Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.02.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 987/2010

HOTĂRÂRE
17.02.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 987/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civila nr. 1480 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondata contestația formulată de C.I. împotriva Deciziei nr. 1//1158 din 22 februarie 2006 emisă de C.N.C.F. C.F.R. SA, cu sediul in București, reținându-se că în mod corect a reținut entitatea deținătoare a bunului că imobilul a intrat în patrimonial Statului și nu în administrarea intimatei, anterior anului 1945, fiind legală si temeinică Dispoziția nr. 1/1158 din 22 februarie 2006. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul C.I. iar prin Decizia civila nr. 360 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a admis apelul reclamantului și s-a desființat hotărârea primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București.

Instanța de apel a reținut că soluția primei instanțe vizează respingerea ca nefondată a contestației, însă considerentele si argumentele ce au determinat aceasta soluție se referă la excepția inadmisibilității cererii în condițiile in care se retine ca imobilul nu intră in domeniul de aplicabilitate al Legii nr. 10/2001. Cum, instanța nu a intrat in cercetarea fondului cauzei s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA la 7 august 2009 deși comunicarea hotărârii instanței de apel a fost efectuata la 20 iulie 2009.Față de această situație, in ședința publică de azi instanța din oficiu a ridicat excepția tardivității recursului pârâtei.

Cu privire la excepția tardivității recursului, Înalta Curte reține următoarele. Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Termenul de recurs este un termen procedural legal, imperativ, peremtoriu și absolut. Fiind un termen legal si peremptoriu, nerespectarea lui atrage sancțiunea tardivității recursului. Astfel, hotărârea instanței de apel i-a fost comunicată recurentei la 20 iulie 2009 (fila 267 dosarul instanței de apel) în condițiile art. 86 si art. 100 C. proc. civ. Ca atare termenul de recurs de 15 zile socotit de la data comunicării hotărârii instanței de apel, s-a împlinit la 5 august 2009, însă recursul a fost declarat la 7 august 2009 - fila 8. Față de aceasta situație, ce rezultă fără posibilitate de echivoc din actele de la dosar, este incidentă excepția dirimantă si absolută a tardivității recursului, motiv pentru care urmează a se respinge ca tardiv recursul pârâtei.

D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. S.A cu sediul in București, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 360 A din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori si familie . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010 .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3636/2010
în litigiu în calitate de proprietar. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 352 din 26 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Ca urmare a
ÎCCJ 2013-02-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 930/2013
reparatorii în echivalent. Prin Decizia nr. 1469 din 10 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV - a civilă, au fost admise apelurile declarate de reclamanți și de pârâtul Statul Român împotriva sentinței menționate, a fost de
ÎCCJ 2010-07-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4211/2010
cerere de arătare a titularului dreptului, solicitând introducerea în cauză a S.R. prin M.F.P. În motivarea acestei cereri, s-au invocat prevederile art. 1, din H.G. nr. 533/2002, art. 23 alin. (3) din Anexa 1 a H.G. nr. 533/2002 și art. 12
ÎCCJ 2010-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3638/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 4A din 8 ianuarie 2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta M.T.M.N.E. în contradictoriu cu pârâții Consil
ÎCCJ 2010-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5478/2010
ului 2 București. Pe baza analizei probelor administrate în cauză, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 999 din 28 iunie 2007, prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, și pe fond,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă