ÎCCJ, Decizia nr. 375/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1411 din 15 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.R. împotriva rezoluției nr. 31/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea înregistrată la 3 iunie 2010, petentul I.R., în condițiile art. 278 1 C. proc.

pen., a înțeles să atace rezoluția nr. 31/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, menținută prin rezoluția nr. 3195/1521/II/2/2010 din 26 aprilie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că acestea sunt nelegale și netemeinice. În motivarea plângerii, în esență, petentul a expus nemulțumirile sale legate de o cercetare abuzivă, în urma unor nelegalități săvârșite de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și un lucrător de poliție, împotriva cărora a făcut plângere, obiect al dosarului nr. 669/P/2008.

De asemenea, petentul a mai învederat că dosarele au fost soluționate de organele judiciare și fiind nemulțumit de soluțiile dispuse a promovat căile de atac, însă judecătorii au sustras dosarul de urmărire penală nr. 476/P/2008 și au pronunțat soluții nelegale, prin care s-au mușamalizat unele din faptele reclamate de petent. Prin rezoluția nr. 31/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători M.F., C.I., B.I.D., A.D., S.G. și A.M. sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 242 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen.

și art. 264 C. pen. În motivarea soluției, procurorul de caz a arătat că dosarul nr. 476/P/2008 al parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nu a fost sustras, așa cum susține petentul, ci a fost anexat la dosarul nr. 433/334/2009 al Tribunalului Suceava, în baza căruia s-a pronunțat sentința penală nr. 79 din 29 aprilie 2009. S-a mai susținut că pretinsele fapte penale ale magistraților reclamați nu subzistă, iar nemulțumirile petentului pot fi valorificate cu ocazia exercitării căilor legale de atac. Nemulțumit de soluție, conform art. 278 C. proc. pen., petentul s-a adresat procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin rezoluția nr. 3195/1521/II/2/2010 din 26 aprilie 2010, a respins plângerea ca neîntemeiată, pentru aceleași considerente.

Împotriva acestor rezoluții, petentul în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., s-a adresat instanței competente, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, reiterând susținerile și nemulțumirile legate de activitatea magistraților reclamați și a faptului că a dispărut dosarul nr. 476/P/2008. Procedând la soluționarea acestei plângeri, pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., prima instanță a constatat că plângerea este nefondată. Astfel, s-a reținut că magistrații reclamați au soluționat în diferite faze procesuale sau proceduri speciale litigiul dintre P.G.

și petentul I.R., privind ocuparea unei suprafețe de teren prin desființarea semnelor de hotar, situație care a generat cercetări penale în dosarul nr. 476/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și plângeri penale soluționate prin rezoluții de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul faptelor și persoanelor reclamate, sau prin respingerea plângerilor. În acest context s-a apreciat că susținerile reprezintă critici și nemulțumiri privind modul de rezolvare a cauzelor în care a figurat ca parte, iar persoanele reclamate nu au făcut decât să-și exercite atribuțiile în condițiile legii, conformându-se probelor și lucrărilor cauzelor în care au fost legal investiți.

S-a mai arătat că aceste nemulțumiri puteau fi valorificate cu ocazia exercitării căilor legale de atac, aspectele învederate de petent neputându-se circumscrie elementului material al infracțiunilor pretinse și în consecință, nu pot constitui temei juridic pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților reclamați. Cât privește pretinsa sustragere a dosarului nr. 476/P/2008 așa cum a reținut și procurorul de caz, prima instanță a constatat că din nota de relații a judecătorului M.F.

rezultă că acesta a fost anexat la dosarul nr. 433/334/2009 al Tribunalului Suceava și a stat la baza pronunțării sentinței penale nr. 79 din 29 aprilie 2009. S-a concluzionat că răspunderea penală devine incidentă doar când se constată comiterea unor fapte penale, ce nu este cazul în cauză, magistrații dispunând soluții conform probelor și lucrărilor de la dosar și propriilor convingeri obiective și nepărtinitoare; faptele reclamate nu se înscriu în sfera ilicitului penal și există un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit. a) C. proc. pen., așa cum corect a reținut și procurorul de caz, soluția fiind menținută ca legală și temeinică, de către prima instanță.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 2 dosar recurs), a concluziilor scrise (filele 6-7 dosar recurs) și motivelor de recurs (filele 27-32 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie, încălcarea și îngrădirea drepturilor procesuale, ascunderea falsurilor, abuzurilor și faptelor de corupție comise și sustragerea probelor (petentul fiind abuziv deposedat de proprietatea sa), greșita menținere a rezoluției atacate, lovită de nulitate absolută (nefiind semnată și ștampilată) deși existau dovezi în sensul celor reclamate de către petent. S-a solicitat admiterea recursului, identificarea actelor premergătoare în baza cărora a fost întocmit în mod fictiv procesul-verbal de supraveghere a activității de urmărire penală în dosarul nr. 476/P/2008, rejudecarea cauzei și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, privind inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile prevăzute de norma precitată. În cauza dedusă judecății petentul, nemulțumit de modul de soluționare al anumitor cauze în care a avut calitatea de parte, a conferit relevanță penală activității legal desfășurată de către judecători în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale și administrative în cadrul instanțelor.

Se constată că procurorul pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a concluzionat just și motivat că faptele reclamate de petent nu există în materialitatea lor, deoarece dosarul pretins sustras (nr. 476/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei) fusese înaintat Tribunalului Suceava și anexat altui dosar, iar judecătorii care au pronunțat soluții ce au nemulțumit pe petent și-au exercitat legal prerogativele funcției.

Se constată sub acest ultim aspect că reformarea hotărârilor judecătorești nu poate fi realizată pe calea formulării plângerii penale împotriva judecătorilor, criticile părții putând fi exprimate prin declararea căilor de atac prevăzute de lege, singurele apte a conduce, eventual, la rezultatul urmărit de petent, sistemul căilor de atac fiind expres reglementat de legea procesuală și neputând fi înlocuit sau completat prin formularea plângerii penale, instituție juridică având identitate și finalitate distincte. Activitatea jurisdicțională desfășurată de judecător nu poate, prin ea însăși să constituie infracțiune, pentru a putea fi considerată temei al angajării răspunderii penale, iar activitatea intimaților – căreia petentul în mod subiectiv și nefondat i-a conferit relevanță penală - nu se circumscrie niciunei sfere de ilicit.

Așa fiind, se constată că în mod just s-a dispus față de intimați soluția de neîncepere a urmăririi penale, faptele pretins comise de aceștia neexistând în materialitatea lor; totodată, prima instanță, în baza propriei evaluări corecte, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. a materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului a pronunțat o soluție legală, temeinică și riguros motivată. Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Se constată, astfel, că prima instanță a respectat, la soluționarea cauzei, dispozițiile art. 278 1 alin. (4) și (7) C. proc. pen., petentul fiind legal citat și având posibilitatea reală și efectivă de a dovedi temeinicia susținerilor sale, instanța formându-și convingerea pe baza ansamblului materialului cauzei.

Totodată, nu poate fi primit motivul de recurs privind greșita menținere, deși nulă absolut, a rezoluției atacate, rezoluția nr. 31/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică fiind semnată de procuror (filele 36-39 dosar parchet), aprecierile recurentului petent necircumscriindu-se dispozițiilor art. 197 C. proc. pen. Critica petentului și solicitarea sa de identificare a unor înscrisuri pretins sustrase nu se susțin, deoarece, după cum s-a arătat anterior o atare acțiune de sustragere a dosarului nr. 476/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nu a avut loc. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.R. împotriva sentinței nr. 1411 din 15 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4933/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.