greșit a reținut instanța de fond, nelegalitatea revocării autorizației de antrepozit fiscal, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că sunt îndeplinite cerințele art. 183 lit. e) și j) din Legea nr. 571/2003 (Cod fiscal). Examinând cauza, în raport cu critica formulată soluției instanței de fond, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este cunoscut că regimul de antrepozitare prevăzut de art. 178 - 185 (Secțiunea a 4-a a Cap. 1 – Accize armonizate) C. fisc., conține pe lângă reguli generale, și dispoziții referitoare la autorizarea ca antrepozit fiscal, respingerea cererii de autorizare, obligațiile antrepozitarului autorizat, cererea de autorizare ca antrepozit fiscal, condițiile de autorizare, regimul de transfer al autorizației, precum și pe cele privind revocarea și anularea autorizației. Astfel, conform art. 185 alin. (3) C. fisc., autoritatea fiscală competentă revocă sau anulează autorizația pentru antrepozit fiscal, dacă anterpozitarul autorizat nu respectă cerințele prevăzute de art. 183 sau la Secțiunea a 6-a din Cap. 1. În cauză, revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 186 din 23 decembrie 2003, emisă antrepozitarului autorizat SC F.C.

SRL Botoșani, s-a dispus prin decizia nr. 116 din 19 noiembrie 2004 a Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării din cadrul Ministerul Finanțelor Publice, pentru nerespectarea prevederilor art. 183 lit. e) și j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, decizie menținută prin respingerea contestației, prin decizia nr. 193 din 14 decembrie 2004. Potrivit dispozițiilor art. 183 lit. e) C. fisc., printre obligațiile antrepozitarului autorizat este și aceea de a asigura accesul autoritățiilor fiscale competente în orice zonă a antrepozitarului fiscal, în orice moment în care antrepozitul fiscal este în exploatare și în orice moment în care antrepozitul fiscal este deschis pentru primirea sau expedierea produselor.

Conform prevederilor art. 183 lit. j) C. fisc., antrepozitarul trebuie să se conformeze cu alte cerințe impuse prin norme. Totodată, potrivit dispozițiilor pct. 12 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, antrepozitarii autorizați trebuie să dețină un sistem computerizat de evidență a produselor aflate în antrepozite, a celor intrate sau ieșite, a celor pierdute prin deteriorare, spargere, furt, precum și a accizelor aferente acestor categorii de produse, în cazul antrepozitelor fiscale de producție pentru alcool etilic, sistemul trebuie să asigure și evidența materiilor prime introduse în fabricație, precum și a semifabricatelor aflate pe linia de fabricație.

În cauză, se constată, contrar celor reținute de instanța de fond, că din actele de control încheiate în data de 22 octombrie 2004 și 25 octombrie 2004, precum și din notele explicative aflate la dosar, rezultă, pe de o parte, că nu s-a permis accesul organelor de control în antrepozitul fiscal. Pe de altă parte, nu se poate reține că antrepozitul era închis, în raport cu probele aflate la dosarul cauzei (note explicative, declarații, aviz de însoțire marfă - sticle și navete în cantități foarte mari etc.). Aceasta, cu atât mai mult, cu cât dispozițiile art. 183 lit. e) nu se referă doar la activitatea producție, cum greșit s-a reținut în raportul de expertiză. Cu privire la obligația de a deține un sistem computerizat, Înalta Curte reține că în mod corect au reținut organele de control, precum și pârâtele, că nici această obligație nu a fost îndeplinită de intimata-reclamantă.

Astfel, în procesul-verbal din 25 octombrie 2004s, semnat de administrator, se reține că nu a fost prezentat nici un computer, susținându-se că acesta este la reparat, iar expertul nu a reținut că în cadrul firmei ar fi găsit un computer, ci faptul că în cadrul firmei există un contract de vânzare-cumpărare încheiat la 12 ianuarie 2004, având ca obiect achiziționarea unui computer cu procesor AMD K7 DURON, 800 Ghz, 128 Mb SD RAM, 200 Gb HDD și CDROM, ceea ce nu echivalează cu un sistem. Este adevărat că expertul a reținut că din modul de conducere a evidenței contabile a firmei rezultă că documentele verificate sunt ținute în sistem computerizat, dar la dosar nu s-a depus nici o dovadă în acest sens, dimpotrivă toate situațiile sunt redactate olograf.

Prezumția invocată de societate, în sensul că faptul autorizării sale relevă și existența unui sistem computerizat, nu poate fi reținută, cu atât mai mult, cu cât autorizația de antrepozit fiscal a fost emisă în anul 2003, iar pretinsul computer a fost achiziționat în anul 2004. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este nelegală și netemeinică, criticile aduse acesteia, fiind fondate, se va admite recursul declarat în cauză, se va casa sentința atacată și în fond, se va respinge acțiunea reclamantei SC F.C. SRL Botoșani, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Botoșani, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 241 din 6 iulie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea reclamantei SC F.C. SRL Botoșani. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2006.