ÎCCJ, Decizia nr. 337/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 337/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 985

din 8 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.N. împotriva

rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost

menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență că la data de 18 februarie

1997, Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a adresat

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere, în

cuprinsul căreia a solicitat tragerea la răspundere penală a persoanelor

responsabile de urmările evenimentelor care au avut loc în București în zilele

de 13-15 iunie 1990. Plângerea a format obiectul dosarului nr. 315/P/1997 al

Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care, prin ordonanța cu același număr din 23 mai 1997, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Secției Parchetelor

Militare din cadrul aceleiași unități de parchet, pe rolul căreia s-a

constituit dosarul nr. 160/P/1997.

La dosarul nr. 160/P/1997

au fost preluate și reunite și alte cauze (înregistrate inițial pe rolul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București și al Parchetului Militar de pe

lângă Curtea Militară de Apel București), care au avut ca obiect plângeri îndreptate

împotriva unor autori necunoscuți, vizând comiterea unor infracțiuni de furt,

tâlhărie, loviri și alte violențe.

Prin rezoluția din 16

septembrie 1998, Secția Parchetelor Militare a dispus disjungerea dosarului nr.

160/P/1997 în patru cauze, înregistrate sub nr. 74/P/1998, nr. 75/P/1998, nr. 76/P/1998

și nr. 77/P/1998.

Dosarul

nr. 77/P/1998, având ca obiect cercetările privind moartea suspectă a 60 de

persoane, care ar fi fost îngropate la cimitirul Străulești

II,

a fost conexat, la 8

ianuarie 2001, la dosarul nr. 75/P/l998, care a avut ca obiect, atât cercetarea

împrejurărilor în care au fost întocmite fictiv pontajele de prezență în

perioada 14-19 iunie 1990 pentru minerii care s-au deplasat la București în intervalul amintit, cât și investigarea împrejurărilor în care s-au desfășurat

evenimentele din 13 - 15 iunie 1990 în București și a rolului pe care l-au avut

reprezentanții autorităților statului referitor la aceste evenimente, ce au dus

la vătămarea corporală și decesul unor persoane.

La data

de 19 decembrie 2007, invocând decizia Curții Constituționale nr. 610/2007,

Secția Parchetelor Militare a dispus disjungerea cauzei nr. 75/P/2008, iar în

ce privește dosarul nou format, nr. 222/P/2007, s-a dispus declinarea

competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea Secției de Urmărire Penală

și Criminalistică, cu privire la faptele învinuiților care nu aveau calitatea

de militari, urmând ca Secția Parchetelor Militare să continue cercetările față

de învinuiții care aveau această calitate.

Ulterior,

la 27 februarie 2008, rezoluția de disjungere a dosarului nr. 75/P/1998 a fost

infirmată, astfel că acest dosar, în integralitatea lui, a fost trimis Secției

de Urmărire Penală și Criminalistică, deoarece în speță subzistau cazurile de

indivizibilitate prevăzute de art. 35 alin. (2) C. proc. pen.

Cauza a

fost înregistrată la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică sub nr. 175/P/2008,

iar prin ordonanța cu același număr din 26 mai 2008 s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism, fiind invocate criteriile de competență

materială, deoarece în speță erau investigate și infracțiuni contra siguranței

statului.

Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a

soluționat cauza la 10 martie 2009, când, prin ordonanța nr. 266/D/P/2008 a

dispus scoaterea de sub urmărire penală față de D.E., C.M., ș.a. pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 162 alin. (2) C. pen.

Prin

aceiași ordonanță s-a dispus și scoaterea de sub urmărire penală față I.I.

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 162 C. pen., art. 163 C. pen.,

și art. 168

1

C. pen.

De

asemenea, prin ordonanța nr. 266/D/P/2008, din 10 martie 2009, s-a dispus

disjungerea cauzei și declinarea competenței de efectuare a cercetărilor în

favoarea Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind comiterea infracțiunilor

prevăzute art. 357 C. pen., art. 358 C. pen., art. 359 C. pen., art. 360 C.

pen. și a infracțiunii pentru care Secția Parchetelor Militare a dispus începerea

urmăririi penale la 9 iunie 2005, 12 iunie 2006 și 28 mai 2007.

Ca

urmare, cauza disjunsă a fost reînregistrată în evidențele Secției Urmărire

Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

Casație și Justiție sub nr. 175/P/2008.

