ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra plângerii de

față:

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petenta C.D. a

formulat plângere împotriva rezoluției nr. 175/P/2008 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, considerând-o nelegală și netemeinică.

În fapt se arată că a

fost agresată fizic în ziua de 14 iunie 1990 orele 10.00, prezentând în acest

sens și certificat medical și a solicitat tragerea la răspundere penală a celor

vinovați de această agresiune.

Petenta învederează

că nu au fost identificate persoanele care au agresat-o, parchetul nefăcând

cercetări în acest sens.

Înalta Curte de

Casație și Justiție examinând cererea petentei o consideră nefondată pentru

următoarele considerente:

La data de 18

februarie 1997, Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a

adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere

în cuprinsul căreia a solicitat tragerea la răspundere penală a persoanelor

responsabile de urmările evenimentelor care au avut loc în București în zilele

de 13-15 iunie 1990. Plângerea a format obiectul dosarului nr. 315/P/1997 al

Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție care, prin ordonanța cu același număr din 23 mai

1997, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Secției Parchetelor Militare din cadrul aceleiași unități de parchet, pe rolul

căreia s-a constituit dosarul nr. 160/P/1997.

La dosarul nr. 160/P/1997

au fost preluate și reunite și alte cauze (înregistrate inițial pe rolul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București și al Parchetului Militar de pe

lângă Curtea Militară de Apel București), care au avut ca obiect plângeri

îndreptate împotriva unor autori necunoscuți, vizând comiterea unor infracțiuni

de furt, tâlhărie, loviri și alte violențe. Prin rezoluția din 16 septembrie

1998, Secția Parchetelor Militare a dispus disjungerea dosarului nr. 160/P/1997

în patru cauze, înregistrate sub nr. 74/P/1998, nr. 75/P/1998, nr. 76/P/1998 și

nr. 77/P/1998.

Dosarul nr. 77/P/1998,

având ca obiect cercetările privind moartea suspectă a 60 de persoane, care ar

fi fost îngropate la cimitirul Străulești II, a fost conexat, la 8 ianuarie

2001, la dosarul nr. 75/P/1998, care a avut ca obiect atât cercetarea

împrejurărilor în care au fost întocmite fictiv pontajele de prezență în

perioada 14-19 iunie 1990 pentru minerii care s-au deplasat la București în

intervalul amintit, cât și investigarea împrejurărilor în care s-au desfășurat

evenimentele din 13-15 iunie 1990 în București și a rolului pe care l-au avut

reprezentanții autorităților statului referitor la aceste evenimente, ce au dus

la vătămarea corporală și decesul unor persoane.

La data de 19

decembrie 2007, invocând decizia Curții Constituționale nr. 610/2007, Secția

Parchetelor Militare a dispus disjungerea cauzei nr. 175/P/2008, iar în ce

privește dosarul nou format, nr. 222/P/2007, s-a dispus declinarea competenței

de efectuare a cercetărilor în favoarea Secției de urmărire penală și

criminalistică, cu privire la faptele învinuiților care nu aveau calitatea de

militari, urmând ca Secția Parchetelor Militare să continue cercetările față de

învinuiții care aveau această calitate.

Ulterior, la 27

februarie 2008, rezoluția de disjungere a dosarului nr. 75/P/1998 a fost

infirmată, astfel că acest dosar, în integralitatea lui, a fost trimis Secției

de urmărire penală și criminalistică, deoarece în speță subzistau cazurile de

indivizibilitate prevăzute de art. 35 alin. (2) C. proc. pen.

Cauza a fost

înregistrată la Secția de urmărire penală și criminalistică sub nr. 175/P/2008.

Prin ordonanța cu

același număr din 26 mai 2008 s-a dispus declinarea competenței de soluționare

a cauzei în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, fiind invocate criteriile de competență materială,

deoarece în speță erau investigate și infracțiuni contra siguranței statului.

Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a

soluționat cauza la 10 martie 2009 când, prin ordonanța nr. 266/D/P/2008, a

dispus scoaterea de sub urmărire penală față de D.E., C.M., M.A., ș.a., pentru

comiterea infracțiunii prev. de art. 162 alin. (2) C. pen.

Prin aceeași

ordonanță s-a dispus și scoaterea de sub urmărire penală față de I.I. pentru

comiterea infracțiunilor prev. de art. 162 C. pen., art. 163 C. pen. și art. 168

1

C. pen., încetarea urmăririi penale față de A.O., M.O. și B.D. pentru comiterea

infracțiunii prev. de art. 162 alin. (2) C. pen. și neînceperea urmăririi

penale față de A.N., S.E. și alți făptuitori, pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 162 alin. (2) C. pen.

De asemenea, prin

ordonanța nr. 266/D/P/2008 din 10 martie 2009, s-a dispus disjungerea cauzei și

declinarea competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea Secției de urmărire

penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, privind comiterea infracțiunilor prev. de art. 357 C. pen., art. 358 C.

pen., art. 359 C. pen., art. 360 C. pen. și a altor infracțiuni pentru care

Secția Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale la 9 iunie

2005, 12 iunie 2006 și 28 mai 2007.

