ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 505/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 20 noiembrie 2006, reclamantul P.P., în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat ca Instanța să constate dreptul de a i se pune la dispoziție un autoturism D. pentru care a achitat suma de 70.000 lei, preț integral, la data de 2 august 1990, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 RON reprezentând paguba ce i-a fost cauzată. În motivarea acțiunii s-a arătat că, de la data de 2 august 1990 a formulat mai multe memorii adresate ministerelor și instituțiilor de stat implicate în producerea și comercializarea autoturismelor, i s-a promis rezolvarea situației, fapt ce nu s-a împlinit.

La data de 20 februarie 2007 a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului M.F.P. solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin încheierea din data de 24 aprilie 2007 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de Guvernul României, Curtea de Apel reținând că acțiunea circumscrie dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004. Pârâtul și intervenientul au invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, iar Instanța a respins excepția reținând că reclamantul solicită livrarea unui autoturism D. și nu despăgubiri, astfel cum prevede Legea nr. 146/2006. Prin sentința civilă nr. 1683/2007 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Curtea de Apel a apreciat că între reclamant și statul român, reprezentat de I.D.M.S. și C.E.C., în conformitate cu H.C.M. nr. 1187/1962, nu a existat un contract pentru livrarea autoturismului, astfel încât în prezent, statul, reprezentat de Guvern, nu are o răspundere contractuală față de reclamant, iar prejudiciul suferit este acoperit în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la C.E.C. SA în vederea achiziționării de autoturisme D. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamantul. În motivarea recursului s-a arătat, în esență că, în conformitatea cu H.C.M. nr. 1187/1962, din momentul în care reclamantul a depus la C.E.C.

suma pentru achiziționarea unui autoturism D., în sarcina statului se năștea obligația de predare a autoturismului la o dată ulterioară, astfel încât sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Verificând cauza în funcție de recursul declarat și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Prin depunerea în cont la C.E.C. a sumei de 70.000 lei, pentru achiziționarea unui autoturism D., la data de 2 august 1990, nu s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare între reclamant și Statul Român și nici un antecontract de vânzare - cumpărare, întrucât nu există voința vânzătorului, determinarea certă a obiectului vânzări și nici cuantumul prețului, care era fixat de legislația în vigoare din perioada 1990 - 1991 pentru momentul efectuării eventualei tranzacții.

Consemnarea sumei la C.E.C. pentru achiziționarea unui autoturism nu poate fi calificată ca promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare, întrucât o astfel de promisiune reprezintă un contract, care nu poate fi revocat decât prin consimțământul părților, conform art. 969 alin. 2 C. civ. Or, în situația dată, suma putea fi retrasă oricând prin voința unilaterală a deponentului (a recurentului), fiind vorba de un contract de depozit neregulat intervenit între deponent și C.E.C., acest depozit reprezentând numai o garanție în vederea stabilirii rangului preferențial în vederea încheierii, la o dată ulterioară, a contractului de vânzare - cumpărare a autoturismului D. Pentru repararea pagubei cauzate deponenților a fost emisă Legea nr. 146/2007 și apoi O.U.G.

nr. 156/2007, prin care se acordă despăgubiri persoanelor fizice care au constituit depozite la C.E.C. în vederea achiziționării de autoturisme. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.P., împotriva sentinței civile nr. 1683 din 15 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2008.