ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 439/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 439 din 24 ianuarie 2006 Tribunalul Sălaj, prin sentința penală nr. 121 din 16 septembrie 2004, a condamnat pe inculpatul M.A. la: - un an și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 74 lit. a) C. pen.; - 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 276 lit. b) C. pen., din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Prin aceeași hotărâre inculpatul a fost obligat să plătească părții civile SC S. SA Zalău suma de 3.869.013.723 lei, cu titlu de despăgubiri. A fost menținută măsura sechestrului asigurător aplicat prin încheierea din 7 iulie 2004 a Tribunalului Sălaj. Diferit, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: 1. Inculpatul M.A., în perioada mai – decembrie 2004, a îndeplinit funcția de director economic la SC S. SA Zalău, societate care făcea parte din grupul SC A.G.

SA Reghin al cărui acționar principal este Ș.V. De asemenea, inculpatul a fost împuternicit să reprezinte SC P.H.I. SRL Oradea de către asociatul și administratorul unic al acestor societăți, P.M. Prin sentința civilă nr. 360 din 27 iunie 2001 a Tribunalului Sălaj, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare a falimentului, instituită prin Legea nr. 64/1995, republicată, privind pe debitoarea SC S. SA Zalău, ocazie cu care s-a atras atenția administratorului societății asupra prevederilor art. 38 alin. (1) și art. 40 din legea amintită (64/1995). Administrator judiciar a fost desemnat F.I., astfel că toate plățile făcute după această dată urmau a fi controlate de acesta sau de judecătorul sindic.

Prin sentința civilă nr. 774 din 5 februarie 2001, Tribunalul Sălaj a dispus ridicarea dreptului SC S. SA de a-și conduce activitatea și începerea procesului de faliment. Conform încheierii de ședință pronunțată la data de 11 decembrie 2001, Tribunalul Sălaj a desemnat lichidator judiciar SC E.L. SRL Zalău, pentru îndeplinirea procedurilor de faliment. Încheierea de ședință a fost pronunțată în ședință publică, în prezența reprezentantului SC S. SA Zalău și comunicată acestei societăți la data de 13 decembrie 2001. În cursul lunii martie 2001, SC A.G. SA Reghin a emis către SC S. SA factura cu nr. 4644363/191 – martie 2001 în valoare totală de 3.652.057.042 lei, reprezentând contravaloarea a 13.539 kg țeavă inox, diferite sortimente.

La data de 19 martie 2001, SC A.G. SA Reghin era înregistrată în evidența SC S. SA Zalău cu obligații în sumă de 3.037.725.969 lei. Odată cu recepția țevii s-a născut obligația SC S. SA Zalău față de SC A.G. SA Reghin în sumă de 3.652.057.042 lei. Prin compensarea înregistrată la data de 30 martie 2001, obligațiile SC A.G. Sa Reghin au fost stinse, rămânând neachitate de către SC S. SA Zalău suma de 554.191.525 lei. La data de 20 noiembrie 2001, administratorul SC S. SA Zalău, numitul T.I. a contactat telefonic pe Ș.V., administratorul unic al SC A.G. SA Oradea care a dispus livrarea țevii inox către SC O. SA Râmnicu Vâlcea. T.I., administratorul unic al SC S. SA Zalău nu a fost de acord cu livrarea țevii inox, deoarece, conform sentinței civile nr. 774/2001 a Tribunalului Sălaj, orice livrare de marfă din unitate trebuie făcută doar în baza unei comenzi ferme din partea beneficiarului.

Cum la data operațiunii nu exista nici o comandă din partea SC O. SA Râmnicu Vâlcea, T.I. a dat dispoziții angajaților SC S. SA Zalău, șoferilor P.A. și A.F. și paznicului H.I. ca transportul de țevi să nu fie efectuat fără documente legale. Cu toate acestea, inculpatul M.A., la dispoziția telefonică a lui Ș.V., a întocmit documentele de livrare a mărfii. Astfel, la data de 21 noiembrie 2001, cantitatea de 13.307 kg țeavă inox a fost încărcată în autovehiculul, întocmindu-se factura nr. 0982693 din 12 noiembrie 2001 și avizul de însoțire a mărfii nr. 1709524 în care, la rubrica „beneficiar” apare SC P.H.I. SRL Oradea. Prețul de vânzare înscris pe factură corespunde cu prețul de cumpărare înscris în factura SC A.G.

