ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1534/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Buzău, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 149 din 27 martie 2006, a

respins acțiunea formulată de reclamanta A.D.S. cu sediul social în București

în contradictoriu cu pârâta A.A.I. cu sediul social în comuna Poșta Câlnău județul

Buzău.

În fundamentarea acestei

soluții, instanța de fond a reținut că părțile au încheiat contractul de

concesiune nr. 72 din 16 noiembrie 2000, precizând la art. 1.3 că modificarea

clauzelor se poate face numai de comun acord, prin act adițional. Astfel,

conform dispozițiilor art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de

lege între părțile contractante. Prin urmare, instanța de judecată nu se poate

substitui voinței părților, obligând pârâta la încheierea unui act adițional la

contractul de concesiune, cu obiect modificarea clauzei privind plata

redevenței conform cotației grâului de la Bursa de la Londra de la data

încheierii contractului și pe toată durata de derulare a acestuia.

Au fost apreciate ca fiind

neîntemeiate capetele 2 și 3 ale acțiunii formulate, întrucât nici o clauză a

contractului nu justifică pretenția reclamantei de obligare a pârâtei la plata

de daune cominatorii în cuantum de 1000 EURO/zi de întârziere și nici

constatarea dreptului A.D.S. de a pretinde plata redevenței conform cotației

grâului de la Bursa din Londra, de la data încheierii contractului și pe toată

perioada de derulare a acestuia.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 174 din 11 iulie

2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A.D.S. București,

împotriva sentinței nr. 149 din 27 martie 2006 a Tribunalului Buzău.

Pentru a decide astfel, au

fost preluate în principal, argumentele primei instanțe și anume că modificarea

clauzelor unui contract se poate face numai prin acordul de voință al părților

contractante potrivit clauzei inserate la art. 1.3. Intimata nu s-a opus

încheierii unui act adițional modificator al contractului de concesiune în ce

privește redevența, mai mult, cu ocazia judecării fondului a cerut efectuarea

unei expertize care să stabilească valoarea redevenței.

Apelanta nu a făcut dovada

că a solicitat intimatei să se prezinte pentru a încheia actul adițional

referitor la modalitatea de calcul a redevenței.

Împotriva deciziei nr. 174

din 11 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și

de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta A.D.S. București,

care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și schimbarea în totalitate a

sentinței nr. 149 din 27 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială

și de contencios administrativ, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost

formulată. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că în mod greșit s-a

apreciat că instanța nu se poate substitui părților, întrucât prin acțiunea cu

care a fost investită, instanța nu modifică contractul de concesiune și urmează

să dea efect juridic numai clauzei privind redevența prevăzută în contract. S-a

invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Intimata-pârâtă A.A.I. a

depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a solicitat

respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat, în raport de criticile formulate în cererea de

recurs, constată că acestea sunt nejustificate, recursul declarat de pârâtă

urmând a fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că reclamanta

A.D.S. București prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea

pârâtei A.A.I. la încheierea unui act adițional la Contractul de concesiune nr.

72 din 16 noiembrie 2000 având ca obiect modificarea clauzei privind plata

redevenței conform cotației de la Bursa de la Londra, de la data încheierii

contractului și pe toată perioada de derulare a acestuia, precum și plata

daunelor cominatorii de 1000 EURO/zi de întârziere de la data pronunțării

sentinței și până la momentul încheierii actului adițional.

Pentru corecta și completa

interpretare a probelor, atât instanța de fond cât și cea de apel, au stabilit

o corectă situație de fapt și de drept privind adevăratele raporturi juridice

dintre părți, cu întinderea reală a drepturilor și obligațiilor asumate

reciproc. Clauzele contractului de concesionare nr. 72 din 16 noiembrie 2000 au

fost determinate pe baza liberului consimțământ exprimat de concedent și

concesionar, iar la art. 4.1 s-a menționat că prețul redevenței îl constituie

cotația de la Bursa Română de Mărfuri la momentul plății. În acest context

prezintă semnificație principiul consensualismului, potrivit căruia voința

juridică produce efecte indiferent de forma în care a fost manifestată.

Nu poate fi acreditată teza

recurentei, susținută constant în toate fazele procesuale, de a obliga pârâta

la încheierea unui act adițional vizând modificarea clauzei de plată a

redevenței, deoarece ea contravine reglementării contractuale ale art. 11.3 din

capitolul 11 intitulat „Alte clauze”, unde expres s-a precizat că modificare

clauzelor prezentului contract se face de comun acord de către părți prin act

adițional.

Reclamanta nu a făcut dovada

diligențelor întreprinse de a stabili de comun acord cu pârâta o eventuală

modificare a clauzei contractuale ce fac obiectul litigiului, din conținutul

corespondenței și al notificărilor rezultând atenționarea pârâtei de a plăti

redevența pe toată perioada concesiunii și cu respectarea termenelor scadente.

Pe cale de consecință,

corect nu a fost obligată pârâta la plata daunelor cominatorii și nici să se

constate dreptul ADS de a pretinde plata redevenței conform cotației grâului de

la Bursa de la Londra, de la data încheierii contractului și pe toată perioada

de derulare a acestuia.

Pentru aceste rațiuni, urmează

a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.D.S. cu sediul social

în București, împotriva deciziei nr. 174 din 11 iulie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, nefiind

îndeplinită nici una din cerințele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.D.S., împotriva deciziei nr. 174 din 11 iulie 2006, pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 26 aprilie 2006.