ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2097/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2097/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 119 din 10

august 2007 pronunțată de Tribunalul Călărași a fost respinsă cererea de

achitare formulată de inculpatul P.C.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost

trimis în judecată inculpatul N.S., din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175

lit. i) C. pen. a condamnat pe inculpații N.S. și P.C. la câte 8 ani închisoare

fiecare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis

inculpaților exercițiul

drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., începând cu data rămânerii

definitive

a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpaților și a dedus din pedepse durata reținerii

și arestării preventive, de la 01 decembrie 2006 la zi.

S-a luat act că partea vătămată I.C. nu a

formulat pretenții civile în cauză.

S-a admis

cererea de despăgubiri civile formulată de Spitalul

Clinic

de Urgență "Sf. Pantelimon" București și a obligat inculpații, în

solidar, la plata către această parte, a sumei de 2.409,76 lei (cheltuieli de

spitalizare pentru partea vătămată I.C.) și a dobânzii legale calculată pe

perioada de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea

integrală a debitului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus

confiscarea specială în folosul statului de la fiecare dintre inculpați, a câte

unui cuțit sau contravaloarea acestora (10 lei/bucată).

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat

inculpații la câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat (din care 100 lei

pentru fiecare, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează

din fondurile Ministerului Justiției).

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a

reținut, în

esență că, în noaptea de 18/19

noiembrie 2006, pe o stradă din

jud. Călărași, în fața Băncii

Raiffeisen, inculpatul

N.S. și P.C. (tată

și fiu) au aplicat lovituri cu

cuțitul părții vătămate I.C., pe fondul

unei sări conflictuale preexistente și tensionate, urmând suprimarea vieții

acestora, leziunile punând în primejdie viața părții vătămate.

În faza

judecății în primă

instanță, cei doi inculpați au fost audiați iar în depozițiile lor au prezentat

o cu totul altă situație

decât la urmărirea

penală, susținând că deși s-au aflat

în același

bar cu partea vătămată

aceasta a fost prima care a lovit cu pumnul

pe N.S.

și

l-a doborât la pământ, împrejurare în care

minorul P.C.

(și nu C.) a

lovit cu cuțitul pe partea

vătămată.

Instanța a

audiat și pe martorii din lucrări R.D.,

R.V.,

B.C., C.A., N.F.C.

, B.F.

, T.F., P.D. și P.C.

iar

în

circumstanțiere pe "O.P. și R.G..

În urma

coroborării tuturor

depozițiilor părților din dosar,

martorilor

și reținerii

concluziilor

rapoartelor de expertiză efectuate

în cauză, Tribunalul a constatat

următoarele:

În dimineața

zilei de 19 noiembrie 2006 (aproximativ

orele 4) partea vătămată I.C., însoții: de trei prieteni, a intrat în barul

"EMCQ" din orașul Lehliu-Gară pentru a cumpăra țigări și dulciuri.

Pe fondul

unui conflict

mai vechi inculpatul N.S. l-a chemat pe partea vătămată (confirmă martorul

ocular

R.G.)

și l-a lovit, partea vătămată ripostând și el

lovind cu pumnul.

În local se

aflau trei fii

ai inculpatului N.S. (și

anume P.C.

P.D. și P.C.) și

membrii familiei au

reacționat

la atitudinea părții vătămate, pornind

în

urmărirea acestuia

(care părăsise în

fugă barul respectiv).

Partea

vătămată și

martorii C.A. și B.C. descriu evenimentele ulterioare în sensul că partea

vătămată a fost ajuns

de inculpatul P.C., care l-a lovit

cu cuțitul în zona

pectorală partea dreaptă, după care, ajungând și

inculpatul N.S.

, acesta a lovit cu cuțitul în treimea

superioară a coapsei

drepte.

