ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 243 C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) și c) C. proc. pen., art. 10 lit. a), b), d) și g) C. proc. pen., art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a), b), d) și g) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților: - I.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 356 C. pen. (întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii), art.357 lit. a), b) și c) C. pen.

(întrucât fapta nu există în varianta prevăzută de litera a, respectiv lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii în ceea ce privește celelalte variante), art. 358 lit. d) C. pen. (lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii) și art. 26 rap. la art. 267 1 C. pen. (întrucât fapta nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii acesteia); - M.V. , pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (întrucât în varianta prevăzută la litera a - fapta nu există, iar în varianta prevăzută la lit. b) - nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii), art. 358 alin. (1) și (2) lit. d) și alin. (3) C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii), art. 359 C. pen., art. 360 C. pen.

(întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii) și art. 362 alin. (1) C. pen. (întrucât fapta nu există); - C.M. , pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 lit. d) și alineat ultim și art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor); - S.V.A. , pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 lit. d) și alineat ultim și art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor); - D.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 lit. d) și alineat ultim și art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor); - D.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 lit. d) și alineat ultim și art. 360 C. pen.

(întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor); - P.P., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 lit. d) și alineat ultim și art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor); - D.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 lit. d) și alineat ultim și art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor); 2. încetarea urmăririi penale față de: - B.D. , pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 lit. d) și alineat ultim C. pen., art. 360 C. pen., art. 218 C. pen. și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit decesul acestuia. - I.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 217 alin. (4), art. 264 și art. 26 rap.

la art. 267 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. - C.M. , pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. - S.V.A. , pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. - D.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. - D.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. - P.P., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

- D.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. 3. Ne începerea urmăririi penale față de D.E., pentru s ăvârșirea infracțiunilor prev. de art. 182 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

4. Ne începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea în cauza de față a infracțiunilor prev. de art. 174, art. 175, art. 180, art. 181, art. 182, art. 189, art. 192, art. 193, art. 194, art. 197, art. 208-209, art. 211, art. 215, art. 217, art. 218, art. 240, art. 242, art. 246, art. 247, art. 248, art. 250, art. 260, art. 261, art. 264, art. 266, art. 267, art. 267 1 , art. 268, art. 272, art. 274, art. 275, art. 279, art. 288, art. 289, art. 290, art. 291, art. 321, art. 322, art. 323, art. 324 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, respectiv în cazul infracțiunii prev. de art. 267 1 C. pen., fapta nu era incriminată la momentul săvârșirii acesteia.

4. Ne începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea în cauza de față a infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. a), întrucât fapta nu există și art. 357 alin. (1) lit. b), c), d) și e), alin. (2) și (3), art. 358, art. 359 și art. 360 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Ne începerea urmăririi penale în cauza de față, cu privire la orice altă infracțiune menționată în plângerile, petițiile și memoriile aflate în dosar, prevăzute de Titlurile II, III, IV, V, VI, VII și IX C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale . Pentru a adopta această soluție procurorul a reținut, în esență, următoarele: La data de 18 februarie 1997 Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile de urmările evenimentelor care au avut loc în București, în perioada 13-15 iunie 1990. Inițial plângerea a făcut obiectul dosarului nr. 315/P/1997 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și prin ordonanța din 23 mai 1997 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Secției Parchetelor Militare, fiind constituit dosarul nr. 160/P/1997.

La același dosar au fost reunite și alte cauze care au avut ca obiect plângeri formulate împotriva unor autori necunoscuți pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, tâlhărie, loviri și alte violențe. Prin rezoluția din 16 septembrie 1998 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a dispus disjungerea dosarului nr. 160/P/1997 în patru cauze înregistrate sub nr. 74/P/1998, nr. 75/P/1998, nr. 76/P/1998 și nr. 77/P/1998.

Dosarul nr. 77/P/1998, av ând ca obiect cercetările privind moartea suspectă a 60 de persoane , care ar fi fost îngropate la cimitirul Străulești II, a fost conexat la 8 ianuarie 2001, la dosarul nr. 75/P/1998, care a avut ca obiect, at ât cercetarea împrejurărilor în care au fost întocmite fictiv pontajele de prezență în perioada 14-19 iunie 1990 pentru minerii care s-au deplasat la București în intervalul amintit, cât și investigarea împrejurărilor în care s-au desfășurat evenimentele din 13-15 iunie 1990 în București și a rolului pe care l-au avut reprezentanții autorităților statului referitor la aceste evenimente, ce au dus la vătămarea corporală și decesul unor persoane.

La data de 19 decembrie 2007, invoc ând decizia Curții Constituționale nr. 610/2007, Sec ția Parchetelor Militare a dispus disjungerea cauzei nr. 75/P/2008, iar în ce privește dosarul nou format, nr. 222/P/2007, s-a dispus declinarea competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea Secției de urmărire penală și criminalistică, cu privire la faptele învinuiților care nu aveau calitatea de militari, urmând ca Secția Parchetelor Militare să continue cercetările față de învinuiții care aveau această calitate. Ulterior, la 27 februarie 2008, rezolu ția de disjungere a dosarului nr. 75/P/1998 a fost infirmată, astfel că acest dosar, în integralitatea lui, a fost trimis Secției de urmărire penală și criminalistică, deoarece în speță subzistau cazurile de indivizibilitate prevăzute de art. 35 alin. (2) C. pen.

