ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra plângerii

penale de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 175/P/2008

din 17 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul

dispozițiilor art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 243 C. proc. pen., art. 11

pct. 1 lit. b) și c) C. proc. pen., art. 10 lit. a), b), d) și g) C. proc. pen.,

art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a), b), d) și g) C.

proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților:

- I.I.,

pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 356 C. pen. (întrucât lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii), art.357 lit. a), b) și c) C. pen. (întrucât

fapta nu există în varianta prevăzută de litera a, respectiv lipsește unul

dintre elementele constitutive ale infracțiunii în

ceea ce privește celelalte variante), art. 358

lit. d)

C. pen. (lipsește unul dintre

elementele constitutive ale infracțiunii)

și art. 26 rap. la art. 267

1

C. pen. (întrucât fapta nu era

prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii acesteia);

- M.V.

,

pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (întrucât în

varianta prevăzută la litera a - fapta nu există, iar

în varianta prevăzută la lit. b) - nu sunt întrunite elementele

constitutive ale

infracțiunii), art. 358

alin. (1)

și (2) lit. d) și alin. (3) C. pen. (întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii), art. 359 C. pen., art. 360

C. pen. (întrucât nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii) și

art. 362 alin. (1) C. pen.

(întrucât fapta nu există);

- C.M.

,

pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 358 lit. d) și alineat ultim și art. 360 C. pen.

(întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor);

- S.V.A.

, pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 358

lit. d)

și alineat ultim și art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor);

- D.V.,

pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 358 lit. d) și alineat ultim și art. 360 C. pen.

(întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor);

-

D.C.,

pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de

art. 358

lit.

d)

și alineat ultim și art. 360 C. pen.

(întrucât nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor);

-

P.P.,

pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 358 lit. d) și alineat ultim și art. 360 C. pen. (întrucât nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor);

-

D.E.,

pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 358 lit. d) și alineat ultim și art. 360 C. pen.

(întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor);

2.

încetarea urmăririi

penale față de:

- B.D.

,

pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 lit.

d) și alineat ultim C. pen.,

art. 360 C. pen., art. 218 C. pen. și art. 175

C. pen., întrucât a intervenit decesul acestuia.

- I.I.,

pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 217 alin. (4), art. 264 și art. 26 rap. la art. 267

C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

- C.M.

,

pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit

prescripția răspunderii penale.

- S.V.A.

,

pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii

penale.

- D.V.,

pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit prescripția

răspunderii penale.

- D.C.,

pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de

art. 218 și art. 175

C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii

penale.

- P.P.,

pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de

art. 218 și art. 175

C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii

penale.

- D.E.,

pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de

art. 218 și art. 175

C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii

penale.

3.

Ne

începerea urmăririi

penale față de D.E.,

pentru

s

ăvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 182 C. pen., întrucât a intervenit prescripția

răspunderii penale.

4.

Ne

începerea urmăririi

penale

cu

privire la săvârșirea în cauza de față a infracțiunilor prev. de art. 174, art.

175, art. 180, art. 181, art. 182, art. 189, art. 192, art. 193, art. 194, art.

197, art. 208-209, art. 211, art. 215, art. 217, art. 218, art. 240, art. 242,

art. 246, art. 247, art. 248, art. 250, art. 260, art. 261, art. 264, art. 266,

art. 267, art. 267

1

, art. 268, art. 272, art. 274, art. 275, art. 279,

art. 288, art. 289, art. 290, art. 291, art. 321,

art. 322, art. 323, art. 324 C. pen.,

întrucât a intervenit prescripția

răspunderii penale, respectiv

în cazul infracțiunii prev. de art. 267

1

C. pen., fapta nu era

incriminată la momentul săvârșirii acesteia.

4.

Ne

începerea urmăririi

penale

cu

privire la săvârșirea în cauza de față a infracțiunilor prev. de art. 357 alin.

(1) lit. a), întrucât fapta nu există și art. 357 alin. (1) lit. b), c), d) și

e), alin. (2) și (3), art. 358, art. 359 și art. 360 C. pen., întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Ne

începerea urmăririi

penale

în

cauza de față, cu privire la orice altă infracțiune menționată în plângerile,

petițiile și memoriile aflate în dosar,

prevăzute

de Titlurile

II,

III,

IV, V, VI, VII și IX C. pen., întrucât a

intervenit prescripția

răspunderii penale

.

Pentru a adopta

această soluție procurorul a reținut, în esență, următoarele:

La data de 18

februarie 1997 Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a

formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

solicitând tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile de urmările

evenimentelor care au avut loc în București, în perioada 13-15 iunie 1990.

Inițial plângerea a

făcut obiectul dosarului nr. 315/P/1997 al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

prin ordonanța din 23 mai 1997 s-a dispus declinarea competenței de soluționare

a cauzei în favoarea Secției Parchetelor Militare, fiind constituit dosarul nr.

160/P/1997.

La același dosar au

fost reunite și alte cauze care au avut ca obiect plângeri formulate împotriva

unor autori necunoscuți pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, tâlhărie,

loviri și alte violențe.

Prin rezoluția din 16

septembrie 1998 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

Parchetelor Militare, a

dispus

disjungerea dosarului nr. 160/P/1997 în patru cauze

înregistrate sub nr. 74/P/1998, nr. 75/P/1998, nr. 76/P/1998 și nr. 77/P/1998.

Dosarul nr. 77/P/1998,

av

ând ca

obiect cercetările privind moartea suspectă a 60

de persoane

, care ar fi fost

îngropate la cimitirul Străulești II, a fost

conexat la 8

ianuarie

2001, la dosarul nr.

75/P/1998, care a avut ca obiect, at

ât cercetarea împrejurărilor în care au fost

întocmite fictiv pontajele de prezență în perioada 14-19 iunie 1990 pentru

minerii care s-au deplasat la București în intervalul amintit, cât și

investigarea împrejurărilor în care s-au desfășurat evenimentele din 13-15

iunie 1990 în București și a rolului pe care l-au avut reprezentanții

autorităților statului referitor la aceste evenimente, ce au dus la vătămarea

corporală și decesul unor persoane.