În urma actelor

premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 175/P/2008 din 17 iunie

2009 s-au dispus următoarele soluții de scoatere de sub urmărire penală față de

I.I. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 3 C. pen., art. 357 lit.

a), b) și c) C. pen., art. 358 alin. (2) lit. d C. pen. (deoarece nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni) și art. 26 C. pen. raportat

la art. 267 C. pen. (întrucât această infracțiune nu era prevăzută de legea penală

la momentul săvârșirii ei), V.M., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de

art. 357 alin. (1) lit. a), art. 362 alin. (1) C. pen. (întrucât faptele nu există),

art. 357 alin. (1) lit. b), art. 358 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (3)

C. pen., art. 359 C. pen., art. 360 C. pen. (întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestor infracțiuni); M.C., pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin. (4) C. pen. și art. 360 C.

pen. (nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni), V.A.S.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d și alin.

(4) C. pen. și art. 360 C. pen. (deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive

ale acestor infracțiuni); V.D., C.D., P.P. și E.D., pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d și alin. (4) C. pen. și art. 360 C. pen.

(întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor).

Prin

aceeași rezoluție s-a dispus și încetarea urmăririi penale față de B.D., pentru

comiterea infracțiunilor

prevăzute de

art. 358 alin. (2)

lit. d) și alin. (4) C. pen., art. 360 C. pen., art. 218 C. pen. și art. 175 C.

pen. (întrucât a intervenit decesul învinuitului); I.I., pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. (4) C. pen., art. 264 C. pen., art.

26 raportat la art. 267 C. pen. (deoarece a intervenit prescripția răspunderii

penale); M.C., V.A.S., V.D., C.D., P.P. și E.D., pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 218 C. pen. și art. 175 C. pen. (deoarece s-a

împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale), precum și neînceperea

urmăririi penale față de E.D., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.

182 C. pen. (întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale), precum și

neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.

174 C. pen., art. 175 C. pen., art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C.

pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen., art. 194 C. pen., art. 197 C. pen.,

art. 208 - art. 209 C. pen., art. 211 C. pen., art. 215 C. pen., art. 217 C.

pen., art. 218 C. pen., art. 240 C. pen., art. 242 C. pen., art. 246 C. pen.,

art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 250 C. pen., art. 260 C. pen., art. 261

C. pen., art. 264 C. pen., art. 266 C. pen., art. 267 C. pen., art. 268 C. pen.,

art. 272 C. pen., art. 274 C. pen., art. 275 C. pen., art. 279 C. pen., art.

288 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 321 C.

pen., art. 322 C. pen., art. 323 C. pen., art. 324 C. pen., deoarece s-a

împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 267 C. pen., deoarece fapta nu era incriminată

la momentul săvârșirii ei și a infracțiunilor prevăzute de art. 357 alin. (1)

lit. a) C. pen. (întrucât fapta nu există) și de art. 357 alin. (1) lit. b),

c), d), e), alin. (2) și alin. (3) C. pen., art. 358 C. pen., art. 359 C. pen.

și art. 360 C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora,

fiind dispusă neînceperea urmăririi penale și pentru celelalte infracțiuni

sesizate prin plângerile și memoriile depuse la dosar, deoarece a intervenit

prescripția răspunderii penale.

În

considerentele rezoluției s-a reținut următoarea situație de fapt: în perioada 22

aprilie - 13 iunie 1990, Piața Universității din București a fost ocupată de către

persoane care protestau împotriva autorităților statului de la acea vreme și

care își exprimau opțiunile și revendicările politice; după alegerile

electorale din data de 20 mai 1990, majoritatea organizațiilor civice și

studențești, care participaseră anterior la proteste, s-au retras din Piața

Universității, astfel că în această zonă au mai rămas să demonstreze circa 260

de persoane, care aveau corturi amplasate în fața Teatrului Național și care blocau

circulația în piață; în zilele de 11 și 12 iunie 1990, președintele României,

membrii ai Guvernului și ai Parlamentului au hotărât să fie întreprinse măsuri

pentru evacuarea persoanelor care blocaseră zona Pieței Universității, cu

scopul redării acesteia liberei circulații întrucât acțiunea de protest, prin

apariția unor vânzători ambulanți, cerșetori, etc. a avut ca rezultat

perturbarea activității instituțiilor din zonă și a vieții normale a celor care

locuiau acolo; în ziua de 11 iunie ora 16.00 a avut loc o ședință condusă de președintele I.I. și premierul P.R., la care au mai participat vicepremierul G.V.V.,

ministrul de interne M.C., șeful Inspectoratului General al Poliției C.D., ministrul

apărării naționale V.A.S., șeful Marelui Stat Major al Armatei V.I., șeful Serviciului

Român de Informații V.M., primarul general al capitalei D.P., procurorul

general al României G.R., prim vicepreședintele Frontului Salvării Naționale N.S.D.

