ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1203/2008

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 118 din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.D.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzut de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu au fost acordate despăgubiri civile părții civile C.C.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin

rechizitoriul nr. 3941/P/2004, al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B.D.C.

, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2),

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 20 iulie 2004,

în jurul orei 10,00, partea vătămată C.C. se deplasa pe

Șos. Pantelimon, împreună cu sora sa, V.Z. La un moment dat, din

spatele părții vătămate, a venit inculpatul și i-a smuls de la gât două lănțișoare din aur, fugind apoi printre blocuri.

Deși l-a urmărit fugind după el, partea vătămată nu a reușit să-l prindă pe inculpat.

În cursul cercetării judecătorești, partea vătămată, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță, iar martora V.Z. nu a putut fi audiată,

aceasta fiind plecată de la domiciliu și necunoscându-se o altă adresă.

Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei și a arătat că, la

data de 20 iulie 2004, nu se afla în București, ci locuia la bunicii săi, în județul

Buzău, unde efectua o lucrare de construcții.

Au fost audiați martorii din acte N.V. și H.C.,

precum și martorii admiși la cererea inculpatului pentru dovedirea situației de

fapt: O.D. și V.R.V.

Din analiza întregului material probator administrat în ambele faze ale

procesului penal, tribunalul a constatat că situația de fapt a fost corect

reținută prin rechizitoriul parchetului, cu privire la modalitatea de comitere a

faptei, însă nu s-a făcut dovada certă că inculpatul este autorul infracțiunii de

tâlhărie.

Astfel fiind, reținând că principiul „in dubio pro reo" își găsește aplicabilitate în cauză, instanța de fond a concluzionat că probele

administrate nu au răsturnat prezumția de nevinovăție de care beneficiază

inculpatul, astfel cum acest drept este prevăzut în dispozițiile art. 66 alin. (1)

C. proc. pen., dispunând achitarea inculpatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei

achitări a inculpatului B.C.D.

În motivarea scrisă a apelului, parchetul arată că probele administrate în

ambele faze ale procesului penal susțin acuzația de tâlhărie în loc public,

comisă de către inculpat. Astfel, martorii oculari care l-au recunoscut pe

inculpat după planșele fotografice, au observat cum acesta era urmărit de

două persoane de sex feminin, la o distanță rezonabilă de 10 metri, depoziții

de martori confirmate de martorii asistenți G.V. și M.P., audiați în cursul urmăririi penale.

Parchetul susține că nu este întemeiată înlăturarea declarațiilor părții

vătămate și a surorii acesteia pe motiv că nu au avut posibilitatea să-l vadă

pe inculpat, atacul fiind din spate, în condițiile în care acestea au încercat să-l

rețină pe inculpat și s-au aflat la o distanță de o lungime de braț de acesta. De asemenea, martorii oculari H.C. și N.V., aflați în

stradă, au perceput nemijlocit momentul în care persoana vătămată alerga în

spatele inculpatului, a cărui fizionomie au reținut-o, identificându-l ulterior.

În schimb, instanța de fond a dat relevanță doar martorilor apărării care au precizat că inculpatul se afla la data comiterii faptei în județul Buzău,

unde lucra la construirea casei martorului O.D., împrejurare care nu

a fost probată prin înscrisuri.

Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri cerută de intimatul-inculpat, respectiv două adrese eliberate de Primăria Glodeanu Siliștea, din care

rezultă că martorului O.D. i s-a pus în vedere să intre în legalitate

cu privire la construcțiile deținute în localitate și că bunica inculpatului locuiește la familia B.M., în aceeași localitate.

Prin decizia penală nr. 228 din 22 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a desființat în totalitate sentința penală apelată și rejudecând, în fond, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.D.C., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, în variantă agravată, asupra părții vătămate C.C.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate, iar în temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat grațierea executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 187 din 5 februarie 2003 a Judecătoriei Sectorului 2 București, din dosarul nr. 12156/2002, rămasă definitivă, prin neapelare, pe data de 18 februarie 2003, care a fost cumulată cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată, astfel încât inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă pe durata 1 aprilie 2002 – 6 aprilie 2002, inclusiv.

În temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 și art. 999 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C.C. și, în consecință, a fost obligat inculpatul să-i plătească suma de 5.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, constând în contravaloarea a două lanțuri din aur.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de prim control judiciar a constatat că

instanța fondului a reținut în mod greșit că

inculpatul B.C.D. nu este autorul faptei descrise în actul de

inculpare, probele administrate în ambele faze ale procesului penal dovedind

fără echivoc vinovăția acestuia în privința comiterii infracțiunii de tâlhărie

săvârșită în ziua de 20 iulie 2004, în dauna părții vătămate C.C.