Cauza disjunsă a fost

reînregistrată în evidențele Secției de urmărire penală și criminalistică sub

nr. 175/P/2008.

Dosarul a fost

soluționat la data de 17 iunie 2009 când, prin rezoluția nr. 175/P/2008, s-au

dispus următoarele soluții: scoaterea de sub urmărire penală față de I.I.

pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 356 C. pen., art. 357 lit. a), b)

și c) C. pen., art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen. (deoarece nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acestor infracțiuni) și art. 26 C. pen. rap. la

art. 267

1

C. pen. (întrucât această infracțiune nu era prevăzută de

legea penală la momentul săvârșirii ei), V.M., pentru comiterea infracțiunilor

prev. de art. 357 alin. (1) lit. a), art. 362 alin. (1) C. pen. (întrucât

faptele nu există), art. 357 alin. (1) lit. b), art. 358 alin. (1), alin. (2) lit.

d) și alin. (3) C. pen., art. 359 C. pen., art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni), M.C., pentru

comiterea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C.

pen. și art. 360 C. pen. (nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor

infracțiuni), V.A.S., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 alin.

(2) lit. d) și alin. (4) C. pen. și art. 360 C. pen. (deoarece nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni), V.D., C.D., P.P. și

E.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin.

(4) C. pen. și art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor). De asemenea, prin rezoluția nr. 175/P/2008

din 17 iunie 2009, s-a dispus și încetarea urmăririi penale față de B.D.,

pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin.

(4) C. pen., art. 360 C. pen., art. 218 C. pen. și art. 175 C. pen. (întrucât a

intervenit decesul învinuitului), I.I., pentru comiterea infracțiunilor prev.

de art. 217 alin. (4) C. pen., art. 264 C. pen., art. 26 rap. la art. 267 C.

pen. (deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale), M.C., V.A.S., V.D.,

C.D., P.P. și E.D., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 218 C. pen.

și art. 75 C. pen. (deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii

penale), precum și neînceperea urmăririi penale față de E.D., pentru comiterea

infracțiunii prev. de art. 182 C. pen. (întrucât a intervenit prescripția

răspunderii penale). în același timp, procurorii au dispus în cauză și

neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 174 C.

pen., art. 175 C. pen., art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C. pen.,

art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art.194 C. pen., art. 197 C. pen., art. 208

- art. 209 C. pen., art. 211 C. pen., art. 215 C. pen., art. 217 C. pen., art. 218

C. pen., art. 240 C. pen., art. 242 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen.,

art. 248 C. pen., art. 250 C. pen., art. 260 C. pen., art. 261 C. pen., art. 264

C. pen., art. 266 C. pen., art. 267 C. pen., art. 268 C. pen., art. 272 C. pen.,

art. 274 C. pen., art. 275 C. pen., art. 279 C. pen., art. 288 C. pen., art.

289 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 321 C. pen., art. 322 C.

pen., art. 323 C. pen., art. 324 C. pen., deoarece s-a împlinit termenul de

prescripție a răspunderii penale, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.

267

1

C. pen., deoarece fapta nu era încriminată la momentul

săvârșirii ei și a infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. a) C. pen.

(întrucât fapta nu există) și de art. 357 alin. (1) lit. b), c), d), e), alin.

(2) și alin. (3) C. pen., art. 358 C. pen., art. 359 C. pen. și art. 360 C.

pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora, fiind

dispusă neînceperea urmăririi penale și pentru celelalte infracțiuni sesizate

prin plângerile și memoriile depuse la dosar, deoarece a intervenit prescripția

răspunderii penale.

În cuprinsul

rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, cu privire la situația de fapt a

cauzei, s-au reținut următoarele: în perioada 22 aprilie -13 iunie 1990, Piața

Universității din București a fost ocupată de către persoane care protestau

împotriva autorităților statului de la acea vreme și care își exprimau

opțiunile și revendicările politice; după alegerile electorale din data de 20

mai 1990, majoritatea organizațiilor civice și studențești, care participaseră

anterior la proteste, s-au retras din Piața Universității, astfel că în această

zonă au mai rămas să demonstreze circa 260 de persoane, care aveau corturi

amplasate în fața Teatrului Național și care blocau circulația în Piață; în

zilele de 11 și 12 iunie 1990, președintele României, membri ai Guvernului și

ai Parlamentului au hotărât să fie întreprinse măsuri pentru evacuarea

persoanelor care blocaseră zona Pieței Universității, cu scopul redării

acesteia liberei circulații, întrucât acțiunea de protest, prin apariția unor

vânzători ambulanți, cerșetori etc. a avut ca rezultat perturbarea activității

instituțiilor din zonă și a vieții normale a celor care locuiau acolo; s-a

arătat că în ziua de 11 iunie ora 16.00 a avut loc o ședință condusă de

președintele I.I. și premierul P.R., la care au mai participat vicepremierul G.V.V.,

ministrul de interne M.C., șeful Inspectoratului General al Poliției C.D.,

ministrul apărării naționale V.A.S., șeful Marelui Stat Major al Armatei V.I.,

șeful Serviciului Român de Informații V.M., primarul general al capitalei D.P.,

procurorul general al României G.R., prim-vicepreședintele Frontului Salvării

Naționale N.S.D. ș.a., discuțiile având ca obiect întocmirea unui plan de

acțiune în vederea eliberării Pieței Universității.