ș.a., discuțiile având ca obiect întocmirea unui plan de acțiune în vederea

eliberării Pieței Universității; în ziua de 12 iunie 1990, M.C. a prezentat

premierului P.R. un plan de acțiune, pe care acesta din urmă l-a aprobat, iar în

seara aceleiași zile, postul național de televiziune a difuzat un comunicat din

partea Procuraturii Generale, prin care se cerea Guvernului să ia măsuri pentru

redarea în circulație a Pieței Universității; în dimineața zilei de 13 iunie

1990, ora 4

00

, au fost demarate de către forțele de ordine, 300 de

militari și 100 subofițeri de poliție, acțiunile de deblocare a Pieței

Universității, fiind ridicate baricadele și materialele amplasate pe stradă și

fiind efectuate acțiuni de deratizare: astfel au fost reținute, la ora 7.00,

263 de persoane, care au fost conduse la arestul Brigăzii de Poliție

Transporturi București și la sediul UM 0575 Măgurele, aceste persoane fiind

eliberate, cu acordul procurorului general, în aceeași zi, în jurul orelor

17.30 - 18.30; după ce Piața Universității a fost eliberată, în jurul orei

11.00, în această zonă au apărut grupuri de persoane turbulente care au aruncat

cu obiecte contondente în barajele formate din militari și au incendiat o autodubă

a poliției; în același timp, în piață și-au făcut apariția și câteva sute muncitori

de la Întreprinderea de Mașini Grele București, care își manifestau sprijinul

pentru puterea politică rezultată în urma alegerilor din 20 mai 1990, în timp ce

pe străzile din apropierea Pieței Universității s-au format grupuri masive de civili

care au acționat cu deosebită agresivitate, forțând cordoanele formate din polițiști

militari, aruncând în aceștia cu obiecte contondente și incendiind mai multe autovehicule

din barajele de blocare a manifestanților, dar și unele autovehicule aflate în

fața Muzeului de Istorie și în Piața Universității, pompierii fiind împiedicați

de către protestatari să stingă incendiile; în jurul orei 17.00, echipele formate

din polițiști și militari s-au retras din Piața Universității, fiind copleșiți numeric

de către manifestanții violenți; în continuare, aceștia din urmă s-au deplasat

spre sediul Televiziunii Române, Poliției Capitalei, Serviciului Român de Informații,

Ministerului de Interne; astfel, prin acțiunile lor violente, manifestanții au devastat,

incendiat, în clădirea Poliției Capitalei, mai multe birouri,centrala telefonică,

dispeceratul, au sustras 112 arme, 340 de cartușe, uniforme,documente de uz intern

și au eliberat din arest 84 de deținuți de drept comun;în același timp, manifestanții

au atacat sediul Serviciului Român de Informații, au incendiat parterul clădirii

și tunelul de transmisiuni și au sustras documente; începând cu ora 18.00 manifestanții

au exercitat acțiuni de violență și asupra Ministerului de Interne incendiind

biroul de informații și studioul cinematografic de la parterul clădirii. Pentru

a-i împiedica pe agresori să pătrundă în interiorul ministerului, cu aprobarea ministrului

de interne, forțele de ordine au executat foc cu armamentul din dotare în plafoanele

holurilor de la intrarea în clădire, fiind împușcați mortal, datorită unor proiectile

care au ricoșat, M.V. și L.M., o altă victimă, Spini Ion, suferind, în același

mod, o plagă împușcată în zona cotului; în jurul orei 24.00 cadre ale

Ministerului de Interne și ale Ministerului Apărării Naționale au despresurat sediul

celui dintâi minister; în continuare, manifestanții s-au retras spre magazinele

Delta Dunării și Romarta, zonă în care au aruncat cu sticle incendiare asupra

tancurilor aparținând Ministerului Apărării Naționale și asupra unui detașament

de parașutiști din cadrul UM 01847 Buzău; în aceste condiții militarii au

executat foc în plan vertical, fiind împușcate, prin ricoșeu, mai multe

persoane: P.D.G., P.G.M., I.C., H.I., D.D. și D.G., ultimii doi decedând;

acțiunea de despresurare a grupurilor de turbulenți din zona centrală a

capitalei s-a încheiat în dimineața zilei de 14 iunie 1990, în jurul orei 5.30;

tot în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990, grupuri de manifestanți au pătruns

în blocul turn al Televiziunii Române, militarii și polițiștii care apărau

acest obiectiv fiind loviți cu obiecte contondente și sticle incendiare;agresorii

au fost evacuați complet din clădirea Televiziunii în jurul orei 1.00.

Din

cuprinsul raportului nr. 2448/1990 al Ministerului de Interne, a reieșit că incidentele

din ziua de 13 iunie 1990 și din noaptea de 13/14 iunie 1990 s-au soldat cu rănirea

a 79 de persoane din rândul forțelor de ordine.

S-a mai

reținut că în dimineața zilei de 14 iunie 1990 au sosit în București grupuri de

mineri din zonele carbonifere din Valea Jiului, Comănești, Motru etc, dar și

muncitori din Brașov și din alte județe, aceștia fiind organizați și conduși de

liderii lor sindicali; în jurul orei 6.30, Președintele României de la acea dată,

I.I., a ținut un discurs în Piața Victoriei, împrejurare în care i-a îndemnat

pe muncitori să conlucreze cu forțele de ordine pentru restabilirea stării de

normalitate în Piața Universității și în celelalte zone ale capitalei; au fost

constituite echipe mixte, formate din polițiști și muncitori, care au procedat

la identificarea celor care manifestaseră anterior cu violență, ocazie cu care

au avut loc acțiuni soldate cu brutalizarea nu numai a manifestanților din ziua

precedentă, ci și a altor locuitori ai capitalei, care nu aveau legătură cu

acțiunile de protest; în acest context au fost ridicate 1021 de persoane,

dintre care, în urma cercetărilor efectuate la acea dată de către procurori au

fost arestate preventiv 182 de persoane, 88 au fost sancționate

contravențional, 36 de minori au fost internați în centrul de primire, alte 706

persoane fiind puse în libertate după verificări; acțiunile minerilor din

zilele de 14 și 15 iunie 1990 s-au desfășurat în cooperare cu forțele de ordine

ale statului, grupurile de mineri fiind coordonate de persoane civile care

acționau în numele și cu acordul conducerii de stat, aceste acțiuni având drept

consecință nu numai vătămarea persoanelor reținute în vederea efectuării de verificări,

dar și distrugerea unor bunuri aflate la sediile Universității București,

Institutului de Arhitectură, la sediile unor formațiuni politice și asociații

civile, ori la locuințele unor membri ai partidelor politice; potrivit

comunicatul Ministerului Sănătății din 15 iunie 1990, a rezultat că, în urma evenimentelor din

13-15

iunie

1990, s-au înregistrat 467 de prezentări de cazuri, 112 internări și 5 decese,

dintre care unul nu a avut legătură cu evenimentele respective; cu privire la

persoanele reținute de către forțele de ordine pentru verificări, s-a reținut că

în ziua de 14 iunie 1990, din ordinul ministrului de interne, comandantul

Școlii de Ofițeri de la Băneasa, V.D. a asigurat cazarea unui număr de 425 de

persoane dintre cele aduse de către mineri și lucrătorii de poliție; din

declarațiile acestor persoane a reieșit că, pe perioada celor trei zile cât au

fost reținute în incinta Școlii de ofițeri, li s-a acordat asistență medicală,

fiind exercitate asupra lor violențe de intensitate redusă; ulterior perioadei

de reținere, manifestanții au fost eliberați, iar o parte au fost transferați

la secțiile de poliție, deoarece se constatase că săvârșiseră infracțiuni de

distrugere și tulburare a liniștii publice.