Se pare

că, în afara celor

doi, în grupul de urmăritori ai părții vătămate se regăseau și ceilalți doi

copii ai inculpatului

N.S.,

dar și alte persoane, care l-au lovit cu

picioarele

pe partea vătămată, căzut la pământ.

Au intervenit

pentru oprirea agresiunii martorii C. și

B. (care l-au

abordat

pe inculpatul N.S.) și partea

vătămată a reușit

să se îndepărteze în fugă și să se urce în mașina cu care venise în

localitate.

Cei doi

l-au transportat

pe partea vătămată la Spitalul L

ehliu Gară,

de

unde acesta a fost de urgență la Spitalul

Clinic "Sf.

Pantelimon",

iar martorul C.A. a anunțat organele de

poliție.

Din procesul-verbal de consemnare a plângerii

orale (fila 2) a rezultat că martorul C.A. i-a indicat pe inculpații N.S. și P.C.,

drept agresorii părții vătămate.

La fel, partea vătămată și cel puțin doi

martori, au confirmat agresiunea directă comisă asupra părții vătămate de către

cei doi inculpați.

Din declarațiile date la urmărirea penală a

rezultat că la data luării declarațiilor, familia inculpaților a încercat influențarea

martorilor și a părții vătămate, solicitându-le, fie contra unor sume de bani,

fie prin amenințare, să-și schimbe declarațiile în sensul descrierii unei

situații de fapt de natură a-i exonera pe inculpați, atribuind săvârșirea

faptei minorului P.C. care, în vârstă de 13 ani la data săvârșirii faptei, nu

răspunde penal.

În raport de atitudinea oscilantă a

inculpaților (inițial nu au recunoscut nimic), de schimbare radicală și

nejustificată a conținutului declarațiilor martorilor R.V., T.F., N.F.C., P.D.

și P.C.,

tribunalul a apreciat că apărările

formulate și susținute în acest fel

sunt lipsite de suport real

.

Descrierile sunt

asemănătoare și prezintă aceleași puncte

comune de interes

(indicarea autorilor, neimplicarea inculpatului P.C.) pentru ca, pentru alte

detalii martorii să nu mai fie așa de siguri.

De altfel, cu excepția martorului R.V.,

ceilalți nominalizați anterior pot constitui grupul de 3-5 persoane ce a

secondat inculpații și au lovit și ei pe partea vătămată.

Lipsa de

sinceritate a inculpaților și martorilor nominalizați

mai

sus, coroborate cu declarațiile părții vătămate (care nu a formulat pretenții

civile în cauză) și ale celorlalți martori din acte, au dus la concluzia că inculpații

N.S. și P.C.

, pe fondul conflicte or

anterioare și a consumului de alcool,

l-au lovit cu cuțitul pe partea

vătămata, cu intenția de a-l suprima.

Pentru aceste considerente cererea de achitare

formulată de inculpatul P.C. a apărut nefondată existând probe

suficiente la dosar de vinovăție a acestui inculpat

în forma intenției

directe prevăzută de art. 19 pct. i

lit. a)

C. pen., rezultatul fiind

evitat datorită intervenției chirurgicale de

urgență.

În ceea ce privește agresiunea în două episoade

autonome, lovitura în zona pectorală (afectând plămânul) și cea mai gravă (de

care, chipurile, ar fi răspunzător minorul care nu răspunde penal) și lovitura

în coapsă

:

care a produs leziuni de genul celor ce atrag o încadrare

juridică mai ușoară [respectiv, art. 180 alin. (2) C. pen.], s-a aprecia: că

inculpatul N.S. se face vinovat de săvârșirea aceleiași infracțiuni ca și fiul

său, chiar

dacă leziunile produse sunt de

gravitate mai mică.

Analizând în ansamblu desfășurarea

evenimentelor, s-a constatat că inculpatul N.S. nu a urmărit aplicarea unei

corecții pentru conflictul anterior, ci a urmărit suprimarea vieții părții

vătămate (sens în care a și îndemnat pe ceilalți participanți la conflict, după

cum arată martorii "Dați-i măi și omorâți-l").

