ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 261/08.04.2020, Judecătoria sectorului 1 București a dispus cu privire la inculpatul A., următoarele:

În baza art. 218 alin. (1), (2) și 3 lit. f) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în stare de recidivă postcondamnatorie (persoană vătămată B.).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victima B. sau de a se apropia de aceasta, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victima B. sau de a se apropia de aceasta, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 104 alin. (2) teza I C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 12 ani, 4 luni și 1055 zile închisoare aplicată prin sentința penală din 16.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A/07.10.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, acordat prin sentința penală nr. 1790/12.11.2018 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin necontestare la data de 20.11.2018 și a dispus executarea restului de pedeapsă de 1562 zile închisoare.

În baza art. 218 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în stare de recidivă postcondamnatorie (persoană vătămată C.).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victima C. sau de a se apropia de aceasta, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victima C. sau de a se apropia de aceasta, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 104 alin. (2) teza I C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 12 ani, 4 luni și 1055 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 77/16.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin Decizia penală din 7.10.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, acordat prin sentința penală din 12.11.2018 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin necontestare la data de 20.11.2018 și a dispus executarea restului de pedeapsă de 1562 zile închisoare.

În baza art. 233, 234 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (persoană vătămată C.).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 104 alin. (2) teza I C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 12 ani, 4 luni și 1055 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. x/16.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A/07.10.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, acordat prin sentința penală nr. x/12.11.2018 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin necontestare la data de 20.11.2018 și a dispus executarea restului de pedeapsă de 1562 zile închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare la care a adăugat un spor de 5 ani închisoare, rezultând o pedeapsă de 17 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victimele B. și C. sau de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victimele B. și C. sau de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani, pedeapsa accesorie urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 104 alin. (2) teza a II-a C. pen. rap. la art. 43 alin. (2) C. pen. a adăugat la pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată în cauză, restul de 1562 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani, 4 luni și 1055 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. x/16.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia penală din 7.10.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 17 ani și 1562 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi tutore sau curator și dreptul de a comunica cu victimele D., E., B. și C. sau de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi tutore sau curator și dreptul de a comunica cu victimele D., E., B. și C. sau de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului A., arestat în baza MAP nr. x/24.02.2019 emis de Judecătoria Sectorului 1 București.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată prin sentință perioada reținerii din data de 23.02.2019 și durata arestului preventiv din data de 24.02.2019 la zi.

A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/09.10.2015 emis de Judecătoria Sectorului 1 București și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentințe.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. x/A din data de 06.01.2021 pronunțată de Curtea București, secția I Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de apelanții inculpați A., F. și G. împotriva sentinței penale nr. x/08.04.2020 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2019.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

În baza art. 218 alin. (1), (2) și 3 lit. f) C. pen. cu referire la art. 52 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) și la art. 43 alin. (5) C. pen. și cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie (persoană vătămată B.).

În baza art. 218 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) și la art. 43 alin. (5) C. pen. și cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie (persoană vătămată C.).

În baza art. 233, 234 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) și la art. 43 alin. (5) C. pen. și cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie (persoană vătămată C.).

În baza art. 104 alin. (2) teza I C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 12 ani, 4 luni și 1055 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. x/16.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A/07.10.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, acordat prin sentința penală nr. x/12.11.2018 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin necontestare la data de 20.11.2018 și a dispus executarea restului de pedeapsă de 1562 zile închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare la care se adaugă un spor de 4 ani și 2 luni (1/3 din totalul de 7 ani și 6 luni plus 5 ani închisoare), rezultând o pedeapsă de 13 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 104 alin. (2) teza a II-a C. pen. rap. la art. 43 alin. (2) C. pen. a adăugat la pedeapsa de 13 ani și 2 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, restul de 1562 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani, 4 luni și 1055 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. x/16.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A/07.10.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 13 ani, 2 luni și 1562 zile închisoare.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii din data de 23.02.2019 și durata arestului preventiv din data de 24.02.2019 la zi.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în casație inculpatul, prin apărător la data de 11.02.2021, și personal la data de 10.02.2021.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 11 iunie 2021, când s-a stabilit termen la data de 21 septembrie 2021, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată prin apărător ales, a precizat că decizia penală atacată este nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 418 C. proc. pen. "neagravarea situației în propriul apel".

În acest sens, a arătat că instanța de apel, urmare a admiterii apelului formulat de către inculpat, a procedat la majorarea limitelor speciale ale pedepsei cu jumătate, dispunând condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 21 ani și 4 luni, pedeapsa fiind compusă din 17 ani și 4 luni la care a adăugat 1562 zile, deși instanța de fond nu procedase la aplicarea prevederilor art. 43 alin. (5) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată de inculpat, acesta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în considerarea următoarele aspecte: agravarea situației în propriul apel, greșita aplicare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) C. pen. referitoare la recidiva postcondamnatorie și postexecutorie, reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în temeiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen., agravarea situației cu privire la plata daunelor morale către partea vătămată B..

În ceea ce privește primul motiv invocat, inculpatul a arătat că prin decizia penală atacată au fost încălcate dispozițiile art. 418 C. proc. pen., privind neagravarea situației în propriul apel, conform principiului "non reformatio in pejus". În acest sens, a precizat că instanța de apel a procedat la majorarea pedepselor aplicate de instanța de fond, aplicând o pedeapsă de 18 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (1), (2), (3), lit. f) C. pen. cu referire la art. 52 C. pen. o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) C. pen. și 10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs în casație, respectiv greșita aplicare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) C. pen. referitoare la recidiva postcondamnatorie și postexecutorie, a susținut că instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice, în sensul că a reținut dispozițiile art. 43 alin. (5) C. pen., fără a pune acest aspect în discuția contradictorie a părților, pronunțându-se direct prin decizia atacată.

