ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 28.10.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

28.10.2020

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 410 din data de 08.05.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția penală, printre altele s-au hotărât următoarele;

În temeiul art. 219 alin. (1) și alin. (2) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 300 de metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) și o) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 300 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) și o) din C. pen. și care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 221 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de corupere sexuală a minorilor, în formă continuată (5 acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 300 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) și o) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, care a fost sporită cu 8 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, în final, aplicându-se inculpatului A. pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenție, conform art. 60 C. pen. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., au fost contopite pedepsele complementare aplicate, inculpatul va executa, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 300 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) și o) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) și alin. (3) lit. a) din C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii aplicate, inculpatul va executa, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 300 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) și o) din C. pen. și care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, perioada cât acesta a fost reținut și arestat preventiv în cauză, din data de 21.03.2017 la zi, iar în temeiul art. 399 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestului preventiv luată față de inculpat.

Împotriva mai sus menționatei hotărâri a declarat apel inculpatul A. care a solicitat admiterea apelului formulat și pronunțarea unei soluții de achitare, cu privire la ambele infracțiuni pentru care a fost condamnat în primă instanță, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. b) teza I din C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 299/A din data de 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, printre altele s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 410 din data de 08 mai 2018, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, secția penală, în Dosarul nr. x/2017.

A fost desființată în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. prin sentința apelată și au fost repuse pedepsele componente în individualitatea lor:

În temeiul art. 219 alin. (1) și alin. (2) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, în formă continuată (5 acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 300 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) și o) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 300 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) și o) din C. pen. și care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 221 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de corupere sexuală a minorilor, în formă continuată (5 acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 300 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) și o) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare pe care o sporește cu 4 luni închisoare, în final urmând a aplica inculpatului A., pedeapsa rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., contopește pedepsele complementare aplicate, inculpatul urmând să execute, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 300 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) și o) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) și alin. (3) lit. a) din C. pen., contopește pedepsele accesorii aplicate, inculpatul va executa, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum și dreptul de a se apropia, la o distanță mai mică de 300 metri, de locuința victimei, de școala și de locurile unde victima efectuează activități sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) și o) din C. pen. și care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 72 C. pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului, perioada cât acesta a fost reținut și arestat preventiv în cauză, din data de 21.03.2017 la zi. Instanța de apel a reținut că, în drept, faptele inculpatului anterior analizate realizează atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă conținutul constitutiv al infracțiunii continuate de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) și alin. (2) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., comisă de A. în calitate de autor, respectiv corupere sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 299/A din data de 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, inculpatul A. a declarat recurs în casație, la data de 22 martie 2019.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", a solicitat admiterea recursului în casație și pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. A arătat că la data de 12.02.2018, prin declarația dată, minora B. a arătat într-un mod cât se poate de firesc și de sincer în fața instanței de fond, faptul că acuzațiile făcute inițial nu sunt reale, fiind doar fabulații ce i-au fost dictate de către bunica maternă, C., acuzații care au fost făcute pentru a o despărți de mama sa, D. A susținut și faptul că, martora C., prin cererea depusă la dosarul cauzei, în fața Curții de Apel București, la data rămânerii în pronunțare, știind probabil că a indus în eroare organele de urmărire penală prin ascunderea sau inventarea unor fapte, a solicitat să fie reaudiată, deoarece dorește să aducă informații noi, lămuritoare cu privire la dosar.

Prin încheierea din camera de consiliu din 22 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 299/A din 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017 iar cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație.

Dezbaterile asupra recursului în casație au avut loc în ședința nepublică din data de 14 octombrie 2020, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, nemaifiind reluate.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 299/A din 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În motivarea scrisă a cerii sale inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. arătând că soluția de condamnare pentru infracțiunea de agresiune sexuală, în formă continuată (5 acte materiale) prevăzută de art. 219 alin. (1) și alin. (2) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. este greșita deoarece fapta expusă în rechizitoriu nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma incriminatoare.