În acest context, zona vizată a fost

întâmplătoare (având

în vedere și starea de

ebrietate a inculpatului, pe care partea

vătămată l-a descris lovinod

"la întâmplare").

În acest sens, practica judiciară a stabilit că

există

coautorat când, acționând cu intenția

de a ucide și completându-

se unul pe altul, participanții la infracțiune

aplică lovituri dintre care numai una are aptitudinea de a produce rezultate

letale

("Practica judiciară

penală" vol.

II

- pag. 84-85 și 90 pct. 7, Editura

Academiei, 1988, G.Antoniu ș C.Bulai).

Raportat la cele de mas sus tribunalul a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul N.S.

din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la

art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 180 alin.

(2) C. pen.

La individualizarea pedepselor s-a avut în

vedere gradul

de pericol social concret al

faptelor, circumstanțele reale în care

acestea

s-au comis (pe timp de noapte, pe fondul consumului de

alcool) precum și

circumstanțele personale ale inculpaților: P.C. - infractor primar, N.S. - cu

antecedente ce nu atrag starea de recidivă,

atitudinea nesinceră

în timpul procesului, conduita bună a inculpatului P.C.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în

termen, Parchetul și cei doi inculpați criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, Parchetul solicitând aplicarea unor pedepse mai

severe în raport de gravitatea faptelor, de

agresivitatea celor doi

inculpați care au urmărit pe partea vătămată, au

prins-o și înjunghiat-o, nu în ultimul rând, față de atitudinea de

nerecunoaștere a faptelor și a încercării inculpaților de a

zădărnici aflarea adevărului prin influențarea

martorilor.

Cei doi inculpați au solicitat prin apărătorii

aleși o schimbare de încadrare juridică a faptelor pentru inculpatul

N.S. apreciind că infracțiunea de lovire

prevăzută de

art.180 alin. (2) C. pen. ar putea fi reținută în sarcina

lui, în subsidiar; o redozare a pedepsei aplicată la fond, iar pentru

inculpatul P.C., în principal, achitarea lui întrucât nu este el autorul

faptelor imputate în subsidiar, ca și pentru coinculpatul N., o redozare a pedepsei

întrucât este

infractor primar și a

avut o comportare corespunzătoare pe parcursul procesului penal.

Prin decizia penală nr. 30/A din 7 februarie

2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și familie, au fost respinse ca nefondate toate apelurile declarate în cauză.

S-a dedus

prevenția la zi și s-a menținut starea de arest a

inculpaților.

Au fost obligați apelanții inculpați la câte

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Examinând hotărârea atacată sub aspectul

criticilor invocate cât și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen.,

Curtea de Apel a constatat că apelurile sunt nefondate.

În sarcina inculpaților s-a reținut, în

mod corect, pe baza evaluării probatoriului administrat în cauză, că în noaptea

de 18/19 noiembrie 2006, pe fondul unui conflict mai vechi și a unei stări

tensionate, inculpații N.S. și P.C. au lovit cu cuțitul pe partea vătămată I.C.

provocându-

i leziuni atât în partea

superioară a coapsei drepte pentru care a

necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale iar viața nu i-a fost pusă în

pericol cât și în regiunea pectorală dreaptă care i-a cauzat și un

hemopneumotorax

cu punerea în primejdie a vieții necesitând 25-30 zile de îngrijiri medicale

(raportul de constatare medico-legală nr. 1169 din 21 noiembrie 2006 al

Serviciului de Medicină legală Călăraș).

Instanța de control judiciar a apreciat

că se impune avizul comisiei superioare de avizare din cadrul Institutului

Național de Medicină legală "Mina Minovici" pentru confirmarea

separată a leziunilor, zilelor de îngrijiri medicale și rezultatului vizând

viața părții vătămate urmare a loviturilor primite de acesta în două zone ale

corpului, constatând că se mențin concluziile rapoartelor inițiale.

