ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1121/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 decembrie 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.G.D.C. a chemat în judecată pe pârâții M.I.R.A. și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata primelor de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății, precum și la plata sporului de fidelitate pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, actualizate cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună până la plata efectivă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pentru perioadele precizate în cerere nu a beneficiat de drepturile bănești reprezentând primă de concediu și spor de fidelitate, întrucât acordarea acestor drepturi prevăzute de art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 a fost suspendată prin legile bugetului de stat pe anii 2004, 2005 și 2006. Pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și M.I.R.A. au invocat excepția lipsei de interes în ceea ce privește primul capăt de cerere în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006. Pârâtul M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.F., susținând că în ipoteza admiterii acțiunii, acest minister care gestionează bugetul de stat trebuie să vireze sumele necesare efectuării plății.

Prin sentința civilă nr. 1686 din 3 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: -a respins excepția lipsei de interes, reținând că aceasta este neîntemeiată atâta timp cât pârâții nu au achitat reclamantului primele de concediu restante, astfel că acesta are interesul de a i se stabili aceste drepturi prin hotărâre judecătorească pentru a i se plăti într-o singură tranșă; -a admis acțiunea formulată de reclamant; -a obligat pe pârâți în solidar la plata către reclamant a contravalorii primelor de vacanță pe perioada 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație; -a respins cererea de chemare în garanție a M.E.F., ca neîntemeiată, reținând că nu există un raport juridic legal sau convențional de garanție în baza căruia ministerul să aibă obligația de a garanta plata acestor sume.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele aspecte: Reclamantul are calitatea de polițist având dreptul la plata primei de concediu și a sporului de fidelitate conform art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 pentru perioadele precizate în acțiune. A reținut instanța că suspendarea exercitării drepturilor respective prin până la 31 decembrie 2006 în cazul primei de concediu și până la data de 31 decembrie 2005 în cazul sporului de fidelitate nu a înlăturat existența lor, afectând doar temporar posibilitatea de realizare. A mai reținut instanța că întrucât normele de suspendare nu mai sunt în vigoare, cenzurarea legalității lor revine instanței de judecată, care a apreciat că acestea contravin art. 41 și art. 53 din Constituție.

Instanța a mai reținut că, în raport cu dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., este admisibilă cererea de chemare în garanție a M.E.., întrucât orice parte are dreptul de a chema în garanție o altă persoană. Împotriva sentinței civile nr. 1686 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de General al Poliției de Frontieră, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc.

civ., numai în ceea ce privește acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2005. Prin motivele de recurs, recurentul-pârât susține, în esență, că în mod greșit instanța de fond a obligat pârâții la plata sporului de fidelitate, în condițiile în care dispozițiile care prevăd acordarea acestui drept au fost suspendate prin acte normative succesive, emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă și în condițiile în care angajarea cheltuielilor din bugetul instituției se poate face numai în limita creditelor bugetare aprobate. Analizând cauza, în limita motivelor de recurs referitoare la acordarea sporului de fidelitate, în raport cu dispozițiile legislației incidente cauzei, precum și prin prisma jurisprudenței în materie, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin dispozițiile art. 6 din O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor a fost consacrat dreptul polițiștilor la un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. Este adevărat că dispozițiile respective au fost suspendate, pentru anul 2005, prin O.U.G. nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului M.A.I., însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia. Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, îngrădire care ar contraveni atât art. 53 din Constituția României, revizuită, care reglementează situațiile în care se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

De altfel, în jurisprudența înaltei Curți în mod constant și cu caracter unitar s-a reținut că persoanele care se încadrează în ipoteza prevederilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor au dreptul la plata sporului de fidelitate pentru perioada în care aceste dispoziții au fost suspendate prin O.U.G. nr. 118/2004. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Inspectoratul de General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 1686 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 1686 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2009.