ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3082/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3082/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 52 din 28 mai 2008 a Tribunalului Sălaj s-a

respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul M.A. pentru revizuirea

sentinței penale nr. 121 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Sălaj.

A fost obligat revizuientul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin cererea sa, condamnatul M.A. a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 121 din 16 septembrie 2004 a

Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr. 33/2004 prin care a fost

condamnat

la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.,

pe 3

ani, pedeapsă majorată prin decizia penală nr. 29/ A din 27

ianuarie 2005 a Curții de Apel Cluj la, 8 ani închisoare.

Condamnatul își motivează cererea pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen., susținând că s-au descoperit fapte și împrejurări care nu au

fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Condamnatul arată că înainte de

soluționarea cauzei penale,

lichidatorul SC S. SA Zalău a

promovat acțiune civilă împotriva SC P.H. SRL București pentru nerespectarea

contractului iar între datoriile acestei societăți comerciale se afla și

contravaloarea țevii de inox livrată la 21 noiembrie 2001 de către SC S. SA în

sumă de 3.601.138.416 lei. Prin sentința civilă nr. 1734 din 15 noiembrie 2004

a Tribunalului Sălaj SC P.H. SRL București a fost obligată la plata către SC S.

SA Zalău a sumei totale de 13.497.004.086 lei contravaloarea țevii livrate și

10.219.598.750 lei penalități de întârziere. Pentru acest motiv,

consideră că obligarea sa prin sentință penală la

plata contravalorii

țevii inox este eronată.

Examinându-se cererea condamnatului, actele existente la dosarul penal nr.

33/2004 al Tribunalului Sălaj, actele din dosarul civil nr. 2144/2004 al

Tribunalului Sălaj în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1734/2004, precum

și concluziile procurorului în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că

cererea de revizuire este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 121 din 16

septembrie 2004 a Tribunalului Sălaj,

inculpatul M.A. a

fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen.,

cu art. 37 lit. b) C. pen., art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen., cu art.

37 lit. b) și art. 74 și 76 lit. a) C. pen., art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990

cu art. 37 lit. b) C. pen., la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe

3 ani. Inculpatul a fost obligat să plătească

părții civile SC S. SA Zalău suma de 3.869.013.723 lei despăgubiri civile.

Prin decizia penală nr. 29/ A din 27 ianuarie 2005 a Curții de Apel

Cluj, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și s-a majorat

pedeapsa aplicată inculpatului la 8 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.,

pe o durată de 3 ani, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

Apelul inculpatului a fost respins deși acesta viza și latura civilă a

cauzei susținând că a fost greșit obligat la despăgubiri întrucât o parte din

contravaloarea țevii livrate a fost recuperată.

În considerentele deciziei penale nr. 29/2005

a Curții de Apel

Cluj, se reține că inculpatul M.A. și-a

însușit din

gestiunea unității cantitatea

de 13.307 kg țeava inox în valoare de 3.601.138.416 lei, fapt ce rezultă din

probele dosarului.

Inculpatul a formulat recurs atât în privința laturii penale a cauzei

cât și a laturii civile iar în motivele de recurs face referire și

la aspectul invocat prin cererea de revizuire, în

sensul că în cursul

procedurii falimentului s-a promovat acțiune civilă

împotriva SC P.H. SRL București pentru recuperarea contravalorii țevii livrate.

Recursul inculpatului a fost respins prin decizia penală

nr. 439 din 24 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea

poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au

mai fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

După cum rezultă din cele expuse anterior, condamnatul a

invocat aceleași aspecte și în căile ordinare de

atac astfel că nu se

poate reține că există fapte sau împrejurări care

nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei.

Sub acest aspect, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

pentru revizuirea sentinței penale nr. 121 din 16 septembrie 2004.

Pe de altă parte, a fost acvirat dosarul civil nr. 2144/2004 al

Tribunalului Sălaj în care s-a pronunțat sentința

civilă nr. 1734/2004

pe care

condamnatul o invocă în cererea de revizuire.

Verificându-se susținerile condamnatului, s-a constatat că

deși se P.H. SRL a fost obligată către SC S. SA

Zalău la

plata contravalorii mărfii livrate și penalizări de întârziere,

factura nr. 0982693 din 12 noiembrie 2001 în valoare de 3.601.138.416 lei

figurează printre cele menționate în anexele

pentru care s-a solicitat plata. Prin urmare,

contravaloarea acestei

facturi nu a fost achitată de către SC P.H. SRL București.

