ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3221/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2005, reclamantul F.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara, anularea dispoziției nr. 767 din 24 februarie 2005 emise în procedura Legii nr. 10/2001 și, potrivit precizării depuse la data de 27 aprilie 2005, constatarea calității sale de persoană îndreptățită în sensul acestui act normativ și obligarea la restituirea în natură a imobilului, construcție cu teren aferent în suprafață de 824 mp precum și înscrierea dreptului său de proprietate în evidențele de carte funciară, cu titlu de restituire în natură.

În motivarea cererii, reclamantul a criticat dispoziția emisă de pârâtă prin care i-a fost respinsă notificarea, justificat de neprezentarea unui certificat din care să rezulte vocația sa la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială în calitatea invocată de succesor al proprietarului bunului. A arătat că entitatea administrativă nu a analizat celelalte înscrisuri și declarații autentificate, anexate notificării și din care rezultă cu prisosință temeinicia pretențiilor sale. După parcurgerea unui prim ciclu procesual, finalizat prin decizia civilă nr. 90 din 16 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, irevocabilă prin decizia nr. 8063 din 17 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe care, prin sentința civilă nr. 768/PI din 3 aprilie 2007 a admis în parte cererea reclamantului, astfel cum a fost formulată și precizată.

S-a dispus anularea dispoziției emise de intimatul Primarul municipiului Timișoara, care a fost obligat să emită o nouă dispoziție motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii în favoarea contestatorului, aferente imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 114 Timișoara, sub nr. top. 206/9, compus din casă de locuit cu dependințe, curte și grădină de 824 mp. Prima instanță a reținut în esență că în mod greșit a considerat organului administrativ că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii ori a dreptului de proprietate al antecesorilor săi, anterior preluării imobilului de către stat, întrucât cu actele de proprietate și evidențele de carte funciară, rezultă cu prisosință îndeplinirea cerințelor arătate.

S-a reținut ca exagerată pretenția intimaților de a se depune certificat de moștenitor după foștii proprietari tabulari, măsură ce excede prevederilor art. 22.1 lit. b) și art. 4.2 și art. 4.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și care, în atare condițiuni justifică anularea dispoziției de respingere a notificării pe acest considerent. De altfel, această omisiune a fost suplinită în timpul procedurii judiciare, mai precis la termenul de judecată din 27 martie 2007, când reclamantul a depus la dosar certificatul de calitate de moștenitor, care atestă că reclamantul este moștenitor al defuncților F.I. și F.M. și deci persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Nu a fost admisă cererea de restituire în natură a terenului, întrucât notificatorul are cetățenie canadiană și, potrivit Legii nr. 315/2005 nu poate deveni, ca cetățean străin, titularul unui drept real de proprietate în România în condiții mai avantajoase decât orice alt cetățean al statelor membre ale Uniunii Europene. Dispozițiile acestei hotărâri au fost confirmate prin decizia civilă nr. 386 din 13 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, care a respins ca nefondat apelul declarat de pârâți. Instanța de apel a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, atât cu actele depuse în faza administrativă a procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 cât și cu certificatul de calitate de moștenitor depus în faza judiciară a acesteia, motiv pentru care s-au reținut ca nefondate criticile pârâților.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au arătat că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită deși a fost înștiințat în legătură cu necesitatea completării dosarului administrativ cu diverse acte. Contestatorul F.F. a depus certificatul de calitate de moștenitor în cursul etapei judiciare a procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, cu depășirea terenului prevăzut de lege, 1 iulie 2003, de depunere a actelor doveditoare cerute de această lege. Ca urmare, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei precum și a sentinței și, în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată. Recursul nu este fondat.

Alăturat notificării înregistrate sub nr. 62 din 28 mai 2001, reclamantul a anexat extras de carte funciară privind imobilul solicitat, copie certificat de naștere, act de identitate și certificatul de deces al proprietarului tabular. Ulterior, reclamantul a mai depus la data de 22 mai 2003 extras C.F. in extenso actualizat al imobilului obiect al notificării (f. 32 d.f.), declarație autentificată sub nr. 2758 din 29 iulie 2004 cerută de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, precum și o serie de alte înscrisuri, care erau de natură să dovedească, astfel cum temeinic a reținut și prima instanță, calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. Justificat s-a considerat că reclamantul a făcut această dovadă încă din faza administrativă a procedurii, norma interpretativă a dispozițiilor art. 22.1 lit. b), în prezent art. 23.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, incluzând în categoria actelor apte să ateste calitatea de moștenitor și a actelor de stare civilă. Apare, într-adevăr ca exagerată și în afara limitelor legii de reparație, pretenția pârâtei de a se depune la dosar și certificat de moștenitor, cerință care a fost de altfel complinită în cursul etapei judiciare a procedurii și care a demonstrat temeinicia pretențiilor reclamantei și, consecutiv, legalitatea hotărârilor judecătorești pronunțate în această cauză.

Excede legii de reparații, iar susținerea pârâtei în acest sens este contrară atât prevederilor acestei legi (art. 23 din Legea nr. 10/2001) cât și prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, instituirea unui termen limită de probațiune în această materie, sens în care sunt prevederile legale evocate, dar și împrejurarea că etapa judiciară a procedurii constituie, alături de cea administrativă un tot unitar, căruia îi sunt aplicabile normele de procedură prevăzute de această lege, care se completează cu cele de drept comun și care permit administrarea probei cu înscrisuri până la epuizarea irevocabilă a procedurii. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 386 din 13 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2008.