ÎCCJ, Decizia nr. 337/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 337/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 985 din 8 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.N. împotriva rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență că la data de 18 februarie 1997, Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere, în cuprinsul căreia a solicitat tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile de urmările evenimentelor care au avut loc în București în zilele de 13-15 iunie 1990. Plângerea a format obiectul dosarului nr. 315/P/1997 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin ordonanța cu același număr din 23 mai 1997, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Secției Parchetelor Militare din cadrul aceleiași unități de parchet, pe rolul căreia s-a constituit dosarul nr. 160/P/1997.
La dosarul nr. 160/P/1997 au fost preluate și reunite și alte cauze (înregistrate inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București), care au avut ca obiect plângeri îndreptate împotriva unor autori necunoscuți, vizând comiterea unor infracțiuni de furt, tâlhărie, loviri și alte violențe. Prin rezoluția din 16 septembrie 1998, Secția Parchetelor Militare a dispus disjungerea dosarului nr. 160/P/1997 în patru cauze, înregistrate sub nr. 74/P/1998, nr. 75/P/1998, nr. 76/P/1998 și nr. 77/P/1998.
Dosarul nr. 77/P/1998, având ca obiect cercetările privind moartea suspectă a 60 de persoane, care ar fi fost îngropate la cimitirul Străulești II, a fost conexat, la 8 ianuarie 2001, la dosarul nr. 75/P/l998, care a avut ca obiect, atât cercetarea împrejurărilor în care au fost întocmite fictiv pontajele de prezență în perioada 14-19 iunie 1990 pentru minerii care s-au deplasat la București în intervalul amintit, cât și investigarea împrejurărilor în care s-au desfășurat evenimentele din 13 - 15 iunie 1990 în București și a rolului pe care l-au avut reprezentanții autorităților statului referitor la aceste evenimente, ce au dus la vătămarea corporală și decesul unor persoane.
La data de 19 decembrie 2007, invocând decizia Curții Constituționale nr. 610/2007, Secția Parchetelor Militare a dispus disjungerea cauzei nr. 75/P/2008, iar în ce privește dosarul nou format, nr. 222/P/2007, s-a dispus declinarea competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, cu privire la faptele învinuiților care nu aveau calitatea de militari, urmând ca Secția Parchetelor Militare să continue cercetările față de învinuiții care aveau această calitate. Ulterior, la 27 februarie 2008, rezoluția de disjungere a dosarului nr. 75/P/1998 a fost infirmată, astfel că acest dosar, în integralitatea lui, a fost trimis Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, deoarece în speță subzistau cazurile de indivizibilitate prevăzute de art. 35 alin. (2) C. proc.
pen. Cauza a fost înregistrată la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică sub nr. 175/P/2008, iar prin ordonanța cu același număr din 26 mai 2008 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, fiind invocate criteriile de competență materială, deoarece în speță erau investigate și infracțiuni contra siguranței statului. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a soluționat cauza la 10 martie 2009, când, prin ordonanța nr. 266/D/P/2008 a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de D.E., C.M., ș.a. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 162 alin. (2) C. pen.
Prin aceiași ordonanță s-a dispus și scoaterea de sub urmărire penală față I.I. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 162 C. pen., art. 163 C. pen., și art. 168 1 C. pen. De asemenea, prin ordonanța nr. 266/D/P/2008, din 10 martie 2009, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind comiterea infracțiunilor prevăzute art. 357 C. pen., art. 358 C. pen., art. 359 C. pen., art. 360 C. pen. și a infracțiunii pentru care Secția Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale la 9 iunie 2005, 12 iunie 2006 și 28 mai 2007. Ca urmare, cauza disjunsă a fost reînregistrată în evidențele Secției Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte Casație și Justiție sub nr. 175/P/2008.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 s-au dispus următoarele soluții de scoatere de sub urmărire penală față de I.I. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 3 C. pen., art. 357 lit. a), b) și c) C. pen., art. 358 alin. (2) lit. d C. pen. (deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni) și art. 26 C. pen. raportat la art. 267 C. pen. (întrucât această infracțiune nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii ei), V.M., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 357 alin. (1) lit. a), art. 362 alin. (1) C. pen. (întrucât faptele nu există), art. 357 alin. (1) lit. b), art. 358 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (3) C. pen., art. 359 C. pen., art. 360 C. pen.
(întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni); M.C., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen. și art. 360 C. pen. (nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni), V.A.S., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d și alin. (4) C. pen. și art. 360 C. pen. (deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni); V.D., C.D., P.P. și E.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d și alin. (4) C. pen. și art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor). Prin aceeași rezoluție s-a dispus și încetarea urmăririi penale față de B.D., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen., art. 360 C. pen., art. 218 C. pen.
și art. 175 C. pen. (întrucât a intervenit decesul învinuitului); I.I., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. (4) C. pen., art. 264 C. pen., art. 26 raportat la art. 267 C. pen. (deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale); M.C., V.A.S., V.D., C.D., P.P. și E.D., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 218 C. pen. și art. 175 C. pen. (deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale), precum și neînceperea urmăririi penale față de E.D., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen.
(întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale), precum și neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 174 C. pen., art. 175 C. pen., art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 194 C. pen., art. 197 C. pen., art. 208 - art. 209 C. pen., art. 211 C. pen., art. 215 C. pen., art. 217 C. pen., art. 218 C. pen., art. 240 C. pen., art. 242 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 250 C. pen., art. 260 C. pen., art. 261 C. pen., art. 264 C. pen., art. 266 C. pen., art. 267 C. pen., art. 268 C. pen., art. 272 C. pen., art. 274 C. pen., art. 275 C. pen., art. 279 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 321 C. pen., art. 322 C. pen., art. 323 C. pen., art. 324 C. pen., deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 267 C. pen., deoarece fapta nu era incriminată la momentul săvârșirii ei și a infracțiunilor prevăzute de art. 357 alin. (1) lit. a) C. pen.
(întrucât fapta nu există) și de art. 357 alin. (1) lit. b), c), d), e), alin. (2) și alin. (3) C. pen., art. 358 C. pen., art. 359 C. pen. și art. 360 C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora, fiind dispusă neînceperea urmăririi penale și pentru celelalte infracțiuni sesizate prin plângerile și memoriile depuse la dosar, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.
În considerentele rezoluției s-a reținut următoarea situație de fapt: în perioada 22 aprilie - 13 iunie 1990, Piața Universității din București a fost ocupată de către persoane care protestau împotriva autorităților statului de la acea vreme și care își exprimau opțiunile și revendicările politice; după alegerile electorale din data de 20 mai 1990, majoritatea organizațiilor civice și studențești, care participaseră anterior la proteste, s-au retras din Piața Universității, astfel că în această zonă au mai rămas să demonstreze circa 260 de persoane, care aveau corturi amplasate în fața Teatrului Național și care blocau circulația în piață; în zilele de 11 și 12 iunie 1990, președintele României, membrii ai Guvernului și ai Parlamentului au hotărât să fie întreprinse măsuri pentru evacuarea persoanelor care blocaseră zona Pieței Universității, cu scopul redării acesteia liberei circulații întrucât acțiunea de protest, prin apariția unor vânzători ambulanți, cerșetori, etc. a avut ca rezultat perturbarea activității instituțiilor din zonă și a vieții normale a celor care locuiau acolo; în ziua de 11 iunie ora 16.00 a avut loc o ședință condusă de președintele I.I.
