ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2097/2008

Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 119 din 10 august 2007 pronunțată de Tribunalul Călărași a fost respinsă cererea de achitare formulată de inculpatul P.C. În baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.S., din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. a condamnat pe inculpații N.S. și P.C. la câte 8 ani închisoare fiecare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților și a dedus din pedepse durata reținerii și arestării preventive, de la 01 decembrie 2006 la zi. S-a luat act că partea vătămată I.C. nu a formulat pretenții civile în cauză. S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Pantelimon" București și a obligat inculpații, în solidar, la plata către această parte, a sumei de 2.409,76 lei (cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată I.C.) și a dobânzii legale calculată pe perioada de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială în folosul statului de la fiecare dintre inculpați, a câte unui cuțit sau contravaloarea acestora (10 lei/bucată).

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpații la câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat (din care 100 lei pentru fiecare, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției). Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență că, în noaptea de 18/19 noiembrie 2006, pe o stradă din jud. Călărași, în fața Băncii Raiffeisen, inculpatul N.S. și P.C. (tată și fiu) au aplicat lovituri cu cuțitul părții vătămate I.C., pe fondul unei sări conflictuale preexistente și tensionate, urmând suprimarea vieții acestora, leziunile punând în primejdie viața părții vătămate. În faza judecății în primă instanță, cei doi inculpați au fost audiați iar în depozițiile lor au prezentat o cu totul altă situație decât la urmărirea penală, susținând că deși s-au aflat în același bar cu partea vătămată aceasta a fost prima care a lovit cu pumnul pe N.S.

și l-a doborât la pământ, împrejurare în care minorul P.C. (și nu C.) a lovit cu cuțitul pe partea vătămată. Instanța a audiat și pe martorii din lucrări R.D., R.V., B.C., C.A., N.F.C. , B.F. , T.F., P.D. și P.C. iar în circumstanțiere pe "O.P. și R.G.. În urma coroborării tuturor depozițiilor părților din dosar, martorilor și reținerii concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, Tribunalul a constatat următoarele: În dimineața zilei de 19 noiembrie 2006 (aproximativ orele 4) partea vătămată I.C., însoții: de trei prieteni, a intrat în barul "EMCQ" din orașul Lehliu-Gară pentru a cumpăra țigări și dulciuri. Pe fondul unui conflict mai vechi inculpatul N.S. l-a chemat pe partea vătămată (confirmă martorul ocular R.G.) și l-a lovit, partea vătămată ripostând și el lovind cu pumnul.

În local se aflau trei fii ai inculpatului N.S. (și anume P.C. P.D. și P.C.) și membrii familiei au reacționat la atitudinea părții vătămate, pornind în urmărirea acestuia (care părăsise în fugă barul respectiv). Partea vătămată și martorii C.A. și B.C. descriu evenimentele ulterioare în sensul că partea vătămată a fost ajuns de inculpatul P.C., care l-a lovit cu cuțitul în zona pectorală partea dreaptă, după care, ajungând și inculpatul N.S. , acesta a lovit cu cuțitul în treimea superioară a coapsei drepte. Se pare că, în afara celor doi, în grupul de urmăritori ai părții vătămate se regăseau și ceilalți doi copii ai inculpatului N.S., dar și alte persoane, care l-au lovit cu picioarele pe partea vătămată, căzut la pământ.

Au intervenit pentru oprirea agresiunii martorii C. și B. (care l-au abordat pe inculpatul N.S.) și partea vătămată a reușit să se îndepărteze în fugă și să se urce în mașina cu care venise în localitate. Cei doi l-au transportat pe partea vătămată la Spitalul L ehliu Gară, de unde acesta a fost de urgență la Spitalul Clinic "Sf. Pantelimon", iar martorul C.A. a anunțat organele de poliție. Din procesul-verbal de consemnare a plângerii orale (fila 2) a rezultat că martorul C.A. i-a indicat pe inculpații N.S. și P.C., drept agresorii părții vătămate. La fel, partea vătămată și cel puțin doi martori, au confirmat agresiunea directă comisă asupra părții vătămate de către cei doi inculpați.

