ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3082/2008

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 52 din 28 mai 2008 a Tribunalului Sălaj s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul M.A. pentru revizuirea sentinței penale nr. 121 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Sălaj. A fost obligat revizuientul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin cererea sa, condamnatul M.A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 121 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr. 33/2004 prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe 3 ani, pedeapsă majorată prin decizia penală nr. 29/ A din 27 ianuarie 2005 a Curții de Apel Cluj la, 8 ani închisoare.

Condamnatul își motivează cererea pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susținând că s-au descoperit fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Condamnatul arată că înainte de soluționarea cauzei penale, lichidatorul SC S. SA Zalău a promovat acțiune civilă împotriva SC P.H. SRL București pentru nerespectarea contractului iar între datoriile acestei societăți comerciale se afla și contravaloarea țevii de inox livrată la 21 noiembrie 2001 de către SC S. SA în sumă de 3.601.138.416 lei. Prin sentința civilă nr. 1734 din 15 noiembrie 2004 a Tribunalului Sălaj SC P.H. SRL București a fost obligată la plata către SC S. SA Zalău a sumei totale de 13.497.004.086 lei contravaloarea țevii livrate și 10.219.598.750 lei penalități de întârziere.

Pentru acest motiv, consideră că obligarea sa prin sentință penală la plata contravalorii țevii inox este eronată. Examinându-se cererea condamnatului, actele existente la dosarul penal nr. 33/2004 al Tribunalului Sălaj, actele din dosarul civil nr. 2144/2004 al Tribunalului Sălaj în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1734/2004, precum și concluziile procurorului în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că cererea de revizuire este nefondată pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 121 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Sălaj, inculpatul M.A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen., art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen., cu art. 37 lit. b) și art. 74 și 76 lit. a) C. pen., art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu art. 37 lit. b) C. pen., la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe 3 ani.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile SC S. SA Zalău suma de 3.869.013.723 lei despăgubiri civile. Prin decizia penală nr. 29/ A din 27 ianuarie 2005 a Curții de Apel Cluj, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani, menținându-se restul dispozițiilor sentinței. Apelul inculpatului a fost respins deși acesta viza și latura civilă a cauzei susținând că a fost greșit obligat la despăgubiri întrucât o parte din contravaloarea țevii livrate a fost recuperată. În considerentele deciziei penale nr. 29/2005 a Curții de Apel Cluj, se reține că inculpatul M.A.

și-a însușit din gestiunea unității cantitatea de 13.307 kg țeava inox în valoare de 3.601.138.416 lei, fapt ce rezultă din probele dosarului. Inculpatul a formulat recurs atât în privința laturii penale a cauzei cât și a laturii civile iar în motivele de recurs face referire și la aspectul invocat prin cererea de revizuire, în sensul că în cursul procedurii falimentului s-a promovat acțiune civilă împotriva SC P.H. SRL București pentru recuperarea contravalorii țevii livrate. Recursul inculpatului a fost respins prin decizia penală nr. 439 din 24 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au mai fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

După cum rezultă din cele expuse anterior, condamnatul a invocat aceleași aspecte și în căile ordinare de atac astfel că nu se poate reține că există fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei. Sub acest aspect, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru revizuirea sentinței penale nr. 121 din 16 septembrie 2004. Pe de altă parte, a fost acvirat dosarul civil nr. 2144/2004 al Tribunalului Sălaj în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1734/2004 pe care condamnatul o invocă în cererea de revizuire. Verificându-se susținerile condamnatului, s-a constatat că deși se P.H. SRL a fost obligată către SC S. SA Zalău la plata contravalorii mărfii livrate și penalizări de întârziere, factura nr. 0982693 din 12 noiembrie 2001 în valoare de 3.601.138.416 lei figurează printre cele menționate în anexele pentru care s-a solicitat plata.