La data de 19 decembrie

2007, invoc

ând

decizia Curții Constituționale

nr. 610/2007, Sec

ția Parchetelor Militare a dispus disjungerea

cauzei nr. 75/P/2008, iar în ce privește dosarul nou format, nr. 222/P/2007,

s-a dispus declinarea competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea

Secției de urmărire penală și criminalistică, cu privire la faptele

învinuiților care nu aveau calitatea de militari, urmând ca Secția Parchetelor

Militare să continue cercetările față de învinuiții care aveau această

calitate.

Ulterior, la 27

februarie 2008, rezolu

ția

de disjungere a dosarului nr. 75/P/1998 a fost infirmată, astfel că acest

dosar, în integralitatea lui, a fost trimis Secției de urmărire penală și

criminalistică, deoarece în speță subzistau cazurile de indivizibilitate

prevăzute de art. 35 alin. (2) C. pen.

Cauza a fost

înregistrată la

Secția de urmărire penală și criminalistică sub nr. 175/P/2008.

Prin ordonan

ța cu același număr

din 26 mai 2008 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism, fiind invocate criteriile de competență materială, deoarece în

speță erau investigate și infracțiuni contra siguranței statului.

Direc

ția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a soluționat cauza la 10

martie 2009, când, prin ordonanța nr. 266/D/P/2008 a dispus scoaterea de sub

urmărire penală față de D.E., C.M., M.A., D.C., C.P.D., ș.a., pentru comiterea

infracțiunii prev. de art. 162 alin. (2) C. pen.

Prin aceea

și ordonanță s-a

dispus și scoaterea de sub urmărire penală față de I.I. pentru comiterea

infracțiunilor prev. de art. 162, art. 163 și art. 168

1

C. pen.,

încetarea urmăririi penale față de A.O., M.O. și B.D. pentru comiterea

infracțiunii prev. de art. 162 alin. (2) C. pen. și neînceperea urmăririi

penale față de A.N., S.E. și alți făptuitori, pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art.162 alin. (2) C. pen.

De asemenea, prin

ordonan

ța

nr. 266/D/P/2008, din 10 martie 2009, s-a dispus disjungerea cauzei și

declinarea competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea Secției de

urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, privind comiterea infracțiunilor prev. de art. 357, art. 358,

art. 359, art. 360 C. pen. și a altor infracțiuni pentru care Secția

Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale la 9 iunie 2005,12

iunie 2006 și 28 mai 2007.

Cauza disjuns

ă a fost

reînregistrată în evidențele Secției de urmărire penală și criminalistică sub

nr. 175/P/2008.

Dosarul a fost solu

ționat la data de 17

iunie 2009, când, prin rezoluția nr. 175/P/2008, s-au dispus următoarele

soluții: scoaterea de sub urmărire penală față de I.I. pentru comiterea

infracțiunilor prev. de art. 356, art. 357 lit. a), b) și c), art. 358 alin.

(2) lit. d) C. pen. (deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale

acestor infracțiuni) și art. 26 rap. la art. 267

1

C. pen.

(

întrucât această infracțiune nu era

prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii ei), V.M., pentru comiterea

infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. a), .art. 362 alin. (1) C. pen.

(întrucât faptele nu există), art. 357 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin.

(3), art. 359, art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestor infracțiuni), M.C., pentru comiterea infracțiunilor

prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) și art. 360 C. pen. (nefiind

întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni), V.A.S., pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) și

art. 360 C. pen. (deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale

acestor infracțiuni), V.D., C.D., P.P. și E.D., pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) și art. 360 C.

pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor).

De asemenea, prin

rezoluția nr. 175/P/2008, din 17 iunie 2009, s-a dispus și încetarea urmăririi

penale față de B.D., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 358 alin.

(2) lit. d) și alin. (4), art. 360, art. 218 și art. 175 C. pen. (întrucât a

intervenit decesul învinuitului), I.I., pentru comiterea infracțiunilor prev.de

art. 217 alin. (4), art. 264, art. 26 rap. la art. 267 C. pen. (deoarece a

intervenit prescripția răspunderii penale), M.C., V.A.S., V.D., C.D., P.P. și E.D.

pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 218 și art. 175 C. pen. (deoarece

s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale), precum și

neînceperea urmăririi penale față de E.D., pentru

comiterea infrac

țiunii prev. de art.

182 C. pen. (întrucât a intervenit prescripția

r

ăspunderii penale). În

același timp, procurorii au dispus în cauză și neînceperea

urm

ăririi penale pentru

comiterea infracțiunilor prev. de art. 174, art. 175, art. 180,

art. 181, art. 182,

art. 192, art. 193, art. 194, art. 197, art. 208 - art. 209, art. 211, art.

215,

art.

217, art. 218, art. 240, art. 242, art. 246, art. 247, art. 248, art. 250, art.

260, art. 261,

art. 264, art. 266, art. 267, art. 268, art. 272, art. 274, art. 275, art. 279,

art. 288, art. 289,

art. 290, art. 291, art. 321, art. 322, art. 323 și art. 324 C. pen., deoarece

s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, pentru comiterea

infracțiunii

prev.

de art. 267

1

C. pen., deoarece fapta nu era

încriminată la

momentul

s

ăvârșirii ei, a

infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. a) C. pen. (întrucât fapta

nu exist

ă) și de art. 357 alin.

(1) lit. b), c), d) și e), alin. (2) și alin. (3), art. 358, art. 359 și art.

360 C. pen.

,

deoarece nu sunt

întrunite

elementele constitutive ale acestora, fiind

dispusă

neînceperea urmăririi penale și pentru celelalte

infracțiuni sesizate prin

plângerile

și memoriile depuse la dosar, deoarece a

intervenit prescripția răspunderii penale.

