ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La data de 8 iulie 2008, președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, cu privire la faptele săvârșite, în perioada 1963-1989, de ofițerii și subofițerii Ministerului de Interne (structurile de miliție și securitate), magistrații militari și civili, activiștii de partid și colaboratorii securității, medicii psihiatri, fapte care „ au constat în cercetarea abuzivă a luptătorului anticomunist V.P.

în răpirea și torturarea repetată a acestuia, în utilizarea psihiatriei pentru reprimarea sa, în supunerea lui la tratamente crude, inumane și degradante", represiunea sistematică exercitată asupra persoanei vătămate fiind fundamentată exclusiv pe motive politice, ca urmare a acțiunilor pe care Ie-a întreprins în susținerea drepturilor și libertăților fundamentale pe care statul comunist le refuza cetățenilor săi.

În cuprinsul plângerii s-a precizat că răspunderea penală pentru faptele sesizate este imprescriptibilă, în conformitate cu prevederile art. 1 din Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor împotriva umanității adoptată la 26 noiembrie 1968, coroborate cu prevederile Statutului Tribunalului Militar Internațional de la Nurenberg, „persecuțiile pe motive politice" fiind incluse în categoria „crimelor împotriva umanității". S-a menționat, totodată, că de la data săvârșirii faptelor și până în momentul formulării plângerii penale, cursul prescripției a fost suspendat conform dispozițiilor art. 128 C. pen., existând o împrejurare de neînlăturat care a împiedicat punerea în mișcare a acțiunii penale . În acest sens, s-a arătat că în perioada anterioară anului 1990, sesizarea organelor de urmărire penală ar fi fost de neconceput, iar după decembrie 1989, în absența unei condamnări oficiale a regimului comunist de către statul român (survenită la 18 decembrie 2006, prin discursul din Parlament al Președintelui României), victimele regimului comunist și familiile acestora s-au dovedit reținute în a se adresa justiției pentru a solicita tragerea la răspundere penală a persoanelor care le-au violat în modul cel mai grav cele mai elementare drepturi și libertăți cetățenești.

Plângerea a fost înregistrată la Secția Parchetelor Militare sub nr. 58/P/2008, iar prin ordonanța din 11 iulie 2008 această secție și-a declinat competența în favoarea Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că sesizarea privea deopotrivă militari, printre care mai mulți generali de securitate și civili - procurori, medici, activiști de partid și colaboratori ai securității. Fiind audiat, petiționarul V.P.

a declarat că faptele săvârșite împotriva sa sunt cele înfățișate în sesizare, fapte care constau, în esență, în torturarea și maltratarea sa, cu intenția de a fi ucis, în internarea abuzivă în instituții medicale psihiatrice, în arestarea nelegală și întocmirea, în fals, a unor înscrisuri care să justifice această măsură, comise în mod repetat, datorită atitudinii sale critice și de opoziție față de regimul comunist și a dorinței de a-i fi respectate drepturile și libertățile fundamentale. V.P. a caracterizat aceste fapte ca întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor și ale infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, abuz în serviciu și infracțiuni de fals.

Cu privire la persoanele care au comis aceste fapte, în completarea celor indicate în sesizarea institutului, V.P. a depus 5 liste cuprinzând numele tuturor celor pe care îi consideră autori. Prin rezoluția din 29 octombrie 2008, dată în dosarul nr. 924/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție, Secția de Urmărire Penală si Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 121 și urm C. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul tentativei la infracțiunea de omor și al infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, arestare nelegală, purtare abuzivă, supunerea la rele tratamente, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, fals intelectual și uz de fals, prev. de art. 20 rap.

la art. 174 C. pen., art. 189 C. pen., art. 267 1 C. pen., art. 266 C. pen., art. 250 C. pen., art. 267 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., cu privire la faptele sesizate de V.P. Pentru a se dispune această soluție, s-a constatat că răspunderea penală pentru cea mai gravă infracțiune dintre cele sesizate, și anume cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., se prescrie într-un termen de 15 ani, care este, de altfel și cel mai îndelungat îndelungat termen al prescripției.

Acest termen a început să curgă la data de 23 decembrie 1989, până la acea dată cursul prescripției fiind suspendat, datorită imposibilității punerii în mișcare a acțiunii penale pentru astfel de fapte și s-a împlinit în 23 decembrie 2004. Suspendarea cursului prescripției nu a operat și după 22 decembrie 1989, așa cum se susține în sesizarea institutului, întrucât ulterior acestei date nu a mai existat nicio împrejurare de natură a împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale pentru fapte de genul celor care fac obiectul acestei sesizări, accesul la justiție fiind liber. În perioada decembrie 1989 - decembrie 2004, cursul prescripției nu a fost întrerupt, întrucât sesizarea s-a făcut la 11 iulie 2008, deci după împlinirea termenului prescripției.