și premierul P.R., la care au mai participat vicepremierul G.V.V., ministrul de interne M.C., șeful Inspectoratului General al Poliției C.D., ministrul apărării naționale V.A.S., șeful Marelui Stat Major al Armatei V.I., șeful Serviciului Român de Informații V.M., primarul general al capitalei D.P., procurorul general al României G.R., prim vicepreședintele Frontului Salvării Naționale N.S.D. ș.a., discuțiile având ca obiect întocmirea unui plan de acțiune în vederea eliberării Pieței Universității; în ziua de 12 iunie 1990, M.C. a prezentat premierului P.R.
un plan de acțiune, pe care acesta din urmă l-a aprobat, iar în seara aceleiași zile, postul național de televiziune a difuzat un comunicat din partea Procuraturii Generale, prin care se cerea Guvernului să ia măsuri pentru redarea în circulație a Pieței Universității; în dimineața zilei de 13 iunie 1990, ora 4 00 , au fost demarate de către forțele de ordine, 300 de militari și 100 subofițeri de poliție, acțiunile de deblocare a Pieței Universității, fiind ridicate baricadele și materialele amplasate pe stradă și fiind efectuate acțiuni de deratizare: astfel au fost reținute, la ora 7.00, 263 de persoane, care au fost conduse la arestul Brigăzii de Poliție Transporturi București și la sediul UM 0575 Măgurele, aceste persoane fiind eliberate, cu acordul procurorului general, în aceeași zi, în jurul orelor 17.30 - 18.30; după ce Piața Universității a fost eliberată, în jurul orei 11.00, în această zonă au apărut grupuri de persoane turbulente care au aruncat cu obiecte contondente în barajele formate din militari și au incendiat o autodubă a poliției; în același timp, în piață și-au făcut apariția și câteva sute muncitori de la Întreprinderea de Mașini Grele București, care își manifestau sprijinul pentru puterea politică rezultată în urma alegerilor din 20 mai 1990,
în timp ce pe străzile din apropierea Pieței Universității s-au format grupuri masive de civili care au acționat cu deosebită agresivitate, forțând cordoanele formate din polițiști militari, aruncând în aceștia cu obiecte contondente și incendiind mai multe autovehicule din barajele de blocare a manifestanților, dar și unele autovehicule aflate în fața Muzeului de Istorie și în Piața Universității, pompierii fiind împiedicați de către protestatari să stingă incendiile; în jurul orei 17.00, echipele formate din polițiști și militari s-au retras din Piața Universității, fiind copleșiți numeric de către manifestanții violenți; în continuare, aceștia din urmă s-au deplasat spre sediul Televiziunii Române, Poliției Capitalei, Serviciului Român de Informații, Ministerului de Interne; astfel, prin acțiunile lor violente, manifestanții au devastat, incendiat, în clădirea Poliției Capitalei, mai multe birouri,centrala telefonică, dispeceratul, au sustras 112 arme, 340 de cartușe, uniforme,documente de uz intern și au eliberat din arest 84 de deținuți de drept comun;în același timp, manifestanții au atacat sediul Serviciului Român de Informații, au incendiat parterul clădirii și tunelul de transmisiuni și au sustras documente;
începând cu ora 18.00 manifestanții au exercitat acțiuni de violență și asupra Ministerului de Interne incendiind biroul de informații și studioul cinematografic de la parterul clădirii. Pentru a-i împiedica pe agresori să pătrundă în interiorul ministerului, cu aprobarea ministrului de interne, forțele de ordine au executat foc cu armamentul din dotare în plafoanele holurilor de la intrarea în clădire, fiind împușcați mortal, datorită unor proiectile care au ricoșat, M.V.
și L.M., o altă victimă, Spini Ion, suferind, în același mod, o plagă împușcată în zona cotului; în jurul orei 24.00 cadre ale Ministerului de Interne și ale Ministerului Apărării Naționale au despresurat sediul celui dintâi minister; în continuare, manifestanții s-au retras spre magazinele Delta Dunării și Romarta, zonă în care au aruncat cu sticle incendiare asupra tancurilor aparținând Ministerului Apărării Naționale și asupra unui detașament de parașutiști din cadrul UM 01847 Buzău; în aceste condiții militarii au executat foc în plan vertical, fiind împușcate, prin ricoșeu, mai multe persoane: P.D.G., P.G.M., I.C., H.I., D.D.
