ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 22

iulie 2009, petiționarul B.O. a formulat plângere împotriva rezoluției din 15

aprilie 2009 dată în dosarul nr. 464/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică.

Prin

rezoluția din 15 aprilie 2009 dată în dosarul nr. 464/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistratul L.V., procuror șef secție urmărire penală

în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248

1

și

art. 264 C. pen., reținându-se, în esență, următoarele:

Prin

plângerea formulată la data de 25 martie 2009, petiționarul a susținut că

procurorul L.V. a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale față de magistratul

C.G., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, pe baza unor

verificări incomplete, cu scopul de a o favoriza pe aceasta.

Din

actele premergătoare efectuate în cauză, s-a reținut că magistratul procuror

și-a îndeplinit legal atribuțiile de serviciu, simpla împrejurare că soluția

dispusă îl nemulțumește pe petiționar neavând relevanță sub aspect penal. Pe de

altă parte, criticile de nelegalitate sau de netemeinicie asupra soluțiilor

dispuse de procurori pot fi evaluate exclusiv prin prisma normelor procesual

penale care reglementează modalitatea de exercitare a controlului asupra

actelor procurorului, prevăzute de art. 275-278

1

C. proc. pen. În

cauză, soluția dispusă de magistratul L.V. a fost supusă controlului

procurorului șef, fiind menținută ca atare.

În

aceste condiții, neexistând indicii privind încălcarea atribuțiilor de serviciu

sau a prevederilor legale de către magistratul procuror L.V., cu ocazia

soluționării dosarului nr. 23/p/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați, de natură să aducă atingere unui drept sau interes al persoanei

vătămate, s-a reținut că nu există cele două infracțiuni reclamate în sarcina

procurorului.

Rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluția nr.           5281/2569/II/2/2009

din 1 iunie 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire penală și

criminalistică.

Plângerea

petiționarului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nu este

fondată.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că soluția procurorului

este temeinică și legală.

Într-adevăr,

așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul

procuror și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu

dispozițiile legale, pe baza verificărilor efectuate, fără a cauza vreo

vătămare intereselor legale ale petiționarului cu prilejul instrumentării și

soluționării plângerii penale formulate de petiționar, soluția dispusă fiind

dată cu respectarea legilor în vigoare.

Criticile

petiționarului referitoare la modul de soluționare de către intimatul procuror

a plângerii formulate nu pot fi primite, întrucât activitatea desfășurată de procuror

urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată

de legiuitor, prin textul art. 248

1

C. pen. Legalitatea și

temeinicia unei soluții dispuse de procuror poate fi supusă cenzurii, prin

exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, în

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., iar, ulterior,

prin exercitarea plângerii și recursului la instanța competentă.

Drept

urmare, nu se poate reține că magistratul procuror și-ar fi exercitat în mod abuziv

atribuțiile de serviciu, pentru a favoriza pe magistratul procuror C.G.

Pe de

altă parte, emiterea în cauzele penale a unor soluții de neurmărire penală sau

de netrimitere în judecată, chiar greșite, nu poate antrena răspunderea penală

procurorilor, decât în măsura în care există probe că au fost interesați sau de

rea-credință.

În

raport de considerentele expuse, se constată că rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul B.O., cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă

R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.O. împotriva rezoluției din 15

aprilie 2009 dată în dosarul nr. 464/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică,

rezoluție pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata sumei

de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat .

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi

5 noiembrie 2009.