SRL Reghin. Toate aceste operațiuni au fost efectuate fără acordul numitului T.I. Deși pe factura nr. 0982693 din 12 noiembrie 2001 în valoare de 3.601.138.416 lei nu apar completate rubricile „semnătura de primire”, respectiv „semnătura furnizorului”, acestea sunt completate în avizul de însoțire a mărfii nr. 1709524. Prin întocmirea acestor documente, țeava inox a trecut în proprietatea SC P.H.I. SRL Oradea. În baza convenției încheiată la punctul de lucru al SC P.H.I. SRL, din incinta SC S. SA, inculpatul M.A. a întocmit, în calitate de reprezentant al SC P.H.I. SRL Oradea, avizul de expediție seria 0996405 din 21 noiembrie 2001 pentru țeava inox către beneficiar SC O. SA Râmnicu Vâlcea, aviz care se regăsește înregistrat în registrul de poartă al SC S. SA Zalău.

Țeava inox a fost transportată în seara zilei de 21 noiembrie 2001, cu autovehiculul având ca delegați pe P.A. și A.F., în localitatea Găești la o distilerie aparținând fratelui numitului Ș.V. Transportul s-a efectuat din dispoziția inculpatului M.A., care i-a trimis pe cei doi delegați direct la Găiești și nu la SC O. SA Râmnicu Vâlcea, cum era menționat în documentele de însoțire a mărfii. În registrul de poartă a SC S. SA Zalău, la data de 21 noiembrie 2001, ora 23,55, este consemnată ieșirea cantității de 14.050 kg, în baza avizului de însoțire a mărfii nr. 0996405 cu mijlocul de transport. Din adresa cu nr. 1549 din 5 noiembrie 2002 a SC O. SA Râmnicu Vâlcea, rezultă că această societate nu a avut relații comerciale cu SC S. SA Zalău și nici cu SC P.H.I.

SRL Oradea. Conform aceleiași adrese, în luna noiembrie 2001, SC P.H.I. SRL Oradea le-a transmis reprezentanților SC O. SA Râmnicu Vâlcea o ofertă conținând diferite tipuri de robineți și vane pe care aceștia au refuzat-o. Factura fiscală nr. 0982693/2001 a fost înregistrată în contabilitatea SC S. SA și conține data scadenței, majorări ce se pot aplica și temeiul legal, fiind prevăzută și modalitatea de plată, respectiv „compensarea”. Întrucât societatea a înregistrat un debit de 3.601.138.416 lei, care a fost încasat, această operațiune a generat obligația către bugetul statului privind plata unui TVA în sumă de 574.971.680 lei, în timp ce cumpărătorul are posibilitatea deducerii TVA-ului cu aceeași sumă chiar dacă nu l-a plătit pe furnizor.

Contravaloarea mărfii, țeava inox, nu a fost achitată către SC S. SA Zalău. 2. Prin sentința civilă nr. 774 din 5 decembrie 2001, Tribunalul Sălaj, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, SC S. SA Zalău, a fost admisă cererea creditorului B.C.R. Sălaj și s-a ridicat dreptul SC S. SA Zalău de a-și conduce activitatea, dispunându-se, de îndată, aplicarea dispozițiilor Legii nr. 64/1995, republicată. În conformitate cu prevederile art. 78 din Legea nr. 64/1995, de la data deschiderii falimentului SC S. SA Zalău i s-a ridicat dreptul de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de ele. Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 11 decembrie 20021 a Tribunalului Sălaj, a fost numit lichidator SC E.L.

SRL Zalău, atrăgându-se atenția debitorului asupra prevederilor art. 78 din Legea nr. 64/1995. Ca urmare, începând cu data de 5 decembrie 2001, conducerea SC S. SA nu mai avea competența de a face operațiuni în numele acestei societăți. Încheierea în discuție a fost pronunțată în prezența reprezentantului SC S. SA Zalău și comunicată societății la data de 13 decembrie 2001, conform procesului verbal de comunicare. Cu toate acestea, în perioada 5 - 13 decembrie 2001, s-au emis, fără consimțământul lichidatorului, mai multe facturi prin care s-au înstrăinat produse limite-mobilier divers și anume: - factura nr. 0982.396 din 5 decembrie 2001 în valoare de 826.437 lei către SC P.H.I. SRL Oradea, fără a se întocmi aviz de expediție și care reprezintă o diferență la o factură din luna iunie 2001; - factura nr. 982403 din 7 decembrie 2001, în valoare de 107.581.950 lei și aviz nr. 1201741, către SC P.H.I.