În ziua de 12 iunie

1990, M.C. a prezentat premierului P.R. un plan de acțiune, pe care acesta din

urmă l-a aprobat, iar în seara aceleiași zile, postul național de televiziune a

difuzat un comunicat din partea Procuraturii Generale, prin care se cerea

Guvernului să ia măsuri pentru redarea în circulație a Pieței Universității.

În dimineața zilei de

13 iunie 1990, ora 4.00, au fost demarate de către forțele de ordine, 300 de

militari și 100 subofițeri de poliție, acțiunile de deblocare a Pieței

Universității, fiind ridicate baricadele și materialele amplasate pe stradă și

fiind efectuate acțiuni de deratizare; astfel au fost reținute, la ora 7.00,

263 de persoane, care au fost conduse la arestul Brigăzii de Poliție

Transporturi București și la sediul UM 0575 Măgurele, aceste persoane fiind

eliberate, cu acordul procurorului general, în aceeași zi, în jurul orelor

17.30 – 18.30.

După ce Piața

Universității a fost eliberată, în jurul orei 11

00

, în această zonă

au apărut grupuri de persoane turbulente care au aruncat cu obiecte contondente

în barajele formate din militari și au incendiat o autodubă a poliției. In

același timp, în Piață și-au făcut apariția și câteva sute de muncitori de la

întreprinderea de Mașini Grele București, care își manifestau sprijinul pentru

puterea politică rezultată în urma alegerilor din 20 mai 1990, în timp ce pe

străzile din apropierea Pieței Universității s-au format grupuri masive de

civili, care au acționat cu deosebită agresivitate, forțând cordoanele formate

din polițiști și militari, aruncând în aceștia cu obiecte contondente și

incendiind mai multe autovehicule din barajele de blocare a manifestanților,

dar și unele autovehicule aflate în fața Muzeului de Istorie și în Piața

Universității, pompierii fiind împiedicați de către protestatari să stingă

incendiile.

In jurul orei 17

00

,

echipele formate din polițiști și militari s-au retras din Piața Universității,

fiind copleșiți numeric de către manifestanții violenți; în continuare, aceștia

din urmă s-au deplasat spre sediile Televiziunii Române, Poliției Capitalei,

Serviciului Român de Informații și Ministerului de Interne.

Astfel, prin

acțiunile lor violente, manifestanții au devastat și incendiat, în clădirea

Poliției Capitalei, mai multe birouri, centrala telefonică și dispeceratul, au

stras 112 arme, 340 de cartușe, uniforme, documente de uz intern și au eliberat

din arest 84 de deținuți de drept comun; în același timp, alți manifestanți au

atacat Sediul Serviciului Român de Informații, au incendiat parterul clădirii

și tunelul de transmisiuni și au sustras documente.

Începând cu ora 18

30

,

manifestanții au exercitat acțiuni de violență și asupra Ministerului de

Interne, incendiind biroul de informații și studioul cinematografic ; la

parterul clădirii. Pentru a-i împiedica pe agresori să pătrundă în interiorul

Ministerului, cu aprobarea ministrului de interne, forțele de ordine au

executat foc cu armamentul din dotare în plafoanele holurilor de la intrarea în

clădire, fiind împușcați mortal, datorită unor proiectile care au ricoșat, M.V.

și L.M., o altă victimă, S.I., suferind, în același mod, o plagă împușcată în

zona cotului.

In jurul orei 24

00

,

cadre ale Ministerului de Interne și ale Ministerului Apărării Naționale au

depresurat sediul celui dintâi minister. În continuare, manifestanții s-au

retras spre magazinele Delta Dunării și Romarta, zonă în care au aruncat cu

sticle incendiare asupra tancurilor aparținând Ministerului Apărării Naționale

și asupra unor detașamente de parașutiști din cadrul UM 01847 Buzău. În aceste

condiții militarii au executat foc în plan vertical, fiind împușcate, prin

ricoșeu, mai multe persoane: P.D.G., P.G.M., I.C., H.I., D.D. și D.G., ultimii

doi decedând.

Acțiunea de depresurare

a grupurilor de turbulenți din zona centrală a capitalei s-a încheiat în

dimineața zilei de 14 iunie 1990, în jurul orei 5:30.

Tot în după-amiaza

zilei de 13 iunie 1990, grupuri de manifestanți au pătruns în blocul turn al

Televiziunii Române, militarii și polițiștii care apărau acest obiectiv fiind

loviți cu obiecte contondente și sticle incendiare; agresorii au fost evacuați

complet din clădirea Televiziunii în jurul orei 122.

Din cuprinsul

raportului nr. 2448/1990 al Ministerului de Interne, a reieșit că incidentele

din ziua de 13 iunie 1990 și din noaptea de 13/14 iunie 1990 s-au soldat cu

rănirea a 79 de persoane din rândul forțelor de ordine.

