ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 504/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 504/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 854/COM/2005, reclamanta A.F. M.M. Fălticeni, a solicitat în

contradictoriu cu pârâta SC E.G.T.I. SRL Fălticeni, rezilierea contractului de

închiriere nr. 200 din 29 octombrie 2004 pentru neîndeplinirea obligațiilor

asumate de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că, la data încheierii contractului de închiriere,

respectiv la 29 octombrie 2004, când s-a achitat în avans drept chirie suma de

2.500.000 lei, pârâta a prezentat ca fiind închiriate și celelalte spații din

incinta C.C. Fălticeni.

Închirierea acestora, era

relevantă pentru reclamantă deoarece cheltuielile privind asigurarea curățeniei

trebuiau împărțite proporțional.

Contrar prevederilor

contractuale, Complexul comercial nu s-a deschis în noiembrie 2004, ci în

decembrie 2004, moment în care s-a constatat că erau închiriate doar 5-6

standuri.

În atare situație, față de

culpa pârâtei s-a solicitat rezilierea contractului de închiriere.

Analizând actele și

lucrările dosarului, prin sentința civilă nr. 597 din 21 octombrie 2005,

instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată, reținând următoarele

considerentre.

Părțile au încheiat

contractul de închiriere nr. 200 din 29 octombrie 2004, al cărui obiect l-a

constituit închirierea standului nr. 1, în suprafață de 12 mp, situat în cadrul

C.C. Fălticeni, pentru activitate de comerț.

Conform cap. VI din contract,

pârâta SC E.G.T.I. SRL Fălticeni s-a obligat: „să predea spațiul în stare

corespunzătoare de folosință potrivit scopului pentru care a fost închiriat”.

Perioada contractului a fost

de 1 an începând cu 29 noiembrie 2004 până la 30 noiembrie 2005.

În contract părțile nu au

menționat nici o clauză din care să rezulte că pârâta se angajează să asigure

ocuparea tuturor standurilor din Complexul comercial.

Cum reclamanta a preluat

spațiul contractat rezultă că singura obligație asumată de pârâtă prin contract

a fost respectată.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Apelanta a invocat reținerea

greșită a stării de fapt și interpretarea eronată a contractului, situație ce a

condus la încălcarea dispozițiilor art. 1449 alin. (2), art. 1420 alin. (1), art.

970 alin. (2) și art. 918 C. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 469/2002.

Analizând sentința în raport

de criticile formulate, Curtea, prin decizia nr. 51 din 3 mai 2006, a admis

apelul schimbând sentința în totalitate, în sensul admiterii acțiunii cu

consecința rezilierii contractului de închiriere nr. 200 din 29 octombrie 2004

încheiat de părți.

Pârâta-intimată a fost

obligată la 18 RON cheltuieli de judecată către reclamanta-apelantă.

Prin decizie s-a reținut că

susținerea pârâtei-intimate în sensul că a predat spațiul reclamantei încă

înainte de data începerii derulării contractului, este nedovedită.

Or, obligațiile locatorului

decurg din principiul că acesta trebuie să asigure locatarului folosința

lucrului, în tot timpul locațiunii.

În acest sens art. 1420 alin.

(1) pct. 1 C. civ., stipulează că: „locatorul este dator, prin însăși natura

contractului, fără să fie trebuință de nici-o stipulație specială, de a preda

locatarului lucrul închiriat sau arendat”.

Instanța a apreciat că în

temeiul regulilor generale de interpretare a convențiilor conținute în

dispozițiile art. 970 ain. (2) C. civ. și art. 981 C. civ., precum și a

regulilor privind momentul executării obligațiilor, obligația de predare a

spațiului era datorată imediat sau, cel mai târziu la data când contractul

începe să producă efecte: 29 noiembrie 2004.

Conform art. 1439 alin. (2) C.

civ., neexecutarea obligațiilor de către una din părți, dă dreptul celeilalte

părți de a cere, după punerea în întârziere a debitorului, rezilierea

contractului.

Instanța a concluzionat că

pârâta-intimată nu și-a îndeplinit obligația de predare a spațiului de la data

începerii derulării contractului și nici ulterior și cum a fost pusă în

întârziere la 8 decembrie 2004, reclamanta-apelantă este îndreptățită să

solicite rezilierea contractului de închiriere.

Împotriva acestei decizii, a

introdus recurs pârâta, invocând critica de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de

recurs, recurenta susține că instanța de apel a reținut greșit că spațiul

închiriat nu a fost predat la termen, dând relevanță juridică actului sub

semnătură privată din 8 decembrie 2004 care emană exclusiv de la

reclamanta-intimată.

Or, potrivit art. 1185 C.

civ., „un act sub semnătură privată care emană exclusiv de la o parte nu face

credință în favoarea acesteia”.

Reclamanta nu a dovedit prin

alte probe susținerea sa, astfel că instanța a ignorat dispozițiile art. 1869 C.

civ.

Recursul urmează a fi

respins pentru următoarele considerente:

Deși invocă în drept motivul

de nelegalitate prevăzut în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din

motivarea de fapt a recursului nu rezultă, care este dispoziția legii de drept

substanțial încălcată de instanța de apel în soluționarea cauzei.

Instanța de apel,

conformându-se dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., a arătat în cadrul

considerentelor hotărârii motivele de fapt și de drept care au determinat soluția

pronunțată.

În cauză, instanța a făcut o

aplicare corectă a dispozițiilor art. 1420 alin. (1) pct. 1 pct. 1 și art. 439

alin. (2) C. civ., ca urmare a interpretării juste a clauzelor contractuale în

raport de care, a reținut că acțiunea în rezilierea contractului se întemeiază

pe culpa contractuală a pârâtei, așadar în cauză nu se poate reține motivul de

nelegalitate indicat în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Critica privind reținerea

greșită a stării de fapt, ca urmare a aprecierii eronate a probelor

administrate nu mai poate fi analizată în recurs în raport de dispozițiile art.

I pct. 111 din O.G. nr. 138/2000.

Așa fiind, pentru cele ce

preced, îm baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC E.G.T.I. SRL Fălticeni, împotriva deciziei nr. 51 din 3 martie

2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 2 februarie 2007.