Astfel, partea vătămată și martorul ocular V.Z. au arătat că în

dimineața zilei de 20 iulie 2004, în jurul orei 10,00, se deplasau pe Șoseaua Pantelimon, iar la un moment dat inculpatul, venind din spate, i-a smuls părți

vătămate de la gât două lănțișoare din aur, fugind apoi printre blocuri. Au p

ornit în urmărirea inculpatului încercând să-l prindă și, deși s-au aflat la o distanță de o lungime de braț de acesta, a reușit să-și piardă urma.

Martora V.Z. a mai arătat că fuga inculpatului a fost remarcată și de

alte persoane aflate în stradă, ambele femei indicând semnalmentele inculpatului și recunoscându-l după planșele foto.

În același sens sunt și declarațiile martorilor H.C. și N.

V., persoane care nu au văzut săvârșirea faptei, însă au auzit-o pe

partea vătămată și pe sora acesteia strigând „hoții” și urmărind un bărbat pe strada Z.I., bărbat care avea în mână lănțișoare din aur. Aceste

mărturii sunt cu atât mai credibile cu cât provin de la persoane neutre,

neinteresate în cauză și care l-au recunoscut pe inculpat după planșele foto fără nicio ezitare. Mai mult, martorul H.C. a declarat că l-a văzut pe inculpat alergând în dreptul său, astfel că putea să-i vadă foarte bine trăsăturile, iar martora N.V. a arătat că îl cunoștea pe inculpat din

vedere. Această împrejurare se explică prin aceea că inculpatul figurează cu domiciliul pe Șoseaua P., locul unde a fost comisă tâlhăria, iar cei doi martori l-au văzut alergând în imediata vecinătatea a acestei străzi.

Drept urmare, Curtea a constatat că un număr de patru persoane l-au descris pe inculpat ca fiind persoana care, în dimineața zilei de 20 iulie 2004 fugea pe strada Z.I. având două lănțișoare de aur în mână, iar

două dintre acestea l-au indicat ca fiind persoana care a sustras lănțișoare prin

smulgere din posesia părții vătămate. Mai mult, locul în care a fost comisă

fapta și traseul urmat pentru prinderea autorului, se află în imediata apropiere

a domiciliului inculpatului, iar martora N.V., femeie de serviciu la unul din blocurile din zonă, a arătat că îl cunoștea pe inculpat din vedere, ceea ce exclude cu desăvârșire posibilitatea vreunei confuzii a identității acestuia.

În același timp, inculpatul s-a sustras urmăririi penale și în faza instanței de fond a negat comiterea faptei, încercând să-și „fabrice” un alibi, în sensul că la momentul comiterii faptei se afla în localitatea Glodeanu Siliștea din județul Buzău, unde lucra la construcția martorului O.D. Cu toate că martorii O.D., V.R.V. și B.T. au afirmat că la momentul comiterii faptei, 20 iulie 2004, inculpatul se afla în localitatea Glodeanu Siliștea din județul Buzău, acesta lucrând fără

întrerupere la construcția unei case în perioada mai – octombrie 2007, această

aserțiune nu poate fi primită ca fiind veridică în condițiile în care declarațiile au fost date la mult timp de la comiterea faptei și ele nu dovedesc decât faptul că inculpatul a locuit și a muncit fără forme legale în acea localitate.

Este greu de închipuit că inculpatul a muncit zi de zi la construcția unei case,

mai puțin zilele de duminică și că timp de 5 luni nu a părăsit localitatea, cu

toate că are domiciliul stabil în B. Pe de altă parte, instanța fondului a înlăturat cu foarte multă ușurință depozițiile părții vătămate și ale celor trei

martori, cu toate că au fost date imediat după comiterea faptei ori la un

interval de timp scurt de la acest moment, dând crezare deplină declarațiilor

date în apărare la un an ori doi de la comiterea faptei.

Ca atare, fără a înlătura pe deplin depozițiile martorilor propuși în

apărare, Curtea nu a reținut acele afirmații referitoare la prezența continuă a

inculpatului în comuna Glodeanu Siliștea și în consecință a constatat că intimatul-inculpat nu a reușit să prezinte un alibi convingător, în sensul că la momentul comiterii faptei s-a aflat într-un alt loc.