S-a mai reținut în

cuprinsul rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 că în dimineața zilei de

14 iunie 1990 au sosit în București grupuri de mineri din zonele carbonifere

din Valea Jiului, Comănești, Motru etc, dar și muncitorii din Brașov și din

alte județe, aceștia fiind organizați și conduși de liderii lor sindicali; în

jurul orei 6.30, președintele României de la acea dată, I.I., a ținut un

discurs în Piața Victoriei, împrejurare în care i-a îndemnat pe muncitori să

conlucreze cu forțele de ordine pentru restabilirea stării de normalitate în

Piața Universității și în celelalte zone ale capitalei; au fost constituite

echipe mixte, formate din polițiști și muncitori, care au procedat la

identificarea celor care manifestaseră anterior cu violență, ocazie cu care au

avut loc acțiuni, soldate cu brutalizarea nu numai a manifestanților din ziua

precedentă, ci și a altor locuitori ai capitalei, care nu aveau legătură cu

acțiunile de protest; în acest context, au fost ridicate 1021 de persoane,

dintre care, în urma cercetărilor efectuate la acea dată de către procurori, au

fost arestate preventiv 182 de persoane, 88 au fost sancționate

contravențional, 36 de minori au fost internați în centrul de primire, alte 706

persoane fiind puse în libertate după verificări; procurorii au mai arătat că

acțiunile minerilor din zilele de 14 și 15 iunie 1990 s-au desfășurat în

cooperare cu forțele de ordine ale statului, grupurile de mineri fiind

coordonate de persoane civile care acționau în numele și cu acordul conducerii

de stat, aceste acțiuni având drept consecință nu numai vătămarea persoanelor

reținute în vederea efectuării de verificări, dar și distrugerea unor bunuri

aflate la sediile Universității București, Institutului de Arhitectură, la

sediile unor formațiuni politice și asociații civile, ori la locuințele unor

membri ai partidelor politice; în cuprinsul rezoluției nr. 175/P/2008, din 17

iunie 2009, a fost invocat comunicatul Ministerului Sănătății din 15 iunie

1990, din conținutul căruia a rezultat că, în urma evenimentelor din 13 - 15

iunie 1990, s-au înregistrat 467 de prezentări de cazuri, 112 internări și 5

decese, dintre care unul nu a avut legătură cu evenimentele respective; cu

privire la persoanele reținute de către forțele de ordine, pentru verificări,

s-a arătat că în ziua de 14 iunie 1990, din ordinul ministrului de interne, V.D.,

comandantul Școlii de Ofițeri de la Băneasa, a asigurat cazarea unui număr de

425 de persoane dintre cele aduse de către mineri și lucrătorii de poliție; din

declarațiile acestor persoane a reieșit că, pe perioada celor trei zile cât au

fost reținute în incinta Școlii de ofițeri, li s-a acordat asistență medicală,

fiind exercitate asupra lor violențe de intensitate redusă; ulterior perioadei

de reținere, manifestanții au fost eliberați, iar o parte au fost transferați

la secțiile de poliție, deoarece se constatase că săvârșiseră infracțiuni de

distrugere și tulburare a liniștii publice; procurorii au precizat și că alți

574 de manifestanți au fost reținuți și conduși la sediul UM 0575 București -

Măgurele, în intervalul 14 -15 iunie 1990, asupra acestora fiind exercitate

violențe excesive de către polițiști și mineri, din declarațiile unor martori reieșind

că manifestanții au fost cazați în condiții improprii, că nu li s-au acordat

îngrijiri medicale, decât cu întârziere și empiric, și că au fost deposedați de

bunuri, prin violență; persoanele reținute la sediul UM 0575 au fost eliberate

începând cu data de 17 iunie 1990, pe măsură ce erau audiate de către organele

de urmărire penală, o parte fiind transferate la sediile secțiilor de poliție

din București; în motivarea rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009,

procurorii au arătat că manifestanții reținuți în condițiile mai sus arătate,

au fost brutalizați cu ocazia depistării acestora, fie pe strada, fie în

sediile instituțiilor în care pătrunseseră, fiind astfel ținuți sub pază, fie

în subsolul Televiziunii Române, al Guvernului sau al Ministerului de Interne,

acțiunile minerilor neavând nici o justificare legală sau morală; în legătură

cu autorii infracțiunilor de violență, procurorii au reținut că, în cursul

celor 19 ani în care au fost efectuate cercetări de către parchetele civile sau

militare, nu s-a putut stabili identitatea agresorilor pentru fiecare caz în

parte, după cum, din actele de la dosar nu s-a probat că, în timpul prezenței

în București a minerilor, ca o consecință a acțiunilor acestora, ar fi rezultat

persoane decedate.

În ceea ce privește

infracțiunile care au făcut obiectul cercetărilor în cauză, procurorii au

constatat următoarele aspecte:

1.