Cauza a fost înregistrată la Secția de urmărire penală și criminalistică sub nr. 175/P/2008. Prin ordonan ța cu același număr din 26 mai 2008 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, fiind invocate criteriile de competență materială, deoarece în speță erau investigate și infracțiuni contra siguranței statului. Direc ția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a soluționat cauza la 10 martie 2009, când, prin ordonanța nr. 266/D/P/2008 a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de D.E., C.M., M.A., D.C., C.P.D., ș.a., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 162 alin. (2) C. pen.

Prin aceea și ordonanță s-a dispus și scoaterea de sub urmărire penală față de I.I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 162, art. 163 și art. 168 1 C. pen., încetarea urmăririi penale față de A.O., M.O. și B.D. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 162 alin. (2) C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de A.N., S.E. și alți făptuitori, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.162 alin. (2) C. pen. De asemenea, prin ordonan ța nr. 266/D/P/2008, din 10 martie 2009, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind comiterea infracțiunilor prev. de art. 357, art. 358, art. 359, art. 360 C. pen.

și a altor infracțiuni pentru care Secția Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale la 9 iunie 2005,12 iunie 2006 și 28 mai 2007. Cauza disjuns ă a fost reînregistrată în evidențele Secției de urmărire penală și criminalistică sub nr. 175/P/2008. Dosarul a fost solu ționat la data de 17 iunie 2009, când, prin rezoluția nr. 175/P/2008, s-au dispus următoarele soluții: scoaterea de sub urmărire penală față de I.I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 356, art. 357 lit. a), b) și c), art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen. (deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni) și art. 26 rap. la art. 267 1 C. pen. ( întrucât această infracțiune nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii ei), V.M., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. a), .art.

362 alin. (1) C. pen. (întrucât faptele nu există), art. 357 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (3), art. 359, art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni), M.C., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) și art. 360 C. pen. (nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni), V.A.S., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) și art. 360 C. pen. (deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni), V.D., C.D., P.P. și E.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) și art. 360 C. pen.

(întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor). De asemenea, prin rezoluția nr. 175/P/2008, din 17 iunie 2009, s-a dispus și încetarea urmăririi penale față de B.D., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4), art. 360, art. 218 și art. 175 C. pen. (întrucât a intervenit decesul învinuitului), I.I., pentru comiterea infracțiunilor prev.de art. 217 alin. (4), art. 264, art. 26 rap. la art. 267 C. pen. (deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale), M.C., V.A.S., V.D., C.D., P.P. și E.D. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 218 și art. 175 C. pen. (deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale), precum și neînceperea urmăririi penale față de E.D., pentru comiterea infrac țiunii prev. de art. 182 C. pen.

(întrucât a intervenit prescripția r ăspunderii penale). În același timp, procurorii au dispus în cauză și neînceperea urm ăririi penale pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 174, art. 175, art. 180, art. 181, art. 182, art. 192, art. 193, art. 194, art. 197, art. 208 - art. 209, art. 211, art. 215, art. 217, art. 218, art. 240, art. 242, art. 246, art. 247, art. 248, art. 250, art. 260, art. 261, art. 264, art. 266, art. 267, art. 268, art. 272, art. 274, art. 275, art. 279, art. 288, art. 289, art. 290, art. 291, art. 321, art. 322, art. 323 și art. 324 C. pen., deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 267 1 C. pen., deoarece fapta nu era încriminată la momentul s ăvârșirii ei, a infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. a) C. pen.

(întrucât fapta nu exist ă) și de art. 357 alin. (1) lit. b), c), d) și e), alin. (2) și alin. (3), art. 358, art. 359 și art. 360 C. pen. , deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora, fiind dispusă neînceperea urmăririi penale și pentru celelalte infracțiuni sesizate prin plângerile și memoriile depuse la dosar, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.

În cuprinsul rezoluției nr. 175/P/2008, din 17 iunie 2009, cu privire la situația de fapt a cauzei, s-au reținut următoarele: în perioada 22 aprilie - 13 iunie 1990, Piața Universității din București a fost ocupată de către persoane care protestau împotriva autorităților statului de la acea vreme și care își exprimau opțiunile și revendicările politice; după alegerile electorale din data de 20 mai 1990, majoritatea organizațiilor civice și studențești, care participaseră anterior la proteste, s-au retras din Piața Universității, astfel că în această zonă au mai rămas să demonstreze circa 260 de persoane, care aveau corturi amplasate în fața teatrului Național și care blocau circula ția în Piață; în zilele de 11 și 12 iunie 1990, președintele României, membri ai Guvernului și ai Parlamentului au hotărât să fie întreprinse măsuri pentru evacuarea persoanelor care blocaseră zona Pieței Universității, cu scopul redării acesteia liberei circulații, întrucât acțiunea de protest, prin apariția unor vânzători ambulanți, cerșetori, etc. a avut ca rezultat perturbarea activității instituțiilor din zonă și a vieții normale celor care locuiau acolo; s-a arătat că în ziua de 11 iunie, ora 16 oo , a avut loc o ședință condusă de președintele I.I.

