ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 505/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 20 noiembrie 2006,

reclamantul P.P., în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat ca Instanța

să constate dreptul de a i se pune la dispoziție un autoturism D. pentru care a

achitat suma de 70.000 lei, preț integral, la data de 2 august 1990, cu

obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 RON reprezentând paguba ce i-a

fost cauzată.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că, de la data de 2 august 1990 a formulat mai multe memorii adresate ministerelor și instituțiilor de stat implicate în producerea și

comercializarea autoturismelor, i s-a promis rezolvarea situației, fapt ce nu

s-a împlinit.

La data de 20 februarie 2007 a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului M.F.P. solicitând respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de

24 aprilie 2007 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată

de Guvernul României, Curtea de Apel reținând că acțiunea circumscrie

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul și intervenientul au

invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, iar Instanța a respins

excepția reținând că reclamantul solicită livrarea unui autoturism D. și nu

despăgubiri, astfel cum prevede Legea nr. 146/2006.

Prin sentința civilă nr. 1683/2007

a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, acțiunea

a fost respinsă ca neîntemeiată.

Curtea de Apel a apreciat că

între reclamant și statul român, reprezentat de I.D.M.S. și C.E.C., în

conformitate cu H.C.M. nr. 1187/1962, nu a existat un contract pentru livrarea

autoturismului, astfel încât în prezent, statul, reprezentat de Guvern, nu are

o răspundere contractuală față de reclamant, iar prejudiciul suferit este

acoperit în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/2007 privind

despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la C.E.C. SA în vederea achiziționării de autoturisme D.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen reclamantul.

În motivarea recursului s-a

arătat, în esență că, în conformitatea cu H.C.M. nr. 1187/1962, din momentul în

care reclamantul a depus la C.E.C. suma pentru achiziționarea unui autoturism D.,

în sarcina statului se năștea obligația de predare a autoturismului la o dată

ulterioară, astfel încât sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Verificând cauza în funcție

de recursul declarat și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Prin depunerea în cont la C.E.C. a sumei de 70.000 lei, pentru achiziționarea unui autoturism D., la data de 2 august

1990, nu s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare între reclamant și

Statul Român și nici un antecontract de vânzare - cumpărare, întrucât nu există

voința vânzătorului, determinarea certă a obiectului vânzări și nici cuantumul

prețului, care era fixat de legislația în vigoare din perioada 1990 - 1991

pentru momentul efectuării eventualei tranzacții.

Consemnarea sumei la C.E.C. pentru achiziționarea unui autoturism nu poate fi calificată ca promisiune bilaterală

de vânzare - cumpărare, întrucât o astfel de promisiune reprezintă un contract,

care nu poate fi revocat decât prin consimțământul părților, conform art. 969 alin.

2 C. civ. Or, în situația dată, suma putea fi retrasă oricând prin voința

unilaterală a deponentului (a recurentului), fiind vorba de un contract de

depozit neregulat intervenit între deponent și C.E.C., acest depozit

reprezentând numai o garanție în vederea stabilirii rangului preferențial în

vederea încheierii, la o dată ulterioară, a contractului de vânzare - cumpărare

a autoturismului D.

Pentru repararea pagubei

cauzate deponenților a fost emisă Legea nr. 146/2007 și apoi O.U.G. nr. 156/2007,

prin care se acordă despăgubiri persoanelor fizice care au constituit depozite la C.E.C. în vederea achiziționării de autoturisme.

Pentru considerentele

expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de

casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.P., împotriva sentinței civile nr. 1683 din 15 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2008.