ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5478/2010

Prin acțiunea înregistrată la data de 27 octombrie 2006, la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanții T.G.A., T.C.D. și T.M. au chemat în judecată pe pârâții N.A.E., B.M. și B.E., S.V. și S.M., S.G. și S.I., S.A., M.I., M.D.B.A., și B.A.N., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să lase în deplină proprietate și posesie apartamentele ocupate în imobilul din București, prin constatarea dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului. Pârâții au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece nu au fost respectate, la momentul introducerii acțiunii, cerințele principiului unanimității coindivizarilor. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, Tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, deoarece reclamanții au făcut dovada cu actele la dosar, că sunt unicii moștenitori ai autorilor lor, care au deținut în proprietate imobilul.

În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul a considerat că acțiunea este neîntemeiată, și a dispus respingerea acesteia. În esență, în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, care permit reclamanților să beneficieze de despăgubiri, față de împrejurarea că pârâții sunt dobânditori de bună credință ai imobilelor, situație stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentințele civile nr. 7766 bis/2003 și nr. 5383/2006 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București. Pe baza analizei probelor administrate în cauză, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 999 din 28 iunie 2007, prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, și pe fond, acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții, considerând-o netemeinică și nelegală, deoarece acțiunea în revendicare promovată nu este condiționată nici de buna credință a pârâților și nici de existența sau nu a unor titluri de proprietate, prin care aceștia să-și justifice drepturile asupra imobilului în litigiu. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 496 din 18 iunie 2008, prin care, preluând argumentația reclamanților, a admis cererea de apel, a desființat sentința, și a trimis cauza spre rejudecare pe fond la Tribunalul București. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții, care au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 297 C. proc. civ., deoarece prima instanță a analizat titlurile opuse de părți în litigiu, dând preferință titlului pârâților. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a pronunțat decizia nr. 5265 din 07 mai 2009, prin care a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași Curți, deoarece instanța de apel a dat eficiență titlurilor pârâților în baza bunei credințe de care au dat dovadă la momentul încheierii contractului, fără însă să cerceteze legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate în fond, în cadrul judecății cererii de apel, cu care fuseseră investiți, pronunțând o hotărâre nelegală, de trimitere spre rejudecarea cauzei.

În raport de punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a procedat la analiza motivelor de apel care au făcut trimitere la modul de interpretare a dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de care actele de proprietate al pârâților sunt anulabile, deoarece acest text de lege se impune a fi coroborat cu dispozițiile art. 1200 pct. 1 C. civ. În aceste condiții, interpretarea corectă a art. 46 alin. (2), înseamnă respectarea regulii, potrivit căreia, prezumția absolută de nulitate, vizează actele de înstrăinare, având ca obiect, imobile preluate de stat, fără titlu valabil, iar excepția de la această regulă, presupune că un act care nu este valid, automat este anulabil.

În raport de data cumpărării imobilelor, acestora li se opune o situație de fapt, referitoare la preluarea abuzivă de către stat a imobilelor, și nu o hotărâre judecătorească, care le este inopozabilă, în raport de faptul că aceasta s-a pronunțat între reclamanți și Statul Român prin organele sale administrative, și nu pârâți. De asemenea, cererea de apel a mai făcut trimiteri la modul în care au fost aplicate și dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 și cele referitoare la valabilitatea contractelor, astfel cum sunt reglementate în C. civ., și la buna credință ce trebuie să existe și să dirijeze comportamentul părților, în raport de intențiile contractuale pe care acestea le au.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 484 din 14 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, ca nefondat pentru cele ce urmează: Obiectul cererii de chemare în judecată l-a reprezentat o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., demarată în luna noiembrie 2006, după expirarea tuturor termenelor prevăzute de Legea nr. 10/2001, în care orice persoană îndreptățită, ar fi avut posibilitatea de a revendica și de a obține, fie în natură, fie prin echivalent, imobilul pentru care, ar fi făcut dovada existenței unui drept de proprietate. Reclamanții au încercat prin procedeul comparării titlurilor avute de aceștia, cu cele ale pârâților, obținute în temeiul Legii nr. 112/1995, să dobândească dreptul de proprietate al unui imobil pentru care s-au considerat a avea calitatea de persoane îndreptățite.

Necontestat, părțile au invocat titluri de proprietate, cărora instanța de fond, prin compararea titlurilor, a acordat preferabilitate titlurilor dobândite de pârâți, făcând aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001. Buna credință a pârâților a fost dovedită prin aceea că la data încheierii contractelor, aceștia nu au fost încunoștințați sau notificați de foștii proprietari, sau succesorii acestora, de intenția de a revendica imobilul. Demersurile făcute de către reclamanți, prin chemarea în judecată a unora din pârâți, pentru constatarea nulității contractelor acestora de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, au fost toate promovate, după apariția Legii nr. 10/2001, de dispozițiile cărora, apelanții-reclamanți nu au înțeles să se folosească.

Corect a reținut Tribunalul că reclamanții nu beneficiază de restituirea în natură a imobilelor, atâta timp cât acestea au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale pârâților, situație care se impune a fi menținută și care constituie un criteriu de preferință în favoarea pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții T.G.A., T.C.D. și T.M. împotriva deciziei civile nr. 484 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.