ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 108 din 15 martie 2019, pronunțată de Judecătoria Turda, în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins cererea inculpatului A. privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestuia din viol prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) din C. pen. în tentativă la viol prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1), art. 66, alin. (1), lit. a), b), n) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceștia, pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66, alin. (1), lit. a), b), n) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceștia.

În temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei stabilite, perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv respectiv din 4 iunie 2018 la 4 iulie 2018.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul A., începând cu data de 15 martie 2019.

În temeiul art. 215 alin. (1), (2) din C. proc. pen., s-a stabilit (menținut) în sarcina inculpatului A. respectarea următoarelor obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței;

- să se prezinte la organul de poliție în a cărei circumscripție domiciliază - organ desemnat cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat;

- să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată;

- să nu se apropie de partea civilă B., de martorii C., D., E., F., G., H., I., J. și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;

- să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență.

Supravegherea respectării obligațiilor care-i revin inculpatului A., pe durata controlului judiciar, se va realiza în continuare de către secției 9 Poliție Rurală Turda, Poliția Ploscoș.

În temeiul art. 215 alin. (3) din C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului A. că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1357 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile B. suma de 10.000 de RON cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.000 RON (400 - în cursul urmăririi penale și 600 de RON - în cursul judecății).

În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Turda a formulat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 697/A/2019 din data de 11 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 108 din data de 15 martie 2019 a Judecătoriei Turda.

Împotriva Deciziei din apel, nr. 697/A din 11 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 9 noiembrie 2020.

Prin cererea de recurs în casație formulată, apărarea inculpatului A., în esență, a susținut că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (art. 16 alin. (1) pct. 7 teza I-a din C. proc. pen., lipsind elementul material al laturii obiective a infracțiunii de viol).

S-a arătat că potrivit art. 218 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de viol constă în raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Conform art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen., violul comis asupra unui minor se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi (varianta agravată).

Din analiza normei de incriminare rezultă că fapta se comite doar printr-o acțiune într-una din modalitățile alternative prevăzute de lege și împotriva voinței unuia dintre parteneri (prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apară ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare).

În opinia apărării, în realitate, faptei reținute în sarcina inculpatului îi lipsește elementul material al laturii obiective specifice infracțiunii de viol.

Astfel, în cererea de recurs în casație s-a menționat că persoana vătămată a fost examinată medico-legal în data de 4 iunie 2018, a doua zi, la IML Cluj-Napoca și s-a întocmit Raportul de expertiză medico-legală nr. 3106/II/c/11 din data de 21 iunie 2018 în care, la capitolul "Constatări" s-a menționat că la examenul clinic persoana vătămată nu a prezentat leziuni sau urme de leziuni traumatice pe cap, corp și membre la data examinării și că prezintă o "deflorare veche", concluzionându-se că B. nu prezintă leziuni sau urme de leziuni traumatice pe cap, corp și membre la data examinării, aceasta prezintă o deflorare veche, a cărei dată nu poate fi precizată și că pe "frontiul din secreția vaginală nu s-au pus în evidență spermatozoizi."

Apoi, s-a arătat că este de reținut că inițial persoana vătămată și mătușa acesteia, martora K., cea care a solicitat prezenta organelor de poliție prin serviciul de urgență 112, au sesizat săvârșirea unei tentative de viol, astfel cum rezultă din fișa de intervenție la eveniment întocmită de organele de poliție din cadrul secției nr. 9 Poliția Rurală Turda și declarația martorei K. dată în cursul cercetării judecătorești la Judecătoria Turda, la data de 12 decembrie 2018, în care aceasta a precizat, repetat, că inculpatul a încercat să o violeze pe persoana vătămată, fără alte explicații.

A menționat apărarea inculpatului faptul că numai persoana vătămată a susținut că inculpatul ar fi constrâns-o la un raport sexual până în momentul în care a venit verișorul ei, martorul E., care a bătut în geam, din exterior, a înjurat și le-a cerut să deschidă ușa la copii, după care, "inculpatul și-a ridicat pantalonii și lenjeria" și a ieșit având un incident cu martorul E. căruia i-a dat un pumn în obraz.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, apărarea a mai făcut referire la declarațiile martorului E., din 21 decembrie 2018 și ale martorului J., din 12 decembrie 2018 și totodată, s-a susținut că inculpatul a recunoscut, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată ca între el și persoana vătămată nu au existat decât atingeri și săruturi consimțite de ambele părți.

S-a arătat că susținerile inculpatului sunt confirmate de o mențiune importantă din cuprinsul Raportului psihologic nr. 26682 din 19 decembrie 2018 întocmit de către Direcția Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului (pag. 2) care se referă la faptul că "Au fost investigate simptomele stresului post-traumatic, dar nu sunt îndeplinite criteriile pentru această tulburare. Confruntarea directă cu suspectul violului, în fața sălii de judecată, nu a produs șocul specific trăirii traumatice. Mai bine spus, minora nu trece printr-un proces de instalare a unei traume psihice. Evenimentul prin care a trecut minora nu este perceput de către B. ca fiind de natură traumatică, deoarece nu se observă o retrăire a experienței violului la nivel cognitiv, emoțional, comportamental și fiziologic."

Prin urmare, s-a precizat că analizând toate probele administrate, atât în mod individual cât și în ansamblul lor, fapta de care a fost acuzat inculpatul nu este prevăzută de legea penală, lipsindu-i elementul material al laturii obiective specifice infracțiunii de viol, fiind astfel incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a din C. proc. pen. pentru adoptarea unei soluții de achitare a inculpatului.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 32 coroborat cu art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) din C. pen., este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esență, neîndeplinirii elementelor constitutive ale tentativei la infracțiunea de viol reținute în sarcina sa, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă și subiectivă, în sensul că, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză nu rezultă săvârșirea faptei printr-una din modalitățile alternative prevăzute de lege și împotriva voinței unuia dintre parteneri (prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apară ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare).

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator (Raportul psihologic nr. 26682 din 19 decembrie 2018 întocmit de către Direcția Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului, declarațiile martorului E., din 21 decembrie 2018 și ale martorului J., din 12 decembrie 2018, declarația martorei K., Raportul de expertiză medico-legală nr. 3106/II/c/11 din data de 21 iunie 2018), cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Analiza motivelor de recurs în casație nu vizează practic raportarea situației de fapt reținută la condițiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancționează penal tentativa la infracțiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen., ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare și valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate.

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv tentativa la infracțiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen. și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 697/A din data de 11 iunie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 697/A din data de 11 iunie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM