ÎCCJ, Decizia nr. 462/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 37 din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7440/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.V. împotriva rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică , s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180, art. 181, art. 192 și art. 217 C. pen. cu motivarea că a intervenit prescripția răspunderii penale și că procurorii, pe baza cercetărilor efectuate, nu au putut stabili identitatea autorilor infracțiunilor, care, într-adevăr au fost comise. Prin aceeași rezoluție, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților I.I. pentru infracțiunile prevăzute de art. 356, art. 357 lit. a), b) și c), art. 358 lit. d) și art. 26 C. pen. raportat la art. 267 1 C. pen.; M.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 357 alin. (1) lit. a) și b), art. 358 alin. (1) și (2) lit. d) și alin. (3), art. 359, art. 360 și art. 362 alin. (1) C. pen.; C.M.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 lit. d) și art. 360 C. pen.; S.V.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 lit. a) și art. 360 C. pen.; D.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 lit. d) și art. 360 C. pen., D.C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 lit. d) și art. 360 C. pen.; P.P. pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 lit. d) și art. 360 C. pen. și D.E. pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 lit. d) și art. 360 C. pen., considerându-se că faptele nu există ori că faptelor le lipsesc unele dintre elementele lor constitutive. De asemenea, s-a dispus încetarea urmăririi penale față de B.D. pentru infracțiunile prevăzute de art. 360, art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit decesul acestuia și față de I.I., C.M., S.V.A., D.V., D.C., P.P.

și D.E., pentru infracțiunile prevăzute de art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. Împotriva acestei rezoluții petiționarul N.V. a formulat plângere, susținând că este „neadevărată și absurdă”, concluzia procurorilor în sensul că nu s-a putut stabili identitatea minerilor agresivi, întrucât ei au fost cazați într-o unitate militară, în care au fost identificați cu exactitate. Totodată, a solicitat să fie dispuse măsuri pentru recuperarea pagubelor materiale care au fost produse de mineri. Prin rezoluția nr. 7301/3419/II/2/2009 din 3 septembrie 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă plângerea petentului N.V., apreciindu-se corectă soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru faptele reclamate de acesta de vătămare corporală și distrugere de bunuri, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Au mai fost respinse plângerile formulate de două asociații și de două persoane fizice, respectiv Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, Asociația 21 Decembrie 1989, E.V. și C.C. De asemenea, prin aceeași rezoluție a fost infirmată rezoluția atacată dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală pentru inexistența faptelor față de I.I. pentru infracțiunile prevăzute de art. 356, art. 357 alin. (1) lit. b) și art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen., V.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 357 alin. (1) lit. b), art. 358 alin. (1) și (2) lit. d) și alin. (3), art. 359 și art. 360 C. pen.; M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D. pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen., art. 360 și art. 175 C. pen.

Împotriva rezoluției de netrimitere în judecată petentul N.V. a formulat, în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., plângere la instanța de judecată, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 37 din 18 ianuarie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate de parchet au confirmat realitatea acestor infracțiuni care au fost, într-adevăr, comise, însă împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art. 122 și art. 124 C. pen., a împiedicat continuarea cercetărilor pentru angajarea răspunderii penale a autorilor respectivelor fapte. Împotriva acestei sentințe, petentul N.V. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., dacă din actele premergătoare efectuate după primirea plângerii rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10, organul de urmărire penală dispune neînceperea urmăririi penale. Din examinarea actelor dosarului se constată că în privința faptelor reclamate de petentul N.V., prevăzute de art. 180, art. 181, art. 182 și art. 217 C. pen., comise la 14 iunie 1990 a intervenit prescripția răspunderii penale, cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Actele premergătoare efectuate de parchet au confirmat realitatea acestor infracțiuni care au fost, într-adevăr, comise, însă împlinirea termenului de prescripție, prevăzut de art. 122 și art. 124 C. pen. împiedică continuarea cercetărilor pentru angajarea răspunderii penale a autorilor respectivelor fapte. Înalta Curte mai constată că petentul N.V. nu a invocat aspecte de nelegalitate și netemeinicie a rezoluției nr. 175/P/2008, criticile sale având ca obiect actele de violență și distrugerile din 14 iunie 1990 comise la sediul Revistei „Anul 2000”, descrise mai sus. Criticile recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi, de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.V. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.V. împotriva sentinței nr. 37 din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7440/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.