S-a mai

reținut că alți 574 manifestanți au fost reținuți și conduși la sediul UM 0575

București - Măgurele, în intervalul 14-15 iunie 1990, asupra acestora fiind

exercitate violențe excesive de către polițiști și mineri, din declarațiile

unor martori reieșind că manifestanții au fost cazați în condiții improprii, că

nu li s-au acordat îngrijiri medicale decât cu întârziere și empiric, și că au

fost deposedați de bunuri, prin violență; persoanele reținute la sediul UM 0575

au fost eliberate începând cu data de 17 iunie 1990, pe măsură ce erau audiate

de către organele de urmărire penală, o parte fiind transferate la sediile

secțiilor de poliție din București; totodată s-a constatat că manifestanții

reținuți în condițiile mai sus arătate, au fost brutalizați cu ocazia depistării

acestora, fie pe stradă, fie în sediile instituțiilor în care pătrunseseră,

fiind astfel ținuți sub pază, fie în subsolul televiziunii Române, al

Guvernului sau al Ministerului de Interne, acțiunile minerilor neavând nici o

justificare legală sau morală; în legătură cu autorii infracțiunilor de violență

procurorii au reținut că, în cursul celor 19 ani în care au fost efectuate

cercetări de către parchetele civile sau militare, nu s-a putut stabili

identitatea agresorilor pentru fiecare caz în parte, după cum, din actele de la

dosar nu s-a probat că, în timpul prezenței în București a minerilor, ca o

consecință a acțiunilor acestora, ar fi rezultat persoane decedate .

În ceea

ce privește infracțiunile care au făcut obiectul cercetărilor în cauză,

procurorii au constatat următoarele aspecte:

privire la infracțiunea prevăzută de art. 356 C. pen. - propaganda pentru război

- nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni în sarcina

învinuitului I.I., deoarece nu subzistă latura subiectivă a acestei

infracțiuni, întrucât învinuitul, prin cele patru discursuri pe care le-a ținut

în zilele de 13, 14 și 15 iunie 1990, nu a urmărit declanșarea unor conflicte

de orice natură, ci a cerut minerilor să elimine excesele și actele sângeroase

și să conlucreze cu forțele de ordine în acțiunile ce vizau paza Pieței

Universității și redarea acesteia circulației, urmărindu-se, practic,

reinstaurarea normalității.

prevăzută de art. 357 alin. (1) lit. a), b) și C. pen. – genocidul prin uciderea

membrilor colectivității sau grupului, vătămarea integrității fizice sau mintale

a membrilor colectivității sau grupului și supunerea colectivității ori

grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la

distrugerea fizică s-a precizat că din punctul de vedere al laturii obiective

și subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni, deoarece manifestanții din zilele de 13-14 iunie 1990 nu pot fi

caracterizați ca făcând parte dintr-o colectivitate de sine stătătoare din

punct de vedere geografic, istoric și social sau dintr-un grup național, rasial

sau religios, iar situația premisă a infracțiunii de genocid nu există în

condițiile în care împrejurările în care s-a produs decesul victimelor L.M., M.V.V.,

D.G. și D.D. au fost investigate în dosarul nr. 1122/P/2007 al Secției de Urmărire

Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție. În speță, cercetările au vizat decesul unor persoane, aproximativ

100, în timpul evenimentelor din

13-14

iunie 1990, care ar fi fost îngropate în cimitirul Străulești II din București;

pentru verificarea acestui aspect, organele de urmărire penală au efectuat

exhumări, prin sondaj, fiind întocmite și expertize medico - legale care au

concluzionat că decesul s-a datorat unor afecțiuni precum infarctul miocardic și

hipertensiunea arterială, nefiind constatate leziuni traumatice; martorii

audiați în cauză au infirmat înhumarea, ulterior datei de 15 iunie 1990, a unui număr mare de cadavre cu identități necunoscute, toate înhumările realizându-se în baza

unor acte medicale înscrise în registrele unităților medicale emitente și ale

cimitirului.

În cazul

persoanelor reținute pentru cercetări la Școala de Ofițeri de la Băneasa și la UM 0575, s-a arătat că precaritatea condițiilor în care au fost cazate nu a avut la bază

intenția de a le supune unor suferințe, ci lipsa de organizare a autorităților,

care au fost luate prin surprindere de evoluția evenimentelor; de asemenea, s-a

precizat că, din probele administrate nu s-a putut stabili cert că învinuitul I.I.

a prevăzut și urmărit, prin acțiunile minerilor, distrugerea unei colectivități.