și premierul P.R., la care au mai participat vicepremierul G.V.V., ministrul de interne M.C., șeful Inspectoratului General al Poliției C.D., ministrul apărării naționale V.A.S., șeful Marelui Stat Major al Armatei V.I., șeful Serviciului Român de Informații V.M., primarul general al capitalei D.P., procurorul general al României G.R., prim vicepreședintele Frontului Salvării Naționale N.S.D. ș.a., discuțiile având ca obiect întocmirea unui plan de acțiuni în vederea eliberării Pieței Universității; în ziua de 12 iunie 1990, M.C. a prezentat premierului P.R.

un plan de acțiune, pe care acesta din urmă l-a aprobat, iar în seara aceleiași zile, postul național de televiziune a difuzat un comunicat din partea Procuraturii Generale, prin care se cerea Guvernului să ia măsuri pentru redarea în circulație a Pieței Universității; în dimineața zilei de 13 iunie 1990, ora 4.00, au fost demarate de către forțele de ordine, 300 de militari și 100 subofițeri de poliții acțiunile de deblocare a Pieței Universității, fiind ridicate baricadele și materialele amplasate pe stradă și fiind efectuate acțiuni de deratizare; astfel au fost reținute, la ora 7,00, 263 de persoane, care au fost conduse la arestul Brigăzii de Poliție Transporturi București și la sediul UM 0575 Măgurele, aceste persoane fiind eliberate, cu acordul procurorului general, în aceeași zi, în jurul orelor 17 30 -18 22 ; după ce Piața Universității a fost eliberată, în jurul orei 11 oo , în această zonă au apărut grupuri de persoane turbulente care au aruncat cu obiecte contondente în barajele formate din militari și au incendiat o autodubă a poliției; în același timp, în Piață și-au făcut apariția și câteva sute de muncitori de la Întreprinderea de Mașini Grele București, care își manifestau sprijinul pentru puterea politică rezultată în urma alegerilor din 20 mai 1990, în timp ce pe străzile din apropierea Pieței Universității s-au format grupuri masive de civili,

care au acționat cu deosebită agresivitate, forțând cordoanele formate din polițiști și militari aruncând în aceștia cu obiecte contondente și incendiind mai multe autovehicule din barajele de blocare a manifestanților, dar și unele autovehicule aflate în fața Muzeului de Istorie și în Piața Universității, pompierii fiind împiedicați de către protestatari să stingă incendiile; în jurul orei 17 oo , echipele formate din polițiști și militari s-au retras din Piața Universității, fiind copleșiți numeric de către manifestanții violenți; în continuare, aceștia din urmă s-au deplasat spre sediile Televiziunii Române, Poliția Capitalei, Serviciului Român de Informații și Ministerului de Interne; astfel, prin acțiunile lor violente, manifestanții au devastat și incendiat, în clădirea Poliției Capitalei, mai multe birouri, centrala telefonică și dispeceratul, au sustras 112 arme, 340 de cartușe, uniforme, documente de uz intern și au eliberat din arest 84 de deținuți dedrept comun; în același timp, alți manifestanți au atacat sediul Serviciului Român de Informații, au incendiat parterul clădirii și tunelul de transmisiuni și au sustras documente; începând cu ora 18 30 , manifestanții au exercitat acțiuni de violență și asupra Ministerului de Interne, incendiind biroul de informații și studioul cinematografic da la parterul clădirii;

pentru a-i împiedica pe agresori să pătrundă în interiorul ministerului cu aprobarea ministrului de interne, for țele de ordine au executat foc cu armamentul din dotare în plafoanele holurilor de Ia intrarea în clădire, fiind împușcați mortal, datorit ă unor proiectile care au ricoșat, M.V. și L.M., o a ltă victimă, S.I., suferind, în același mod, o plagă împușcată în zona cotului; in jurul orei 24 oo , cadre ale Ministerului de Interne și ale Ministerului Apărării Naționale au depresurat sediul celui dint âi minister; în continuare, manifestanții s-au retras spre magazinele Delta Dun ării și Romarta, zonă în care au aruncat cu sticle incendiare asupra tancurilor apar ținând Ministerului Apărării Naționale și asupra unui deta șament de parașutiști din cadrul UM 01847 Buzău; în aceste condiții militarii au executat foc în plan vertical, fiind împușcate, prin ricoșeu mai multe persoane: P.D.G.

, ș.a., ultimii doi decedând; ac țiunea de depresurare a grupurilor de turbulenți din zona centrală a capitalei s-a încheiat în dimineața zilei de 14 iunie 1990, în jurul orei 5 30 ; tot în după amiaza zilei de 13 iunie 1990, grupuri de manifestan ți au pătruns în blocul turn al Televiziunii Române, militarii și polițiștii care apărau acest obiectiv fiind loviți cu obiecte contondente și sticle incendiare; agresorii au fost evacua ți complet din clădirea Televiziunii în jurul orei 1 00 , din cuprinsul raportului nr. 2448/1990 al Ministerului de Interne, a reie șit că incidentele din ziua de 13 iunie 1990 și din noaptea de 13/14 iunie 1990 s-au soldat cu rănirea a 79 de persoane din r ândul forțelor de ordine; s-a mai reținut în cuprinsul rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 c ă în dimineața zilei de 14 iunie 1990 au sosit în Bucure ști grupuri de mineri din zonele carbonifere din Valea Jiului, Comănești, Motru , etc, dar și muncitorii din Brașov și din alte județe, aceștia fiind organizați și conduși de liderii lor sindicali; în jurul orei 6 30 , președintele României de Ia acea dată, I.I.