Din declarațiile date la urmărirea penală a rezultat că la data luării declarațiilor, familia inculpaților a încercat influențarea martorilor și a părții vătămate, solicitându-le, fie contra unor sume de bani, fie prin amenințare, să-și schimbe declarațiile în sensul descrierii unei situații de fapt de natură a-i exonera pe inculpați, atribuind săvârșirea faptei minorului P.C. care, în vârstă de 13 ani la data săvârșirii faptei, nu răspunde penal. În raport de atitudinea oscilantă a inculpaților (inițial nu au recunoscut nimic), de schimbare radicală și nejustificată a conținutului declarațiilor martorilor R.V., T.F., N.F.C., P.D. și P.C., tribunalul a apreciat că apărările formulate și susținute în acest fel sunt lipsite de suport real . Descrierile sunt asemănătoare și prezintă aceleași puncte comune de interes (indicarea autorilor, neimplicarea inculpatului P.C.) pentru ca, pentru alte detalii martorii să nu mai fie așa de siguri.

De altfel, cu excepția martorului R.V., ceilalți nominalizați anterior pot constitui grupul de 3-5 persoane ce a secondat inculpații și au lovit și ei pe partea vătămată. Lipsa de sinceritate a inculpaților și martorilor nominalizați mai sus, coroborate cu declarațiile părții vătămate (care nu a formulat pretenții civile în cauză) și ale celorlalți martori din acte, au dus la concluzia că inculpații N.S. și P.C. , pe fondul conflicte or anterioare și a consumului de alcool, l-au lovit cu cuțitul pe partea vătămata, cu intenția de a-l suprima. Pentru aceste considerente cererea de achitare formulată de inculpatul P.C. a apărut nefondată existând probe suficiente la dosar de vinovăție a acestui inculpat în forma intenției directe prevăzută de art. 19 pct. i lit. a) C. pen., rezultatul fiind evitat datorită intervenției chirurgicale de urgență.

În ceea ce privește agresiunea în două episoade autonome, lovitura în zona pectorală (afectând plămânul) și cea mai gravă (de care, chipurile, ar fi răspunzător minorul care nu răspunde penal) și lovitura în coapsă : care a produs leziuni de genul celor ce atrag o încadrare juridică mai ușoară [respectiv, art. 180 alin. (2) C. pen.], s-a aprecia: că inculpatul N.S. se face vinovat de săvârșirea aceleiași infracțiuni ca și fiul său, chiar dacă leziunile produse sunt de gravitate mai mică. Analizând în ansamblu desfășurarea evenimentelor, s-a constatat că inculpatul N.S.

nu a urmărit aplicarea unei corecții pentru conflictul anterior, ci a urmărit suprimarea vieții părții vătămate (sens în care a și îndemnat pe ceilalți participanți la conflict, după cum arată martorii "Dați-i măi și omorâți-l"). În acest context, zona vizată a fost întâmplătoare (având în vedere și starea de ebrietate a inculpatului, pe care partea vătămată l-a descris lovinod "la întâmplare"). În acest sens, practica judiciară a stabilit că există coautorat când, acționând cu intenția de a ucide și completându- se unul pe altul, participanții la infracțiune aplică lovituri dintre care numai una are aptitudinea de a produce rezultate letale ("Practica judiciară penală" vol. II - pag. 84-85 și 90 pct. 7, Editura Academiei, 1988, G.Antoniu ș C.Bulai).

Raportat la cele de mas sus tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul N.S. din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanțele reale în care acestea s-au comis (pe timp de noapte, pe fondul consumului de alcool) precum și circumstanțele personale ale inculpaților: P.C. - infractor primar, N.S. - cu antecedente ce nu atrag starea de recidivă, atitudinea nesinceră în timpul procesului, conduita bună a inculpatului P.C.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen, Parchetul și cei doi inculpați criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, Parchetul solicitând aplicarea unor pedepse mai severe în raport de gravitatea faptelor, de agresivitatea celor doi inculpați care au urmărit pe partea vătămată, au prins-o și înjunghiat-o, nu în ultimul rând, față de atitudinea de nerecunoaștere a faptelor și a încercării inculpaților de a zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor. Cei doi inculpați au solicitat prin apărătorii aleși o schimbare de încadrare juridică a faptelor pentru inculpatul N.S. apreciind că infracțiunea de lovire prevăzută de art.180 alin. (2) C. pen.