Prin urmare, contravaloarea acestei facturi nu a fost achitată de către SC P.H. SRL București. Cum din dosarul penal nr. 33/2004 al Tribunalului Sălaj rezultă că inculpatul M.A. și-a însușit din gestiune cantitatea de 13.307 kg țeava inox în valoare de 3.601.138.416 lei fiind condamnat pentru infracțiunea de delapidare, în mod legal a fost obligat la plata acestei sume sub formă de despăgubiri civile. Împotriva hotărârii în termen legal s-a exercitat calea de atac a apelului de către revizuientul condamnat M.A. În concret, s-a solicitat a se avea în vedere că prin sentința a cărei revizuire se solicită, condamnatul a fost obligat pe latură civilă să plătească aproximativ 3 miliarde lei, care în timpul procesului penal avea să fie recuperat din punct de vedere juridic de către lichidatorul judiciar în cadrul procesului de faliment.

Având în vedere că, condamnatul a fost cercetat în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, acesta nu avea cunoștință de existența dosarului civil, astfel că acest aspect nu putea fi invocat în dosarul penal, deși dacă ar fi fost avut în vedere, în opinia sa, hotărârea era alta. Cererea de revizuire formulată în cauză este motivată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., aceste prevederi au fost întregite de Protocolul nr. 7 C.E.D.O., în special de dispozițiile art. 4 alin. (2), în sensul că nimeni nu poate fi judecat de două ori pentru aceeași faptă. Solicită a se avea în vedere că Protocolul nr. 7 prevede 3 excepții, din care una este revizuirea. Apreciază că acest viciu care are referire strictă la latura civilă a cauzei, implică încălcarea dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., privind respectarea drepturilor la un proces echitabil, la administrarea probelor și la egalitatea armelor.

În acest sens, solicită aplicarea nu doar a dreptului intern ci și a prevederilor exprese ale Protocolului nr. 7, raportat la dispozițiile art. 20 din Constituție. S-a mai învederat instanței că în cazul în care cererea de revizuire s-ar respinge, inculpatul s-ar afla în situația în care ar trebui să plătească o sumă de bani care a fost recuperată prin hotărâre civilă. Din punct de vedere strict juridic, abordarea cererii de revizuire a condamnatului este delicată, dar conform dreptului comunitar este permisă o redeschidere a dosarului, cel puțin pe latură civilă. Faptul că până la această dată nu s-a executat hotărârea civilă nu poate fi imputat condamnatului. Mai mult, solicită a se avea în vedere că Codul de procedură penală nu impune condiții speciale de admisibilitate a cererii de revizuire, dar prevede schimbarea soluției de condamnare măcar cu privire la suma la care condamnatul a fost obligat.

În subsidiar, se invocă autoritatea de lucru judecat, conform art. 44 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere sentința civilă pronunțată cu privire la suma de aproximativ 3 miliarde lei. Prin decizia penală nr. 87/ A din 22 iulie 2008 a Curții de Apel Cluj. secția penală și de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul revizuientului. A fost obligat apelantul revizuient la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, prin sentința penală nr. 121/2004 a Tribunalului Sălaj, M.A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani, pedeapsă principală, pentru ca prin decizia penală nr. 29/2005 a Curții de Apel Cluj, această pedeapsă să-i fie majorată la 8 ani închisoare. Învinuirile reținute în sarcina acestuia și pentru care a fost în final condamnat sunt încălcarea dispozițiile art. 290, 215 1 alin. (1) și (2) și art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, toate comise în stare de recidivă.

În latură civilă acesta a fost obligat la 3.869.013.723 lei despăgubiri civile. Motivul esențial ce stă la baza revizuirii hotărârii de condamnare este acela că lichidatorul SC S. a promovat acțiune civilă împotriva SC T.H. SRL București, iar prin sentința civilă nr. 1734/2004 a Tribunalului Sălaj, această din urmă societate a fost obligată la plata sumei totală de 13.497.004.086 lei contravaloare țevi și 10.219.598.750 lei penalități de întârziere. De hotărârea respectivă revizuientul nu a avut cunoștință pe parcursul instrumentării cauzei penale și astfel expres s-au invocat dispozițiile interne din art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Motivul de revizuire susținut de către revizuient nu poate fi primit, nu poate produce efectele juridice scontate și în consecință apelul acestuia apare a fi nefondat.