, a ținut un discurs în Piața Victoriei, împrejurare în care i-a îndemnat pe muncitori s ă conlucreze cu forțele de ordine pentru restabilirea stării de normalitate în Pia ța Universității și în celelalte zone ale capitalei; au fost constituite echipe mixte, formate din poli țiști și muncitori, care au procedat la identificarea celor care manifestaser ă anterior cu violență, ocazie cu care au avut loc acțiuni, soldate cu brutalizarea nu numai a manifestan ților din ziua precedentă, ci și a altor locuitori ai capitalei, care nu aveau leg ătură cu acțiunile de protest; în acest context, au fost ridicate 1021 de persoane, dintre care, în urma cercetărilor efectuate la acea dată de către procurori, au fost arestate preventiv 182 de persoane, 88 au fost sanc ționate contraven țional, 36 de minori au fost internați în centrul de primire, alte 706 persoane fiind puse în libertate după verificări; procurorii au mai arătat că, acțiunile minerilor d in zilele de 14 și 15 iunie 1990, s-au desfășurat în cooperare cu forțele de ordine ale statului, grupurile de mineri fiind coordonate de persoane civile care acționau în numele și cu acordul conducerii de stat, aceste acțiuni având drept consecință nu numai vătămarea persoanelor reținute în vederea efectuării de verificări, dar și distrugerea unor bunuri aflate Ia sediile Universit ății București, Institutului de Arhitectură,

Ia sed iile unor forma țiuni politice și asociații civile, ori la locuințele unor membri ai partidelor politice; în cuprinsul rezoluției nr. 175/P/2008, din 17 iunie 2009, a fost invocat comunicatul Ministerului S ănătății din 15 iunie 1990, din conținutul căruia a rezultat că în urma evenimentelor din 13 - 15 iunie 1990, s-au înregistrat 467 de prezentări de cazuri, 112 internări și 5 decese, dintre care unul nu a avut legătură cu evenimentele respective ; cu privire la persoanele re ținute de către forțele de ordine, pentru verificări, s-a ar ătat că în ziua de 14 iunie 1990, din ordinul ministrului de interne, V.D., comandantul Școlii de ofițeri de la Băneasa, a asigurat cazarea unui număr de 425 de persoane dintre cele aduse de către mineri și lucrătorii de poliție; din declarațiile acestor persoane a reieșit că, pe perioada celor trei zile cât au fost reținute în incinta Școlii de ofițeri, li s-a acordat asistență medicală, fiind exercitate asupra lor violențe de intensitate redusă; ulterior perioadei de reținere, manifestanții au fost eliberați, iar o parte au fost transferați la secțiile de poliție, deoarece se constatase că săvârșiseră infracțiuni de distrugere și tulburare a liniștii publice; procurorii au precizat și că alți 574 de manifestanți au fost reținuți și conduși la sediul UM 0575 București - Măgurele, în intervalul 14 -15 iunie 1990,

asupra acestora fiind exercitate violențe excesive de către polițiști și mineri, din declarațiile unor martori reieșind că manifestanții au fost cazați în condiții improprii, că nu li s-au acordat îngrijiri medicale decât cu întârziere și empiric, și că au fost deposedați de bunuri, prin violență, persoanele reținute la sediul UM 0575 au fost eliberate începând cu data de 17 iunie 1990, pe măsură ce erau audiate de către organele de urmărire penală, o parte fiind transferate la sediile secțiilor de poliție din București; în motivarea rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, procurorii au arătat că manifestanții reținuți in condițiile mai sus arătate, au fost brutalizați cu ocazia depistării acestora, fie pe stradă, fie în sediile instituțiilor în care pătrunseseră, fiind astfel ținuți sub pază, fie în subsolul Televiziunii Române, al Guvernului sau al Ministerului de Interne, acțiunile mineriIor neavând nici o justificare legală sau morală; în legătură cu autorii infracțiunilor de violență, procurorii au reținut că, în cursul celor 19 ani în care au fost efectuate cercetări de către parchetele civile sau militare, nu s-a putut stabili identitatea agresorilor pentru fiecare caz în parte, după cum, din actele de la dosar nu s-a probat că, în timpul prezenței în București a minerilor, ca o consecință a acțiunilor acestora, ar fi rezultat persoane decedate.

In ceea ce prive ște infracțiunile care au făcut obiectul cercetărilor în cauză, procurorii au constatat următoarele aspecte: 1. Infrac țiunea prev. de art. 356 C. pen. - propaganda pentru război a re ținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni în sarcini învinuitului I.I., deoarece nu subzistă latura subiectivă a acestei infracțiuni întrucât învinuitul, prin cele patru discursuri pe care le-a ținut în zilele de 13, 14 și 11 iunie 1990, nu a urmărit declanșarea unor conflicte de orice natură, ci a cerut minerilor să elimine excesele și actele sângeroase și să conlucreze cu forțele de ordine în acțiunile ce vizau paza Pieței Universității și redarea acesteia circulației, urmărindu-se practic, reinstaurarea normalității.