Infracțiunea

prev. de art. 356 C. pen. - propaganda pentru război - s-a reținut ca nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni în sarcina

învinuitului I.I., deoarece nu subzistă latura subiectivă a acestei

infracțiuni, întrucât învinuitul, prin cele patru discursuri pe care le-a ținut

în zilele de 13,14 și 15 iunie 1990, nu a urmărit declanșarea unor conflicte de

orice natură, ci a cerut minerilor să elimine excesele și actele sângeroase și

să conlucreze cu forțele de ordine în acțiunile ce vizau paza Pieței

Universității și redarea acesteia circulației, urmărindu-se, practic,

reinstaurarea normalității.

2.

Infracțiunea prev.

de art. 357 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. - genocidul prin uciderea

membrilor colectivității sau grupului, vătămarea integrității fizice sau

mintale a membrilor colectivității sau grupului și supunerea colectivității ori

grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la

distrugerea fizică - s-a precizat că din punctul de vedere al laturii obiective

și subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni, deoarece manifestanții din

zilele de 13 -14 iunie 1990 nu pot fi caracterizați ca făcând parte dintr-o

colectivitate de sine stătătoare din punct de vedere geografic, istoric și

social sau dintr-un grup național, rasial sau religios, iar situația premisă a

infracțiunii de genocid nu există; în condițiile în care, împrejurările în care

s-a produs decesul victimelor L.M., M.V.V., D.G. și D.D. au fost investigate,

în ceea ce îl privește pe I.I., în dosarul nr. 1122/P/2007 al Secției de

urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, în speță, cercetările au vizat decesul unor persoane,

aproximativ 100, în timpul evenimentelor din 13 -14 iunie 1990, care ar fi fost

îngropate în cimitirul Străulești II din București; pentru verificarea acestui

aspect, organele de urmărire penală au efectuat exhumări, prin sondaj, fiind

întocmite și expertize medico - legale care au concluzionat că decesul s-a

datorat unor afecțiuni precum infarctul miocardic și hipertensiunea arterială,

nefiind constatate leziuni traumatice; martorii audiați în cauză au infirmat

înhumarea, ulterior datei de 15 iunie 1990, a unui număr mare de cadavre cu

identități necunoscute, toate înhumările realizându-se în baza unor acte

medicale înscrise în registrele unităților medicale emitente și ale

cimitirului; în cazul persoanelor reținute pentru cercetări la Școala de

Ofițeri de la Băneasa și la UM 0575, s-a arătat că precaritatea condițiilor în

care au fost cazate nu a avut la bază intenția de a le supune unor suferințe,

ci lipsa de organizare a autorităților, care au fost luate prin surprindere de

evoluția evenimentelor; de asemenea, s-a precizat că, din probele administrate,

nu s-a putut stabili cert că învinuitul I.I. a prevăzut și urmărit, prin

acțiunile minerilor, distrugerea unei colectivități; referitor la învinuitul V.M.,

s-a consemnat că în cauză nu se poate reține vreo formă de participare la

săvârșirea de către mineri a unor acțiuni violente care să se circumscrie

infracțiunii de genocid.

3.

Infracțiunea

prev. de art. 358 alin. (1) și alin. (2) lit. d) și alin. (3) C. pen. - tratamente

neomenoase prin dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal,

torturarea, mutilarea sau exterminarea răniților ori bolnavilor, a membrilor

personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii ori al organizațiilor asimilate

acesteia, a naufragiaților, a prizonierilor de război și a oricărei alte

persoane căzute sub puterea adversarului - s-a precizat că pentru existența

acestei infracțiuni lipsește situația premisă prevăzută de lege (război, rupere

de relații între state, incursiunile unei bande pe teritoriul țării) și că din

probele administrate nu a rezultat vreo formă de participație a învinuitului I.I.

la comiterea infracțiunii de tratamente neomenoase, determinat de faptul că în

ziua de 13 iunie 1990 a aprobat intervenția forțelor de ordine în capitală; cât

îl privește pe învinuitul V.M., s-a arătat că nici în sarcina acestuia nu se

poate reține comiterea infracțiunii de tratamente neomenoase, nerezultând vreo

participare a acestuia la agresiunile minerilor din zilele de 14 și 15 iunie

1990.

4.

Infracțiunile

prevăzute de art. 359 alin. (3) C. pen. și de art. 360 C. pen. - distrugerea în

întregime sau în parte, ori însușirea sub orice formă, nejustificată de vreo

necesitate militară și săvârșită în proporții mari a unor bunuri, respectiv

distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale (monumente sau

construcții care au o valoare artistică, istorică sau arheologică, muzee, mari

biblioteci, arhive de valoare istorică sau științifică, opere de artă,

manuscrise, cărți de valoare, colecții științifice sau colecții importante de

cărți, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor menționate ) - referitor la

aceste fapte s-a arătat că nu există situația premisă prevăzută de lege, și

anume timpul de război.

de art. 26 C. pen. rap. la art. 267

1

C. pen. - complicitatea la

infracțiunea de tortură - procurorii au reținut că la data comiterii: faptelor,

acestea nu erau încriminate ca infracțiune, prevederile art. 267

1

fiind introduse în Codul penal prin Legea nr. 20 din 10 octombrie 1990.

prev. de art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C. pen. art. 250 C. pen.,

art. 267 C. pen., art. 189 C. pen., art. 217 C. pen., art. 218 C. pen., art. 174

C. pen., art. 175 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 194 C. pen.,

art. 197 C. pen., art. 208 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen., art.