În opinia inculpatului, în cauză nu este incidentă starea de recidivă postexecutorie, astfel cum greșit a reținut instanța de apel.

Un alt aspect invocat vizează împrejurarea că deși, a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și se impunea aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., totuși instanța de apel a dispus judecarea cauzei în procedură normală, motivat de faptul că ceilalți doi inculpați nu au recunoscut că au fost complici. În raport de aceste aspecte, a apreciat că se impune reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, în temeiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Sub un ultim aspect a susținut că, prin decizia penală atacată i s-a agravat situația și cu privire la plata daunelor morale către partea vătămată B., având în vedere că instanța de apel l-a obligat la plata sumei de 99.000 euro, deși pe ceilalți doi inculpați i-a obligat doar la plata sumei de 1.000 EURO, în solidar.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauză, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a invocat în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 418 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la neagravarea situației în propriul apel, greșita aplicare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) C. pen. referitoare la recidiva postcondamnatorie și postexecutorie, neaplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, agravarea situației cu privire la plata daunelor morale către partea vătămată B..

În acest sens, Înalta Curte amintește că în jurisprudența sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a statuat în sensul incidenței acestui motiv de drept în cazul unor erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. sau de legile speciale, pentru o anumită infracțiune. Există însă situații, și nu puține, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) - Decizia nr. x/RC/05.04.2016; Decizia nr. x/RC/14.06.2016, Decizia nr. x/RC/02.03.2016. Așadar, jurisprudența Înaltei Curți se referă, în esență, la instituții de drept material (dispoziții privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative).

În consecință, în incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, criticile privind nelegalitatea pedepsei, urmare a greșitei stabiliri a încadrării juridice a faptelor, excedând controlului jurisdicțional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte reține că prin sentința penală nr. x/08.04.2020 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de:

- viol în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) și 3 lit. f) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare;

- viol în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 218 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare;

- tâlhărie calificată prevăzută de art. 233, 234 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Urmare a apelului formulat de către inculpatul A. împotriva acestei sentințe penale, Curtea de Apel București a reținut în sarcina inculpatului cauza legală de reducere prevăzută de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 potrivit căreia "persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege", precum și starea de recidivă postexecutorie, nereținută de către instanța de fond, având drept consecință majorarea limitelor de pedeapsă cu o jumătate.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a constatat că urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002, limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, respectiv: de la 2 ani și 6 luni la 6 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. f) C. pen., de la 1 an și 6 luni la 5 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) și (2) C. pen., și de la 1 an și 6 luni la 5 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) C. pen., iar apoi se majorează cu o jumătate prin reținerea stării de recidivă postexecutorie.

Așadar, prin decizia penală atacată, instanța de apel a redus cuantum pedepselor aplicate de instanța de fond și a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. f) C. pen., în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie; la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) și (2) C. pen., în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie; la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, 234 alin. (1) lit. d) C. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica inculpatului, în sensul că i s-a agravat situația în propria cale de atac, având în vedere pe de o parte, că prin reținerea stării de recidivă postexecutorie nu se schimbă încadrarea juridică dată faptei pentru care este judecat inculpatul în prezenta cauză, iar pe de altă parte, pedepsele aplicate în final de către instanța de apel sunt într-un cuantum mai mic decât cele aplicate de prima instanță.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 10/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, aplicabile mutatis mutandis, prin care instanța supremă a reținut referitor la principiul non refomatio in pejus că "în măsura în care circumstanțele atenuante reținute de prima instanță nu au corespondent în prevederile art. 75 alin. (2) din C. pen. actual [fiind vorba doar despre cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) din C. pen. anterior, întrucât circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior este preluată în art. 75 alin. (2) în actualul C. pen..], acestea pot fi înlăturate dacă instanța de control judiciar apreciază că în cauză pentru fapta analizată legea penală mai favorabilă o reprezintă C. pen. actual, iar pedeapsa potrivit acestor dispoziții este mai mică decât cea aplicată de prima instanță, fără ca în acest fel să fie încălcat principiul non reformatio in pejus prevăzut de art. 418 din C. proc. pen.."

În consecință, evaluând legalitatea pedepselor aplicate recurentului inculpat A. prin hotărârea atacată, prin raportare la încadrarea juridică dată faptelor de către instanța de apel, Înalta Curte constată că nu se identifică situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, nefiind incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

În ceea ce privește critica inculpatului referitoare la împrejurarea că în mod greșit instanța de apel nu a procedat la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în temeiul dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază, de asemenea, că este nefondată. Aspectele invocate de către recurentul inculpat nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., având în vedere că acestea vizează, în realitate, o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel, or, în cauză Curtea de Apel în urma propriului examen al situației de fapt, a constatat că inculpatul nu a recunoscut toate circumstanțele și împrejurările menționate în actul de sesizare, astfel încât nu se pot reține dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Examinând o cerere întemeiată pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanța analizează acele nelegalități care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanța ar fi putut să o aplice în raport de infracțiunea dedusă judecății, dar și de situația juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reținute deja de instanța de apel. Aceste dispoziții legale sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.

Încadrarea juridică dată faptelor, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casație, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

În ceea ce privește criticile referitoare la modul de soluționare al laturii civile, la cuantumul daunelor morale acordate de instanța de apel părții vătămate, Înalta Curte reține că acestea nu pot fi examinate de instanța de casație în temeiul cazului reglementat de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., motiv ce vizează exclusiv latura penală a cauzei, limitele legale ale pedepselor aplicate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. x/A din data de 6 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1/A din data de 6 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A. și pentru intimații inculpați F. și G., în sumă de câte 628 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2021.

GGC - MM