În cuprinsul

rezoluției nr. 175/P/2008, din 17 iunie 2009, cu privire la situația de fapt a

cauzei, s-au reținut următoarele: în perioada 22 aprilie - 13 iunie 1990, Piața

Universității din București a fost ocupată de către persoane care protestau împotriva

autorităților statului de la acea vreme și care își exprimau opțiunile și

revendicările politice; după alegerile electorale din data de 20 mai 1990,

majoritatea organizațiilor civice și studențești, care participaseră anterior la

proteste, s-au retras din Piața Universității, astfel că în această zonă au mai

rămas să demonstreze circa 260 de persoane, care aveau corturi amplasate în

fața teatrului Național și care blocau

circula

ția în Piață; în zilele de 11 și 12 iunie

1990, președintele României, membri ai Guvernului și ai Parlamentului au

hotărât să fie întreprinse măsuri pentru evacuarea persoanelor care blocaseră

zona Pieței Universității, cu scopul redării acesteia liberei circulații,

întrucât acțiunea de protest, prin apariția unor vânzători ambulanți,

cerșetori, etc. a avut ca rezultat perturbarea activității instituțiilor din zonă

și a vieții normale celor care locuiau acolo; s-a arătat că în ziua de 11

iunie, ora 16

oo

, a avut loc o ședință condusă de președintele I.I.

și premierul P.R., la care au mai participat vicepremierul G.V.V., ministrul de

interne M.C., șeful Inspectoratului General al Poliției C.D., ministrul

apărării naționale V.A.S., șeful Marelui Stat Major al Armatei V.I.,

șeful Serviciului Român de Informații V.M., primarul general al capitalei D.P.,

procurorul general al României G.R., prim vicepreședintele Frontului Salvării Naționale

N.S.D. ș.a., discuțiile având ca obiect întocmirea unui plan de acțiuni în

vederea eliberării Pieței Universității; în ziua de 12 iunie 1990, M.C. a

prezentat premierului P.R. un plan de acțiune, pe care acesta din urmă l-a

aprobat, iar în seara aceleiași zile, postul național de televiziune a difuzat

un comunicat din partea Procuraturii Generale, prin care se cerea Guvernului să

ia măsuri pentru redarea în circulație a Pieței Universității; în dimineața

zilei de 13 iunie 1990, ora 4.00, au fost demarate de către forțele de ordine,

300 de militari și 100 subofițeri de poliții acțiunile de deblocare a Pieței

Universității, fiind ridicate baricadele și materialele amplasate pe stradă și

fiind efectuate acțiuni de deratizare; astfel au fost reținute, la ora 7,00, 263

de persoane, care au fost conduse la arestul Brigăzii de Poliție Transporturi

București și la sediul UM 0575 Măgurele, aceste persoane fiind eliberate, cu

acordul procurorului general, în aceeași zi, în jurul orelor 17

30

-18

22

; după ce Piața Universității a fost eliberată, în jurul orei 11

oo

,

în această zonă au apărut grupuri de persoane turbulente care au aruncat cu

obiecte contondente în barajele formate din militari și au incendiat o autodubă

a poliției; în același timp, în Piață și-au făcut apariția și câteva sute de muncitori

de la Întreprinderea de Mașini Grele București, care își manifestau sprijinul

pentru puterea politică rezultată în urma alegerilor din 20 mai 1990, în timp ce

pe străzile din apropierea Pieței Universității s-au format grupuri masive de

civili, care au acționat cu deosebită agresivitate, forțând cordoanele formate

din polițiști și militari aruncând în aceștia cu obiecte contondente și

incendiind mai multe autovehicule din barajele de blocare a manifestanților,

dar și unele autovehicule aflate în fața Muzeului de Istorie și în Piața

Universității, pompierii fiind împiedicați de către protestatari să stingă

incendiile; în jurul orei 17

oo

, echipele formate din polițiști și

militari s-au retras din Piața Universității, fiind copleșiți numeric de către

manifestanții violenți; în continuare, aceștia din urmă s-au deplasat spre

sediile Televiziunii Române, Poliția Capitalei, Serviciului Român de Informații

și Ministerului de Interne; astfel, prin acțiunile lor violente, manifestanții au

devastat și incendiat, în clădirea Poliției Capitalei, mai multe birouri,

centrala telefonică și dispeceratul, au sustras 112 arme, 340 de cartușe,

uniforme, documente de uz intern și au eliberat din arest 84 de deținuți dedrept

comun; în același timp, alți manifestanți au atacat sediul Serviciului Român de

Informații, au incendiat parterul clădirii și tunelul de transmisiuni și au sustras

documente; începând cu ora 18

30

, manifestanții au exercitat acțiuni

de violență și asupra Ministerului de Interne, incendiind biroul de informații

și studioul cinematografic da la parterul clădirii; pentru a-i împiedica pe

agresori să pătrundă în interiorul ministerului

cu aprobarea ministrului de interne, for

țele de ordine au

executat foc cu armamentul

din dotare

în plafoanele holurilor de Ia intrarea în

clădire, fiind împușcați mortal,

datorit

ă unor proiectile care au ricoșat, M.V. și L.M.,

o a

ltă

victimă, S.I.,

suferind, în același mod, o plagă împușcată în zona cotului;

in jurul orei 24

oo

,

cadre ale Ministerului de Interne

și ale Ministerului Apărării Naționale

au depresurat sediul

celui dint

âi

minister; în continuare, manifestanții s-au retras spre

magazinele Delta Dun

ării și Romarta, zonă

în care au aruncat cu sticle incendiare

asupra tancurilor apar

ținând Ministerului Apărării

Naționale și asupra unui

deta

șament

de parașutiști din cadrul UM 01847 Buzău; în aceste condiții militarii au

executat foc

în plan vertical, fiind

împușcate, prin ricoșeu mai multe persoane:

P.D.G.