Referitor

la învinuitul V.M., s-a consemnat că în cauză, nu se poate reține vreo formă de

participare la săvârșirea de către mineri a unor acțiuni violente care să se

circumscrie infracțiunii de genocid.

prevăzută de art. 358 alin. (1) și alin. (2) lit. d) și alin. (3) C. pen. - tratamente

neomenoase prin dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal, torturarea,

mutilarea sau exterminarea răniților ori bolnavilor, a membrilor personalului

civil sanitar sau al Crucii Roșii ori al organizațiilor asimilate acesteia a naufragiaților,

a prizonierilor de război și a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului

- s-a precizat că pentru existența acestei infracțiuni lipsește situația premisă

prevăzută de lege (război, rupere de relații între state, incursiunile unei bande

pe teritoriul țării) și că din probele administrate nu a rezultat vreo formă de

participație a învinuitului I.I. la comiterea infracțiunii de tratamente neomenoase,

determinat de faptul că în ziua de 13 iunie 1990 a aprobat intervenția forțelor de ordine în capitală; cât îl privește pe învinuitul V.M. s-a arătat

că nici în sarcina acestuia nu se poate reține comiterea infracțiunii de

tratamente neomenoase, nerezultând vreo participare a acestuia la agresiunile

minerilor din zilele de 14 și 15 iunie 1990.

4.

Infracțiunile prevăzute de art. 359 alin. (3) C. pen. și de art. 360 C. pen. - distrugerea

în întregime sau în parte, ori însușirea sub orice formă, nejustificată de vreo

necesitate militară și săvârșită în proporții mari a unor bunuri, respectiv

distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale (monumente sau

construcții care au o valoare artistică, istorică sau arheologică, muzee, mari

biblioteci, arhive de valoare istorică sau științifică, opere de artă,

manuscrise, cărți de valoare, colecții științifice sau colecții importante de cărți,

de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor menționate) - referitor la aceste

fapte s-a arătat că nu există situația premisă prevăzuta de lege și anume săvârșirea

infracțiunii în „timp de război”.

5.

Infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 267

1

C.

pen. - complicitatea la infracțiunea de tortură - procurorii au reținut că la

data comiterii faptelor, acestea nu erau incriminate ca infracțiune, prevederile

art. 267

1

fiind introduse în Codul penal prin Legea nr. 20 din 10

octombrie 1990.

6.

Infracțiunile prevăzute de art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C. pen.,

art. 250 C. pen., art. 267 C. pen., art. 189 C. pen., art. 217 C. pen., art. 218

C. pen., art. 174 C. pen., art. 175 C. pen., art. 192 C. pen., art. 193 C. pen.,

art. 194 C. pen., art. 197 C. pen., art. 208 C. pen., art. 209 C. pen., art. 289

C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 211 C. pen., art. 215 C. pen.

- infracțiuni săvârșite în timpul evenimentelor din zilele de 13 - 15 iunie

1990 - pentru aceste fapte s-a reținut că s-a împlinit termenul de prescripție

a răspunderii penale, procurorii arătând că, pe baza cercetărilor efectuate, nu

s-a putut stabili identitatea autorilor infracțiunilor.

La data

de 25 august 2009, prin rezoluția nr. 7335/3341/II/2/2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică

s-a dispus admiterea plângerii formulată de numitul D.V., infirmarea parțială a

soluției dispusă față de acesta în dosarul nr. 175/P/2008 și scoaterea de sub

urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 358 alin.

(2) lit. d) și alin. (4) C. pen., art. 360 C. pen., art. 218 C. pen. și art.

175 C. pen.

Ulterior,

prin rezoluția nr. 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică

au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile formulate de Asociația Victimelor

Mineriadelor 1990-1991 din România, E.V., C.I.C., N.V. și Asociația 21

Decembrie 1989 împotriva soluției adoptate, la 17 iunie 2009, în dosarul nr.

175/P/2008. Prin aceeași rezoluție s-a dispus :

1.

Infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, în ceea ce privește

soluțiile de scoatere de sub urmărire penală pentru comiterea unor infracțiuni

contra păcii și omenirii, adoptate față de I.I., V.M., M.C., V.A.S., C.D., P.P.

și E.D. [deoarece temeiul juridic al acestei soluții, art. 10 lit. d) C. proc.

pen., este nelegal], precum și de încetare a urmăririi penale pentru comiterea

infracțiunii de omor calificat, adoptată față de M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D.