Cum din dosarul penal nr. 33/2004 al Tribunalului Sălaj rezultă că

inculpatul M.A. și-a însușit din gestiune

cantitatea

de 13.307 kg țeava inox în valoare de 3.601.138.416 lei

fiind condamnat

pentru infracțiunea de delapidare, în mod legal a fost obligat la plata acestei

sume sub formă de despăgubiri civile.

Împotriva hotărârii în termen legal s-a exercitat calea de atac a

apelului de către revizuientul condamnat M.A.

În concret, s-a solicitat a se avea în

vedere că prin sentința a

cărei revizuire se solicită,

condamnatul a fost obligat pe latură civilă să plătească aproximativ 3 miliarde

lei, care în timpul procesului penal avea să fie recuperat din punct de vedere

juridic

de către lichidatorul judiciar în

cadrul procesului de faliment. Având

în vedere că, condamnatul a fost

cercetat în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se

solicită, acesta nu avea cunoștință de existența dosarului civil, astfel că

acest aspect nu putea fi invocat în dosarul penal, deși dacă ar fi fost avut în

vedere, în opinia sa, hotărârea era alta. Cererea de revizuire formulată în

cauză este motivată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., aceste

prevederi au fost întregite de Protocolul nr. 7 C.E.D.O., în special de

dispozițiile art. 4 alin. (2), în sensul că nimeni nu poate fi judecat de două

ori pentru aceeași faptă. Solicită a se

avea

în vedere că Protocolul nr. 7 prevede 3 excepții, din care una este revizuirea.

Apreciază că acest viciu care are referire strictă la

latura civilă a

cauzei, implică încălcarea dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., privind

respectarea drepturilor la un proces echitabil, la administrarea probelor și la

egalitatea armelor. În acest sens, solicită aplicarea nu doar a dreptului

intern ci și a prevederilor exprese ale Protocolului nr. 7, raportat la

dispozițiile art. 20 din Constituție.

S-a mai învederat instanței că în cazul în care cererea de revizuire

s-ar respinge, inculpatul s-ar afla în situația în care ar trebui să plătească

o sumă de bani care a fost recuperată prin hotărâre civilă.

Din punct de vedere strict juridic, abordarea cererii de revizuire a

condamnatului este delicată, dar conform dreptului comunitar este permisă o

redeschidere a dosarului, cel puțin pe latură civilă. Faptul că până la această

dată nu s-a executat hotărârea civilă nu poate fi imputat condamnatului. Mai

mult, solicită a se avea în vedere că Codul de procedură penală nu

impune condiții speciale de admisibilitate a

cererii de revizuire, dar

prevede schimbarea soluției de condamnare

măcar cu privire la suma la care condamnatul a fost obligat.

În subsidiar, se invocă autoritatea de lucru judecat, conform art. 44 alin.

(3) C. proc. civ., având în vedere sentința civilă pronunțată cu privire la

suma de aproximativ 3 miliarde lei.

Prin decizia penală nr. 87/ A din 22 iulie

2008 a Curții de Apel

Cluj. secția penală și de minori,

a fost respins, ca nefondat, apelul revizuientului.

A fost obligat apelantul revizuient la 100 lei cheltuieli judiciare

către stat.

S-a reținut că, prin sentința penală nr. 121/2004

a Tribunalului

Sălaj, M.A. a fost condamnat la o pedeapsă

rezultantă de 5 ani, pedeapsă principală, pentru ca prin decizia

penală nr. 29/2005 a Curții de Apel Cluj, această

pedeapsă să-i fie

majorată la 8 ani închisoare.

Învinuirile reținute în sarcina acestuia

și pentru care a fost în

final

condamnat sunt încălcarea dispozițiile art. 290, 215

1

alin. (1) și (2)

și art. 276

lit. b) din

Legea nr. 31/1990, toate comise în stare de recidivă.

În latură civilă acesta a fost obligat la 3.869.013.723 lei

despăgubiri civile. Motivul esențial ce stă la

baza revizuirii hotărârii

de condamnare este acela că lichidatorul SC S.

a promovat acțiune civilă împotriva SC T.H. SRL București, iar prin

sentința civilă nr. 1734/2004 a Tribunalului

Sălaj, această din urmă societate a fost obligată la plata sumei totală de

13.497.004.086 lei

contravaloare

țevi și 10.219.598.750 lei penalități de întârziere.

De hotărârea respectivă revizuientul nu a

avut cunoștință pe

parcursul

instrumentării cauzei penale și astfel expres s-au invocat

dispozițiile interne din art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Motivul de revizuire susținut de către revizuient nu poate fi

primit, nu poate produce efectele juridice

scontate și în consecință

apelul acestuia apare a fi nefondat.