SRL Oradea; - factura nr. 982404 din 12 decembrie 2001 în valoare de 160.293.357 lei și aviz nr. 1201742, către SC P.H.I. SRL Oradea; - factura nr. 982405 din 7 decembrie 2001 în valoare de 238.140.420 lei, către SC S.C. SA Zalău. Toate aceste documente nu sunt semnate de reprezentanții SC S. SA și nu poartă ștampila acesteia. Mobilierul facturat conform acestei facturi a fost expediat pe baza avizului de însoțire a mărfii cu nr. 1201746 din 7 decembrie 2001. Din verificarea acestui aviz s-a constatat că data emiterii a fost corectată din 7 decembrie 2001 în 23 octombrie 2001, deoarece în registrul de poartă expedierea mărfii este înregistrată la 7 decembrie 2001. De asemenea, avizul nr. 1201742 din 23 octombrie 2001 a fost înregistrat în registrul de poartă la 7 decembrie 2001, fiind în contradicție cu data de pe aviz, iar pe exemplarul rămas la SC S. SA data emiterii este 7 decembrie 2001. Produsele livrate către SC P.H.I.

SRL nu au fost achitate, iar în cazul celor livrate la SC S.C. SA Zalău, lichidatorul a încheiat o convenție în urma căreia mobilierul a fost restituit în baza facturii nr. 3479951 din 31 iulie 2002, în valoare de 238.140.420 lei. Facturile au fost semnate la rubrica „furnizor” de numita R.A. care a îndeplinit, în baza unei numiri verbale a acționarului majoritar Ș.V., funcția de director general la SC S. SA Zalău, în perioada 27 noiembrie 2001 – 5 decembrie 2001, numire care nu a fost înregistrată la C.C.I. Sălaj, delegatul fiind inculpatul M.A., care a și semnat facturile la rubrica „beneficiar” din partea SC P.H.I. SRL Oradea. Toate aceste operațiuni au fost efectuate într-un termen scurt, imediat după declanșarea stării de faliment a societății, și au avut scopul de a diminua patrimoniul acesteia înaintea începerii operațiunilor de lichidare judiciară.

La data operațiilor, reprezentanții SC S. SA Zalău cunoșteau situația financiară a societății precum și faptul că a fost declanșată procedura falimentului. S-a reținut că prin fapta sa inculpatul M.A. a înstrăinat, în frauda creditorilor, mărfuri în valoare totală de 4.107.156.143 lei, care este acoperit parțial, prin restituirea de către SC S.C. SA Zalău a unei cantități de marfă în valoare de 238.140.420 lei. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și inculpatul M.A. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pe care o consideră prea blândă, ca urmare a reținerii în favoarea sa de circumstanțe atenuante ce nu se justifică, în ce privește infracțiunea de delapidare.

Inculpatul a criticat aceeași hotărâre cu privire la greșita sa condamnare, solicitând restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, întrucât prin rechizitoriu s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea sa în judecată și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fără a fi fost cercetat pentru această faptă. În același sens inculpatul a arătat că în cauză nu sunt nici dovezi care să conducă la concluzia că a săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar dacă totuși se apreciază că această faptă a fost comisă să i se aplice o amendă penală.

Inculpatul a mai critica hotărârea primei instanțe și cu privire la greșita condamnare pentru infracțiunea de delapidare, întrucât în cauză nu s-a dovedit existența elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, iar livrarea mărfurilor reprezenta o activitate comercială reală, marfa fiind predată societății comerciale din Oradea care a acceptat livrarea, revenindu-i astfel și obligația de plată. A mai criticat inculpatul hotărârea primei instanțe și cu privire la greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive nici ale acestei infracțiuni deoarece nu a înstrăinat nici un fel de active, bunurile livrate făcând parte din fondurile de marfă ale societății.

