ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3221/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

1 aprilie 2005, reclamantul F.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Primarul municipiului Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara,

anularea dispoziției nr. 767 din 24 februarie 2005 emise în procedura Legii nr.

10/2001 și, potrivit precizării depuse la data de 27 aprilie 2005, constatarea

calității sale de persoană îndreptățită în sensul acestui act normativ și

obligarea la restituirea în natură a imobilului, construcție cu teren aferent

în suprafață de 824 mp precum și înscrierea dreptului său de proprietate în

evidențele de carte funciară, cu titlu de restituire în natură.

În motivarea cererii, reclamantul a

criticat dispoziția emisă de pârâtă prin care i-a fost respinsă notificarea,

justificat de neprezentarea unui certificat din care să rezulte vocația sa la

beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială în calitatea

invocată de succesor al proprietarului bunului.

A arătat că entitatea administrativă

nu a analizat celelalte înscrisuri și declarații autentificate, anexate

notificării și din care rezultă cu prisosință temeinicia pretențiilor sale.

După parcurgerea unui prim ciclu

procesual, finalizat prin decizia civilă nr. 90 din 16 martie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, irevocabilă prin decizia nr. 8063 din 17 octombrie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza a fost trimisă spre

rejudecare primei instanțe care, prin sentința civilă nr. 768/PI din 3 aprilie

2007 a admis în parte cererea reclamantului, astfel cum a fost formulată și

precizată.

S-a dispus anularea dispoziției

emise de intimatul Primarul municipiului Timișoara, care a fost obligat să

emită o nouă dispoziție motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii în

favoarea contestatorului, aferente imobilului situat în Timișoara, înscris în

C.F. nr. 114 Timișoara, sub nr. top. 206/9, compus din casă de locuit cu

dependințe, curte și grădină de 824 mp.

Prima instanță a reținut în esență

că în mod greșit a considerat organului administrativ că reclamantul nu a făcut

dovada calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii ori a

dreptului de proprietate al antecesorilor săi, anterior preluării imobilului de

către stat, întrucât cu actele de proprietate și evidențele de carte funciară,

rezultă cu prisosință îndeplinirea cerințelor arătate.

S-a reținut ca exagerată pretenția

intimaților de a se depune certificat de moștenitor după foștii proprietari

tabulari, măsură ce excede prevederilor art. 22.1 lit. b) și art. 4.2 și art.

4.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și care,

în atare condițiuni justifică anularea dispoziției de respingere a notificării

pe acest considerent.

De altfel, această omisiune a fost

suplinită în timpul procedurii judiciare, mai precis la termenul de judecată

din 27 martie 2007, când reclamantul a depus la dosar certificatul de calitate

de moștenitor, care atestă că reclamantul este moștenitor al defuncților F.I.

și F.M. și deci persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Nu a fost admisă cererea de

restituire în natură a terenului, întrucât notificatorul are cetățenie

canadiană și, potrivit Legii nr. 315/2005 nu poate deveni, ca cetățean străin,

titularul unui drept real de proprietate în România în condiții mai avantajoase

decât orice alt cetățean al statelor membre ale Uniunii Europene.

Dispozițiile acestei hotărâri au

fost confirmate prin decizia civilă nr. 386 din 13 septembrie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, care a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâți.

Instanța de apel a reținut că

reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, atât cu actele depuse în faza administrativă a procedurii

reglementate de Legea nr. 10/2001 cât și cu certificatul de calitate de

moștenitor depus în faza judiciară a acesteia, motiv pentru care s-au reținut

ca nefondate criticile pârâților.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au

arătat că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită deși

a fost înștiințat în legătură cu necesitatea completării dosarului

administrativ cu diverse acte.

Contestatorul F.F. a depus

certificatul de calitate de moștenitor în cursul etapei judiciare a procedurii

reglementate de Legea nr. 10/2001, cu depășirea terenului prevăzut de lege, 1

iulie 2003, de depunere a actelor doveditoare cerute de această lege.

Ca urmare, au solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei precum și a sentinței și, în urma rejudecării

cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recursul nu este fondat.

Alăturat notificării înregistrate

sub nr. 62 din 28 mai 2001, reclamantul a anexat extras de carte funciară

privind imobilul solicitat, copie certificat de naștere, act de identitate și

certificatul de deces al proprietarului tabular.

Ulterior, reclamantul a mai depus la

data de 22 mai 2003 extras C.F. in extenso actualizat al imobilului obiect al

notificării (f. 32 d.f.), declarație autentificată sub nr. 2758 din 29 iulie

2004 cerută de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, precum și o serie de

alte înscrisuri, care erau de natură să dovedească, astfel cum temeinic a

reținut și prima instanță, calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii.

Justificat s-a considerat că

reclamantul a făcut această dovadă încă din faza administrativă a procedurii,

norma interpretativă a dispozițiilor art. 22.1 lit. b), în prezent art. 23.1

lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, incluzând în categoria actelor apte să ateste

calitatea de moștenitor și a actelor de stare civilă.

Apare, într-adevăr ca exagerată și

în afara limitelor legii de reparație, pretenția pârâtei de a se depune la

dosar și certificat de moștenitor, cerință care a fost de altfel complinită în

cursul etapei judiciare a procedurii și care a demonstrat temeinicia

pretențiilor reclamantei și, consecutiv, legalitatea hotărârilor judecătorești

pronunțate în această cauză.

Excede legii de reparații, iar

susținerea pârâtei în acest sens este contrară atât prevederilor acestei legi

(art. 23 din Legea nr. 10/2001) cât și prevederilor art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, instituirea

unui termen limită de probațiune în această materie, sens în care sunt

prevederile legale evocate, dar și împrejurarea că etapa judiciară a procedurii

constituie, alături de cea administrativă un tot unitar, căruia îi sunt

aplicabile normele de procedură prevăzute de această lege, care se completează

cu cele de drept comun și care permit administrarea probei cu înscrisuri până

la epuizarea irevocabilă a procedurii.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 386 din 13 septembrie 2007 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2008.