și D.G., ultimii doi decedând; acțiunea de despresurare a grupurilor de turbulenți din zona centrală a capitalei s-a încheiat în dimineața zilei de 14 iunie 1990, în jurul orei 5.30; tot în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990, grupuri de manifestanți au pătruns în blocul turn al Televiziunii Române, militarii și polițiștii care apărau acest obiectiv fiind loviți cu obiecte contondente și sticle incendiare;agresorii au fost evacuați complet din clădirea Televiziunii în jurul orei 1.
Din cuprinsul raportului nr. 2448/1990 al Ministerului de Interne, a reieșit că incidentele din ziua de 13 iunie 1990 și din noaptea de 13/14 iunie 1990 s-au soldat cu rănirea a 79 de persoane din rândul forțelor de ordine. S-a mai reținut că în dimineața zilei de 14 iunie 1990 au sosit în București grupuri de mineri din zonele carbonifere din Valea Jiului, Comănești, Motru etc, dar și muncitori din Brașov și din alte județe, aceștia fiind organizați și conduși de liderii lor sindicali; în jurul orei 6.30, Președintele României de la acea dată, I.I., a ținut un discurs în Piața Victoriei, împrejurare în care i-a îndemnat pe muncitori să conlucreze cu forțele de ordine pentru restabilirea stării de normalitate în Piața Universității și în celelalte zone ale capitalei; au fost constituite echipe mixte, formate din polițiști și muncitori, care au procedat la identificarea celor care manifestaseră anterior cu violență, ocazie cu care au avut loc acțiuni soldate cu brutalizarea nu numai a manifestanților din ziua precedentă, ci și a altor locuitori ai capitalei, care nu aveau legătură cu acțiunile de protest; în acest context au fost ridicate 1021 de persoane, dintre care, în urma cercetărilor efectuate la acea dată de către procurori au fost arestate preventiv 182 de persoane, 88 au fost sancționate contravențional, 36 de minori au fost internați în centrul de primire, alte 706 persoane fiind puse în libertate după verificări; acțiunile minerilor din zilele de 14 și 15 iunie 1990 s-au desfășurat în cooperare cu forțele de ordine ale statului, grupurile de mineri fiind coordonate de persoane civile care acționau în numele și cu acordul conducerii de stat, aceste acțiuni având drept consecință nu numai vătămarea persoanelor reținute în vederea efectuării de verificări, dar și distrugerea unor bunuri aflate la sediile Universității București, Institutului de Arhitectură, la sediile unor formațiuni politice și asociații civile, ori la locuințele unor membri ai partidelor politice; potrivit comunicatul Ministerului Sănătății din 15 iunie 1990, a rezultat că, în urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990, s-au înregistrat 467 de prezentări de cazuri, 112 internări și 5 decese, dintre care unul nu a avut legătură cu evenimentele respective; cu privire la persoanele reținute de către forțele de ordine pentru verificări, s-a reținut că în ziua de 14 iunie 1990, din ordinul ministrului de interne, comandantul Școlii de Ofițeri de la Băneasa, V.D. a asigurat cazarea unui număr de 425 de persoane dintre cele aduse de către mineri și lucrătorii de poliție; din declarațiile acestor persoane a reieșit că, pe perioada celor trei zile cât au fost reținute în incinta Școlii de ofițeri, li s-a acordat asistență medicală, fiind exercitate asupra lor violențe de intensitate redusă; ulterior perioadei de reținere, manifestanții au fost eliberați, iar o parte au fost transferați la secțiile de poliție, deoarece se constatase că săvârșiseră infracțiuni de distrugere și tulburare a liniștii publice. S-a mai reținut că alți 574 manifestanți au fost reținuți și conduși la sediul UM 0575 București - Măgurele, în intervalul 14-15 iunie 1990, asupra acestora fiind exercitate violențe excesive de către polițiști și mineri, din declarațiile unor martori reieșind că manifestanții au fost cazați în condiții improprii, că nu li s-au acordat îngrijiri medicale decât cu întârziere și empiric, și că au fost deposedați de bunuri, prin violență; persoanele reținute la sediul UM 0575 au fost eliberate începând cu data de 17 iunie 1990, pe măsură ce erau audiate de către organele de urmărire penală, o parte fiind transferate la sediile secțiilor de poliție din București; totodată s-a constatat că manifestanții reținuți în condițiile mai sus arătate, au fost brutalizați cu ocazia depistării acestora, fie pe stradă, fie în sediile instituțiilor în care pătrunseseră, fiind astfel ținuți sub pază, fie în subsolul televiziunii Române, al Guvernului sau al Ministerului de Interne, acțiunile minerilor neavând nici o justificare legală sau morală; în legătură cu autorii infracțiunilor de violență procurorii au reținut că, în cursul celor 19 ani în care au fost efectuate cercetări de către parchetele civile sau militare, nu s-a putut stabili identitatea agresorilor pentru fiecare caz în parte, după cum, din actele de la dosar nu s-a probat că, în timpul prezenței în București a minerilor, ca o consecință a acțiunilor acestora, ar fi rezultat persoane decedate . În ceea ce privește infracțiunile care au făcut obiectul cercetărilor în cauză, procurorii au constatat următoarele aspecte:
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 356 C. pen. - propaganda pentru război - nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni în sarcina învinuitului I.I., deoarece nu subzistă latura subiectivă a acestei infracțiuni, întrucât învinuitul, prin cele patru discursuri pe care le-a ținut în zilele de 13, 14 și 15 iunie 1990, nu a urmărit declanșarea unor conflicte de orice natură, ci a cerut minerilor să elimine excesele și actele sângeroase și să conlucreze cu forțele de ordine în acțiunile ce vizau paza Pieței Universității și redarea acesteia circulației, urmărindu-se, practic, reinstaurarea normalității.
Infracțiunea prevăzută de art. 357 alin. (1) lit. a), b) și C. pen. – genocidul prin uciderea membrilor colectivității sau grupului, vătămarea integrității fizice sau mintale a membrilor colectivității sau grupului și supunerea colectivității ori grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică s-a precizat că din punctul de vedere al laturii obiective și subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece manifestanții din zilele de 13-14 iunie 1990 nu pot fi caracterizați ca făcând parte dintr-o colectivitate de sine stătătoare din punct de vedere geografic, istoric și social sau dintr-un grup național, rasial sau religios, iar situația premisă a infracțiunii de genocid nu există în condițiile în care împrejurările în care s-a produs decesul victimelor L.M., M.V.V., D.G. și D.D. au fost investigate în dosarul nr. 1122/P/2007 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. În speță, cercetările au vizat decesul unor persoane, aproximativ 100, în timpul evenimentelor din 13-14 iunie 1990, care ar fi fost îngropate în cimitirul Străulești II din București; pentru verificarea acestui aspect, organele de urmărire penală au efectuat exhumări, prin sondaj, fiind întocmite și expertize medico - legale care au concluzionat că decesul s-a datorat unor afecțiuni precum infarctul miocardic și hipertensiunea arterială, nefiind constatate leziuni traumatice; martorii audiați în cauză au infirmat înhumarea, ulterior datei de 15 iunie 1990, a unui număr mare de cadavre cu identități necunoscute, toate înhumările realizându-se în baza unor acte medicale înscrise în registrele unităților medicale emitente și ale cimitirului. În cazul persoanelor reținute pentru cercetări la Școala de Ofițeri de la Băneasa și la UM 0575, s-a arătat că precaritatea condițiilor în care au fost cazate nu a avut la bază intenția de a le supune unor suferințe, ci lipsa de organizare a autorităților, care au fost luate prin surprindere de evoluția evenimentelor; de asemenea, s-a precizat că, din probele administrate nu s-a putut stabili cert că învinuitul I.I. a prevăzut și urmărit, prin acțiunile minerilor, distrugerea unei colectivități. Referitor la învinuitul V.M., s-a consemnat că în cauză, nu se poate reține vreo formă de participare la săvârșirea de către mineri a unor acțiuni violente care să se circumscrie infracțiunii de genocid.
Infracțiunea prevăzută de art. 358 alin. (1) și alin. (2) lit. d) și alin. (3) C. pen. - tratamente neomenoase prin dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal, torturarea, mutilarea sau exterminarea răniților ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii ori al organizațiilor asimilate acesteia a naufragiaților, a prizonierilor de război și a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului - s-a precizat că pentru existența acestei infracțiuni lipsește situația premisă prevăzută de lege (război, rupere de relații între state, incursiunile unei bande pe teritoriul țării) și că din probele administrate nu a rezultat vreo formă de participație a învinuitului I.I. la comiterea infracțiunii de tratamente neomenoase, determinat de faptul că în ziua de 13 iunie 1990 a aprobat intervenția forțelor de ordine în capitală; cât îl privește pe învinuitul V.M. s-a arătat că nici în sarcina acestuia nu se poate reține comiterea infracțiunii de tratamente neomenoase, nerezultând vreo participare a acestuia la agresiunile minerilor din zilele de 14 și 15 iunie 1990.
Infracțiunile prevăzute de art. 359 alin. (3) C. pen. și de art. 360 C. pen. - distrugerea în întregime sau în parte, ori însușirea sub orice formă, nejustificată de vreo necesitate militară și săvârșită în proporții mari a unor bunuri, respectiv distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale (monumente sau construcții care au o valoare artistică, istorică sau arheologică, muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorică sau științifică, opere de artă, manuscrise, cărți de valoare, colecții științifice sau colecții importante de cărți, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor menționate) - referitor la aceste fapte s-a arătat că nu există situația premisă prevăzuta de lege și anume săvârșirea infracțiunii în „timp de război”.
Infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 267 1 C. pen. - complicitatea la infracțiunea de tortură - procurorii au reținut că la data comiterii faptelor, acestea nu erau incriminate ca infracțiune, prevederile art. 267 1 fiind introduse în Codul penal prin Legea nr. 20 din 10 octombrie 1990.
Infracțiunile prevăzute de art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C. pen., art. 250 C. pen., art. 267 C. pen., art. 189 C. pen., art. 217 C. pen., art. 218 C. pen., art. 174 C. pen., art. 175 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 194 C. pen., art. 197 C. pen., art. 208 C. pen., art. 209 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 211 C. pen., art. 215 C. pen. - infracțiuni săvârșite în timpul evenimentelor din zilele de 13 - 15 iunie 1990 - pentru aceste fapte s-a reținut că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, procurorii arătând că, pe baza cercetărilor efectuate, nu s-a putut stabili identitatea autorilor infracțiunilor. La data de 25 august 2009, prin rezoluția nr. 7335/3341/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus admiterea plângerii formulată de numitul D.V., infirmarea parțială a soluției dispusă față de acesta în dosarul nr. 175/P/2008 și scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen., art. 360 C. pen., art. 218 C. pen. și art. 175 C. pen. Ulterior, prin rezoluția nr. 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile formulate de Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, E.V., C.I.C., N.V. și Asociația 21 Decembrie 1989 împotriva soluției adoptate, la 17 iunie 2009, în dosarul nr. 175/P/2008. Prin aceeași rezoluție s-a dispus : 1. Infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, în ceea ce privește soluțiile de scoatere de sub urmărire penală pentru comiterea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, adoptate față de I.I., V.M., M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D. [deoarece temeiul juridic al acestei soluții, art. 10 lit. d) C. proc. pen., este nelegal], precum și de încetare a urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, adoptată față de M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D. [întrucât temeiul juridic al acestor soluții, art. 10 lit. g) C. proc. pen. este nelegal], în cauză fiind aplicabile, cu privire la infracțiunile susmenționate prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen. 2. Scoaterea de sub urmărire penală, întrucât faptele nu există, față de I.I., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 356 C. pen., art. 357 lit. b) C. pen. și art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen.; V.M., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 357 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 358 alin. (1) și (2) lit. d) C. pen., art. 359 C. pen. și art. 360 C. pen.; M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen., art. 360 C. pen. și art. 175 C. pen. 3. Menținerea celorlalte soluții adoptate în dispozitivul rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009. De asemenea la data de 16 septembrie 2009, prin rezoluția nr. 8835/4249/II/2/200f Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile prin numiții A.M.D., A.I.D., ș.a., au criticat soluția dispusă în dos nr. 175/P/2008. Totodată, plângerile formulate de numiții L.N., C.C., D.N., E.M.I. și S.M., împotriva rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. au fost respinse, ca neîntemeiate, prin rezoluția nr. 10406/5151/II/2/2009 din 6 noiembrie 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarul L.N. a formulat plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. care a fost înregistrată la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 ianuarie 2010. În motivarea plângerii, petentul L.N. a reiterat aspectele prezentate în plângerile anterioare, arătând că în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, deși nu avea nicio legătură cu evenimentele care se derulau, a fost reținut timp de trei zile la Școala de Ofițeri Băneasa, unde a fost supus unor tratamente neomenoase, bătut, înfometat și că în perioada reținerii a fost deposedat de banii și actele pe care le avea asupra sa. La termenul din 12 aprilie 2010, membrii completului de judecată inițial învestit au formulat declarații de abținere, acestea fiind admise prin încheierea din 21 aprilie 2010, cauza a fost înregistrată sub nr. 186.1/1/2010, fiind repartizată spre soluționare unui nou complet de judecată. Prima instanță, verificând rezoluția atacată, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul nr. 175/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a reținut că plângerea formulată de petiționarul L.N. este nefondată. S-a reținut că, în cauză, organul de urmărire penală a constatat, în urma verificărilor efectuate, că intimații I.I., V.M., M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D. nu au săvârșit nicio faptă penală și, în consecință, corespunzător dispozițiilor legii procesual penale, a dispus scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale și neînceperea urmăririi penale. Astfel, s-a constatat că faptele care au format obiectul cercetărilor în speță au vizat exercitarea de violențe fizice, reținerea și cercetarea abuzivă a unor persoane, distrugerea de bunuri, falsificarea unor înscrisuri, fapte care au fost încadrate juridic, atât în prevederile dispozițiilor C. pen. care reglementează infracțiunile contra păcii și omenirii (art. 356 – art. 360), cât și în prevederile dispozițiilor din același cod care reglementează infracțiunile contra persoanei (art. 175, art. 180 – art. 182), contra libertății persoanei (art. 189), contra patrimoniului (art. 208, art. 211, art. 217, art. 218). Însă, acțiunile îndreptate împotriva persoanei sau împotriva unor bunuri nu pot constitui, în același timp, atât infracțiuni contra păcii și omenirii (al căror obiect material constă fie în corpul persoanei, ca în cazul genocidului sau al tratamentelor neomenoase, fie în bunul asupra căruia se exercită acțiunea incriminată, ca și în cazul distrugerii unor obiective și însușirea unor bunuri, distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale), cât și infracțiuni de omor, lovire și alte violențe, vătămare corporală, distrugere. În aceeași ordine de idei se constată că în mod corect au reținut organele de urmărire penală că, ținând seama de persoanele învinuiților și făptuitorilor cercetați în cauză, de funcțiile deținute de către aceștia și activitățile pe care le-au desfășurat în intervalul 13 – 15 iunie 1990, dar ținând seama și de condițiile sociale și istorice în care au avut loc manifestațiile, protestele și actele de violență, săvârșite în capitală, în ceea ce privește infracțiunile contra păcii și omenirii, sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât aceste infracțiuni