Chiar luând în considerare susținerile întărite ale revizuientului din apel, în sensul că efectiv nu a avut la cunoștință de existența sentinței ci vile invocate, aspecte ce s-ar afla într-o anumită contradicție cu cele prezentate de către instanța Tribunalul Sălaj, cu ocazia instrumentării în primă fază a cererii de revizuire, redându-se de către organul judiciar că inculpatul a formulat recurs atât în privința laturii penale a cauzei cât și a laturii civile iar în motivele de recurs face referire și la aspectul invocat prin cererea de revizuire, în sensul că în cursul procedurii falimentului s-a promovat acțiune civilă împotriva SC P.H. SRL București pentru recuperarea contravalorii țevii livrate, cele invocate nu pot să conducă la incidența art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., expres invocat, și la admiterea în consecință a cererii de revizuire. Acceptând ideea necunoașterii sentinței civile respective, în nici un caz nu se poate ajunge la concluzia acoperirii textului legal de la art. 394 lit. a) și să avem astfel de a face cu fapte sau împrejurări noi ce să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Trecând peste aspectele prezentate la nivelul Tribunalului Sălaj, în sensul că în mod legal inculpatul a fost obligat la plata sumei indicată de către instanța de condamnare sub forma despăgubirilor civile, cu atât mai mult cu cât cauza a trecut prin toate gradele de jurisdicție iar în cuprinsul căilor de atac ordinare au fost atacate și analizate expres inclusiv aspectele ce țin de modul de rezolvare al acțiunii civile, în speță am avea de a face cel mult, cu o posibilă neconciliere a unor hotărâri judecătorești.

Ori, din acest punct de vedere, cazul de revizuire înscris la art. 394 lit. e) C. proc. pen., în sensul existenței a două hotărâri judecătorești definitive ce nu se pot concilia, nu a fost prezentat și dezvoltat, iar în esență nici nu poate fi consemnat atâta vreme cât rezolvarea situațiilor ce ar putea apărarea în practică, în funcție de derulările și demersurile viitoare jurisdicționale, pot fi rezolvate pe cale separată, într-un cadru procesual adecvat, ce tine de promovarea unei contestații la executare. În orice caz, mai mult decât forțate sunt susținerile revizuientului în sensul că acceptând teza apariției unei hotărâri judecătorești separate de care instanța penală nu a avut cunoștință, respectiv acea hotărâre civilă, s-ar impune aplicarea prevăzută art. 44 C. proc.

pen., aceasta ar constitui o „chestiune prealabilă” în procesul penal iar hotărârea civilă ar avea autoritate de lucru judecat în fața instanței penale. Evident că o astfel de interpretare nu poate fi acceptată din punct de vedere juridic, impunându-se și de această dată în a face trimitere la cadrul procesual în care ne aflăm, respectiv examinarea unei cereri având natura unei căi de atac extraordinare, aspect ce în niciun caz nu permite o abordare de o asemenea manieră a speței. Speța nu comportă discuții juridice deosebite, cele mai sus redate corespund realității juridice concrete, nimic nu oprește revizuientul în a-și clarifica separat problemele legate de debite, în măsura în care i se vor pretinde și alte sume, iar hotărârea de condamnare penală a sa rămâne astfel în picioare.

Invocarea unor instituții ce ar ține de dreptul comunitar și C.E., într-o notă de confuzie între ele, nu își găsește locul, incidența art. 4 din Protocolul 7 la C.E.D.O. vizând aspectul că nimeni nu poate fi judecat de două ori pentru aceeași faptă, nu are nicio legătură cu cauza. Așadar, în esență, este de reprodus că hotărârea atacată din punct de vedere al dispoziției luate, și anume aceea a respingerii, ca nefondată, a cererii de revizuire, este una corectă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul M. A. invocând cazul de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și susținând că instanța care a dispus condamnarea revizientului nu a cunoscut că lichidatorul judiciar formulase o acțiune distinctă la secția comercială a tribunalului, obținând hotărâre irevocabilă de obligare a societății beneficiare a mărfii, la plata acesteia.