ar putea fi reținută în sarcina lui, în subsidiar; o redozare a pedepsei aplicată la fond, iar pentru inculpatul P.C., în principal, achitarea lui întrucât nu este el autorul faptelor imputate în subsidiar, ca și pentru coinculpatul N., o redozare a pedepsei întrucât este infractor primar și a avut o comportare corespunzătoare pe parcursul procesului penal. Prin decizia penală nr. 30/A din 7 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, au fost respinse ca nefondate toate apelurile declarate în cauză. S-a dedus prevenția la zi și s-a menținut starea de arest a inculpaților. Au fost obligați apelanții inculpați la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor invocate cât și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că apelurile sunt nefondate. În sarcina inculpaților s-a reținut, în mod corect, pe baza evaluării probatoriului administrat în cauză, că în noaptea de 18/19 noiembrie 2006, pe fondul unui conflict mai vechi și a unei stări tensionate, inculpații N.S. și P.C. au lovit cu cuțitul pe partea vătămată I.C. provocându- i leziuni atât în partea superioară a coapsei drepte pentru care a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale iar viața nu i-a fost pusă în pericol cât și în regiunea pectorală dreaptă care i-a cauzat și un hemopneumotorax cu punerea în primejdie a vieții necesitând 25-30 zile de îngrijiri medicale (raportul de constatare medico-legală nr. 1169 din 21 noiembrie 2006 al Serviciului de Medicină legală Călăraș).

Instanța de control judiciar a apreciat că se impune avizul comisiei superioare de avizare din cadrul Institutului Național de Medicină legală "Mina Minovici" pentru confirmarea separată a leziunilor, zilelor de îngrijiri medicale și rezultatului vizând viața părții vătămate urmare a loviturilor primite de acesta în două zone ale corpului, constatând că se mențin concluziile rapoartelor inițiale. În raport de situația medicală reieșită fără echivoc din actele autorităților în materie est și din declarațiile martorilor în jurul cărora s-a conturat situația de fapt. Chiar dacă unii dintre aceștia au revenit asupra declarațiilor, contrazicând cele susținute la urmărirea penală, în corect, a apreciat prima instanță că cei doi inculpați au acționat, conjugat, cu intenția directă de suprimare a vieții părții vătămate, la îndemnul inculpatului N.S., pe care au urmărit-o, au prins-o și înjunghiat-o în diferite părți ale corpului, punându-i viața în primejdie.

Tot ei au încercat să defer mire pe unii martori și pe partea vătămată să-și schimbe declarațiile, contra unor sume de bani, ceea ce a condus la revenirea asupra declarațiilor inițiale însă în urma coroborării judicioase a materialului de la dosar, instanța a reținut vinovăția inculpaților. În drept, faptele au primit o calificare corespunzătoare aceea de tentativă la omor calificat săvârșită în public cu arme albe, prin lovituri asupra corpului pârtii vătămate care au vizat o zona vitală și au pus în primejdie viața acesteia, salvată ca urmare a intervenției chirurgicale de urgență. Inculpații au acționat de fondul unor conflicte preexistente și stări tensionate astfel că intenția ele suprimare a vieții părții vătămate a fost directă, materializată și în îndemnurile inculpatului N.S.

(„Dați-i mai și omorâți-l ,,) și în acțiunile de lovire a ambilor inculpați cu cuțitele pe care le aveau asupra lor. O schimbare de încadrare juridică în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. așa cum s-a solicitat și în prezentul apel apare nefondată iar achitarea inculpatului P.C. nu se justifica fiind cel care a acționat împreună cu tatăl sau Pedepsele de câte 8 ani închisoare aplicate inculpaților sunt în concordanță cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și scopul educativ preventiv pe care trebuie să-l complinească Ele reflectă gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite de cei doi inculpați, luarea în considerare a antecedentelor penale privitor ia inculpatul N.S., a atitudinilor oscilante pe parcursul cercetărilor, ambii fără ocupație.

