ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2959/24.11.2020, Judecătoria Sector 4 București a hotărât următoarele:

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu partea civilă și cu membrii de familie ale acestora și dreptul de a se apropia de locuința (în prezent în Bd. x, sc1, București) persoanelor vătămate la mai puțin de 500 m.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu părțile civile și cu membrii de familie ai acestora și dreptul de a se apropia de locuința (în prezent în Bd. x, sc1, București) persoanelor vătămate la mai puțin de 500 m, pe durata pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu părțile civile și cu membrii de familie ale acestora și dreptul de a se apropia de locuința (în prezent în Bd. x, sc. x, București) persoanelor vătămate la mai puțin de 500 m.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu părțile civile și cu membrii de familie ale acestora și dreptul de a se apropia de locuința (în prezent în Bd. x, sc. x, București) persoanelor vătămate la mai puțin de 500 m, pe durata pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză au fost săvârșite în concurs și, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 16 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 4 ani închisoare, reprezentând 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) și (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu părțile civile și cu membrii de familie ale acestora și dreptul de a se apropia de locuința (în prezent în Bd. x, sc1, București) persoanelor vătămate la mai puțin de 500 m.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu părțile civile și cu membrii de familie ale acestora și dreptul de a se apropia de locuința (în prezent în Bd. x, sc. x, București) persoanelor vătămate la mai puțin de 500 m, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante a închisorii.

În baza art. 7 raportat la art. 3 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a scăzut din durata pedepsei rezultante de 20 ani închisoare durata reținerii și arestării preventive din data de 19.09.2019 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 202 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive dispuse față de inculpatul A., arestat în baza MAP nr. x/2019.

A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de procuror, din oficiu, pentru părțile civile B. și C. și, în baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 și art. 86 C. proc. pen. și cu referire la art. 1381 și urm. C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 euro, câte 50.000 euro pentru fiecare parte civilă, la cursul BNR de la data efectuării plății, reprezentând daune morale.

În baza art. 249 alin. (1), (2), (5) și 7 C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător luat asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, dispusă prin încheierea din data de 23.04.2020, în scopul garantării reparării pagubei produse prin săvârșirea infracțiunilor.

A sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului - Sector 4 București pentru analizarea necesității luării unor măsuri pentru protejarea interesului superior al părților civile, în baza Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Prin Decizia penală nr. 875/A din 08.07.2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a I-a penală, a decis următoarele:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 2959 din data de 24.11.2020, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și în fond, rejudecând:

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu partea civilă și cu membrii de familie ale acestora și dreptul de a se apropia de locuința persoanelor vătămate la mai puțin de 500 m.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu părțile civile și cu membrii de familie ale acestora și dreptul de a se apropia de locuința persoanelor vătămate la mai puțin de 500 m, pe durata pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu partea civilă și cu membrii de familie ale acestora și dreptul de a se apropia de locuința (în prezent în Bd. x, sc. x, București) persoanelor vătămate la mai puțin de 500 m.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu părțile civile și cu membrii de familie ale acestora și dreptul de a se apropia de locuința persoanelor vătămate la mai puțin de 500 m, pe durata pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză au fost săvârșite în concurs și, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 ani închisoare, reprezentând 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 15 de ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) și (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu părțile civile și cu membrii de familie ale acestora și dreptul de a se apropia de locuința persoanelor vătămate la mai puțin de 500 m.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu părțile civile și cu membrii de familie ale acestora și dreptul de a se apropia de locuința persoanelor vătămate la mai puțin de 500 m, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante a închisorii.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a scăzut din durata pedepsei rezultante de 15 ani închisoare durata reținerii și arestării preventive din data de 19.09.2019 la zi.

A menținut celelalte dispoziții ale Sentinței penale.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea pentru întreținerea a două acte sexuale anale cu persoana vătămată B., potrivit art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., și respectiv pentru întreținerea unui raport sexual oral cu persoana vătămată C., în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) și b) din C. proc. pen.

Astfel, a solicitat să se constate că Decizia penală nr. 875/08.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel București nu respectă exigențele de legalitate, soluția de condamnare fiind dispusă cu nerespectarea principiilor fundamentale statuate de dispozițiile art. 4, art. 5, art. 8, art. 10 și ale dispozițiilor art. 103 alin. (2), art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, a arătat că, în speță, condamnarea se bazează în mod determinant pe susținerile persoanelor vătămate, iar probatoriul administrat nu dovedește dincolo de orice îndoială rezonabilă existența faptelor reținute, situație în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu există și nu este prevăzută de legea penală, ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de viol privind persoana vătămată C., a arătat că se impune a fi analizată și condiția imposibilității victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, nefiind corectă afirmația instanței de apel în sensul că îndeplinirea cerinței legale rezultă chiar din vârsta extrem de mică a persoanei vătămate, deoarece, dacă textul de lege ar fi avut în vedere îndeplinirea acestei condiții, raportându-se la vârstă și nu la împrejurările concrete ale fiecărei spețe, ar fi prevăzut special excluderea condiției pentru o anumită categorie de vârstă sau ar fi instituit această condiție pentru o anumită categorie de vârstă ca și prezumție. Or, din moment ce o asemenea reglementare nu există, condiția imposibilității victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința trebuie analizată distinct pentru fiecare situație în parte, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, condiție ce nu este îndeplinită în cauza pendinte. A arătat că, nefiind îndeplinită condiția imposibilității victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, nu este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de viol, ceea ce înseamnă că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., cererea de recurs în casație a fost comunicată Ministerului Public și părților, care nu au depus concluzii scrise la dosar.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, la data de 08.10.2021 dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2019, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 16.11.2021, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 16 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și a dispus trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursurilor în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., fiind fixat termen în cauză în acest sens la data de 14 decembrie 2021.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casație de la termenul din 14.12.2021, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat și ale Ministerului Public, acestea fiind redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 218 alin. (1) și (3) lit. a) și c) din C. pen. cu aplicarea art. 5 și art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) din C. pen., este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate.