290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 211 C. pen., art. 215 C. pen. - infracțiuni

săvârșite în timpul evenimentelor din zilele de 13 - 15 iunie 1990- s-a

constatat că pentru aceste fapte s-a împlinit termenul de prescripție a

răspunderii penale, procurorii arătând că, pe baza cercetărilor efectuate, nu

s-a putut stabili identitatea autorilor infracțiunilor.

La data de 25 august 2009,

prin rezoluția nr .7335/3341/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus

admiterea plângerii formulată de numitul D.V., infirmarea parțială a soluției

dispusă față de acesta în dosarul nr. 175/P/2008 și scoaterea de sub urmărire

penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin.

(4) C. pen., art. 360 C. pen., art. 218 C. pen. și art. 175 C. pen.

Pentru a se dispune

astfel, a fost reținută inexistența faptelor deoarece, pe de o parte, nu sunt

realizate cumulativ elementele prevăzute de lege pentru existența

infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen. și art.

360 C. pen., referitor la situația premisă (timpul de război), subiectul activ

și pasiv, elementul material și urmarea produsă, iar, pe de altă parte,

activitatea desfășurată de învinuitul V.D., aceea de a asigura cazarea la

sediul Școlii de Ofițeri de la Băneasa a unor persoane reținute de forțele de

ordine în vederea cercetării și stabilirii participației acestora la acțiunile

de violență împotriva unor instituții ale statului, nu se circumscrie

elementelor constitutive ale infracțiunilor indicate.

Aceleași argumente

subzistă și în raport de infracțiunile prevăzute de art. 218 C. pen. și art.

175 C. pen., neputând fi reținută în sarcina învinuitului D.V. săvârșirea

vreunei acțiuni sau vreo omisiune care să fi avut ca rezultat distrugerea unor

bunuri sau decesul unor persoane, în contextul evenimentelor și tulburărilor

sociale, al actelor de violență din intervalul 13-14 iunie 1990.

Prin rezoluția nr.

7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, au

fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile formulate de Asociația Victimelor

Mineriadelor 1990-1991 din România, E.V., C.I.C., N.V. și Asociația 21

Decembrie 1989 împotriva soluției adoptate, la 17 iunie 2009, în dosarul nr.

175/P/2008.

Examinând din oficiu

soluția, prin aceiași rezoluție, s-a dispus:

parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, în ceea ce privește

soluțiile de scoatere de sub urmărire penală pentru comiterea unor infracțiuni

contra păcii și omenirii, adoptate față de I.I., V.M., M.C., V.A.S., C.D., P.P.

și E.D. [deoarece temeiul juridic al acestor soluții, art. 10 lit. d) C. proc.

pen., este nelegal], precum și de încetare a urmăririi penale pentru comiterea

infracțiunii de omor calificat, adoptate față de M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D.

(întrucât temeiul juridic al acestor soluții, art. 10 lit. g) C. proc. pen.,

este nelegal), în cauză fiind aplicabile cu privire la infracțiunile

susmenționate prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

urmărire penală, întrucât faptele nu există, față de:

- I.I., pentru

comiterea infracțiunilor prev. de art. 356 C. pen., art. 357 alin. (1) lit. b) C.

pen. și art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen.;

- V.M., pentru

comiterea infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 358 alin.

(1) și (2) lit. d) și alin. (3) C. pen., art. 359 C. pen. și art. 360 C. pen.;

- M.C., V.A.S., C.D.,

P.P. și E.D., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit.

d) și alin. (4) C. pen., art. 360 C. pen. și art. 175 C. pen.;

celorlalte soluții adoptate în dispozitivul rezoluției nr. 175/P/2008 din 17

iunie 2009.

În acest sens, s-a

avut în vedere faptul că împrejurările în care au decedat M.V.V., L.M., D.D. și

D.G., în timpul evenimentelor din după amiaza zilei de 13 iunie 1990 și din

noaptea de 13/14 iunie 1990, sunt investigate în dosarul nr. 676/P/2009 al

Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

In ceea ce privește

decesul altor persoane în timpul acțiunilor violente din zilele de 13 - 15

iunie 1990, cercetările efectuate în timp, în dosarul nr. 175/P/2008, au

stabilit că alte victime decedate în acele împrejurări nu există.

Faptele care au

format obiectul cercetărilor în speță au vizat exercitarea de violențe fizice,

reținerea și cercetarea abuzivă a unor persoane, distrugerea de bunuri,

falsificarea unor înscrisuri, fapte care au fost încadrate juridic, atât în

prevederile dispozițiilor din Codul penal care reglementează infracțiunile

contra păcii și omenirii (art. 356 - art. 360), cât și în prevederile

dispozițiilor din același cod care reglementează infracțiunile contra persoanei

(art. 175, art. 180 - art. 182), contra libertății persoanei (art. 189), contra

patrimoniului (art. 208, art. 211, art. 217, art. 218), precum și infracțiunile

care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități

reglementate de lege (art. 250, art. 267).