, ș.a., ultimii doi decedând;

ac

țiunea de depresurare

a grupurilor de turbulenți din zona centrală a capitalei s-a

încheiat în dimineața

zilei de 14 iunie 1990, în jurul orei 5

30

; tot în după amiaza zilei

de

13

iunie 1990, grupuri de manifestan

ți au pătruns în blocul turn al Televiziunii

Române,

militarii

și

polițiștii care apărau acest obiectiv fiind loviți cu obiecte contondente și

sticle

incendiare;

agresorii au fost evacua

ți

complet din clădirea Televiziunii în jurul orei 1

00

,

din cuprinsul

raportului nr. 2448/1990 al Ministerului de Interne, a reie

șit că incidentele

din ziua de 13 iunie

1990

și

din noaptea de 13/14 iunie 1990 s-au soldat cu rănirea a 79

de persoane din r

ândul forțelor de

ordine; s-a mai reținut în cuprinsul rezoluției

nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 c

ă în dimineața zilei

de 14 iunie 1990 au sosit în

Bucure

ști grupuri de mineri din zonele carbonifere din Valea

Jiului, Comănești, Motru

,

etc, dar

și

muncitorii din Brașov și din alte județe, aceștia fiind organizați și conduși

de liderii lor

sindicali;

în

jurul orei 6

30

, președintele României de Ia acea dată, I.I.

, a

ținut un discurs în

Piața Victoriei, împrejurare în care i-a îndemnat pe

muncitori s

ă conlucreze cu

forțele de ordine pentru restabilirea stării de normalitate în

Pia

ța Universității și

în celelalte zone ale capitalei; au fost constituite echipe mixte,

formate din poli

țiști și muncitori, care

au procedat la identificarea celor care

manifestaser

ă anterior cu violență, ocazie cu care

au avut loc acțiuni, soldate cu

brutalizarea nu numai a manifestan

ților din ziua

precedentă, ci și a altor locuitori ai

capitalei, care nu aveau leg

ătură cu acțiunile de

protest; în acest context, au fost ridicate

1021 de persoane, dintre care,

în urma cercetărilor

efectuate la acea dată de către

procurori, au fost arestate preventiv 182 de persoane,

88 au fost sanc

ționate

contraven

țional, 36 de minori

au fost internați în centrul de primire, alte 706 persoane

fiind puse

în libertate după

verificări; procurorii au mai arătat că, acțiunile minerilor d

in zilele de 14

și 15 iunie 1990,

s-au desfășurat în cooperare cu forțele de ordine ale statului, grupurile de

mineri fiind coordonate de persoane civile care acționau în

numele

și cu acordul

conducerii de stat, aceste acțiuni având drept consecință nu numai

vătămarea

persoanelor reținute

în vederea efectuării de verificări, dar și distrugerea unor bunuri

aflate Ia sediile

Universit

ății

București, Institutului de Arhitectură, Ia sed

iile unor forma

țiuni politice și

asociații civile, ori la locuințele unor membri ai

partidelor politice;

în cuprinsul

rezoluției nr. 175/P/2008, din 17 iunie 2009, a fost

invocat comunicatul Ministerului

S

ănătății

din 15 iunie 1990, din conținutul căruia a rezultat că în urma evenimentelor

din 13 - 15 iunie 1990, s-au înregistrat 467 de prezentări de cazuri, 112

internări și 5 decese, dintre care unul nu a avut legătură cu evenimentele

respective

;

cu privire la persoanele re

ținute de către forțele de ordine, pentru verificări, s-a

ar

ătat că în ziua de 14

iunie 1990, din ordinul ministrului de

interne, V.D., comandantul

Școlii de ofițeri de

la Băneasa, a asigurat cazarea unui număr de 425 de persoane

dintre cele aduse de către mineri și lucrătorii de poliție; din declarațiile

acestor persoane a reieșit că, pe perioada celor trei zile cât au fost reținute

în incinta Școlii de ofițeri, li s-a acordat asistență medicală, fiind exercitate

asupra lor violențe de intensitate redusă; ulterior perioadei de reținere,

manifestanții au fost eliberați, iar o parte au fost transferați la secțiile de

poliție, deoarece se constatase că săvârșiseră infracțiuni de distrugere și

tulburare a liniștii publice; procurorii au precizat și că alți 574 de

manifestanți au fost reținuți și conduși la sediul UM 0575 București -

Măgurele, în intervalul 14 -15 iunie 1990, asupra acestora fiind exercitate

violențe excesive de către polițiști și mineri, din declarațiile unor martori

reieșind că manifestanții au fost cazați în condiții improprii, că nu li s-au

acordat îngrijiri medicale decât cu întârziere și empiric, și că au fost

deposedați de bunuri, prin violență, persoanele reținute la sediul UM 0575 au

fost eliberate începând cu data de 17 iunie 1990, pe măsură ce erau audiate de

către organele de urmărire penală, o parte fiind transferate la sediile

secțiilor de poliție din București; în motivarea rezoluției nr. 175/P/2008 din

17 iunie 2009, procurorii au arătat că manifestanții reținuți in condițiile mai

sus arătate, au fost brutalizați cu ocazia depistării acestora, fie pe stradă, fie

în sediile instituțiilor în care pătrunseseră, fiind astfel ținuți sub pază,

fie în subsolul Televiziunii Române, al Guvernului sau al Ministerului de

Interne, acțiunile mineriIor neavând nici o justificare legală sau morală; în

legătură cu autorii infracțiunilor de violență, procurorii au reținut că, în

cursul celor 19 ani în care au fost efectuate cercetări de către parchetele

civile sau militare, nu s-a putut stabili identitatea agresorilor pentru

fiecare caz în parte, după cum, din actele de la dosar nu s-a probat

că, în timpul prezenței în București a minerilor, ca o consecință a acțiunilor

acestora, ar fi rezultat persoane decedate.

In ceea ce prive

ște infracțiunile

care au făcut obiectul cercetărilor în cauză, procurorii au constatat

următoarele aspecte:

țiunea prev. de art.