Din această perspectiva, Curtea de Apel a apreciat că nu se impune o majorare a pedepselor așa cum a solicitat procurorul după cum nici o reducere în apelurile declarate de inculpați care nu au adus elemente noi In circumstanțiere. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații N.S. și P.C. ,criticând-o sub mai multe aspecte. Astfel, s-a solicitat să se constate nulitatea actului de sesizare, care nu a fost supus confirmării procurorului ierarhic superior celui care l-a întocmit. Pe fondul cauzei, s-a solicitat în principal achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipsesc atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a infracțiunii de tentativă la omor calificat, neexistând o hotărâre de a săvârși infracțiunea.

În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (pentru inc. N.) și art. 181 alin. (1) C. pen. (pentru inc. P.C.), având în vedere concluziile actelor medico-legale întocmite în cauză și declarațiile martorilor audiați în cauză. Pentru inculpatul N., s-a solicitat aplicarea art. 73 și art. 74 C. pen. Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care formal se încadrează, respectiv art. 385/9 pct. 2.14,17 și 18 C. proc. pen., Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate. În privința nulității actului de sesizare, Curtea reține că prin Legea nr. 356 din 7 august 2006 au fost abrogate disp.

art. 209 alin. (5) și (6) C. proc. pen., care instituiau obligativitatea confirmării rechizitoriului de către prim-procuror, respectiv procurorul ierarhic-superior, atunci când urmărirea penală era efectuată de procuror, cum este și cazul infracțiunii prev. de art. 175 C. pen. De lege lata, rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității de prim-procuror, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul ierarhic superior, în condițiile prev. de art. 264 alin. (3) C. proc. pen. Legea nu prevede o formă pe care ar trebui să o îmbrace această verificare de legalitate, ci doar faptul că, daca rechizitoriul nu a fost infirmat, acesta este înaintat instanței competente de către procurorul ierarhic care a efectuat verificarea [art. 264 alin. (4) C. proc.

pen.]. Prin urmare, dovada efectuării controlului de legalitate a actului de sesizare este impicită, rezultând per a contrario din înaintarea sa către instanța competentă. În speță, rechizitoriul a fost întocmit de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Tribunalul Calarăți și înaintat instanței, sub semnătură, de către prim-procurorul aceluiași parchet, ceea ce înseamnă că a fost verificat de către acesta, în condițiile sus-arătate, astfel încât critica formulată de inculpați ca și motiv de recurs, ce pune în discuție însăși legala sesizare a instanței, nu poate fi primită. În privința criticilor de fond, Curtea reține că materialul probator administrat în cauză a fost corect apreciat de către prima instanță și cea de apel, în condițiile impuse de art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., acestea reținând în mod corespunzător că faptele inculpaților (tată și fiu) care pe fondul unei stări conflictuale preexistente, în noaptea de 18/19 noiembrie 2006,pe o stradă din localitatea Lehliu, au aplicat părții vătămate două lovituri cu c uțitul, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat în forma tentativei prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. Inculpații nu au recunoscu: săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, adoptând o poziție procesuală oscilantă și nesinceră. Astfel, în faza ce urmărire penală, ambii inculpați au încercat să atribute vinovăția pentru săvârșirea infracțiunii minorului P.C. (în vârstă de 13 ani, fiul, respectiv fratele inculpaților), minimalizând participarea la incident (inculpatul N.) sau negând-o în totalitate(inculpatul P.C.).

În fața primei instanțe, fără a oferi vreo explicație plauzibilă pentru această schimbare de atitudine, inculpații au nuanțat declarațiile arătând că unul din ei a lovit partea vătămată cu cuțitul, fără intenția de a-i suprima viața (inculpatul N.) iar celălalt, deși prezent la locul conflictului, nu a intervenit (inculpatul P.C.). Dincolo de oscilațiile inculpaților în propriile declarații, participarea activă a ambilor la agresarea părții vătămate, în modalitatea expusă în rechizitoriu rezultă din declarațiile date de martori în faza de urmărire penală, chiar dacă în fața primei instanțe o parte dintre aceștia au revenit asupra lor, fără o justificare logică și credibilă. Astfel, martorii R.V., C.A.

