ÎCCJ, Decizia nr. 375/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1411 din 15 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul I.R. împotriva rezoluției nr. 31/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea

înregistrată la 3 iunie 2010, petentul I.R., în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., a înțeles să atace rezoluția nr. 31/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, menținută prin rezoluția nr.

3195/1521/II/2/2010 din 26 aprilie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, apreciind că acestea sunt nelegale și netemeinice.

În

motivarea plângerii, în esență, petentul a expus nemulțumirile sale legate de o

cercetare abuzivă, în urma unor nelegalități săvârșite de prim procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și un lucrător de poliție,

împotriva cărora a făcut plângere, obiect al dosarului nr. 669/P/2008.

De

asemenea, petentul a mai învederat că dosarele au fost soluționate de organele

judiciare și fiind nemulțumit de soluțiile dispuse a promovat căile de atac, însă

judecătorii au sustras dosarul de urmărire penală nr. 476/P/2008 și au pronunțat

soluții nelegale, prin care s-au mușamalizat unele din faptele reclamate de

petent.

Prin

rezoluția nr. 31/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în

temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători M.F.,

C.I., B.I.D., A.D., S.G. și A.M. sub aspectul comiterii infracțiunilor

prevăzute de art. 242 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

În

motivarea soluției, procurorul de caz a arătat că dosarul nr. 476/P/2008 al

parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nu a fost sustras, așa cum

susține petentul, ci a fost anexat la dosarul nr. 433/334/2009 al Tribunalului

Suceava, în baza căruia s-a pronunțat sentința penală nr. 79 din 29 aprilie

2009.

S-a

mai susținut că pretinsele fapte penale ale magistraților reclamați nu

subzistă, iar nemulțumirile petentului pot fi valorificate cu ocazia

exercitării căilor legale de atac.

Nemulțumit

de soluție, conform art. 278 C. proc. pen., petentul s-a adresat procurorului

șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin rezoluția nr. 3195/1521/II/2/2010

din 26 aprilie 2010, a respins plângerea ca neîntemeiată, pentru aceleași

considerente.

Împotriva

acestor rezoluții, petentul în condițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

s-a adresat instanței competente, respectiv Înalta Curte de Casație și

Justiție, reiterând susținerile și nemulțumirile legate de activitatea

magistraților reclamați și a faptului că a dispărut dosarul nr. 476/P/2008.

Procedând

la soluționarea acestei plângeri, pe baza actelor și lucrărilor aflate la

dosarul cauzei, potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., prima

instanță a constatat că plângerea este nefondată.

Astfel,

s-a reținut că magistrații reclamați au soluționat în diferite faze procesuale

sau proceduri speciale litigiul dintre P.G. și petentul I.R., privind ocuparea unei

suprafețe de teren prin desființarea semnelor de hotar, situație care a generat

cercetări penale în dosarul nr. 476/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Vatra Dornei și plângeri penale soluționate prin rezoluții de neîncepere a

urmăririi penale sub aspectul faptelor și persoanelor reclamate, sau prin

respingerea plângerilor.

În

acest context s-a apreciat că susținerile reprezintă critici și nemulțumiri

privind modul de rezolvare a cauzelor în care a figurat ca parte, iar

persoanele reclamate nu au făcut decât să-și exercite atribuțiile în condițiile

legii, conformându-se probelor și lucrărilor cauzelor în care au fost legal

investiți.

S-a

mai arătat că aceste nemulțumiri puteau fi valorificate cu ocazia exercitării

căilor legale de atac, aspectele învederate de petent neputându-se circumscrie

elementului material al infracțiunilor pretinse și în consecință, nu pot

constitui temei juridic pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților

reclamați.

Cât

privește pretinsa sustragere a dosarului nr. 476/P/2008 așa cum a reținut și

procurorul de caz, prima instanță a constatat că din nota de relații a

judecătorului M.F. rezultă că acesta a fost anexat la dosarul nr. 433/334/2009

al Tribunalului Suceava și a stat la baza pronunțării sentinței penale nr. 79

din 29 aprilie 2009.