O ultimă critică adusă de inculpatul M.A. hotărârii primei instanțe se referă la greșita soluționate a laturii civile a cauzei, constând în aceea că la obligarea sa la plata prejudiciului pretins cauzat, nu s-a avut în vedere faptul că o parte din acesta a fost recuperat. Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin decizia penală nr. 29/ A din 27 ianuarie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj pe care a desființat-o numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de delapidare și pedeapsa de executat. Rejudecând cauza sub aspectul menționat a majorat pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de delapidare de la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu menținerea circumstanțelor atenuante reale reținute de prima instanță.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., prin contopirea cu celelalte pedepse aplicate în cauză. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelată. Prin aceiași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.A. împotriva aceleiași hotărâri, pe care l-a obligat la plata sumei de 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În motivarea acestei decizii, s-a arătat că „În cauză s-a administrat un vast probatoriu, respectiv procesul-verbal întocmit de D.C.F Sălaj, declarații de martori, adresele C.C.I., contracte de închiriere, adresele părții vătămate SC S. Zalău, facturi, documente de însoțire a mărfii, adresa SC O. SA Rm.

Vâlcea, documente aparținând SC P.H.I. SRL Oradea, organigrama SC S. SA Zalău, rapoarte de expertiză financiar-contabilă, raport al lichidatorului către judecătorul sindic, declarațiile inculpatului, toate acestea în detaliu arătate în considerentele hotărârii atacate”. Cu privire la excepția de neregularitate a actului de sesizare invocată de inculpat s-a arătat că nu poate fi primită, deoarece acesta „a fost audiat cu privire la această infracțiune, cu trimitere expresă la facturile și avizele de însoțire a mărfii, fiind audiat în prezența unui apărător ales” și că s-a dovedit că a întocmit factura nr. 0982693 din 21 noiembrie 2001, avizul de însoțire a mărfii nr. 1709524 și avizul de expediție nr. 0996405 privind cantitatea de 13.307 kg țeavă inox, înscriind în fals denumirea beneficiarului SC O. SA Râmnicu Vâlcea, iar apoi a încredințat aceste documente delegaților P.A.

și A.F., martori în cauză, pentru a le folosi la scoaterea mărfii din incinta SC S. SA Zalău și transportul ei în localitatea Găești județul Vâlcea, fără a se face dovada că a fost transportată, așa cum s-a susținut, la SC O. SA Râmnicu Vâlcea unde ar fi fost refuzată calitativ, motiv pentru care, ulterior, ar fi fost nevoit să transporte țeava la Găești, această susținere fiind contrazisă de SC O. SA care, prin adresele emise a făcut cunoscut că nu a avut relații cu SC S. SA Zalău și nici cu SC P.H.I. SRL Oradea. Referitor la critica inculpatului prin care se susține că în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, s-a arătat că nu există nici un dubiu, modul în care s-au derulat evenimentele confirmând contrariul.

În acest sens, arată instanța de apel, este de avut în vedere, mai întâi, faptul că la data de 20 noiembrie 2001, administratorul SC S. SA Zalău, T.I. a fost contactat telefonic de numitul Ș.V., administratorul SC A.G. SA Oradea, care a dispus livrarea țevii inox, despre care este vorba în speță, către SC O. SA Râmnicu Vâlcea și, apoi, dispozițiile sentinței civile nr. 774/2001 a Tribunalului Sălaj conform căreia, orice livrare de marfă din libertate trebuia făcută doar în baza unei comenzi ferme din partea beneficiarului, iar numitul T.I. nu a fost de acord cu livrarea țevii deoarece la data operațiunii nu exista nici o comandă fermă din partea SC O. SA Rm. Vâlcea și, contrar acestei situații, inculpatul a dat ordin angajaților SC S. SA Zalău, să procedeze în contra acestei interdicții, întocmind documentele de ridicare a mărfii și transportarea țevilor din inox la Găești.

Procedând în acest fel, a conchis cu privire la acest aspect, instanța de apel, inculpatul și-a însușit din gestiunea unității cantitatea de 13.307 kg țeavă inox, în valoare de 3.601.138.416 lei, iar susținerea că ar fi procedat în acest fel la instigarea lui Ș.V., nu-l exonerează de răspundere pentru infracțiunea săvârșită, iar despre acest lucru prima instanță a ținut seama la stabilirea pedepsei reținând-o în favoarea sa ca pe o circumstanță atenuantă reală.