În raport de situația medicală reieșită

fără echivoc din actele autorităților în materie est și din declarațiile

martorilor în jurul cărora s-a conturat situația de fapt. Chiar dacă unii

dintre aceștia au revenit asupra declarațiilor, contrazicând cele susținute la

urmărirea penală, în corect, a apreciat prima instanță că cei doi inculpați au acționat,

conjugat, cu intenția directă de suprimare a vieții părții vătămate, la

îndemnul inculpatului N.S., pe care au urmărit-o, au prins-o și înjunghiat-o în

diferite părți ale corpului, punându-i viața în primejdie.

Tot ei au

încercat să defer mire pe unii martori și pe partea

vătămată să-și schimbe declarațiile, contra unor sume de bani,

ceea ce a condus la revenirea asupra

declarațiilor inițiale însă în

urma

coroborării judicioase a materialului de la dosar, instanța a

reținut

vinovăția inculpaților.

În drept, faptele au primit o

calificare corespunzătoare aceea de tentativă la omor calificat săvârșită în

public cu arme

albe, prin lovituri asupra

corpului pârtii vătămate care au vizat o

zona vitală și au pus în

primejdie viața acesteia, salvată ca urmare a intervenției chirurgicale de

urgență.

Inculpații au acționat de fondul unor

conflicte preexistente

și stări tensionate

astfel că intenția ele suprimare a vieții părții

vătămate a fost

directă, materializată și în îndemnurile inculpatului N.S. („Dați-i mai și

omorâți-l ,,) și în

acțiunile de lovire a

ambilor inculpați cu cuțitele pe care le aveau

asupra lor.

O schimbare de încadrare juridică în

infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. așa cum s-a

solicitat și în prezentul apel apare nefondată iar achitarea inculpatului P.C.

nu se justifica fiind cel care a acționat împreună cu tatăl sau

Pedepsele de câte 8 ani închisoare

aplicate inculpaților sunt în concordanță cu criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen. și scopul educativ preventiv pe care trebuie să-l

complinească

Ele reflectă gradul de pericol social

ridicat al faptelor săvârșite de cei doi inculpați, luarea în considerare a

antecedentelor penale privitor ia inculpatul N.S., a atitudinilor oscilante pe

parcursul cercetărilor, ambii fără ocupație.

Din această perspectiva, Curtea de Apel

a apreciat că nu se impune o majorare a pedepselor așa cum a solicitat

procurorul după cum nici o reducere în apelurile declarate de

inculpați care nu au adus elemente noi In

circumstanțiere.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs inculpații N.S. și P.C. ,criticând-o sub mai multe aspecte.

Astfel, s-a solicitat să se constate

nulitatea actului de sesizare, care nu a fost supus confirmării procurorului

ierarhic superior celui care l-a întocmit.

Pe fondul

cauzei, s-a solicitat în principal achitarea în baza

art. 10

lit. d) C. proc. pen., întrucât lipsesc atât latura obiectivă, cât și cea

subiectivă a infracțiunii de tentativă la omor calificat, neexistând o hotărâre

de a săvârși infracțiunea.

În subsidiar, s-a solicitat schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea

prev. de

art. 180 alin. (2) C. pen. (pentru inc. N.) și art. 181 alin. (1) C.

pen. (pentru inc. P.C.), având în vedere concluziile actelor medico-legale

întocmite în cauză și declarațiile martorilor audiați în cauză.

Pentru inculpatul N., s-a solicitat

aplicarea art. 73 și art. 74 C. pen.

Examinând hotărârea recurată prin

prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care formal se

încadrează, respectiv art. 385/9 pct. 2.14,17 și

18 C. proc. pen., Curtea

constată că ambele recursuri sunt nefondate.

În

privința nulității actului de sesizare, Curtea reține că prin

Legea nr. 356 din 7 august 2006 au fost

abrogate

disp.

art. 209

alin.

