ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1121/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 6 decembrie 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.G.D.C. a chemat în

judecată pe pârâții M.I.R.A. și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea

pârâților la plata primelor de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006,

actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății, precum și

la plata sporului de fidelitate pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005,

actualizate cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună până la plata

efectivă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pentru perioadele

precizate în cerere nu a beneficiat de drepturile bănești reprezentând primă de

concediu și spor de fidelitate, întrucât acordarea acestor drepturi prevăzute

de art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 a fost suspendată prin

legile bugetului de stat pe anii 2004, 2005 și 2006.

Pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și M.I.R.A. au

invocat excepția lipsei de interes în ceea ce privește primul capăt de cerere

în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor

de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.

Pârâtul M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.F.,

susținând că în ipoteza admiterii acțiunii, acest minister care gestionează

bugetul de stat trebuie să vireze sumele necesare efectuării plății.

Prin sentința civilă nr. 1686 din 3 iunie 2008, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

-a respins excepția lipsei de interes, reținând că aceasta este

neîntemeiată atâta timp cât pârâții nu au achitat reclamantului primele de

concediu restante, astfel că acesta are interesul de a i se stabili aceste

drepturi prin hotărâre judecătorească pentru a i se plăti într-o singură

tranșă;

-a admis acțiunea formulată de reclamant;

-a obligat pe pârâți în solidar la plata către reclamant a contravalorii

primelor de vacanță pe perioada 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pentru

anul 2005, actualizate cu indicele de inflație;

-a respins cererea de chemare în garanție a M.E.F., ca neîntemeiată,

reținând că nu există un raport juridic legal sau convențional de garanție în

baza căruia ministerul să aibă obligația de a garanta plata acestor sume.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a avut în vedere

următoarele aspecte:

Reclamantul are calitatea de polițist având dreptul la plata primei de

concediu și a sporului de fidelitate conform art. 6 și art. 37 alin. (2) din

O.G. nr. 38/2003 pentru perioadele precizate în acțiune.

A reținut instanța că suspendarea exercitării drepturilor respective

prin până la 31 decembrie 2006 în cazul primei de concediu și până la data de

31 decembrie 2005 în cazul sporului de fidelitate nu a înlăturat existența lor,

afectând doar temporar posibilitatea de realizare. A mai reținut instanța că

întrucât normele de suspendare nu mai sunt în vigoare, cenzurarea legalității

lor revine instanței de judecată, care a apreciat că acestea contravin art. 41

și art. 53 din Constituție.

Instanța a mai reținut că, în raport cu dispozițiile art. 60 alin. (1) C.

proc. civ., este admisibilă cererea de chemare în garanție a M.E.., întrucât

orice parte are dreptul de a chema în garanție o altă persoană.

Împotriva sentinței civile nr. 1686 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs pârâtul Inspectoratul de General al Poliției de Frontieră, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.

proc. civ., numai în ceea ce privește acordarea sporului de fidelitate pentru

anul 2005.

Prin motivele de recurs, recurentul-pârât susține, în esență, că în mod

greșit instanța de fond a obligat pârâții la plata sporului de fidelitate, în

condițiile în care dispozițiile care prevăd acordarea acestui drept au fost

suspendate prin acte normative succesive, emise cu respectarea normelor de

tehnică legislativă și în condițiile în care angajarea cheltuielilor din

bugetul instituției se poate face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

Analizând cauza, în limita motivelor de recurs referitoare la acordarea

sporului de fidelitate, în raport cu dispozițiile legislației incidente cauzei,

precum și prin prisma jurisprudenței în materie, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și

alte drepturi ale polițiștilor a fost consacrat dreptul polițiștilor la un spor

de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.

Este adevărat că dispozițiile respective au fost suspendate, pentru

anul 2005, prin O.U.G. nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale

personalului M.A.I., însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond,

suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia.

Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada

respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât

s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor

acordate.

Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada

pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația,

inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de

conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, îngrădire care ar

contraveni atât art. 53 din Constituția României, revizuită, care reglementează

situațiile în care se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și

prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Or, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor,

concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații

juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată

fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au

fost prevăzute de lege.

De altfel, în jurisprudența înaltei Curți în mod constant și cu

caracter unitar s-a reținut că persoanele care se încadrează în ipoteza

prevederilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi

ale polițiștilor au dreptul la plata sporului de fidelitate pentru perioada în

care aceste dispoziții au fost suspendate prin O.U.G. nr. 118/2004.

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este

legală și temeinică și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.,

va respinge ca nefondat recursul declarat de Inspectoratul de General al

Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 1686 din 3 iunie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră împotriva sentinței civile nr. 1686 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2009.