De asemenea, s-a mai statuat în jurisprudență și că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv concordanța conduite subiectului cu o norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.]" (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esență, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii de viol reținute în sarcina sa, în ceea ce o privește pe persoana vătămată C., din perspectiva elementului material, respectiv a laturii obiective, în sensul că, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză, nu rezultă săvârșirea faptei printr-una din modalitățile alternative prevăzute de lege, respectiv nu este îndeplinită condiția imposibilității victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de viol în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 218 alin. (1) și (3) lit. a) și c) din C. pen., pentru care a fost condamnat recurentul inculpat.

Astfel, s-a reținut, pe baza probelor, că, în perioada anilor 2018 - 2019, fără a se putea stabili cu exactitate data, inculpatul A., în timp ce locuia pe raza Sectorului 4 București, în baza unei alte rezoluții infracționale, a întreținut un act sexual oral cu C., minoră în vârstă de 8 ani la data comiterii faptei, aflată de asemenea în îngrijirea, ocrotirea și educarea sa, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Potrivit art. 218 alin. (1) din C. pen., reprezintă infracțiunea de viol, "raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare".

Pentru existenta infracțiunii de viol, fapta trebuie să se săvârșească prin constrângere, prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra ori prin punerea victimei în imposibilitatea de a-și exprima voința sau profitând de această stare.

Violul realizat prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința presupune o conduită a autorului, anterioară actului sexual, prin care acesta cauzează o astfel de stare la nivelul victimei.

Imposibilitatea de a se apăra indică o stare de vulnerabilitate fizică a victimei care, din diferite motive este incapabilă să reacționeze, să opună rezistență făptuitorului.

Imposibilitatea de a-și exprima voința indică o stare de vulnerabilitate psihică a victimei care, din diferite motive nu are reprezentarea exactă a ceea ce i se întâmplă.

A profita de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința presupune ca făptuitorul să se folosească în mod conștient de starea de vulnerabilitate a victimei, o stare preexistentă, pe care el nu a provocat-o, dar pe care o exploatează, o "valorifică".

În practica judiciară, s-a decis că un minor de 9 ani nu poate consimți valabil la un raport sexual și, de aceea, în cazul unui raport sexual firesc cu acesta, fapta autorului se va încadra în viol (C. Ap. București, s. a II-a, dec. nr. 3/1995, citată în C. pen., ediție îngrijită de G. Bodoroncea el alii, precit. 2007, p. 686).

În acest caz, minoritatea victimei devine relevantă exclusiv pentru ferocitatea faptei autorului care, deși știe că victima este un minor, decide să o violeze, cu toate consecințele dezastruoase pe care le implică o atare faptă.

Așadar, dacă victima are o vârstă fragedă, un act sexual, chiar aparent "consimțit", este considerat viol, tocmai pentru că victima nu are capacitatea de a înțelege ce i se întâmplă și nu poate consimți în mod valabil la conduita sexuală (victima se află, așadar, în imposibilitatea de a-și exprima voința).

În consecință, acțiunea inculpatului de a întreține raporturi sexuale cu minora C., în vârsta de 8 ani, profitând de faptul că se afla în îngrijirea și ocrotirea sa, corespunde textului legal de incriminare a faptei de viol, în modalitatea agravată reținută de instanța de apel.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Analiza motivelor de recurs în casație nu vizează practic raportarea situației de fapt reținută la condițiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancționează penal infracțiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. a) și c) din C. pen., ci s-a contestat însăși săvârșirea acesteia, împrejurare care, așa cum s-a arătat anterior, nu poate forma obiectul examinării prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă de către instanța de apel, se circumscrie elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracțiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. a) și c) din C. pen. și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident cazul de recurs în casație menționat [respectiv, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.], întrucât fapta recurentului inculpat A. corespunde tiparului de incriminare al infracțiunii de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) și (3) lit. a) și c) din C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 875/A din data de 08 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-parte civilă C., în sumă de 470 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 875/A din data de 08 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-parte civilă C., în sumă de 470 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 decembrie 2021.

GGC - ED