2. Infrac țiunea prev. de art. 357 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. - genocidul prin uciderea membrilor colectivității sau grupului, vătămarea integrității fizice sau mintale a membrilor colectivității sau grupului și supunerea colectivității ori grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică - s-a precizat că din punctul de vedere al laturii obiective și subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece manifestanții din zilele de 13 - 14 iunie 1990 nu pot fi caracterizați ca făcând parte dintr-o colectivitate de sine stătătoare din punct de vedere geografic, istoric și social sau dintr-un grup național, rasial sau religios, iar situația premisă a infracțiunii de genocid nu există; în condițiile în care împrejurările în care s-a produs decesul victimelor L.M., M.V.V., D.G.

și D.D.

au fost investigate, în ceea ce îl privește pe I.I., în dosarul nr. 1122/P/2007 al Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în spe ță, cercetările au vizat decesul unor persoane, aproximativ 100, în timpul even imentelor din 13 - 14 iunie 1990, care ar fi fost îngropate în cimitirul Străulești II Bucure ști; pentru verificarea acestui aspect, organele de urmărire penală au efectuat exhum ări, prin sondaj, fiind întocmite și expertize medico - legale care au concluzionat c ă decesul s-a datorat unor afecțiuni precum infarctul miocardic și hipertensiunea arterială, nefiind constatate leziuni traumatice; martorii audiați în cauză au i nfirmat înhumarea, ulterior datei de 15 iunie 1990, a unui număr mare de cadavre cu identit ăți necunoscute, toate înhumările realizându-se în baza unor acte medicale înscrise în registrele unităților medicale emitente și ale cimitirului; în cazul persoanelor reținute pentru cercetări la Școala de Ofițeri de la Băneasa și la UM 0575, s-a arătat că p recaritatea condițiilor în care au fost cazate nu a avut la baza intenția de a le supune unor suferin țe, ci lipsa de organizare a autorităților, care au fost luate prin surprindere evoluția evenimentelor; de asemenea, s-a precizat că, din probele administrate, nu s-a putut stabili cert că învinuitul I.I.

a prevăzut și urmărit, prin acțiunile minerilor distrugerea unei colectivități; referitor la învinuitul V.M., s-a consemnat că în cauză nu se poate reține vreo formă de participare la săvârșirea de către mineri a unor acțiuni violente care să se circumscrie infracțiunii de genocid. 3 . Infrac țiunea prev. de art. 358 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (3) C. pen.

– tratamente neomenoase prin dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal, perturbarea, mutilarea sau exterminarea răniților ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Ro șii ori al organizațiilor asimilate acesteia, a naufragiaților, a prizonierilor de război și a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului - s-a precizat că pentru existența acestei infracțiuni lipsește situația premisă prevăzuta de lege (război, rupere de relații între state, incursiunile unei bande pe teritoriul țării) și că din probele administrate nu a rezultat vreo formă de pa rticipa ție a învinuitului I.I.

la comiterea infracțiunii de tratamente neomenoase, determinat de faptul că în ziua de 13 iunie 1990 a aprobat intervenția forțelor de ordine în capitală; cât îl privește pe învinuitul V.M., s-a arătat că nici în sarcina acestuia nu se poate reține comiterea infracțiunii de tratamente neomenoase, nerezultând vreo participare a acestuia la agresiunile minerilor din zilele de 14 și 15 iunie 1990. 4. Infrac țiunile prevăzute de art. 359 alin. (3) și de art. 360 C. pen.

– distrugerea în întregime sau în parte, ori însușirea sub orice formă, nejustificată de vreo necesitate militară și săvârșită în proporții mari a unor bunuri, respectiv distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale (monumente sau construcții care au o valoare artistică , istorică sau arheologică, muzee, mari biblioteci, arhive de valoare unică științifică, opere de artă, manuscrise, cărți de valoare, colecții științifice sau colecții importante de c ărți, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor menționate) – referitor la aceste fapte s-a arătat că nu există situația premisă prevăzută de lege, și pe timpul de r ăzboi. 5. Infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 267 1 C. pen.

- complicitatea la infracțiunea de tortură - procurorii au reținut că la data comiterii faptelor, acestea nu erau incriminate ca infracțiune, prevederile art. 267 1 fiind introduse în Codul penal prin Legea nr. 20 din 10 octombrie 1990. 6. Infracțiunile prev. de art. 180, art. 181, art. 182, art. 250, art. 267 , art. 189, art. 218, art. 174 , art. 175 , art. 192, art. 193, art. 194, art. 197, art. 208, art. 288, art. 289 , art. 290, art. 291, art. 211 și art. 215 C. pen. - infracțiuni săvârșite în timpul evenimentelor din zilele de 13 -15 iunie 1990 - pentru aceste fapte s-a împlinii termenul de prescripție a răspunderii penale, procurorii arătând că, pe baza cercetărilor efectuate, nu s-a putut stabili identitatea autorilor infracțiunilor.

La data de 25 august 2009, prin rezolu ția nr. 7335/3341/II/2/2009 a Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus admiterea plângerii formulată de numitul D.V., infirmarea parțială a soluției dispusă față de acesta în dosarul nr. 175/P/2008 și scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4), art. 360, art. 218 și art. 175 C. pen.