S-a constatat că infracțiunile sesizate nu fac parte din categoria infracțiunilor contra păcii și omenirii, pentru care, conform Codului penal, prescripția nu înlătură răspunderea penală. De asemenea, s-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile Convenției O.N.U. și Statutului Tribunalului Militar Internațional de la Nurenberg, privind imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanității, așa cum se susține în sesizarea institutului, întrucât faptele înfățișate mai sus nu pot fi încadrate în categoria crimelor împotriva umanității, astfel cum au fost definite de Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale. In acest sens, s-a reținut că elementul esențial al acestei categorii de crimă internațională constă în comiterea faptelor ca parte a unui atac răspândit sau sistematic îndreptat împotriva unei populații civile.

în lipsa acestui element, oricare din faptele enumerate în articolul 7 - de exemplu omuciderea, exterminarea, supunerea la sclavie, deportarea sau altele -nu sunt decât infracțiuni de drept comun care intră sub incidența exclusivă a instanțelor naționale. Cum faptele care formează obiectul sesizării au fost comise doar împotriva lui V.P., nefăcând parte dintr-un atac răspândit sau sistematic îndreptat împotriva unei populații civile, înseamnă că acestea nu pot fi considerate drept crime împotriva umanități și ca atare infracțiunile care sancționează aceste fapte sunt supuse prescripției. Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată prin rezoluția 11059/6239/11-2/2008 a procurorului șef al Secției de Urmărire penală și Criminalistică, prin care s-au respins, ca neîntemeiate plângerile formulate de petiționarii V.P.

și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., au formulat plângere petiționarii V.P. și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, solicitând desființarea rezoluției și tragerea la răspundere penală a celor vinovați de săvârșirea infracțiunilor sesizate.

În motivarea plângerii, petiționarii au arătat, în esență, că în mod greșit s-a apreciat că răspunderea penală pentru faptele sesizate este prescrisă, întrucât, pe de o parte, cursul prescripției a fost întrerupt și ulterior datei de 23 decembrie 1989, deoarece victimele regimului comunist nu au avut acces la dosarele întocmite de fosta securitate, accesul fiind posibil numai după data de 2 iunie 2000, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Parlamentului României prin care s-a adoptat Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca Poliție Politică, iar, pe de altă parte, în cauză sunt aplicabile prevederile Convenției ONU privind imprescriptibilitatea crimelor de război și a crimelor împotriva umanității.

Analizând plângerile formulate de petiționari, Înalta Curte constată că aceste sunt nefondate și urmează a fi respinse, ca atare, pentru considerentele următoare: Rezoluția din 29 octombrie 2008 dispusă în dosarul nr. 924/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este temeinică și legală, întrucât, în mod corect s-a reținut că răspunderea penală pentru infracțiunile care fac obiectul sesizării petiționarului V.P. este înlăturată prin împlinirea prescripției, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. g) raportat la art. 121 C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. Conform dispozițiilor art. 121 alin. (1) C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită.

Potrivit naturii sale juridice, prescripția răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale și, implicit, o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. Ea face să se stingă dreptul statului de a trage la răspundere penală pe infractor și obligația acestuia de a răspunde penal, iar împlinirea termenului prescripției trebuie verificată de organul judiciar înaintea oricărei probleme privind fondul cauzei. În prezenta cauză, procurorul a stabilit corect că plângerea a fost formulată după împlinirea termenului prescripției, întrucât răspunderea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 C. pen., cea mai gravă infracțiune dintre cele sesizate de petiționarul V.P., se prescrie într-un termen de 15 ani, iar acest termen a început să curgă la 23 decembrie 1989 și s-a împlinit în 23 decembrie 2004. Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile petiționarului Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, în sensul că și ulterior datei de 23 decembrie 1989, respectiv până la 2 iunie 2000 cursul prescripției a fost întrerupt, întrucât împrejurările invocate nu constituie cauze de suspendare a cursului prescripției, în sensul dispozițiilor art. 128 alin. (1) C. pen.

De asemenea, în mod corect, în rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, s-a apreciat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 121 alin. (2) C. pen., potrivit cărora „prescripția nu înlătură răspunderea penală în cazul infracțiunilor contra păcii și omenirii", deoarece faptele ce formează obiectul plângerii nu sunt dintre cele incriminate ca infracțiuni contra păcii și omenirii, prevăzute în art. 356-361 C. pen., nefiind incluse nici în categoria crimelor împotriva umanității, astfel cum acestea sunt definite prin dispozițiile art. 6 lit. c) din Statutul Tribunalului Militar Internațional de la Nurenberg , având în vedere că nu este realizată condiția ca faptele să fie comise împotriva unei populații civile, infracțiunile pentru care s-a formulat plângere având caracterul unor infracțiuni de drept comun.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, plângerile formulate de petiționarii V.P. și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România împotriva rezoluției din 29 octombrie 2008 dispusă în dosarul nr. 924/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarii vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondate, plângerile formulate de petiționarii V.P. și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România împotriva rezoluției din 29 octombrie 2008 dispusă în dosarul nr. 924/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Obligă petiționarii la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2009.