(5) și (6)

C. proc. pen., care instituiau obligativitatea

confirmării rechizitoriului de către prim-procuror, respectiv procurorul

ierarhic-superior, atunci când urmărirea penală era efectuată de procuror, cum

este și cazul infracțiunii

prev. de

art. 175 C. pen.

De lege lata, rechizitoriul este

verificat sub aspectul legalității de prim-procuror, procurorul general al

parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul ierarhic superior, în

condițiile

prev. de

art. 264 alin. (3) C.

proc. pen.

Legea nu prevede o formă pe care ar

trebui să o îmbrace această verificare de legalitate, ci doar faptul că, daca

rechizitoriul nu a fost infirmat, acesta este înaintat instanței competente de

către procurorul ierarhic care a efectuat verificarea [art. 264 alin. (4) C.

proc. pen.].

Prin urmare, dovada efectuării

controlului de legalitate a actului de sesizare este impicită, rezultând

per

a contrario

din înaintarea sa către instanța competentă.

În speță, rechizitoriul a fost întocmit

de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Tribunalul Calarăți și

înaintat instanței, sub semnătură, de către prim-procurorul aceluiași parchet, ceea

ce înseamnă că a fost verificat de către acesta, în condițiile sus-arătate, astfel

încât critica formulată de inculpați ca și motiv de recurs, ce pune în discuție

însăși legala sesizare a instanței, nu poate fi primită.

În privința criticilor de fond, Curtea

reține că materialul probator administrat în cauză a fost corect apreciat de

către

prima instanță și cea de apel, în

condițiile impuse de art. 63 alin. (2)

C. proc. pen., acestea reținând

în mod corespunzător că faptele inculpaților (tată și fiu) care pe fondul unei

stări conflictuale preexistente, în noaptea de 18/19 noiembrie 2006,pe o stradă

din localitatea Lehliu, au aplicat părții vătămate două lovituri cu

c

uțitul, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor

calificat în forma tentativei

prev. de

art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i)

C. pen.

Inculpații nu au recunoscu: săvârșirea

infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, adoptând o poziție

procesuală oscilantă și nesinceră. Astfel, în faza ce urmărire penală, ambii

inculpați au încercat să atribute vinovăția pentru săvârșirea infracțiunii

minorului P.C. (în vârstă de 13

ani, fiul, respectiv

fratele inculpaților), minimalizând participarea la

incident (inculpatul

N.) sau negând-o în totalitate(inculpatul P.C.). În fața primei instanțe, fără

a oferi vreo explicație plauzibilă pentru această schimbare de atitudine, inculpații

au nuanțat declarațiile arătând că unul din ei

a lovit partea vătămată cu cuțitul, fără intenția de a-i suprima

viața

(inculpatul N.) iar celălalt, deși prezent la locul

conflictului, nu a intervenit (inculpatul P.C.).

Dincolo de oscilațiile inculpaților în

propriile declarații, participarea activă a ambilor la agresarea părții

vătămate, în modalitatea expusă în rechizitoriu rezultă din

declarațiile date de martori în faza de urmărire

penală, chiar dacă

în fața primei instanțe o parte dintre aceștia au

revenit asupra lor, fără o justificare logică și credibilă.

Astfel, martorii R.V., C.A. și B.C. au

declarat că ambii inculpați au lovit partea vătămată cu cuțitul, inculpatul P. în

zona pieptului, iar inculpatul

N. în coapsa

dreaptă, susținând poziția procesuală a părții

vătămate, care i-a

indicat de asemenea pe cei doi ca fiind autori ai agresiunii.

Alți martori (N.F., B.F.R.D., D.D.),deși

nu au fost de față la agresiunea propriu-zisă ,erau prezenți în barul în care a

izbucnit conflictul și cu toții i-au indicat pe ambii inculpați ca fiind cei

care, împreună cu ceilalți membri ai familiei, au părăsit la un moment dat

localul, alergând după partea vătămată.