356 C. pen. - propaganda pentru război

a re

ținut că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestei infracțiuni în sarcini învinuitului I.I., deoarece nu

subzistă latura subiectivă a acestei infracțiuni întrucât învinuitul, prin cele

patru discursuri pe care le-a ținut în zilele de 13, 14 și 11 iunie 1990, nu a

urmărit declanșarea unor conflicte de orice natură, ci a cerut minerilor să

elimine excesele și actele sângeroase și să conlucreze cu forțele de ordine în acțiunile

ce vizau paza Pieței Universității și redarea acesteia circulației, urmărindu-se

practic, reinstaurarea normalității.

țiunea prev. de art.

357 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. - genocidul prin uciderea membrilor

colectivității sau grupului, vătămarea integrității fizice sau mintale a

membrilor colectivității sau grupului și supunerea colectivității ori grupului la

condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică -

s-a precizat că din punctul de vedere al laturii obiective și subiective nu

sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece

manifestanții din zilele de 13 - 14 iunie 1990 nu pot fi caracterizați ca

făcând parte dintr-o colectivitate de sine stătătoare din punct de vedere

geografic, istoric și social sau dintr-un grup național, rasial sau religios,

iar situația premisă a infracțiunii de genocid nu există; în condițiile în care

împrejurările în care s-a produs decesul victimelor L.M., M.V.V., D.G. și D.D.

au fost investigate, în ceea ce îl privește pe I.I., în dosarul nr. 1122/P/2007

al Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție,

în spe

ță, cercetările au vizat decesul unor persoane,

aproximativ 100, în timpul even

imentelor din 13 - 14 iunie 1990, care ar fi fost

îngropate în

cimitirul Străulești II

Bucure

ști; pentru

verificarea acestui aspect, organele de urmărire penală au efectuat

exhum

ări, prin sondaj,

fiind întocmite și expertize medico - legale care au concluzionat

c

ă decesul s-a datorat

unor afecțiuni precum infarctul miocardic și hipertensiunea arterială, nefiind

constatate leziuni traumatice; martorii audiați în cauză au i

nfirmat

înhumarea, ulterior

datei de 15 iunie 1990, a unui număr mare de cadavre cu

identit

ăți necunoscute,

toate înhumările realizându-se în baza unor acte medicale înscrise în

registrele unităților medicale emitente și ale cimitirului; în cazul

persoanelor reținute pentru cercetări la Școala de Ofițeri de la Băneasa și la

UM 0575, s-a arătat că p

recaritatea

condițiilor

în care au fost cazate nu a avut la baza intenția de a le supune unor

suferin

țe, ci lipsa de

organizare a autorităților, care au fost luate prin surprindere evoluția

evenimentelor; de asemenea, s-a precizat că, din probele administrate, nu s-a

putut stabili cert că învinuitul I.I. a

prevăzut și urmărit, prin acțiunile minerilor distrugerea unei colectivități;

referitor la învinuitul V.M., s-a consemnat că în cauză nu se poate reține vreo

formă de participare la săvârșirea de către mineri a unor acțiuni violente care

să se circumscrie infracțiunii de genocid.

3

.

Infrac

țiunea prev. de art.

358 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (3) C. pen. – tratamente neomenoase

prin dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal, perturbarea, mutilarea

sau exterminarea răniților ori bolnavilor, a membrilor personalului

civil sanitar sau al

Crucii Ro

șii

ori al organizațiilor asimilate acesteia, a naufragiaților, a prizonierilor de

război și a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului - s-a

precizat că pentru existența acestei infracțiuni lipsește situația premisă

prevăzuta de lege (război, rupere de relații între state, incursiunile unei

bande

pe

teritoriul țării) și că din

probele administrate nu a rezultat vreo formă de pa

rticipa

ție a învinuitului I.I.

la comiterea infracțiunii de tratamente neomenoase, determinat de faptul că în

ziua de 13 iunie 1990 a aprobat intervenția forțelor de ordine în capitală; cât

îl privește pe învinuitul V.M., s-a arătat că nici în sarcina acestuia nu se

poate reține comiterea infracțiunii de tratamente neomenoase, nerezultând vreo

participare a acestuia la agresiunile minerilor din zilele de 14 și 15 iunie

1990.

4.

Infrac

țiunile prevăzute de

art. 359 alin. (3) și de art. 360 C. pen. – distrugerea în întregime sau în

parte, ori însușirea sub orice formă, nejustificată de vreo

necesitate

militară și săvârșită

în proporții mari a unor bunuri, respectiv distrugerea,

jefuirea

sau însușirea unor

valori culturale (monumente sau construcții care au o

valoare artistică

, istorică sau

arheologică, muzee, mari biblioteci, arhive de valoare

unică

științifică, opere de

artă, manuscrise, cărți de valoare, colecții științifice sau

colecții importante

de c

ărți,

de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor menționate) –

referitor la

aceste fapte s-a

arătat că nu există situația premisă prevăzută de lege, și

pe timpul de r

ăzboi.

5.

Infracțiunea prev. de

art. 26 rap. la art. 267

1

C. pen. - complicitatea la infracțiunea de

tortură - procurorii au reținut că la data comiterii faptelor, acestea nu erau

incriminate ca infracțiune, prevederile art. 267

1

fiind introduse în

Codul penal prin Legea nr. 20 din 10 octombrie 1990.

prev. de art. 180,

art. 181, art. 182, art. 250, art. 267 , art. 189, art. 218, art. 174 , art. 175

, art. 192, art. 193, art. 194, art. 197, art. 208, art. 288,

art. 289 , art. 290,

art. 291, art. 211

și

art. 215 C. pen. - infracțiuni săvârșite în

timpul evenimentelor din zilele de 13 -15 iunie 1990 - pentru aceste

fapte s-a împlinii termenul de prescripție a răspunderii penale, procurorii

arătând că, pe baza cercetărilor efectuate, nu s-a putut stabili identitatea

autorilor infracțiunilor.

La data de 25 august 2009,

prin rezolu

ția

nr. 7335/3341/II/2/2009 a Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus admiterea

plângerii formulată de numitul D.V., infirmarea parțială a soluției dispusă

față de acesta în dosarul nr. 175/P/2008 și scoaterea de sub urmărire penală

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4),

art. 360, art. 218 și art. 175 C. pen.