și B.C. au declarat că ambii inculpați au lovit partea vătămată cu cuțitul, inculpatul P. în zona pieptului, iar inculpatul N. în coapsa dreaptă, susținând poziția procesuală a părții vătămate, care i-a indicat de asemenea pe cei doi ca fiind autori ai agresiunii. Alți martori (N.F., B.F.R.D., D.D.),deși nu au fost de față la agresiunea propriu-zisă ,erau prezenți în barul în care a izbucnit conflictul și cu toții i-au indicat pe ambii inculpați ca fiind cei care, împreună cu ceilalți membri ai familiei, au părăsit la un moment dat localul, alergând după partea vătămată. În privința loviturilor aplicate victimei, rezultă în mod indubitabil că inculpatul N. a lovit-o cu cuțitul în zona coapsei, producându-i o leziune care a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, în timp ce inculpatul P. a lovit-o în zona pieptului, cauzându-i o leziune ce a necesitat 25 30 de zile de îngrijiri medicale.

Avizând cele două expertize medico-legale întocmite în cauză, Comisia de Avizare și Control din cadrul I.N.M.L. a precizat că leziunea toracică a pus în primejdie viața victimei (fil. 57 d. apel). Curtea reține că numărul de zile de îngrijiri medicale, precum și mențiunea din actele medico-legale privind punerea în primejdie a vieții victimei nu sunt determinante în stabilirea încadrării juridice a faptei, ci aceasta urmează a se realiza de către organele judiciare în urma analizei tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă și care conturează din perspectiva laturii obiective și a celei subiective infracțiunea pentru care inculpații urmează a răspunde penal. Or, în acest context, dincolo de mențiunea privind punerea în primejdie a vieții victimei, este evident că fapta inculpatului P.C.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat în forma tentativei, el lovind victima cu cuțitul(instrument apt să producă decesul) în zona pieptului(zonă vitală), având drept consecință producerea unei leziuni grave (hemopneumotorax), ceea ce atestă intensitatea deosebită a loviturii aplicate.

În privința celuilalt inculpat, chiar dacă leziunea produsă, din perspectiva zonei vizate(coapsă), nu a pus în primejdie viața victimei, intenția cu care acesta a acționat a fost tot în direcția suprimării vieții părții vătămate fapt ce este probat de martorii oculari, care au atestat îndemnul pe care inculpatul N. îl adresa celorlalți agresori, în timp ce el însuși lovea victima („Dați-i mă și omorâți-l!").Toate acestea conduc la concluzia că, lovind partea vătămată, inculpatul N. nu a intenționat doar să vatăme integritatea corporală a acesteia, ci să-i producă decesul, iar împrejurarea că nu a reușit aplicarea unei lovituri într-o zonă letală s-a datorat hazardului și nu poate conduce la o schimbare de încadrare juridică, în sensul celor solicitate în recurs.

În fine, sub aspectul individualizării pedepselor, Curtea constată că acestea reflectă în mod corespunzător criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. fiind orientate către minimul special, neexistând motive care să justifice coborârea lor sub limita stabilită de instanța de fond. În acest context Curtea apreciază ca neîntemeiată solicitarea de a se reține în favoarea Inculpaților circumstanțe atenuante, legale sau judiciare; de altfel, nici în motivele scrise de recurs și nici cu ocazia susținerii lor orale, inculpații nu au detaliat această solicitare, rezumându-se ia a menționa art. 73 și art. 74 C. pen., fără a preciza care dintre împrejurările menționate de legiuitor în aceste texte și-ar găsi aplicabilitate în cauză și pentru ce motive.

Î n concluzie, Curtea reține că toate criticile aduse de inculpați deciziei recurate sunt neîntemeiate, sens în care va respinge calea de atac exercitată de aceștia, deducând prevenția la zi și obligându-i pe recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații N.S. și P.C. împotriva deciziei penale nr. 30/A din 7 februarie 2008 a Curții de Apel București, s ecția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 1 decembrie 2006 la 10 iunie 2008. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2008.