În privința loviturilor aplicate

victimei, rezultă în mod indubitabil că inculpatul N. a lovit-o cu cuțitul în

zona coapsei, producându-i o leziune care a necesitat 7-8 zile de îngrijiri

medicale, în timp ce inculpatul P. a lovit-o în zona pieptului, cauzându-i o

leziune ce a necesitat 25 30 de zile de îngrijiri medicale.

Avizând cele două expertize

medico-legale întocmite în cauză, Comisia de Avizare și Control din cadrul

I.N.M.L. a precizat că leziunea toracică a pus în primejdie viața

victimei (fil. 57

d. apel).

Curtea reține că numărul de zile de

îngrijiri

medicale, precum și mențiunea din

actele medico-legale privind

punerea în primejdie a vieții victimei nu

sunt determinante în stabilirea încadrării juridice a faptei, ci aceasta

urmează a se realiza de către organele judiciare în urma analizei tuturor

împrejurărilor în care fapta a fost comisă și care conturează din perspectiva

laturii obiective și a celei subiective infracțiunea

pentru care inculpații urmează a răspunde penal.

Or, în acest context, dincolo de

mențiunea privind punerea în primejdie a vieții victimei, este evident că fapta

inculpatului P.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor

calificat în forma tentativei, el lovind victima cu cuțitul(instrument apt să

producă decesul) în zona pieptului(zonă vitală), având drept consecință

producerea unei leziuni grave (hemopneumotorax), ceea ce atestă intensitatea

deosebită a loviturii aplicate.

În

privința celuilalt inculpat, chiar dacă leziunea produsă, din

perspectiva zonei vizate(coapsă), nu a pus în primejdie viața victimei,

intenția cu care acesta a acționat a fost tot în direcția suprimării vieții

părții vătămate fapt ce este probat de martorii oculari, care au atestat

îndemnul pe care inculpatul N. îl

adresa

celorlalți agresori, în timp ce el însuși lovea victima („Dați-i

mă și

omorâți-l!").Toate acestea conduc la concluzia că, lovind partea vătămată,

inculpatul N. nu a intenționat doar să vatăme integritatea corporală a

acesteia, ci să-i producă decesul, iar împrejurarea că nu a reușit aplicarea

unei lovituri

într-o zonă letală s-a datorat

hazardului și nu poate conduce la o

schimbare de încadrare juridică, în

sensul celor solicitate în recurs.

În fine, sub aspectul individualizării pedepselor,

Curtea constată că acestea reflectă în mod corespunzător criteriile prevăzute

în art. 72 C. pen. fiind orientate către minimul special, neexistând motive

care să justifice coborârea lor sub limita stabilită de instanța de fond.

În acest context Curtea apreciază ca

neîntemeiată

solicitarea de a se reține în

favoarea Inculpaților circumstanțe atenuante, legale sau judiciare; de altfel, nici

în motivele scrise de

recurs și nici

cu ocazia susținerii lor orale, inculpații nu au detaliat

această solicitare,

rezumându-se ia a menționa art. 73 și art. 74 C. pen., fără a preciza care

dintre împrejurările menționate de

legiuitor

în aceste texte și-ar găsi aplicabilitate în cauză și pentru

ce motive.

Î

n concluzie, Curtea reține că toate

criticile aduse de inculpați deciziei recurate sunt neîntemeiate, sens în care

va

respinge calea de atac exercitată de

aceștia, deducând prevenția

la zi și obligându-i pe recurenții inculpați

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de inculpații N.S. și P.C. împotriva deciziei penale nr. 30/A din 7

februarie 2008 a Curții de Apel București, s

ecția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților,

timpul reținerii și

arestării preventive de

la 1 decembrie 2006 la 10 iunie 2008.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 lei, cu

titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 iunie 2008.