ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2400/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea nr. 332/II/5/2006 din 2 octombrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția I penală, în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 36/2004 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Provincial din Madrid, secția a V-a, în conformitate cu dispozițiile art. 149 și art. 150 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, ca urmare a cererii transmise Ministerului Justiției de către autoritățile judiciare din Spania, prin care solicită transferarea persoanei condamnate H.D.G. într-un penitenciar din România, pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea, aplicată acestuia de către instanța din statul solicitant.

Prin sentința penală nr. 197 din 9 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut efectele sentinței penale nr. 36/2004 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Provincial din Madrid, secția a V-a, definitivă și executorie la data de 8 iunie 2005 și ale sentinței penale nr. 244/2005 a Judecătoriei nr. 1 Malaga – Spania. A dispus transferarea condamnatului H.D.G. din Penitenciarul „M.” din localitatea Duenas – Spania într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare. A dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu data de 19 octombrie 2001 la zi. A dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a sentinței pronunțate.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență următoarele: Prin sentința penală nr. 36/2004 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Provincial din Madrid, secția a V-a, numitul H.D.G. a fost condamnat, la o pedeapsă de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și viol, prevăzute de art. 188.1, art. 188.2 și art. 179 C. pen. spaniol. A constatat îndeplinită condiția dublei încriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. c) din C.E. asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983. A reținut că din informațiile furnizate de autoritățile spaniole, numitul H.D.G. a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 224/2005 a Judecătoriei nr. 1 din Malaga la două pedepse de un an închisoare și că persoana condamnată și-a exprimat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei.

Împotriva sentinței penale nr. 197 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs persoana transferabilă H.D.G., criticând-o pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă H.D.G., din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed. Recurenta persoană transferabilă nu a invocat încălcări ale legii, în conținutul, obiectul și condițiile transferării persoanelor condamnate în vederea executării pedepsei în România, ca stat de executare. Conformându-se dispozițiilor art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr. 224/2006, instanța a verificat îndeplinirea condiției existenței dublei încriminări.

În acest sens, a constatat că faptele reținute în sarcina condamnatului H.D.G. constituie infracțiuni potrivit legii statului român, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de proxenetism și viol, prevăzute de art. 329 C. pen. și art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. A reținut de asemenea, că persoana condamnată și-a exprimat consimțământul de transfer într-un penitenciar din România, pentru a continua executarea pedepsei. În aceste condiții, instanța de fond, cu respectarea art. 149 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006 a dispus în mod corect transferarea condamnatului H.D.G. din penitenciarul din Spania într-un penitenciar din România.

Înalta Curte observă că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 152 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, în sensul că nu există nici un motiv de refuz opțional al cererii de transfer al persoanei condamnate. În consecință, recursul declarat de persoana transferabilă H.D.G. va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană transferabilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat și către apărătorul desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă H.D.G. împotriva sentinței penale nr. 197 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta persoană transferabilă să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2008.