[întrucât temeiul juridic al acestor soluții, art. 10 lit. g) C. proc. pen.

este nelegal], în cauză fiind aplicabile, cu privire la infracțiunile

susmenționate prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

de sub urmărire penală, întrucât faptele nu există, față de I.I., pentru

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 356 C. pen., art. 357 lit. b) C.

pen. și art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen.; V.M., pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 357 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 358 alin. (1) și (2) lit.

d) C. pen., art. 359 C. pen. și art. 360 C. pen.; M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D.,

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 358 alin. (2) lit. d) și alin.

(4) C. pen., art. 360 C. pen. și art. 175 C. pen.

celorlalte soluții adoptate în dispozitivul rezoluției nr. 175/P/2008 din 17

iunie 2009.

De

asemenea la data de 16 septembrie 2009, prin rezoluția nr. 8835/4249/II/2/200f

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică, au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile prin

numiții A.M.D., A.I.D., ș.a., au criticat soluția dispusă în dos nr. 175/P/2008.

Totodată,

plângerile formulate de numiții L.N., C.C., D.N., E.M.I. și S.M., împotriva rezoluției

nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009, conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen.

au fost respinse, ca neîntemeiate, prin rezoluția nr. 10406/5151/II/2/2009 din 6

noiembrie 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarul L.N. a formulat

plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

care a fost înregistrată la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 4 ianuarie 2010.

În

motivarea plângerii, petentul L.N. a reiterat aspectele prezentate în plângerile

anterioare, arătând că în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, deși nu

avea nicio legătură cu evenimentele care se derulau, a fost reținut timp de trei

zile la Școala de Ofițeri Băneasa, unde a fost supus unor tratamente neomenoase,

bătut, înfometat și că în perioada reținerii a fost deposedat de banii și

actele pe care le avea asupra sa.

La

termenul din 12 aprilie 2010, membrii completului de judecată inițial învestit

au formulat declarații de abținere, acestea fiind admise prin încheierea din 21

aprilie 2010, cauza a fost înregistrată sub nr. 186.1/1/2010, fiind repartizată

spre soluționare unui nou complet de judecată.

Prima

instanță, verificând rezoluția atacată, conform art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul nr. 175/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică, a reținut că plângerea formulată de petiționarul L.N.

este nefondată.

S-a

reținut că, în cauză, organul de urmărire penală a constatat, în urma verificărilor

efectuate, că intimații I.I., V.M., M.C., V.A.S., C.D., P.P. și E.D. nu au săvârșit

nicio faptă penală și, în consecință, corespunzător dispozițiilor legii

procesual penale, a dispus scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi

penale și neînceperea urmăririi penale.

Astfel,

s-a constatat că faptele care au format obiectul cercetărilor în speță au vizat

exercitarea de violențe fizice, reținerea și cercetarea abuzivă a unor

persoane, distrugerea de bunuri, falsificarea unor înscrisuri, fapte care au

fost încadrate juridic, atât în prevederile dispozițiilor C. pen. care

reglementează infracțiunile contra păcii și omenirii (art. 356 – art. 360), cât

și în prevederile dispozițiilor din același cod care reglementează

infracțiunile contra persoanei (art. 175, art. 180 – art. 182), contra libertății

persoanei (art. 189), contra patrimoniului (art. 208, art. 211, art. 217, art.

218). Însă, acțiunile îndreptate împotriva persoanei sau împotriva unor bunuri

nu pot constitui, în același timp, atât infracțiuni contra păcii și omenirii

(al căror obiect material constă fie în corpul persoanei, ca în cazul genocidului

sau al tratamentelor neomenoase, fie în bunul asupra căruia se exercită

acțiunea incriminată, ca și în cazul distrugerii unor obiective și însușirea

unor bunuri, distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale), cât și

infracțiuni de omor, lovire și alte violențe, vătămare corporală, distrugere.

În

aceeași ordine de idei se constată că în mod corect au reținut organele de urmărire

penală că, ținând seama de persoanele învinuiților și făptuitorilor cercetați

în cauză, de funcțiile deținute de către aceștia și activitățile pe care le-au

desfășurat în intervalul 13 – 15 iunie 1990, dar ținând seama și de condițiile

sociale și istorice în care au avut loc manifestațiile, protestele și actele de

violență, săvârșite în capitală, în ceea ce privește infracțiunile contra păcii

și omenirii, sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

întrucât aceste infracțiuni nu există în materialitatea lor.