Pentru a se dispune astfel, a fost re ținută inexistența faptelor, deoarece, pe de o parte, nu sunt realizate cumulativ elementele prevăzute de lege pentru existența infracțiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d), alin. (4) și art. 360 C. pen., referitor la situația premisă (timpul de război), subiectul activ și pasiv, elementul material și urmarea produsă, iar, pe de altă parte, activitatea desfășurată de învinuitul V.D., aceea de a asigura cazarea la sediul Școlii de Ofițeri de la Băneasa a unor persoane reținute de forțele de ordine în vederea cercetării și stabilirii participației acestora la acțiunile de violență împotriva unor instituții ale statului, nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunilor indicate.

Acelea și argumente subzistă și în raport de infracțiunile prevăzute de art. 218 și art. 175 C. pen., neputând fi reținută în sarcina învinuitului D.V. săvârșirea vreunei acțiuni sau vreo omisiune care să fi avut ca rezultat distrugerea unor bunuri sau decesul unor persoane, în contextul evenimentelor și tulburărilor sociale, al actelor de violență din intervalul 13-14 iunie 1990. Prin rezolu ția nr. 7301/3419/11/2/2009, din 03 septembrie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile formulate de Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, E.V., C.I.C., N.V., Asociația 21 Decembrie 1989 împotriva soluției adoptate, la 17 iunie 2009, în dosarul nr. 175/P/2008.

Examin ând din oficiu soluția, prin aceiași rezoluție, s-a dispus: 1. Infirmarea par țială a rezoluției nr. 175/P/2008, din 17 iunie 2009, în ceea privește soluțiile de scoatere de sub urmărire penală pentru comiterea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, adoptate față de I.I., V.M., M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D. [deoarece temeiul juridic al acestor soluții, art. 10 lit. d) C. proc. pen., este nelegal), precum și încetarea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, adoptat față de M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D. [întrucât temeiul juridic al acestor soluții, art. 10 lit. g) C. proc. pen., este nelegal), în cauză fiind aplicabile cu privire la infracțiunile susmenționate prevederile art. 10 lit. a) C. proc.

pen. 2. Scoaterea de sub urm ărire penală, întrucât faptele nu există, față de: - I.I., pentru comiterea infrac țiunilor prev. de art. 356, art. 357 .alin. (1) lit. b) și art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen.; - V.M. , pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 357 alin. (1) lit. b), art. 358 alin. (1) și (2) lit. d) și alin. (3), art. 359 și art. 360 C. pen. - M.C. , V.A.S., C.D., P.P. și E.D., pentru săvârșirea infrac țiunilor prev. de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4), art. 360 și art. 175 C. pen.

3. Menținerea celorlalte soluții adoptate în dispozitivul rezoluției nr. 175/P/2008 17 iunie 2009. In acest sens, s-a avut în vedere faptul că împrejurările în care decedat M.V.V., L.M., D.D., D.G., în timpul evenimentelor din după amiaza zilei de13 iunie 1990 și din noaptea de 13/14 iunie 1990, sunt investigate în dosarul nr. 676/P/2008 al Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , cauză care nu a fost soluționată până în prezent. In ceea ce prive ște decesul altor persoane în timpul acțiunilor violente din data de 13 -15 iunie 1990, cercetările efectuate în timp, în dosarul nr. 175/P/2008, au stabilit că alte victime decedate în acele împrejurări nu există.

Faptele care au format obiectul cercet ărilor în speță au vizat exercitarea de violențe fizice, reținerea și cercetarea abuzivă a unor persoane, distrugerea de bunuri, falsificarea unor înscrisuri, fapte care au fost încadrate juridic, atât în prevederilor dispozițiilor din Codul penal care reglementează infracțiunile contra păcii și omenirii (art. 356 - art. 360), cât și în prevederile dispozițiilor din același cod care reglementează infracțiunile contra persoanei (art. 175, art. 180 - art. 182), contra libertății persoanei (art. 189), contra patrimoniului (art. 208, art. 211, art. 217, art. 218), precum și infracțiunile care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege (art. 250, art. 267). Una și aceeași faptă care constituie elementul material al unei infracțiuni nu poate constitui, în același timp, elementul material și al altei infracțiuni, organele judiciare având obligația de a stabili o corectă calificare juridică a faptelor cercetate, pentru a se evita confuzia și dubla încadrare juridică a acelorași fapte.

Astfel, acțiunile îndreptate împotriva persoanei sau împotriva unor bunuri nu pot constitui, în același timp, atât infracțiuni contra păcii și omenirii (al căror obiect material constă fie în corpul persoanei, ca în cazul genocidului sau al tratamentelor neomenoase, fie în bunul asupra căruia se exercită acțiunea incriminată, ca și în cazul distrugerii unor obiective și însușirea unor bunuri, distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale), cât și infracțiuni de omor, lovire și alte violențe, vătămare corporală, distrugere.

Ținând seama de persoanele învinuiților și făptuitorilor cercetați în cauză, de funcțiile deținute de către aceștia și activitățile pe care le-au desfășurat în intervalul 13-15 iunie 1990, dar ținând seama și de condițiile sociale și istorice în care au avut loc manifestațiile, protestele și actele de violență săvârșite în capitală, în ceea ce privește infracțiunile contra păcii și omenirii, sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât aceste infracțiuni nu există în materialitatea lor, deoarece faptele investigate nu se circumscriu obiectului juridic, obiectul material, subiecților locului și timpului săvârșirii, elementului material, situației premisă, elementului subiectiv și urmăririi imediate produse.