Pentru a se dispune

astfel, a fost re

ținută

inexistența faptelor, deoarece, pe de o parte, nu sunt realizate cumulativ

elementele prevăzute de lege pentru existența infracțiunilor prev. de art. 358 alin.

(2) lit. d), alin. (4) și art. 360 C. pen., referitor la situația premisă

(timpul de război), subiectul activ și pasiv, elementul material și urmarea

produsă, iar, pe de altă parte, activitatea desfășurată de învinuitul V.D.,

aceea de a asigura cazarea la sediul Școlii de Ofițeri de la Băneasa a unor

persoane reținute de forțele de ordine în vederea cercetării și stabilirii

participației acestora la acțiunile de violență împotriva unor instituții ale

statului, nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunilor

indicate.

Acelea

și argumente subzistă

și în raport de infracțiunile prevăzute de art. 218 și art. 175 C. pen.,

neputând fi reținută în sarcina învinuitului D.V. săvârșirea vreunei acțiuni

sau vreo omisiune care să fi avut ca rezultat distrugerea unor bunuri sau

decesul unor persoane, în contextul evenimentelor și

tulburărilor sociale, al actelor de violență din intervalul

13-14 iunie 1990.

Prin rezolu

ția nr. 7301/3419/11/2/2009,

din 03 septembrie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, au fost respinse, ca

neîntemeiate, plângerile formulate de Asociația Victimelor Mineriadelor

1990-1991 din România, E.V., C.I.C., N.V., Asociația 21 Decembrie 1989

împotriva soluției adoptate, la 17 iunie 2009, în dosarul nr. 175/P/2008.

Examin

ând din oficiu

soluția, prin aceiași rezoluție, s-a dispus:

țială a rezoluției

nr. 175/P/2008, din 17 iunie 2009, în ceea privește soluțiile de scoatere de

sub urmărire penală pentru comiterea unor infracțiuni contra păcii și omenirii,

adoptate față de I.I., V.M., M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D. [deoarece temeiul

juridic al acestor soluții, art. 10 lit. d) C. proc. pen., este nelegal),

precum și încetarea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de omor

calificat, adoptat față de M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D. [întrucât temeiul juridic

al acestor soluții, art. 10 lit. g) C. proc. pen., este nelegal), în cauză fiind

aplicabile cu privire la infracțiunile susmenționate prevederile art. 10 lit.

a) C. proc. pen.

urm

ărire

penală, întrucât faptele nu există, față de:

- I.I., pentru

comiterea infrac

țiunilor

prev. de art. 356, art. 357 .alin. (1) lit. b) și art. 358 alin. (2) lit. d) C.

pen.;

-

V.M.

, pentru comiterea

infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. b), art. 358 alin. (1) și (2)

lit. d) și alin. (3), art. 359 și art. 360 C. pen.

-

M.C.

, V.A.S., C.D., P.P.

și E.D., pentru săvârșirea

infrac

țiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4),

art. 360 și art. 175 C. pen.

celorlalte soluții adoptate în dispozitivul rezoluției nr. 175/P/2008 17 iunie 2009.

In acest sens, s-a

avut

în

vedere faptul că împrejurările în care decedat M.V.V., L.M., D.D., D.G., în

timpul evenimentelor din după amiaza zilei de13 iunie 1990 și din noaptea de

13/14 iunie 1990, sunt investigate în dosarul nr. 676/P/2008 al Secției de

urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție , cauză care nu a fost soluționată până în prezent.

In ceea ce prive

ște decesul altor

persoane în timpul acțiunilor violente din data de 13 -15 iunie 1990,

cercetările efectuate în timp, în dosarul nr. 175/P/2008, au stabilit că alte

victime decedate în acele împrejurări nu există.

Faptele care au

format obiectul cercet

ărilor

în speță au vizat exercitarea de violențe fizice, reținerea și cercetarea

abuzivă a unor persoane, distrugerea de bunuri, falsificarea unor înscrisuri,

fapte care au fost încadrate juridic, atât în prevederilor dispozițiilor din Codul

penal care reglementează infracțiunile contra păcii și omenirii (art. 356 -

art. 360), cât și în prevederile dispozițiilor din același cod care reglementează

infracțiunile contra persoanei (art. 175, art. 180 - art. 182), contra

libertății persoanei (art. 189), contra patrimoniului (art. 208, art. 211, art.

217, art. 218), precum și infracțiunile care aduc atingere unor activități de

interes public sau altor activități reglementate de lege (art. 250, art. 267).

Una și aceeași faptă

care constituie elementul material al unei infracțiuni nu poate constitui, în

același timp, elementul material și al altei infracțiuni, organele judiciare

având obligația de a stabili o corectă calificare juridică a faptelor

cercetate, pentru a se evita confuzia și dubla încadrare juridică a acelorași

fapte.

Astfel, acțiunile

îndreptate împotriva persoanei sau împotriva unor bunuri nu pot constitui, în

același timp, atât infracțiuni contra păcii și omenirii (al căror obiect

material constă fie în corpul persoanei, ca în cazul genocidului sau al

tratamentelor neomenoase, fie în bunul asupra căruia se exercită acțiunea

incriminată, ca și în cazul distrugerii unor obiective și însușirea unor

bunuri, distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale), cât și

infracțiuni de omor, lovire și alte violențe, vătămare corporală, distrugere.

Ținând seama de

persoanele învinuiților și făptuitorilor cercetați în cauză, de funcțiile

deținute de către aceștia și activitățile pe care le-au desfășurat în

intervalul 13-15 iunie 1990, dar ținând seama și de condițiile sociale și

istorice în care au avut loc manifestațiile, protestele și actele de violență

săvârșite în capitală, în ceea ce privește infracțiunile contra păcii și

omenirii, sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât

aceste infracțiuni nu există în materialitatea lor, deoarece faptele

investigate nu se circumscriu obiectului juridic, obiectul material,

subiecților locului și timpului săvârșirii, elementului material, situației

premisă, elementului subiectiv și urmăririi imediate produse. Astfel:

- nu poate fi

reținută existența infracțiunii de propagandă pentru război, deoarece în speță

nu au fost săvârșire activități prin care în mod public să fi fost

propov

ăduit războiul, să se

fi făcut apologia acestuia, ori să fi fost răspândite teorii sau concluzii care

să justifice războiul sau agresiunea, după cum nu au fost răspândite știri

tendențioase sau inventate de natură să servească dezlănțuirii unui război.