Împotriva deciziei penale nr. 228 din 22 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.D.C., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, întrucât nu este autorul acesteia.

În motivarea recursului său, inculpatul arată că probele administrate în cauză nu fac dovada certă că este autorul faptei, partea vătămată și martorul ocular V.Z. recunoscându-l doar din albumul de fotografii judiciare și nu în cadrul unei recunoașteri din grup, urmărirea penală este lacunară, iar potrivit declarației martorului O.D., în perioada mai – septembrie 2004, inculpatul a lucrat la construirea casei acestuia, astfel că la 20 iulie 2004, data comiterii faptei, nu se afla în București.

Inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 10 și 18 C. proc. pen. și a solicitat, în principal, casarea deciziei și menținerea sentinței, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru administrarea de probe din care să rezulte că inculpatul nu este autorul faptei.

Examinând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, însă pentru considerentele ce se vor arăta:

Prin rechizitoriul nr. 3914/P/2004 din 4 octombrie 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B.D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, la data de 20 iulie 2004, în jurul orelor 10,00, partea vătămată C.C. mergea pe jos pe șos. Pantelimon, împreună cu sora sa, V.Z. La un moment dat, din spatele ei a venit inculpatul și i-a smuls două lănțișoare de aur de la gât, fugind apoi printre blocuri. Deși a încercat să îl prindă fugind după el, partea vătămată nu a reușit acest lucru.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul B.D.C., care nu a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, apărându-se în sensul că la data respectivă nu se afla în București, ci în localitatea Glodeanu Siliștea, județul Buzău, unde a executat o lucrare.

În apărarea inculpatului au fost audiați martorii O.D. și V.R.V.

De asemenea, în cursul cercetării judecătorești, au fost audiați martorii N.V. și H.C., aceștia menținându-și declarațiile date în cursul urmăririi penale și făcând o descriere a persoanei pe care au văzut-o alergând, fiind urmărită de partea vătămată și de sora acesteia, imediat după comiterea faptei.

Potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Înalta Curte constată că nu au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele, obligații ce reveneau instanțelor, conform dispozițiilor legale invocate.

Astfel, martorii N.V. și H.C. au fost audiați în ședința publică din 23 mai 2006, însă în absența inculpatului și deși au oferit elemente importante cu privire la semnalmentele persoanei care se presupune a fi autorul infracțiunii de tâlhărie, nu au putut fi confruntați cu inculpatul, care susține că la data respectivă nu se afla în București și, în consecință, nu este persoana pe care martorii au văzut-o alergând, fiind urmărită de către partea vătămată și martora oculară V.Z.

În vederea aflării adevărului, Înalta Curte apreciază că se impune efectuarea unei confruntări între cei doi martori și inculpat pentru a se stabili cu certitudine dacă inculpatul este persoana pe care cei doi martori au văzut-o alergând la data de 20 iulie 2004, având asupra sa două lănțișoare din aur.

Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât martora N.V. a declarat că îl cunoștea pe inculpat din vedere, iar în ipoteza efectuării unei confruntări, martora ar putea relata dacă inculpatul este una și aceeași persoană cu bărbatul pe care l-a văzut la data respectivă.

De asemenea, este necesară audierea părții vătămate C.C. și a martorei oculare V.Z., ce nu au putut fi audiate în primul ciclu procesual, declarațiile acestora fiind însă esențiale în stabilirea cu certitudine a identității autorului infracțiunii de tâlhărie.

În acest sens, se impune reluarea demersurilor necesare în vederea audierii acestora, iar în cazul în care se va constata că ascultarea martorei V.Z. nu mai este posibilă, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

Având în vedere că în declarațiile date la urmărirea penală, atât partea vătămată, cât și martora V.Z., au descris semnalmentele autorului infracțiunii și l-au recunoscut ulterior din planșele fotografice pe inculpat este utilă audierea acestora în prezența inculpatului pentru a preciza cu exactitate dacă acesta este autorul tâlhăriei comisă la data de 20 iulie 2004 asupra părții vătămate C.C.

Totodată, pentru a se putea detecta un eventual comportament simulat al inculpatului și a se aprecia asupra sincerității susținerilor sale, ar fi necesară testarea acestuia cu tehnica poligraf, în ipoteza în care inculpatul își exprimă acordul în acest sens.

Întrucât în cauză este necesară administrarea de probe în sensul arătat, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa în totalitate ambele hotărâri și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de inculpatul B.D.C. împotriva deciziei penale nr. 228 din 22 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 118 din 31 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2008.