Astfel: - nu poate fi reținută existența infracțiunii de propagandă pentru război, deoarece în speță nu au fost săvârșire activități prin care în mod public să fi fost propov ăduit războiul, să se fi făcut apologia acestuia, ori să fi fost răspândite teorii sau concluzii care să justifice războiul sau agresiunea, după cum nu au fost răspândite știri tendențioase sau inventate de natură să servească dezlănțuirii unui război. Potrivit art. 153 C. pen., noțiunea de „timp de război" este definită ca reprezentând intervalul de timp de la data declanșării mobilizării sau de la începerea operațiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace.

Prin prisma acestui text de lege, nu se poate susține că, în intervalul 13 - 15 iunie 1990, România s-a aflat în timp de război; - c ât privește infracțiunea de genocid, aceasta nu poate exista fără preexistenta unei colectivități umane sau unei grupări naționale, etnice, rasiale ori religioase cu privire la care sunt comise acțiuni care vizează uciderea membrilor colectivității sau grupurilor, vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a membrilor acestora, ori supunerea lor la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică.

Persoanele care au participat la evenimentele din perioada 13 -15 iunie 1990, fie manifestanți, fie reprezentanți ai forțelor de ordin e, care au fost deopotrivă victime ale agresiunilor, nu se circumscriu noțiunilor de colectivitate umană, ori grupare națională, etnică, rasială ori religioasă, neputându-se discuta despre exercitarea de violențe asupra unor astfel de grupări, ci asupra unor persoane luate în individualitatea lor; - în legătură cu infracțiunea de tratamente neomenoase, subiect pasiv al acesteia îl reprezintă răniții, bolnavii, membrii personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii, ori al organizațiilor asimilate acesteia, naufragiații, prizonierii de război și orice alte persoane căzute sub puterea adversarului.

Astfel, două categorii de persoane pot fi subiect pasiv al infracțiunii de tratamente neomenoase, fie persoanele civile care datorită oricărei împrejurări au căzut sub puterea adversarului (prin ocuparea teritoriului, o incursiune pe acel teritoriu, un naufragiu, o deturnare de avion etc), fie persoanele care aparținând forțelor armate au căzut în puterea inamicului. Cu privire la situația premisă a infracțiunii de tratamente neomenoase, această faptă nu poate fi săvârșită fără existența în prealabil a unei situații de conflict în sfera căreia persoanele se află unele față de altele ca adversari, situația de conflict putând fi reprezentată de război, ruperea de relații între state, incursiunea de bande pe teritoriul țării.

Referitor la evenimentele din 13 - 15 iunie 1990, nu s-ar putea susține că participanții la acestea aveau calitatea de adversari în sensul legii penale și că România se afla în situație de război; - referitor la infrac țiunile de distrugere a unor obiective și însușire a unor bunuri, respectiv distrugere, jefuire sau însușire a unor valori culturale, legiuitorul a incriminat distrugerea unor clădiri sau nave destinate a servi ca spitale, ori a mijloacelor ce servesc la transportul răniților, bolnavilor, materialelor sanitare aparținând Crucii Roșii sau organizațiilor asimilate acesteia, împrejurare nejustificată de o necesitate militară, în proporții mari, ori distrugerea mijloacelor și materialelor destinate pentru ajutorul sau îngrijirea răniților sau bolnavilor căzuți în puterea adversarului, precum și distrugerea, jefuirea sau însușirea, fără necesitate militară, a unor valori culturale, monumente, construcții cu valoare artistică, istorică și arheologică, muzeele, marile biblioteci, operele de artă, înscrisurile, arhivele de valoare istorică sau științifică, colecțiile importante de cărți, de arhive ori de reproduceri ale bunurilor enumerate și oricare alte valori culturale ale popoarelor.

Deși în textele de la art. 359 și art. 360 C. pen. nu se prevede că faptele se săvârșesc în timp de război, totuși, condiția stării de război rezultă implicit din expresiile „fără necesitate mi litar ă" și „teritoriile aflate sub ocupație militară". Cum România nu era în intervalul 15 iunie 1990 aflată sub ocupație militară și cum la dosar nu există dovada unor acțiuni sau omisiuni care să vizeze faptele mai sus descrise, infracțiunile prev. de art. 359 și art. 360 C. pen., nu există. Fa ță de cele mai sus arătate, nefiind vorba în speță despre comiterea unor acțiuni/omisiuni care să vizeze propaganda pentru război, genocidul, tratamentele neomenoase, distrugerea unor obiecte și însușirea unor valori culturale, așa cum sunt definite aceste infrac țiuni în Codul penal, s-a constatat că nelegal s-a dispus soluția de scoatere de sub urmărire penală pentru aceste infracțiuni în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen., întrucât în cauză infracțiunile contra păcii și omenirii nu există, fiind incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen. Toate celelalte fapte comise în intervalul 13 -15 iunie 1990 împotriva persoanei și împotriva unor bunuri se circumscriu, astfel, conținutului constitutiv al infracțiunilor prevăzute în partea specială a Codului penal (titlul II și titlul III) pentru care procurorii au reținut, în mod corect, că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. In ceea ce prive ște infracțiunea de omor calificat, s-a apreciat că, în mod nelegal, s-au adoptat soluții de încetare a urmăririi penale în baza art. 10 lit. g) C. proc.