Din

actele premergătoare efectuate s-a constatat că nu rezultă existența unor acte

sau fapte săvârșite de către intimat, cărora să le fie conferită semnificația

juridică a elementului material a infracțiunilor prevăzute de art. 356 C. pen.,

art. 357 lit. a), b) și c) C. pen., art. 358 alin. (2) lit. d) C. pen., art.

359, art. 360 și art. 26 C. pen. raportat la art. 267

1

C. pen., iar

în privința infracțiunilor prevăzute de art. 180, art. 181, art. 182 și art.

217 C. pen., comise la 14 iunie 1990 a intervenit prescripția răspunderii

penale, cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Astfel,

s-a concluzionat în sensul că rezoluția atacată este conformă cu dispozițiile

legale evocate, neexistând temeiuri pentru desființarea ei, petentul L.N.

neinvocând în plângerea sa aspecte de nelegalitate și netemeinicie ale

rezoluției nr. 175/P/2008, criticile sale având ca obiect actele de violență și

tratamentul la care a fost supus la Școala de Ofițeri de la Băneasa în perioada

reținerii sale între 13 – 15 iunie 1990, plângerea fiind nefondată.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a

fost motivat.

Analizând

cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

După cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi

penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiții pozitive, privind

existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții

negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile

reglementate de norma precitată.

Totodată,

art. 10 reglementează cazurile în care acțiunea penală nu poate fi pusă în

mișcare sau, dacă a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată, iar

dispozițiile art. 11 C. proc. pen. prevăd soluțiile care pot fi dispuse, în

cursul urmăririi sau al judecății, în situația în care se constată existența

vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., respectiv:

clasarea, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale și achitarea

sau încetarea procesului penal.

În cauza

dedusă judecății se constată că în mod corect față de intimați procurorul a

dispus soluții de netrimitere în judecată, constatând inexistența faptelor

reclamate [și prevăzute de art. 356, art. 358 alin. (2) lit. d), art. 26

raportat la art. 267

1

C. pen., art. 357 alin. (1) lit. a) C. pen.,

art. 362 alin. (1) C. pen., art. 357 lit. b) C. pen., art. 358 alin. (1), alin.

(2) lit. d) și alin. (3) C. pen., art. 359 C. pen., art. 360 C. pen., art. 358 alin.

(2) lit. d) și alin. (4) C. pen.], sau s-a împlinit termenul prescripției

speciale a răspunderii penale (în ceea ce privește infracțiunile prevăzute de

art. 217 C. pen., art. 264 C. pen., art. 26 raportat la art. 267 C. pen., art.

218 C. pen., art. 175 C. pen., art. 182 C. pen., art. 174 C. pen., art. 175 C.

pen., art. 180 C. pen., art. 181 C. pen., art. 182 C. pen., art. 192 C. pen.,

art. 193 C. pen., art. 194 C. pen., art. 197 C. pen., art. 208 – 209 C. pen.,

art. 211 C. pen. art. 215 C. pen., art. 217 C. pen., art. 218 C. pen., art. 240

C. pen., art. 242 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen.,

art. 250 C. pen., art. 260 C. pen., art. 261 C. pen., art. 264 C. pen., art.

266 C. pen., art. 267 C. pen., art. 268 C. pen., art. 272 C. pen., art. 274 C.

pen., art. 275 C. pen., art. 279 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen.,

art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 321 C. pen., art. 322 C. pen., art.

323 C. pen., art. 324 C. pen.

Se

constată, astfel, că activitățile intimaților din perioada evenimentelor din

luna iunie 1990 nu pot fi circumscrise sferei ilicitului penal, neexistând

activități publice de propagandă de război, nu a existat o colectivitate dintre

cele prevăzute de art. 357 alin. (1) C. pen. asupra căreia să se exercite

acțiunile element material al infracțiunii de genocid, nu a existat starea de

conflict și/sau război prevăzută ca situație premisă pentru existența

infracțiunilor prevăzute de art. 359 și art. 360 C. pen. Totodată, în mod just

s-a reținut că în ceea ce privește celelalte infracțiuni împotriva persoanelor

și bunurilor s-a împlinit termenul prescripției speciale a răspunderii penale.

Față de

aspectele relevate se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală,

temeinică și riguros argumentată, cu respectarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., dând o evaluare proprie justă materialului dosarului,

rezoluției atacate și plângerii petentului.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul L.N. împotriva sentinței nr. 985 din 8

iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 186.1/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.