Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
13 aprilie 2007

Decizia nr. 1986/2007 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 332/2006 a Tribunalului Gorj

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 332 din 11 iulie 2006, Tribunalul Gorj a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.D. împotriva rezoluției nr. 7/P/2004 din 4 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul T.D., susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 16 din 15 ianuarie 2007, a respins recursul, ca nefondat, menținând rezoluția atacată. Și împotriva acestei decizii petiționarul T.D. a formulat recurs, împreună cu recurenta petiționară B.S. Recursurile sunt inadmisibile. În conformitate cu prevederile art. 278 1 pct. 10 C. proc.

pen., hotărârea prin care plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale s-a respins, ca nefondată, poate fi atacată doar cu recurs la instanța superioară. În speță, petiționarul T.D. a exercitat această cale de atac și a obținut o hotărâre definitivă la Curtea de Apel Craiova, astfel că un nou recurs este inadmisibil. Cât privește recursul petiționarei B.S., aceasta a formulat direct un recurs împotriva unei hotărâri definitive, fără să fi fost parte în acest proces la prima instanță, în condițiile în care nu a atacat cu plângere rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. În consecință, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de petiționari, ca inadmisibile, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 lei.

DECIDE Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petiționarii T.D. și B.S. împotriva deciziei penale nr. 16 din 15 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Obligă pe recurenții petiționari să plătească statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2007. ♦ f

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.