Cu privire la critica inculpatului prin care susține că în cauză nu sunt întrunite nici elementele infracțiunii prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a arătat că deși prin hotărâre judecătorească, Tribunalul Sălaj a ridicat dreptul SC S. SA Zalău de a-și conduce activitatea și a fost numit și un lichidator, atrăgându-se atenția debitorului despre prevederile art. 78 din Legea nr. 64/1995, inculpatul, în contra acestor interdicții, cu rea-credință, a continuat să înstrăineze bunuri finite, respectiv mobilier, acest mod de a proceda fiind făcut cu scopul, evident, de a diminua patrimoniul societății, înainte de începerea operațiunilor de lichidare judiciară și în frauda creditorilor.

Referitor la ultima critică formulată de inculpat și anume, greșita soluționare a laturii civile a cauzei s-a arătat că argumentele acestuia nu sunt fondate, deoarece din prejudiciul total cauzat părții vătămate SC S. SA Zalău, în valoare de 4.107.154.143 lei s-a recuperat o parte în sumă de 238.140.420 lei prin restituirea către SC S.C. SA Zalău a bunurilor primite. Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a arătat că, ținând seama de gravitatea și consecințele faptelor prin care s-a produs un prejudiciu însemnat, SC S. SA Zalău și de persoana inculpatului care are statut de recidivist, pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de delapidare este prea mică, motiv pentru care, în vederea realizării scopului prevăzut în art. 52 C. pen., se impune a fi majorată prin reținerea însă în favoarea acestuia, circumstanța atenuantă reală acordată de prima instanță.

Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul M.A. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a criticat decizia pronunțată de către Tribunalul Cluj cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea de delapidare, solicitând majorarea acesteia prin înlăturarea circumstanței reale reținute în favoarea acestuia, având în vedere gravitatea faptelor, prejudiciul mare cauzat, dar și persoana inculpatului care are statut de recidivist.

Inculpatul a criticat aceeași decizie cu privire la: - greșita sa judecată și condamnare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât în cauză instanța nu a fost legal sesizată cu privire la această infracțiune, impunându-se restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea prevederilor procesuale încălcate; - greșita condamnare pentru aceeași infracțiune, art. 290 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, motiv pentru care se impune achitarea, iar în cazul în care se va constata că este vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni, pedeapsa să fie cu amendă penală și nu închisoare; - greșita condamnare pentru infracțiunea de delapidare, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, iar operațiunile pe care le-a desfășurat și au fost catalogate drept acte de însușire, au fost legale, iar eventualele abateri constatate ori indicate de organul de urmărire penală, nu pot caracteriza fapta drept infracțiune, aceasta putând, cel mult, fi considerată un litigiu cu caracter civil, ce se rezolvă într-un alt context.

Nefiind întrunite condițiile cerute de lege, fapta nu poate fi încadrată ca infracțiune, iar soluția care se impune este achitarea. Aceeași soluție de achitare și pentru aceleași considerente se impune și pentru infracțiunea prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990. O ultimă critică adusă de inculpat hotărârii instanței de apel se referă la greșita soluționare a laturii civile a cauzei constând în neluarea în seamă a tuturor apărărilor sale în sensul că prejudiciul reținut de instanțe nu este cel real, în cauză impunându-se analiza mai amănunțită și chiar efectuarea unui supliment de expertiză care să lămurească toate aspectele controversate ori contradictorii legate de prejudiciul reținut și contestat.

Recursurile declarate în cauză sunt nefondate. După cum este de observat, atât recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cât și cel declarat de inculpatul M.A., reiau criticile formulate la instanța de apel. Întrucât în decizia de față au fost redate amănunțit considerentele pentru care s-a respins apelul inculpatului, considerente în acord cu probele de la dosar și la care s-a făcut referire pe larg și pe care instanța de recurs și le însușește ca fiind reale, se constată că reluarea lor nu se mai impune și, deci, a constata că recursul declarat de inculpatul M.A. este nefondat. Situația este similară și în cazul recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Cu privire la acesta este de arătat, suplimentar, doar faptul că, în mod justificat instanța de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de delapidare, cât și faptul că nu se impune înlăturarea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. (circumstanțe reale), apreciindu-se că pedeapsa rezultantă, de 8 ani închisoare este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen. Pentru considerentele arătate, s-a avut în vedere că s-a verificat decizia atacată și în raport de prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu s-a constatat existența și a altor motive care, analizate din oficiu, au dus la casare, s-a constatat că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul M.A.

au fost nefondate și respinse, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și s-a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.