Chiar luând în considerare susținerile întărite ale revizuientului din

apel, în sensul că efectiv nu a avut la cunoștință de existența sentinței ci

vile invocate, aspecte ce s-ar afla într-o anumită contradicție cu cele

prezentate de către instanța Tribunalul Sălaj, cu ocazia instrumentării în

primă fază a cererii de revizuire, redându-se de către organul judiciar că

inculpatul a

formulat recurs atât în

privința laturii penale a cauzei cât și a laturii

civile iar în motivele

de recurs face referire și la aspectul invocat prin cererea de revizuire, în

sensul că în cursul procedurii falimentului s-a promovat acțiune civilă

împotriva SC P.H. SRL București pentru recuperarea contravalorii țevii livrate,

cele invocate nu pot să conducă la incidența art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., expres invocat, și la admiterea în consecință a cererii de revizuire.

Acceptând ideea necunoașterii sentinței civile respective, în nici un

caz nu se poate ajunge la concluzia acoperirii textului legal de la art. 394 lit.

a) și să avem astfel de a face cu fapte sau împrejurări noi ce să nu fi fost

cunoscute de instanță la

soluționarea

cauzei. Trecând peste aspectele prezentate la nivelul

Tribunalului Sălaj,

în sensul că în mod legal inculpatul a fost obligat la plata sumei indicată de

către instanța de condamnare sub forma despăgubirilor civile, cu atât mai mult

cu cât cauza a

trecut prin toate gradele de

jurisdicție iar în cuprinsul căilor de atac

ordinare au fost atacate și

analizate expres inclusiv aspectele ce țin de modul de rezolvare al acțiunii

civile, în speță am avea de a face cel mult, cu o posibilă neconciliere a unor

hotărâri judecătorești.

Ori, din acest punct de vedere, cazul de revizuire înscris la art. 394 lit.

e) C. proc. pen., în sensul existenței a două hotărâri judecătorești definitive

ce nu se pot concilia, nu a fost prezentat și

dezvoltat,

iar în esență nici nu poate fi consemnat atâta vreme cât

rezolvarea situațiilor ce ar putea apărarea în

practică, în funcție de

derulările și demersurile viitoare

jurisdicționale, pot fi rezolvate pe cale separată, într-un cadru procesual

adecvat, ce tine de promovarea unei contestații la executare.

În orice caz, mai mult decât forțate sunt susținerile revizuientului în

sensul că acceptând teza apariției unei hotărâri judecătorești separate de care

instanța penală nu a avut cunoștință, respectiv acea hotărâre civilă, s-ar

impune aplicarea prevăzută art. 44 C. proc. pen., aceasta ar

constitui o „chestiune prealabilă” în procesul penal iar hotărârea civilă ar

avea autoritate de lucru judecat în fața instanței penale. Evident că o astfel

de interpretare nu poate fi acceptată din punct de vedere juridic, impunându-se

și de această dată în a face trimitere la cadrul procesual în care ne aflăm,

respectiv examinarea unei cereri având natura unei căi de atac extraordinare,

aspect ce în niciun caz nu permite o abordare de o asemenea manieră a speței.

Speța nu comportă discuții juridice deosebite, cele mai sus redate

corespund realității juridice concrete, nimic nu oprește

revizuientul în a-și clarifica separat problemele

legate de debite, în

măsura în care i se vor pretinde și alte sume, iar

hotărârea de

condamnare penală a sa rămâne

astfel în picioare.

Invocarea unor instituții ce ar ține de dreptul comunitar și C.E.,

într-o notă de confuzie între ele, nu își găsește locul, incidența art. 4 din

Protocolul 7 la C.E.D.O. vizând aspectul că nimeni nu poate fi judecat de două

ori pentru aceeași faptă, nu are nicio legătură cu cauza.

Așadar, în esență, este de reprodus că

hotărârea atacată din

punct de vedere al dispoziției

luate, și anume aceea a respingerii,

ca

nefondată, a cererii de revizuire, este una corectă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs revizuientul M.

A. invocând cazul de casare prevăzută

de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și susținând că

instanța care a dispus condamnarea revizientului nu a cunoscut că lichidatorul

judiciar formulase o acțiune distinctă la secția comercială a tribunalului,

obținând

hotărâre irevocabilă de obligare a

societății beneficiare a mărfii, la plata acesteia. Deși obținuse recuperarea

prejudiciului, lichidatorul

judiciar a continuat să figureze parte în

procesul penal, fără a

aduce la cunoștința

instanței soluția din procesul civil.