Deși obținuse recuperarea prejudiciului, lichidatorul judiciar a continuat să figureze parte în procesul penal, fără a aduce la cunoștința instanței soluția din procesul civil. A mai arătat că în cauză există două hotărâri ireconciliabile, respectiv a hotărârii penale prin care s-a dispus condamnarea revizuientului atât pe latură civilă cât și pe latură penală, precum și a sentinței civile prin care lichidatorul judiciar a obținut recuperarea sumelor, solicitând să se constate pe cale de revizuire existența autorității de lucru judecat. Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat. Din actele existente la dosar rezultă că revizuientul M.A.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 121/2004 a Tribunalului Sălaj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 439 din 24 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 215 1 și 290 C. pen., respectiv art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990. Prin aceeași hotărâre a fost obligat la plata unor despăgubiri civile către partea civilă SC S. SA Zalău. Cu ocazia motivării recursului îndreptat împotriva hotărârii de condamnare, inculpatul a invocat și faptul că s-a promovat acțiune civilă împotriva SC P.H. SRL București pentru recuperarea contravalorii unei cantități de țevi livrate acestei societăți de către SC S. SRL.

(dosar 1382/2005 al I.C.C.J ). Ulterior, condamnatul a solicitat revizuirea hotărârii penale rămasă definitivă, invocând existența sentinței civile nr. 1734/2004 a Tribunalului Sălaj, prin care SC P.H. SRL fusese obligată la plata contravalorii mărfurilor livrate (și a penalităților de întârziere) către SC S. SRL., mărfuri pentru care el fusese condamnat, și susținând în esență că se află în situația de a plăti o sumă de bani cu titlu de despăgubiri civile, deși aceasta a fost recuperată pe calea unui proces civil finalizat în sensul menționat mai sus. Deși se referă la latura civilă a cauzei, condamnatul pune în discuție nu doar cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, ci însuși modul de soluționare a acțiunii penale, arătând că sentința civilă reprezintă un înscris nou, care relevă împrejurări noi, de natură a influența soluția (penală) de condamnare.

Curtea reține că potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind vorba despre erori esențiale de fapt care nu pot fi probate decât după rămânerea definitivă a hotărârii, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei. În speță, potrivit celor expuse anterior, susținerile făcute de către condamnat în cererea de revizuire reprezintă în fapt o reiterare a unor aspecte invocate în motivarea recursului îndreptat împotriva hotărârii de condamnare și, implicit, de obligare a sa la plata despăgubirilor civile.

Mai mult în cauză nu se poate reține nici măcar imposibilitatea dovedirii faptelor probatorii invocate (la acea dată) de către inculpat, în condițiile în care recursul s-a dezbătut în 24 ianuarie 2006,iar hotărârea civilă la care face referire fusese pronunțată în cursul anului 2004. Pe de altă parte, existența sentinței civile invocate în susținerea cererii de revizuire nu reprezintă o chestiune prealabilă în sensul art. 44 C. proc. pen., așa cum susține condamnatul, hotărârea instanței civile neavând autoritate de lucru judecat în fața instanței penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia conform art. 22 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, dincolo de împrejurarea că nu a fost invocat de către revizuient, cazul prevăzută de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., nu poate fi incident în cauză, întrucât hotărârile care nu se pot concilia trebuie să fie pronunțate de instanțe penale, ceea ce nu este situația în speță, în condițiile în care se invocă existența unor contradicții între o sentință penală definitivă de condamnare și una civilă ce statuează asupra unui litigiu între două societăți comerciale. Prin urmare, susținerile condamnatului făcute în cadrul procedurii de revizuire, au fost corect percepute și corespunzător analizate de către instanța de apel, nefiind incident cazul de casare invocat în motivarea recursului (art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen) și nici vreun altul dintre cele prevăzute de lege și care să afecteze hotărârea recurată. În consecință, recursul este nefondat și urmează a fi respins, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M,A, împotriva deciziei penale nr. 87/ A din 22 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2008.