pen., deoarece a intervenit prescripția, câtă vreme, din conținutul actelor de la dosar a rezultat că, în afara celor 4 victime, a căror moarte violentă este cercetată in altă cauză (dosarul nr. 676/P/2009 al Secției de urmărire penală și criminalistică), nu există alte persoane decedate în timpul evenimentelor din 13 - 15 iunie 1990. Prin urmare, temeiul juridic corect al soluțiilor de netrimitere în judecată este cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. Cu privire la infrac țiunile de distrugere a unor bunuri și vătămare corporală s-a constatat c ă s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Petentul R.I., prin plângerea formulată, critică soluția adoptată în cauză, arătând că el a solicitat în plângerea inițială „cercetarea modului în care conducerea FSN a reprimat în 1990 pe cei care au cerut epurarea instituțiilor statului și judecarea autorilor genocidului comunist”.

Împotriva rezoluției procurorului, a formulat plângere petiționarul R.I. considerând-o netemeinică și nelegală. Prin rezoluția nr. 1251/II/2/2011 din 20 mai 2011 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus, respingerea plângerii ca neîntemeiată. Se reține că soluția adoptată de procuror este temeinică, neputând fi pusă în discuție legalitatea hotărârii adoptate de reprezentanții autorităților statului cu privire la necesitatea evacuării din Piața Universității a persoanelor care împiedicau folosința normală a acestei zone, recurgându-se la ajutorul forțelor de ordine.

De asemenea, dispozițiile date de reprezentanții autorităților statului în legătură cu necesitatea intervenției forțelor de ordine pentru protejarea instituțiilor publice, nu pot fi apreciate ca nelegale, neexistând legătură de cauzalitate cu acțiunile violente ale manifestanților și forțelor de ordine care au intervenit în perioada 13-15 iunie 1990. Împotriva rezoluției nr. 170/P/2008 din 17 iunie 2009, petiționarul R.I. a formulat plângere în condițiile prev. de art. 278 1 C. proc. pen., la instanța competentă, cauza formând obiectul dosarului nr. 5170/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție . Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul nr. 175/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționarul R.I. este nefondată. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Astfel, organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege iar atunci când datele infirmă existența infracțiunii devin incidente dispozițiile art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată, în faza de urmărire penală procurorul având plenitudine de competență. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., soluțiile care pot fi dispuse de instanță, în această procedură specială, sunt limitate. Astfel, instanța poate dispune respingerea plângerii atunci când constată că aceasta nu este întemeiată, admite plângerea, desființează rezoluția s-au ordonanța atacată și trimite cauza procurorului în vedere începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz.

În această ipoteză judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă; admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare. Din analiza dispozițiilor legale enunțate rezultă că, pentru soluțiile pronunțate în art. 278 alin. (8) lit. b) și c) C. proc. pen., este necesar, atunci când se dispune trimiterea la procuror să se indice, în concret, atât faptele ce se impun a fi lămurite cât și mijloacele de probă iar când reține cauza pentru judecare probele administrate trebuie să fie suficiente, concludente.

Din conținutul plângerii (f.1 dosar fond) precum și din înscrisurile atașate acesteia, rezultă nemulțumirea petiționarului față de soluția dată de procuror, invocându-se vicii de procedură, greșita reținere a prescripției precum și greșita reținere a lipsei elementelor constitutive ale infracțiunilor. Criticile invocate de petiționar nu sunt însă de natură a conduce la desființarea rezoluției date de procuror.

Sub primul aspect se constată că organul de urmărire penală a efectuat cercetarea penală –legea nu stabilește sub acest aspect limitele actelor premergătoare și nici limitele actelor de cercetare penală, obligând doar autoritățile să administreze toate probele necesare stabilirii adevărului în cauză- stabilind împrejurările evenimentelor ce au avut loc în perioada aprilie-iunie 1990, fără a se putea reține probe indubitabile care să fundamenteze un act de trimitere în judecată a persoanelor față de care, la finalul anchetei, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. În ceea ce privește prescripția, aceasta este o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau dacă aceasta a fost pusă în mișcare, împiedică exercitarea în continuare, a acesteia.

Intervenția prescripției înlătură răspunderea penală, legiuitorul stabilind o ierarhie între cauzele de fond și cele formă care împiedică exercitarea acțiunii penale. Sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., în cuprinsul rezoluției atacate, procurorul a examinat fiecare infracțiune în parte, din probele administrate neputându-se reține fapte concrete ce ar putea fi imputate persoanelor cercetate și care să ducă la reținerea vinovăției acestora. În fine, deși nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat se constată că legalitatea și temeinicia rezoluției nr. 175/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a fost examinată anterior și prin sentința penală nr. 37 din 18 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7440/1/2009, prin care s-a dispus respingerea plângerii formulată de petiționarul N.V.

Ca atare, în condițiile inexistenței unor probe pertinente ce s-ar impune a fi administrate și în condițiile în care, cele deja administrate nu permit desființarea rezoluției și menținerea cauzei pentru judecare, Înalta Curte va constata că rezoluția adoptată în cauză de procuror este legală și temeinică. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge plângerea formulată de petiționarul R.I. împotriva rezoluției nr. 175/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, ca fiind neîntemeiată. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.I. împotriva rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.