Inculpatul, a arătat că prin declarația dată, minora B. a susținut în fața instanței de fond, fără ezitare și fără putință de tăgadă, faptul că acuzațiile făcute inițial nu sunt reale, fiind doar fabulații fără a exista elementele necesare pentru a caracteriza acel act sexual ca fiind un act de agresiune sexuală.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea ambelor hotărâri și în rejudecare, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, în formă continuată (5 acte materiale) prevăzută de art. 219 alin. (1) și alin. (2) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

În recursul de față inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. întrucât fapta expusă în rechizitoriu nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma incriminatoare.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că susținerile inculpatului potrivit cu care condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de de agresiune sexuală, în formă continuată este greșita deoarece fapta expusă în rechizitoriu nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma incriminatoare, sunt nefondate.

Curtea de Apel a constatat, față de probatoriul administrat, că săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală de către inculpat și vinovăția acestuia sunt neîndoielnice, fiind stabilite dincolo de orice dubiu cu declarația numitei E., învățătoarea care îi dădea meditații în particular minorei B. Instanța de apel a constatat că, din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat, că toate faptele reținute în sarcina inculpaților prin actul de trimitere în judecată au fost probate, iar faptele respective, comise cu forma de vinovăție a intenției directe (urmărindu-se obținerea unor satisfacții sexuale), constituie acte de natură sexuală, atât în sensul art. 219 alin. (1) C. pen., săvârșite față de o persoană care, din cauza vârstei fragede (9 ani) se afla în imposibilitate de a-și exprima voința (în concret fiind vorba despre acele acte sexuale care au presupus contactul fizic direct între agresor și copil, inculpatul fiind sprijinit în acest demers infracțional de inculpata D., mama minorei, care întreținând la rândul ei cu inculpatul acte de natură sexuală similare și profitând de autoritatea pe care o avea asupra fiicei sale, i-a solicitat și acesteia să procedeze în același mod), cât și în sensul art. 221 alin. (3) C. pen. (fiind vorba despre actele sexuale fără contact fizic între agresori și copil.

De asemenea, comiterea faptelor de agresiune sexuală de către două persoane împreună (respectiv de către inculpatul A. în calitate de autor, iar de către inculpata D. în calitate de complice), asupra unei minore în vârstă de 9 ani care se afla în îngrijirea ocrotirea și educarea autorului (tatăl vitreg al victimei), determină reținerea formelor agravate prevăzute de art. 219 alin. (2) lit. a), c) și f) din C. pen.

Din probele existente în cauză rezultă că faptele inculpaților anterior analizate realizează atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă conținutul constitutiv al infracțiunilor continuate de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) și alin. (2) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul A. în calitate de autor, iar de inculpata D. în calitate de complice (conform art. 48 C. pen.), respectiv corupere sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Din probele existente în cauză rezultă că inițiativa comiterii faptelor deduse judecății a aparținut inculpatului A., care urmărind obținerea unor satisfacții sexuale proprii și profitând de afecțiunea puternică și de starea de slăbiciune pe care soția sa D. o manifesta față de el, a atras-o și pe aceasta în activitățile abjecte ce se circumscriu sferei ilicitului penal, fiind cât se poate de evident faptul că inculpata, din dorința de a-i face pe plac soțului său, pe lângă asigurarea întreținerii efective a acestuia, a acceptat cu foarte mare dezinvoltură să sacrifice dezvoltarea normală, armonioasă și echilibrată a propriei fiice, supunând-o în mod nepermis unor experiențe sexuale aberante.

Criticile menționate nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația inculpaților în săvârșirea infracțiunii.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte constată că din situația de fapt astfel cum a fost reținută, cu titlu definitiv, de către instanța de apel, rezultă că fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de agresiune sexuală, în formă continuată (5 acte materiale). prev. de art. 219 alin. (1) și alin. (2) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susținerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 299/A din data de 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru pentru recurentul - inculpat, intimata - inculpată și intimata - persoană vătămată, în sumă de câte 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 299/A din data de 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul - inculpat, intimata - inculpată și intimata - persoană vătămată, în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2020.