S-a considerat că una

și aceeași faptă care constituie elementul material al unei infracțiuni nu

poate constitui, în același timp, elementul material și al altei infracțiuni,

organele judiciare având obligația de a stabili o corectă calificare juridică a

faptelor cercetate, pentru a se evita confuzia și dubla încadrare juridică a

acelorași fapte.

Astfel, acțiunile

îndreptate împotriva persoanei sau împotriva unor bunuri nu pot constitui, în

același timp, atât infracțiuni contra păcii și omenirii (al căror obiect

material constă fie în corpul persoanei, ca în cazul genocidului sau al

tratamentelor neomenoase, fie în bunul asupra căruia se exercită acțiunea

incriminată, ca și în cazul distrugerii unor obiective și însușirea unor

bunuri, distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale), cât și

infracțiuni de omor, lovire și alte violențe, vătămare corporală, distrugere.

Ținând seama de

persoanele învinuiților și făptuitorilor cercetați în cauză, de funcțiile

deținute de către aceștia și activitățile pe care le-au desfășurat în

intervalul 13 -15 iunie 1990, dar ținând seama și de condițiile sociale și

istorice în care au avut loc manifestațiile, protestele și actele de violență

săvârșite în capitală, în ceea ce privește infracțiunile contra păcii și

omenirii, s-a apreciat a fi incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât aceste infracțiuni nu există în materialitatea lor, deoarece

faptele investigate nu se circumscriu obiectului juridic, obiectului material,

subiecților, locului și timpului săvârșirii, elementului material, situației

premisă, elementului subiectiv și urmării imediate produse. Astfel:

Totodată s-a

considerat că nu poate fi reținută existența infracțiunii de propagandă pentru

război, deoarece în speță nu au fost săvârșite activități prin care în mod

public să fi fost propovăduit războiul, să se fi făcut apologia acestuia, ori

să fi fost răspândite teorii sau concluzii care să justifice războiul sau

agresiunea, după cum nu au fost răspândite știri tendențioase sau inventate de

natură să servească dezlănțuirii unui război. Potrivit art. 153 C. pen.,

noțiunea de „timp de război" este definită ca reprezentând intervalul de timp

de la data declanșării mobilizării sau de la începerea operațiilor de război

până la data trecerii armatei la starea de pace. Prin prisma acestui text de

lege, nu se poate susține că în intervalul 13 - 15 iunie 1990 România s-a aflat

în timp de război;

Cât privește

infracțiunea de genocid, s-a dispus că aceasta nu poate exista fără

preexistenta unei colectivități umane sau unei grupări naționale, etnice,

rasiale ori religioase cu privire la care sunt comise acțiuni care vizează

uciderea membrilor colectivității sau grupurilor, vătămarea gravă a

integrității fizice sau mintale a membrilor acestora, ori supunerea lor la

condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor

fizică. Persoanele care au participat la evenimentele din perioada 13 - 15

iunie 1990, fie manifestanți, fie reprezentanți ai forțelor de ordine, care au

fost deopotrivă victime ale agresiunilor, nu se circumscriu noțiunilor de

colectivitate umană, ori grupare națională, etnică, rasială ori religioasă,

neputându-se discuta despre exercitarea de violențe asupra unor astfel de

grupări, ci asupra unor persoane luate în individualitatea lor;

În legătură cu

infracțiunea de tratamente neomenoase, subiect pasiv al acesteia îl reprezintă

răniții, bolnavii, membrii personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii, ori

al organizațiilor asimilate acesteia, naufragiații, prizonierii de război și

orice alte persoane căzute sub puterea adversarului. Astfel, două categorii de

persoane pot fi subiect pasiv al infracțiunii de tratamente neomenoase, fie

persoanele civile care datorită oricărei împrejurări au căzut sub puterea adversarului

(prin ocuparea teritoriului, o incursiune pe acel teritoriu, un naufragiu, o

deturnare de avion etc), fie persoanele care aparținând forțelor armate au

căzut în puterea inamicului. Cu privire la situația premisă a infracțiunii de

tratamente neomenoase, această faptă nu poate fi săvârșită fără existența în

prealabil a unei situații de conflict în sfera căreia persoanele se află unele

față de altele ca adversari, situația de conflict putând fi reprezentată de

război, ruperea de relații între state, incursiunea de bande pe teritoriul

țării. Referitor la evenimentele din 13 -15 iunie 1990, nu s-ar putea susține

că participanții la acestea aveau calitatea de adversari în sensul legii penale

și că România se afla în situație de război;

