ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1959/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1959/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 35 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de

Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul nr. 3662/109/2007 s-a dispus

condamnarea inculpatului E.D. la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în condiții privative de libertate,

potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata

executării pedepsei s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din

pedeapsă perioada executată, începând cu data de 5 aprilie 2008 și până la data

pronunțării sentinței, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută

starea de arest a inculpatului.

S-a mai dispus condamnarea inculpatului E.D. la

7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de

art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 12

alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și

de art. 329 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., potrivit art. 334 C.

proc. pen.

În baza art. 61 C. pen. a fost revocată

liberarea condiționată pentru restul de 1394 zile neexecutat din pedeapsa de 10

ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 45/1998 a Tribunalului

București și a fost contopit acest rest cu pedeapsa aplicată, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 6 luni, în total 7 ani

și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., în condiții privative de libertate, potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a

interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din

pedeapsă perioada executată, începând cu data de 25 octombrie 2007 și până la

data pronunțării sentinței, iar în temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost

menținută starea de arest a inculpatului.

Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatului

M.B.N., fiul lui N. și F., la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru complicitate la

infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art.

12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, în condiții privative de libertate,

potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. i s-a

interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Totodată, fiecare dintre inculpați a fost

obligat la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care

câte 150 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu urmând a se

avansa din fondul M.J.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

fondului a reținut următoarea stare de fapt:

În primăvara anului 2007, partea vătămată D.R.L.

s-a angajat la o covrigărie din Mioveni împreună cu mătușa sa, M.G., între timp

împrietenindu-se cu martorul N.G., la care mai rămânea peste noapte.

Într-o seară, partea vătămată a fost

contactată telefonic de învinuitul N.E.A. care i-a propus să aibă un raport

sexual, aceasta fiind de acord, după care învinuitul a dus-o într-un apartament

în care locuia cu chirie martorul M.V.M.

Învinuitul N.E.A. i-a propus martorului să

rămână în acel apartament și partea vătămată, sens în care i-a înmânat suma de

150 lei cu titlu de chirie martorului M.C. – prieten cu proprietara

apartamentului, iar timp de două zile partea vătămată a avut raport sexual cu

doi bărbați (fratele învinuitului și vărul său) care i-au achitat sumele de 150

lei și, respectiv, 300 lei învinuitului N.E.A.

D.R. a declarat că învinuitul i-a propus să

solicite suma de 100 lei pentru o partidă de sex, din care suma de 50 lei

pentru învinuit și 50 lei pentru partea vătămată, propunere cu care a fost de

acord.

S-a mai reținut că după două zile a venit

proprietara apartamentului, care a găsit-o pe partea vătămată acolo, timp în

care după aceasta din urmă a venit M.N.B., care i-a solicitat suma de 150 lei

sub pretextul că i-ar fi împrumutat acesteia suma pentru a-și întrerupe cursul

sarcinii.

Întrucât M.B. zis B.C. amenința că va anunța

poliția, proprietara apartamentului, de teama unui scandal, a invitat-o pe

partea vătămată să părăsească apartamentul.

Partea vătămată a susținut că, atunci când a

coborât din apartament, a fost luată de B. C. și dusă la periferia orașului

Mioveni, unde a fost determinată să întrețină raport sexual cu trei bărbați

aduși de acesta care, ulterior, a chemat un prieten căruia a vrut s-o vândă,

însă vânzarea nu a mai avut loc.

S-a reținut, de asemenea, că în aceeași zi,

revenind în oraș, B. C. se prefăcea că o lovește și o strânge de gât pe partea

vătămată, moment în care a intervenit inculpatul E.D., zis P. care s-a prefăcut

a fi salvatorul și protectorul părții vătămate, căreia i-a spus că o va găzdui

și îi va da să mănânce. În realitate, acesta a dus-o pe partea vătămată în

Pitești, în apartamentul fratelui său E.D. zis C., unde se mai afla o tânără

numită C., care i-a oferit haine de schimb și alimente.

Inculpatul E.D. a obligat-o să întrețină

relații sexuale cu C., după care a obligat-o să întrețină raport sexual cu

taximetristul său, pe care l-a recunoscut în planșa foto ca fiind M.C.I., dar

și cu un alt băiat numit R.

S-a reținut, totodată, că inculpatul E.D. i-a

spus părții vătămate că trebuie să-i facă pașaport ca să o ducă în Elveția, ca

femeie de serviciu, în acest sens mergând împreună la Primăria din Pitești de unde i-a obținut certificatul de naștere.

Pentru cartea de identitate, partea vătămată a

fost transportată de inculpatul P. la Mioveni, unde ea susținea că o are la un

prieten la care a locuit cu chirie – M., însă aceasta mințise în speranța că va

scăpa. Cu această ocazie, partea vătămată s-a dus la verișoara sa, M.L., căreia

i-a povestit cele întâmplate. Aceasta a invitat-o la un restaurant să servească

ceva, iar în momentul când a ieșit din restaurant au apărut două mașini,

într-una fiind P., iar în cealaltă doi băieți și C., respectiv inculpatul E.D. și

C. B., respectiv M.B.N. Astfel, partea vătămată a fost luată de lângă verișoara

ei și dusă în apartamentul din Pitești, aceasta declarând că inculpatul E.D. a

amenințat-o cu un pistol pentru a nu mai fugi.

Pentru a se verifica efectul produs asupra ei,

era trimisă după țigări, însă era supravegheată.

S-a reținut, de asemenea, în sentința

menționată că ulterior a revenit în țară și inculpatul E.D., chemat de fratele

său, care a lovit-o și a determinat-o să întrețină raporturi sexuale cu un

băiat numit D., care tocmai se întorsese din Elveția, dar și cu taximetristul

care îi deservea pe frații E., lovind-o totodată cu o nuia și amenințând-o cu

un pistol.

Inculpatul E.D. a dus-o pe partea vătămată

împreună cu o femeie numită M.M. (la care i s-a stabilit domiciliul) la S.E.I.P.,

de unde a obținut o carte de identitate, după care a întocmit formalitățile

necesare obținerii pașaportului. În această perioadă și-a amanetat aurul și cu

banii obținuți a cumpărat două bilete pentru Elveția pe numele lui și al părții

vătămate.

Întrucât pașaportul nu a fost obținut la data

promisă (întârzierea fiind determinată de intervenția organelor de poliție

judiciară din cadrul B.C.C.O. Pitești), inculpatul a mers la agenția de voiaj

de unde și-a recuperat jumătate din valoarea biletelor pentru Elveția.

În seara zilei de 23 octombrie 2007, în timp

ce C. juca rummy cu prietenii lui, partea vătămată a fost trimisă să cumpere

țigări, prilej cu care a fugit în Mioveni, la verișoara sa, căreia i-a povestit

ceea ce i s-a întâmplat, iar în dimineața de 24 octombrie 2007, s-a prezentat

la organele de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Pitești.

Audiați fiind în fața primei instanțe,

inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, pentru care au fost trimiși în

judecată, apărările acestora fiind însă contrazise de ceea ce au declarat

martorii audiați atât în faza urmăririi penale, cât și în faza de judecată.

La stabilirea pedepselor au fost avute în

vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se gradul sporit de

pericol social al faptelor, precum și atitudinea nesinceră a inculpaților pe

parcursul procesului penal.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat

apel inculpații E.D., E.D. și M.B.N., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Inculpatul M.N.B. a criticat sentința pe motiv

că prima instanță a reținut greșit situația de fapt în cauză, susținându-se că

fapta pentru care a fost condamnat nu a fost săvârșită de acesta și, în

consecință, s-ar impune achitarea în baza dispozițiilor art. 10 lit. c) C.

proc. pen.

În subsidiar, apelantul M.N.B. a criticat

hotărârea primei instanțe pentru greșita individualizare judiciară a pedepsei,

solicitând să se rețină circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei și

schimbarea modalității de executare.

Prin Decizia penală nr. 8/ A din 26 ianuarie

2010, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei trei inculpați împotriva

sentinței penale sus-menționate.

A fost menținută arestarea preventivă a

inculpaților E.D. și E.D. și s-a dedus detenția preventivă a acestora începând

cu 29 ianuarie 2009 până la pronunțarea deciziei.

S-a reținut că încadrarea juridică a faptelor

realizată de către prima instanță este corectă, ca de altfel și

individualizarea judiciară a pedepselor realizate pentru fiecare inculpat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs inculpatul M.B.N., invocând cazurile de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 9 și 18 C. proc. pen. și oral în fața instanței, pe cel

prevăzut de art. 385

9

pct. 10 din același cod.

Concluziile apărătorului recurentului

inculpat, ale reprezentantului Parchetului, precum și ultimul cuvânt al

recurentului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat de inculpat prin

prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acesta nu este

fondat pentru considerentele care urmează.

Cu privire la solicitarea de casare cu

trimitere a cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești ce are la bază

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., în

sensul neluării în considerare a unei cereri esențiale pentru rezolvarea

cauzei, Curtea constată că o asemenea critică nu poate fi primită întrucât

administrarea probei testimoniale a fost luată în considerare de instanță, care

a renunțat la audierea martorilor propuși, în condițiile în care lista acestora

a fost depusă după trei termene de judecată, timp în care instanța și-a format

convingerea pe baza probelor existente, motivând, de altfel, renunțarea la

martori în sensul că proba nu este utilă, concludentă și pertinentă pentru

soluționarea cauzei.

Referitor la solicitarea de achitare a

recurentului inculpat, Curtea reține că vinovăția acestuia este dovedită de

ansamblul probator administrat în cauză, stabilindu-se în mod corect situația

de fapt anterior redată, care a fost încadrată corespunzător și în drept.

Astfel, în cauză s-a stabilit în mod corect că

fapta inculpatului M.B.N. de a o răpi și a o transmite pe partea vătămată D.R.L.

inculpatului E.D. în scopul ca acesta, împreună cu fratele său, E.D., să o

exploateze sexual în Elveția întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de complicitate la trafic de persoane prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat de apărare, se reține că,

potrivit dispozițiilor art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea

pedepsei se ține cont de dispozițiile părții generale C. pen., de limitele

speciale ale pedepselor, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de

persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Înalta Curte apreciază că prima instanță, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale anterior

menționate, a stabilit pedeapsa într-un cuantum corespunzător circumstanțelor

reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale recurentului

inculpat.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită de

inculpat prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă

prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni, cât și împrejurările în care

au fost comise și modul de acționare.

Înalta Curte constată că, în mod just, în

cauză prima instanță nu a reținut circumstanțele atenuante în favoarea

inculpatului, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 74 C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare a

pedepsei, Înalta Curte apreciază că reeducarea inculpatului nu se poate realiza

decât prin privarea acestuia de libertate, având în vedere gravitatea

infracțiunii comise, natura acesteia și împrejurările în care a fost săvârșită,

împrejurări care demonstrează că simpla aplicare a sancțiunii fără executarea

efectivă, nu poate corespunde dublului scop educativ și coercitiv al pedepsei,

astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

Totodată, se constată că în cauză nu s-a

aplicat un tratament discriminatoriu în raport cu ceilalți coinculpați, față de

împrejurarea că acestora li s-au aplicat pedepse de câte 7 ani închisoare, în

vreme ce cuantumul pedepsei stabilit în sarcina inculpatului M.B.N. este de 5

ani închisoare.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.B.N.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 200 lei, urmând ca onorariul pentru apărarea din oficiu

a intimatei părți vătămate D.R.L., în sumă de 200 lei, să fie plătit din fondul

M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.B.N. împotriva Deciziei penale nr. 8/ A din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a

intimatei părți vătămate D.R.L. în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 mai

2010.