A mai arătat că în cauză există două

hotărâri ireconciliabile,

respectiv a hotărârii penale

prin care s-a dispus condamnarea revizuientului atât pe latură civilă cât și pe

latură penală, precum și

a sentinței civile

prin care lichidatorul judiciar a obținut recuperarea

sumelor,

solicitând să se constate pe cale de revizuire existența autorității de lucru

judecat.

Examinând hotărârea recurată prin prisma

criticilor formulate

și a cazului de casare invocat, Curtea

constată că recursul este nefondat.

Din actele existente la dosar rezultă că revizuientul M.A. a fost

condamnat prin sentința penală nr. 121/2004 a Tribunalului Sălaj, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 439 din 24 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 215

1

și 290 C.

pen., respectiv art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Prin aceeași hotărâre a fost obligat la

plata unor despăgubiri

civile către partea civilă SC S. SA

Zalău.

Cu ocazia motivării recursului îndreptat

împotriva hotărârii de condamnare, inculpatul a invocat și faptul că s-a

promovat acțiune

civilă împotriva SC P.H. SRL București

pentru recuperarea contravalorii unei cantități de țevi livrate acestei

societăți de către

SC S. SRL. (dosar

1382/2005 al I.C.C.J ).

Ulterior, condamnatul a solicitat revizuirea hotărârii penale

rămasă definitivă, invocând existența sentinței

civile nr. 1734/2004 a

Tribunalului Sălaj, prin care SC P.H. SRL fusese

obligată la

plata contravalorii mărfurilor

livrate (și a penalităților de întârziere)

către SC S. SRL., mărfuri pentru care el fusese condamnat, și

susținând

în esență că se află în situația de a plăti o sumă de bani cu titlu de

despăgubiri civile, deși aceasta a fost recuperată pe calea unui proces civil

finalizat în sensul menționat mai sus.

Deși se referă la latura civilă a cauzei, condamnatul pune în discuție

nu doar cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat prin hotărârea

de condamnare, ci însuși modul de soluționare a acțiunii penale, arătând că

sentința civilă reprezintă un înscris nou, care relevă împrejurări noi, de

natură a influența soluția (penală) de condamnare.

Curtea reține că potrivit art. 394 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen., revizuirea

poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce

nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, fiind vorba

despre erori esențiale de

fapt care nu pot fi probate decât după rămânerea definitivă a hotărârii, prin

descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data

soluționării cauzei.

În speță, potrivit celor expuse anterior, susținerile făcute de către

condamnat în cererea de revizuire reprezintă în fapt o

reiterare a unor aspecte invocate în motivarea recursului îndreptat

împotriva

hotărârii de condamnare și, implicit, de obligare a sa la plata despăgubirilor

civile.

Mai mult în cauză nu se poate reține nici măcar imposibilitatea dovedirii

faptelor probatorii invocate (la acea dată) de către inculpat, în condițiile în

care recursul s-a dezbătut în 24 ianuarie 2006,iar hotărârea civilă la care

face referire fusese pronunțată în cursul anului 2004.

Pe de altă parte, existența sentinței civile invocate în susținerea

cererii de revizuire nu reprezintă o chestiune prealabilă

în sensul art. 44 C. proc. pen., așa cum susține

condamnatul, hotărârea

instanței civile neavând autoritate de lucru

judecat în fața instanței penale cu privire la existența faptei penale, a

persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia conform art. 22 alin. (2)

C. proc. pen.

De asemenea, dincolo de împrejurarea că nu a fost invocat de către

revizuient, cazul prevăzută de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., nu

poate fi incident în cauză, întrucât

hotărârile care nu se pot concilia

trebuie să fie pronunțate de instanțe

penale, ceea ce nu este situația în speță, în condițiile în care se invocă

existența unor

contradicții între o

sentință penală definitivă de condamnare și una

civilă ce statuează

asupra unui litigiu între două societăți comerciale.

Prin urmare, susținerile condamnatului făcute în cadrul procedurii de

revizuire, au fost corect percepute și corespunzător

analizate de către instanța de apel, nefiind incident cazul de casare

invocat în motivarea recursului (art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen) și nici

vreun altul dintre cele prevăzute de lege

și care să afecteze hotărârea recurată.

În consecință, recursul este nefondat și urmează a fi respins, cu

obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M,A, împotriva

deciziei penale nr. 87/ A din 22 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția penală și de minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2008.