Referitor la

infracțiunile de distrugere a unor obiective și însușire a unor bunuri,

respectiv distrugere, jefuire sau însușire a unor valori culturale, legiuitorul

a incriminat distrugerea unor clădiri sau nave destinate a servi ca spitale,

ori a mijloacelor ce servesc la transportul răniților, bolnavilor, materialelor

sanitare aparținând Crucii Roșii sau organizațiilor asimilate acesteia,

împrejurare nejustificată de o necesitate militară, în proporții mari, ori

distrugerea mijloacelor și materialelor destinate pentru ajutorul sau

îngrijirea răniților sau bolnavilor căzuți în puterea adversarului, precum și

distrugerea, jefuirea sau însușirea, fără necesitate militară, a unor valori

culturale, monumente, construcții cu valoare artistică, istorică și

arheologică, muzeele, marile biblioteci, operele de artă, înscrisurile,

arhivele de valoare istorică sau științifică, colecțiile importante de cărți,

de arhive ori de reproduceri ale bunurilor enumerate și oricare alte valori

culturale ale popoarelor. Deși în textele de la art. 359 C. pen. și art. 360 C.

pen. nu se prevede că faptele se săvârșesc în timp de război, totuși, condiția

stării de război rezultă implicit din expresiile „fără necesitate

militară" și „teritoriile aflate sub ocupație militară". Cum România

nu era în intervalul 13 -15 iunie 1990 aflată sub ocupație militară și cum la

dosar nu există dovada unor acțiuni sau omisiuni care să vizeze faptele mai sus

descrise, infracțiunile prev. de art. 359 C. pen. și art. 360 C. pen. s-a

considerat că nu există.

Față de cele mai sus

arătate, nefiind vorba în speță despre comiterea unor acțiuni/omisiuni care să

vizeze propaganda pentru război, genocidul, tratamentele neomenoase,

distrugerea unor obiecte și însușirea unor valori culturale, așa cum sunt

definite aceste infracțiuni în Codul penal, s-a constatat că nelegal s-a dispus

soluția de scoatere de sub urmărire penală pentru aceste infracțiuni în temeiul

art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât în cauză infracțiunile contra păcii și

omenirii nu există, fiind incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Toate celelalte fapte

comise în intervalul 13 - 15 iunie 1990 împotriva persoanei și împotriva unor

bunuri se circumscriu, astfel, conținutului constitutiv al infracțiunilor

prevăzute în partea specială a Codului penal (titlul II și titlul III) pentru

care procurorii au reținut, în mod corect, că s-a împlinit termenul de

prescripție a răspunderii penale.

În ceea ce privește

infracțiunea de omor calificat, s-a apreciat că, în mod nelegal, s-au adoptat

soluții de încetare a urmăririi penale în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen.,

deoarece a intervenit prescripția, câtă vreme, din conținutul actelor de la

dosar a rezultat că, în afara a 4 victime, a căror moarte violentă este

cercetată în altă cauză (dosarul nr. 676/P/2009 al Secției de urmărire penală

și criminalistică), nu există alte persoane decedate în timpul evenimentelor

din 13 -15 iunie 1990.

Prin urmare, temeiul

juridic corect al soluțiilor de netrimitere în judecată a fost considerat a fi

cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

De asemenea la data

de 16 septembrie 2009, prin rezoluția nr. 8835/4249/II/2/2009 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile prin care numiții

A.M.D., A.I.D., G.V., V.N., I.I., P.V., I.D., G.P., S.G., N.E., F.M., în

solidar cu Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, B.A., A.D.V.,

S.L.V., B.M.F. și A.F. au criticat soluția dispusă în dosarul nr. 175/P/2008.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petenta C.D. la procurorul șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, care prin rezoluția nr. 7739/5493/II/2/2010 a respins

plângerea ca neîntemeiată.

Nemulțumită de modul

în care a fost soluționată plângere sa petenta a formulat plângere, în

condițiile art. 278

1

C. proc. pen. la instanța de judecată, Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte de

Casație și Justiție examinând plângerea petentei C.D. împotriva rezoluției nr.

175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, constată că este nefondată.

În conformitate cu

dispozițiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., dacă din actele premergătoare

efectuate după primirea plângerii rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.,

organul de urmărire penală dispune neînceperea urmăririi penale.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că în privința faptelor reclamate de petenta C.D.

a intervenit prescripția răspunderii penale, cauză care împiedică punerea în

mișcare a acțiunii penale.

Actele premergătoare

efectuate de Parchet au confirmat realitatea acestor infracțiuni care au fost,

într-adevăr comise, însă împlinirea termenului de prescripție, prevăzut de art.

122 și art. 124 C. pen. împiedică continuarea cercetărilor pentru angajarea

răspunderii penale a autorilor respectivelor fapte.

Având în vedere cele

ce preced, Înalta Curte constată că rezoluția atacată este conformă cu

dispozițiile legale evocate, neexistând temeiuri pentru desființarea ei.

Referitor la soluția

parchetului care a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub

urmărire penală ori încetarea urmăririi penale față de persoana indicată în

această rezoluție, petenta nu a invocat aspecte de nelegalitate și netemeinicie

a rezoluției nr. 175/P/2008, criticile sale având ca obiect infracțiunea de

lovire din 14 iunie 2009 comise asupra sa.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondată plângerea petentei C. (B.) D.

și menține rezoluția atacată.

Potrivit art. 192 alin.

(2) din același cod va dispune obligarea petentei la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petenta C.(fostă B.)D. împotriva rezoluției

nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o

menține.

Obligă petenta la

plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 iunie 2011.