S-a

concluzionat că răspunderea penală devine incidentă doar când se constată

comiterea unor fapte penale, ce nu este cazul în cauză, magistrații dispunând

soluții conform probelor și lucrărilor de la dosar și propriilor convingeri

obiective și nepărtinitoare; faptele reclamate nu se înscriu în sfera

ilicitului penal și există un caz de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit. a) C. proc. pen., așa cum corect a

reținut și procurorul de caz, soluția fiind menținută ca legală și temeinică,

de către prima instanță.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o,

astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 2 dosar recurs),

a concluziilor scrise (filele 6-7 dosar recurs) și motivelor de recurs (filele

27-32 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie, încălcarea și îngrădirea

drepturilor procesuale, ascunderea falsurilor, abuzurilor și faptelor de

corupție comise și sustragerea probelor (petentul fiind abuziv deposedat de

proprietatea sa), greșita menținere a rezoluției atacate, lovită de nulitate

absolută (nefiind semnată și ștampilată) deși existau dovezi în sensul celor

reclamate de către petent. S-a solicitat admiterea recursului, identificarea

actelor premergătoare în baza cărora a fost întocmit în mod fictiv

procesul-verbal de supraveghere a activității de urmărire penală în dosarul nr.

476/P/2008, rejudecarea cauzei și tragerea la răspundere a persoanelor

vinovate.

Analizând

cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că

recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții

pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și

a unei condiții negative, privind inexistența cazurilor de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu

distincțiile prevăzute de norma precitată.

În

cauza dedusă judecății petentul, nemulțumit de modul de soluționare al anumitor

cauze în care a avut calitatea de parte, a conferit relevanță penală

activității legal desfășurată de către judecători în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale

și administrative în cadrul instanțelor.

Se

constată că procurorul pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art.

224 C. proc. pen. a concluzionat just și motivat că faptele reclamate de petent

nu există în materialitatea lor, deoarece dosarul pretins sustras (nr.

476/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei) fusese înaintat

Tribunalului Suceava și anexat altui dosar, iar judecătorii care au pronunțat

soluții ce au nemulțumit pe petent și-au exercitat legal prerogativele funcției.

Se constată sub acest ultim aspect că reformarea hotărârilor judecătorești nu

poate fi realizată pe calea formulării plângerii penale împotriva

judecătorilor, criticile părții putând fi exprimate prin declararea căilor de

atac prevăzute de lege, singurele apte a conduce, eventual, la rezultatul

urmărit de petent, sistemul căilor de atac fiind expres reglementat de legea

procesuală și neputând fi înlocuit sau completat prin formularea plângerii

penale, instituție juridică având identitate și finalitate distincte.

Activitatea

jurisdicțională desfășurată de judecător nu poate, prin ea însăși să constituie

infracțiune, pentru a putea fi considerată temei al angajării răspunderii

penale, iar activitatea intimaților – căreia petentul în mod subiectiv și

nefondat i-a conferit relevanță penală - nu se circumscrie niciunei sfere de

ilicit.

Așa

fiind, se constată că în mod just s-a dispus față de intimați soluția de

neîncepere a urmăririi penale, faptele pretins comise de aceștia neexistând în

materialitatea lor; totodată, prima instanță, în baza propriei evaluări

corecte, potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. a materialului

dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului a pronunțat o soluție

legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile

invocate în recurs sunt nefondate.

Se

constată, astfel, că prima instanță a respectat, la soluționarea cauzei, dispozițiile

art. 278

1

alin. (4) și (7) C. proc. pen., petentul fiind legal citat

și având posibilitatea reală și efectivă de a dovedi temeinicia susținerilor

sale, instanța formându-și convingerea pe baza ansamblului materialului cauzei.

Totodată,

nu poate fi primit motivul de recurs privind greșita menținere, deși nulă

absolut, a rezoluției atacate, rezoluția nr. 31/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică fiind semnată de procuror (filele 36-39 dosar parchet),

aprecierile recurentului petent necircumscriindu-se dispozițiilor art. 197 C.

proc. pen.

Critica

petentului și solicitarea sa de identificare a unor înscrisuri pretins sustrase

nu se susțin, deoarece, după cum s-a arătat anterior o atare acțiune de

sustragere a dosarului nr. 476/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Vatra Dornei nu a avut loc.

Pentru considerentele ce preced,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul I.R. împotriva sentinței nr. 1411 din

15 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4933/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.