Potrivit art. 153 C. pen., noțiunea de „timp de război" este definită ca

reprezentând intervalul de timp de la data declanșării mobilizării sau de la

începerea operațiilor de război până la data trecerii armatei la starea de

pace. Prin prisma acestui text de lege, nu se poate susține că, în intervalul

13 - 15 iunie 1990, România s-a aflat în timp de război;

- c

ât privește

infracțiunea de genocid, aceasta nu poate exista fără preexistenta unei

colectivități umane sau unei grupări naționale, etnice, rasiale ori religioase

cu privire la care sunt comise acțiuni care vizează uciderea membrilor

colectivității sau grupurilor, vătămarea gravă a integrității fizice sau

mintale a membrilor acestora, ori supunerea lor la condiții de existență sau

tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică. Persoanele care au

participat la evenimentele din perioada 13 -15 iunie 1990, fie manifestanți,

fie reprezentanți ai forțelor de ordin e, care au fost deopotrivă victime ale

agresiunilor, nu se circumscriu noțiunilor de colectivitate umană, ori grupare

națională, etnică, rasială ori religioasă, neputându-se discuta despre

exercitarea de violențe asupra unor astfel de grupări, ci asupra unor persoane

luate în individualitatea lor;

- în legătură cu

infracțiunea de tratamente neomenoase, subiect pasiv al acesteia îl reprezintă

răniții, bolnavii, membrii personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii, ori

al organizațiilor asimilate acesteia, naufragiații, prizonierii de război și

orice alte persoane căzute sub puterea adversarului. Astfel, două categorii de

persoane pot fi subiect pasiv al infracțiunii de tratamente neomenoase, fie

persoanele civile care datorită oricărei împrejurări au căzut sub puterea

adversarului (prin ocuparea teritoriului, o incursiune pe acel teritoriu, un

naufragiu, o deturnare de avion etc), fie persoanele care aparținând forțelor

armate au căzut în puterea inamicului. Cu privire la situația premisă a

infracțiunii de tratamente neomenoase, această faptă nu poate fi săvârșită fără

existența în prealabil a unei situații de conflict în sfera căreia persoanele

se află unele față de altele ca adversari, situația de conflict putând fi

reprezentată de război, ruperea de relații între state, incursiunea de bande pe

teritoriul țării. Referitor la evenimentele din 13 - 15 iunie 1990, nu s-ar

putea susține că participanții la acestea aveau calitatea de adversari în

sensul legii penale și că România se afla în situație de război;

-

referitor la infrac

țiunile de distrugere

a unor obiective și însușire a unor bunuri, respectiv distrugere, jefuire sau

însușire a unor valori culturale, legiuitorul a incriminat distrugerea unor

clădiri sau nave destinate a servi ca spitale, ori a mijloacelor ce servesc la

transportul răniților, bolnavilor, materialelor sanitare aparținând Crucii

Roșii sau organizațiilor asimilate acesteia, împrejurare nejustificată

de o necesitate militară, în proporții mari, ori distrugerea mijloacelor și

materialelor destinate pentru ajutorul sau îngrijirea răniților sau bolnavilor

căzuți în puterea adversarului, precum și distrugerea, jefuirea sau însușirea,

fără necesitate militară, a unor valori culturale, monumente, construcții cu

valoare artistică, istorică și arheologică, muzeele, marile biblioteci, operele

de artă, înscrisurile, arhivele de valoare istorică sau științifică, colecțiile

importante de cărți, de arhive ori de reproduceri ale bunurilor enumerate și

oricare alte valori culturale ale popoarelor. Deși în textele de la art. 359 și

art. 360 C. pen. nu se prevede că faptele se săvârșesc în timp de război,

totuși, condiția stării de război rezultă implicit din expresiile „fără

necesitate mi

litar

ă" și

„teritoriile aflate sub ocupație militară". Cum România nu era în

intervalul 15 iunie 1990 aflată sub ocupație militară și cum la dosar nu există

dovada unor acțiuni sau omisiuni care să vizeze faptele mai sus descrise,

infracțiunile prev. de art.

359

și art. 360 C. pen., nu există.

Fa

ță de cele mai sus

arătate, nefiind vorba în speță despre comiterea unor acțiuni/omisiuni care să

vizeze propaganda pentru război, genocidul, tratamentele

neomenoase,

distrugerea unor obiecte

și

însușirea unor valori culturale, așa cum sunt

definite aceste infrac

țiuni în Codul penal,

s-a constatat că nelegal s-a dispus soluția de scoatere de sub urmărire penală

pentru aceste infracțiuni în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât în

cauză infracțiunile contra păcii și omenirii nu există, fiind incidente

prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Toate celelalte fapte

comise

în

intervalul 13 -15 iunie 1990 împotriva persoanei și împotriva unor bunuri se

circumscriu, astfel, conținutului constitutiv al infracțiunilor prevăzute în

partea specială a Codului penal (titlul II și titlul III) pentru care

procurorii au reținut, în mod corect, că s-a împlinit termenul de prescripție a

răspunderii penale.

In ceea ce prive

ște infracțiunea de

omor calificat, s-a apreciat că, în mod nelegal, s-au adoptat soluții de

încetare a urmăririi penale în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen., deoarece a

intervenit prescripția, câtă vreme, din conținutul actelor de la dosar a

rezultat că, în afara celor 4 victime, a căror moarte violentă este cercetată

in altă cauză (dosarul nr. 676/P/2009 al Secției de urmărire penală și

criminalistică), nu există alte persoane decedate în timpul evenimentelor din

13 - 15 iunie 1990. Prin urmare, temeiul juridic corect al soluțiilor de

netrimitere în judecată este cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la infrac

țiunile de distrugere

a unor bunuri și vătămare corporală s-a

constatat c

ă s-a împlinit termenul de prescripție

a răspunderii penale.

