ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7740/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Gorj la data de 12 decembrie 2006 reclamantul B.P. a chemat în

judecată D.G.F.P. Gorj și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

solicitând ca pârâții să fie obligați să se pronunțe cu privire la notificarea

adresată în condițiile Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea

imobilului situat în Tg. Jiu, respectiv restituirea în natură a părții de teren

rămasă liberă din suprafața totală de 650 mp și acordarea de despăgubiri pentru

suprafața ocupată de construcții precum și pentru imobilul demolat.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că este fiul și unicul moștenitor al numitei P.(B.)A.S.P., proprietara

imobilului ce a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950;

clădirea existentă pe teren a fost demolată, în prezent aflându-se o altă

clădire ocupată de D.G.F.P. Gorj.

Prin sentința civilă nr. 13 din 15

ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj s-a admis în parte acțiunea în

sensul că a fost obligată pârâta D.G.F.P. Gorj să emită decizie cu privire la

imobilul situat în Tg. Jiu, naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 și aflat la

poziția 37 din anexa actului normativ.

S-a respins acțiunea reclamantului

față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că din actele și lucrările dosarului rezultă că pe terenul proprietatea

autoarei reclamantului se află în prezent clădirea în care își desfășoară

activitatea D.G.F.P. Gorj precum și curtea interioară aferentă acesteia, astfel

că pârâta are calitatea de deținătoare a terenului naționalizat și este

obligată a se pronunța, printr-o dispoziție sau decizie motivată asupra

notificării.

Pârâta D.G.F.P. Gorj a declarat apel

împotriva sentinței pronunțată în cauză susținând că, în conformitate cu

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data notificării,

aceasta a fost înaintată Ministerului Finanțelor Publice spre competentă

soluționare, iar pentru construcția demolată competența soluționării notificării

aparține Primăriei Tg. Jiu.

Prin decizia civilă nr. 574 din 2

mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, s-a respins ca

nefondat apelul.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001

apelanta avea obligația ca în termen de 60 de zile de la data înregistrării

notificării și a depunerii actelor doveditoare să se pronunțe asupra cererii

formulate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 24-25 din Legea nr. 10/2001,

obligație pe care apelanta nu și-a executat-o.

Pârâta D.G.F.P. Gorj a declarat

recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, invocând drept temei legal

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că, față de prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, anterior

modificării, care reglementau procedura de acordare de măsuri reparatorii

pentru imobilele ocupate de instituții bugetare în sensul că ministerul de

resort propunea iar Guvernul stabilea acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, a înaintat toată documentația depusă de reclamant Ministerului

Finanțelor Publice spre competentă soluționare.

De asemenea, arată recurenta, pentru

construcția demolată în baza Decretului nr. 180/1986 competența de soluționare

a notificării aparținea Primăriei Tg. Jiu, astfel că instanțele care s-au

pronunțat anterior în cauză au dispus în mod eronat obligarea sa la

soluționarea notificării.

Verificând legalitatea deciziei

recurate prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile

legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul

considerentelor ce succed.

În conformitate cu prevederile art.

23 alin. (1), actualmente art. 25, din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de

zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în

natură.

Potrivit art. 24 alin. (1) din

același act normativ, dacă restituirea în natură nu este posibilă, după caz,

deținătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptățite o ofertă de

restituire prin echivalent.

Față de aceste prevederi rezultă

fără echivoc că, indiferent de situație, respectiv dacă persoanei îndreptățite

i se restituie imobilul în natură, i se oferă restituirea prin echivalent sau i

se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

asupra solicitării adresată prin notificare.

Lacuna legiuitorului care nu a reglementat

expres situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile

legale menționate este acoperită de instanță care, la solicitarea celor

îndreptățiți stabilește în sarcina entității deținătoare obligația emiterii

deciziei sau dispoziției motivată, întrucât o atare obligație decurge din lege

și face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă,

instituită în mod imperativ.

Față de considerentele expuse, în

corelare cu dispozițiile legale menționate sau rezultate din interpretarea

prevederilor Legii nr. 10/2001, potrivit caracterului reparatoriu al acestui

act normativ, criticile recurentei se privesc ca nefondate, astfel că se va

dispune respingerea recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

D.G.F.P. Gorj împotriva deciziei nr. 574 din 2 mai 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie

2007.