ÎCCJ, Decizia nr. 462/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 37

din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 7440/1/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul N.V. împotriva rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea

petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 175/P/2008

din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică

,

s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228

alin. (6) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180, art. 181, art.

192 și art. 217 C. pen. cu motivarea că a intervenit prescripția răspunderii

penale și că procurorii, pe baza cercetărilor efectuate, nu au putut stabili

identitatea autorilor infracțiunilor, care, într-adevăr au fost comise.

Prin aceeași

rezoluție, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților I.I.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 356, art. 357 lit. a), b) și c), art. 358

lit. d) și art. 26 C. pen. raportat la art. 267

1

C. pen.; M.V.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 357 alin. (1) lit. a) și b), art. 358 alin.

(1) și (2) lit. d) și alin. (3), art. 359, art. 360 și art. 362 alin. (1) C.

pen.; C.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 lit. d) și art. 360 C.

pen.; S.V.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 lit. a) și art. 360 C.

pen.; D.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 lit. d) și art. 360 C.

pen., D.C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 lit. d) și art. 360 C.

pen.; P.P. pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 lit. d) și art. 360 C.

pen. și D.E. pentru infracțiunile prevăzute de art. 358 lit. d) și art. 360 C.

pen., considerându-se că faptele nu există ori că faptelor le lipsesc unele

dintre elementele lor constitutive.

De asemenea, s-a

dispus încetarea urmăririi penale față de B.D. pentru infracțiunile prevăzute

de art. 360, art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit decesul

acestuia și față de I.I., C.M., S.V.A., D.V., D.C., P.P. și D.E., pentru

infracțiunile prevăzute de art. 218 și art. 175 C. pen., întrucât a intervenit

prescripția răspunderii penale.

Împotriva acestei rezoluții

petiționarul N.V. a formulat plângere, susținând că este „neadevărată și

absurdă”, concluzia procurorilor în sensul că nu s-a putut stabili identitatea

minerilor agresivi, întrucât ei au fost cazați într-o unitate militară, în care

au fost identificați cu exactitate.

Totodată, a solicitat

să fie dispuse măsuri pentru recuperarea pagubelor materiale care au fost

produse de mineri.

Prin rezoluția nr.

7301/3419/II/2/2009 din 3 septembrie 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, a fost respinsă plângerea petentului N.V.,

apreciindu-se corectă soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru faptele

reclamate de acesta de vătămare corporală și distrugere de bunuri, întrucât a

intervenit prescripția răspunderii penale.

Au mai fost respinse

plângerile formulate de două asociații și de două persoane fizice, respectiv

Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, Asociația 21 Decembrie

1989, E.V. și C.C.

De asemenea, prin

aceeași rezoluție a fost infirmată rezoluția atacată dispunându-se scoaterea de

sub urmărire penală pentru inexistența faptelor față de I.I. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 356, art. 357 alin. (1) lit. b) și art. 358 alin.

(2) lit. d) C. pen., V.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 357 alin. (1)

lit. b), art. 358 alin. (1) și (2) lit. d) și alin. (3), art. 359 și art. 360 C.

pen.; M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D. pentru infracțiunile prevăzute de art.

358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen., art. 360 și art. 175 C. pen.

Împotriva rezoluției

de netrimitere în judecată petentul N.V. a formulat, în baza art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., plângere la instanța de judecată, plângere care a fost

respinsă ca nefondată prin sentința nr. 37 din 18 ianuarie 2010 a Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actele

premergătoare efectuate de parchet au confirmat realitatea acestor infracțiuni

care au fost, într-adevăr, comise, însă împlinirea termenului de prescripție

prevăzut de art. 122 și art. 124 C. pen., a împiedicat continuarea cercetărilor

pentru angajarea răspunderii penale a autorilor respectivelor fapte.

Împotriva acestei

sentințe, petentul N.V. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Analizând actele și

lucrările dosarului Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu

dispozițiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., dacă din actele premergătoare

efectuate după primirea plângerii rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10, organul de urmărire

penală dispune neînceperea urmăririi penale.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că în privința faptelor reclamate de petentul N.V.,

prevăzute de art. 180, art. 181, art. 182 și art. 217 C. pen., comise la 14

iunie 1990 a intervenit prescripția răspunderii penale, cauză care împiedică

punerea în mișcare a acțiunii penale.

Actele premergătoare

efectuate de parchet au confirmat realitatea acestor infracțiuni care au fost,

într-adevăr, comise, însă împlinirea termenului de prescripție, prevăzut de

art. 122 și art. 124 C. pen. împiedică continuarea cercetărilor pentru

angajarea răspunderii penale a autorilor respectivelor fapte.

Înalta Curte mai

constată că petentul N.V. nu a invocat aspecte de nelegalitate și netemeinicie a

rezoluției nr. 175/P/2008, criticile sale având ca obiect actele de violență și

distrugerile din 14 iunie 1990 comise la sediul Revistei „Anul 2000”, descrise mai sus.

Criticile

recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi, de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a

primei instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției

nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul N.V. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul N.V. împotriva sentinței nr. 37 din 18

ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 7440/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.