Petentul R.I., prin

plângerea formulată, critică soluția adoptată în cauză, arătând că el a

solicitat în plângerea inițială „cercetarea modului în care conducerea FSN a

reprimat în 1990 pe cei care au cerut epurarea instituțiilor statului și judecarea

autorilor genocidului comunist”.

Împotriva rezoluției

procurorului, a formulat plângere petiționarul R.I. considerând-o netemeinică

și nelegală.

Prin rezoluția nr. 1251/II/2/2011

din 20 mai 2011 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a

dispus, respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Se reține că soluția

adoptată de procuror este temeinică, neputând fi pusă în discuție legalitatea

hotărârii adoptate de reprezentanții autorităților statului cu privire la

necesitatea evacuării din Piața Universității a persoanelor care împiedicau

folosința normală a acestei zone, recurgându-se la ajutorul forțelor de ordine.

De asemenea,

dispozițiile date de reprezentanții autorităților statului în legătură cu

necesitatea intervenției forțelor de ordine pentru protejarea instituțiilor

publice, nu pot fi apreciate ca nelegale, neexistând legătură de cauzalitate cu

acțiunile violente ale manifestanților și forțelor de ordine care au intervenit

în perioada 13-15 iunie 1990.

Împotriva rezoluției

nr. 170/P/2008 din 17 iunie 2009, petiționarul R.I. a formulat plângere în

condițiile prev. de art. 278

1

C. proc. pen., la instanța competentă,

cauza formând obiectul dosarului nr. 5170/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție .

Verificând rezoluția

atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul nr. 175/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire

penală și criminalistică, conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționarul R.I. este

nefondată.

Ca o garanție a

respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea

ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de

procuror, să facă plângere împotriva acestora.

Accesul liber la justiție

este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror

se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit

legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit

dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea

probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea

făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă

este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Pentru realizarea

obiectului urmăririi penale, legea procesual penală a determinat precis și

coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.

Astfel, organul

competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea

determinată de lege iar atunci când datele infirmă existența infracțiunii devin

incidente dispozițiile art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea

acțiunii penale este împiedicată, în faza de urmărire penală procurorul având

plenitudine de competență.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., soluțiile

care pot fi dispuse de instanță, în această procedură specială, sunt limitate.

Astfel, instanța

poate dispune respingerea plângerii atunci când constată că aceasta nu este

întemeiată, admite plângerea, desființează rezoluția s-au ordonanța atacată și

trimite cauza procurorului în vedere începerii sau redeschiderii urmăririi

penale, după caz. În această ipoteză judecătorul este obligat să arate motivele

pentru care a trimis cauza procurorului, indicând faptele și împrejurările ce

urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă; admite plângerea,

prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele

existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare.

Din analiza

dispozițiilor legale enunțate rezultă că, pentru soluțiile pronunțate în art. 278

alin. (8) lit. b) și c) C. proc. pen., este necesar, atunci când se dispune

trimiterea la procuror să se indice, în concret, atât faptele ce se impun a fi

lămurite cât și mijloacele de probă iar când reține cauza pentru judecare

probele administrate trebuie să fie suficiente, concludente.

Din conținutul

plângerii (f.1 dosar fond) precum și din înscrisurile atașate acesteia, rezultă

nemulțumirea petiționarului față de soluția dată de procuror, invocându-se

vicii de procedură, greșita reținere a prescripției precum și greșita reținere

a lipsei elementelor constitutive ale infracțiunilor.

Criticile invocate de

petiționar nu sunt însă de natură a conduce la desființarea rezoluției date de

procuror.

Sub primul aspect se

constată că organul de urmărire penală a efectuat cercetarea penală –legea nu

stabilește sub acest aspect limitele actelor premergătoare și nici limitele

actelor de cercetare penală, obligând doar autoritățile să administreze toate

probele necesare stabilirii adevărului în cauză- stabilind împrejurările

evenimentelor ce au avut loc în perioada aprilie-iunie 1990, fără a se putea

reține probe indubitabile care să fundamenteze un act de trimitere în judecată

a persoanelor față de care, la finalul anchetei, s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală.

În ceea ce privește

prescripția, aceasta este o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii

penale sau dacă aceasta a fost pusă în mișcare, împiedică exercitarea în

continuare, a acesteia. Intervenția prescripției înlătură răspunderea penală,

legiuitorul stabilind o ierarhie între cauzele de fond și cele formă care

împiedică exercitarea acțiunii penale.

Sub aspectul

incidenței dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., în cuprinsul rezoluției

atacate, procurorul a examinat fiecare infracțiune în parte, din probele administrate

neputându-se reține fapte concrete ce ar putea fi imputate persoanelor

cercetate și care să ducă la reținerea vinovăției acestora.

În fine, deși nu

poate fi invocată autoritatea de lucru judecat se constată că legalitatea și

temeinicia rezoluției nr. 175/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a fost

examinată anterior și prin sentința penală nr. 37 din 18 ianuarie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

7440/1/2009, prin care s-a dispus respingerea plângerii formulată de

petiționarul N.V.

Ca atare, în

condițiile inexistenței unor probe pertinente ce s-ar impune a fi administrate

și în condițiile în care, cele deja administrate nu permit desființarea

rezoluției și menținerea cauzei pentru judecare, Înalta Curte va constata că

rezoluția adoptată în cauză de procuror este legală și temeinică.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge plângerea

formulată de petiționarul R.I. împotriva rezoluției nr. 175/P/2008 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică, ca fiind neîntemeiată.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.I. împotriva rezoluției nr.

175/P/2008 din 17 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.