nu există în materialitatea lor. Din actele premergătoare efectuate s-a constatat că nu rezultă existența unor acte sau fapte săvârșite de către intimat, cărora să le fie conferită semnificația juridică a elementului material a infracțiunilor prevăzute de art. 356 C. pen., art. 357 lit. a), b) și c) C. pen., art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 359, art. 360 și art. 26 C. pen. raportat la art. 267 1 C. pen., iar în privința infracțiunilor prevăzute de art. 180, art. 181, art. 182 și art. 217 C. pen., comise la 14 iunie 1990 a intervenit prescripția răspunderii penale, cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. Astfel, s-a concluzionat în sensul că rezoluția atacată este conformă cu dispozițiile legale evocate, neexistând temeiuri pentru desființarea ei, petentul L.N. neinvocând în plângerea sa aspecte de nelegalitate și netemeinicie ale rezoluției nr. 175/P/2008, criticile sale având ca obiect actele de violență și tratamentul la care a fost supus la Școala de Ofițeri de la Băneasa în perioada reținerii sale între 13 – 15 iunie 1990, plângerea fiind nefondată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat. Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. După cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile reglementate de norma precitată. Totodată, art. 10 reglementează cazurile în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau, dacă a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată, iar dispozițiile art. 11 C. proc. pen. prevăd soluțiile care pot fi dispuse, în cursul urmăririi sau al judecății, în situația în care se constată existența vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., respectiv: clasarea, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale și achitarea sau încetarea procesului penal. În cauza dedusă judecății se constată că în mod corect față de intimați procurorul a dispus soluții de netrimitere în judecată, constatând inexistența faptelor reclamate [și prevăzute de art. 356, art. 358 alin. (2) lit. d), art. 26 raportat la art. 267 1 C. pen., art. 357 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 362 alin. (1) C. pen., art. 357 lit. b) C. pen., art. 358 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (3) C. pen., art. 359 C. pen., art. 360 C. pen., art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen.], sau s-a împlinit termenul prescripției speciale a răspunderii penale (în ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 217 C. pen., art. 264 C. pen., art. 26 raportat la art. 267 C. pen., art. 218 C. pen., art. 175 C. pen., art. 182 C. pen., art. 174 C. pen., art. 175 C. pen., art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 194 C. pen., art. 197 C. pen., art. 208 – 209 C. pen., art. 211 C. pen. art. 215 C. pen., art. 217 C. pen., art. 218 C. pen., art. 240 C. pen., art. 242 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 250 C. pen., art. 260 C. pen., art. 261 C. pen., art. 264 C. pen., art. 266 C. pen., art. 267 C. pen., art. 268 C. pen., art. 272 C. pen., art. 274 C. pen., art. 275 C. pen., art. 279 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 321 C. pen., art. 322 C. pen., art. 323 C. pen., art. 324 C. pen. Se constată, astfel, că activitățile intimaților din perioada evenimentelor din luna iunie 1990 nu pot fi circumscrise sferei ilicitului penal, neexistând activități publice de propagandă de război, nu a existat o colectivitate dintre cele prevăzute de art. 357 alin. (1) C. pen. asupra căreia să se exercite acțiunile element material al infracțiunii de genocid, nu a existat starea de conflict și/sau război prevăzută ca situație premisă pentru existența infracțiunilor prevăzute de art. 359 și art. 360 C. pen. Totodată, în mod just s-a reținut că în ceea ce privește celelalte infracțiuni împotriva persoanelor și bunurilor s-a împlinit termenul prescripției speciale a răspunderii penale. Față de aspectele relevate se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, temeinică și riguros argumentată, cu respectarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., dând o evaluare proprie justă materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul L.N. împotriva sentinței nr. 985 din 8 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 186.1/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.