ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 19

august 2009, petiționarul O.N.D. a formulat plângere împotriva rezoluției din

17 iunie 2009 dată în dosarul nr. 14/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare.

Prin

rezoluția din rezoluției din 17 iunie 2009 dată în dosarul nr. 14/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor

Militare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de amiral dr. G.M., contraamiral

dr. B.V., general lt. dr. F.T., col. O.M., lt.col. B.S., lt.col. C.S., comandor

J.T.

,

pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215, art. 246, art. 248, art. 248

1

,

art. 289 și art. 291 C. pen. și față de col. A.S., pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 și art. 263 C. pen., reținându-se, în esență,

următoarele:

Prin

plângerea formulată la data de 5 ianuarie 2009, petiționarul, sublocotenent la

UM 01411 Bârlad, absolvent al cursului de formare ofițeri, filiera indirectă, a

susținut că nu a putut opta la trecerea din corpul subofițerilor în cel al

ofițerilor, când s-a decis să urmeze cursul de formare a ofițerilor în

activitate, însă, ulterior, la 20 august 2007, la UM Sibiu, a aflat că un al

plutonier era candidat pentru un loc la arma justiție militară. În aceste

condiții, s-a prezentat la raport la președintele comisiei pentru a se înscrie

la concurs, dar a fost refuzat. A mai susținut că au fost săvârșite infracțiuni

la nivelul central al Ministerului Apărării Naționale, întrucât la absolvirea

«Cursului de formare ofițeri, filiera indirectă » la 21 decembrie 2007 a

fost avansat la gradul de sublocotenent și nu la cel de locotenent și rechemat

în activitate. Încălcările legale au constat în faptul că nu trebuia trecut în rezervă

ca subofițer și apoi rechemat în activitate ca ofițer cu gradul de

sublocotenent, ci în gradul de locotenent, ceea ce a fost posibil numai

printr-o interpretare

sui generis

a dispozițiilor Legii nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare și a ordinelor specifice în vigoare. A mai

arătat că parte din ofițerii de la eșaloanele superioare se fac vinovați că nu

i-au dat un răspuns juridic și cu lux de amănunte, la solicitările sale

repetate.

Din

actele premergătoare efectuate în cauză, s-au reținut, în esență, următoarele:

Cu

privire la opțiunea de a participa la concursul pentru ocuparea unui loc la

arma justiție militară, nu a rezultat nici un indiciu care să releve că s-ar fi

materializat această dorință personală în vreun raport scris, care să fi fost

respins printr-un ordin rezolutiv al celor abilitați, după parcurgerea etapelor

reglementate de normele în vigoare, astfel că simpla afirmație nu este

susținută în nici un mod.

Cu

privire la cel de-al doilea aspect invocat de petiționar, s-a reținut că la

data de 19 decembrie 2007, Statul Major General, Direcția Personal și

Mobilizare a solicitat, prin fax, comandantului UM Sibiu, luarea de măsuri ca

absolvenții “Cursului de formare a ofițerilor în activitate, filiera

indirectă », proveniți din rândul maiștrilor militari și subofițerilor în

activitate să întocmească, până la data de 20 decembrie 2007, orele 9,00 și să

transmită prin fax la UM 2515/B București, rapoartele personale de trecere în

rezervă [art. 85 lit. E) din Legea nr. 80/1995], începând cu data de 21

decembrie 2007, în vederea trecerii în corpul ofițerilor în activitate, cu

aceeași dată.

Drept

urmare, prin Ordinul nr. MP 240 din 20 decembrie 2007 al Ministerului Apărării,

petiționarul a fost trecut în rezervă, ca urmare și a raportului personal,

împreună cu ceilalți cursanți aflați în situație similară, iar prin ordinul MP

1349 din 20 decembrie 2007 a fost chemat în activitate cu gradul de

sublocotenent în arma infanterie.

La

gradul de sublocotenent au fost avansați odată cu petiționarul încă 120 de

cursanți, sar petiționarul este nemulțumit de acest grad, precizând că a fost

indus în eroare, întrucât credea că va obține gradul de locotenent. Acest lucru

este infirmat de angajamentul A 324/6 din 19 septembrie 2007 care precizează

obligația Ministerului Apărării Naționale de a-i acorda primul grad de ofițer

în rezervă.

S-a mai

reținut că toate activitățile desfășurate s-au efectuat în baza Legii nr. 80/1995

și a celorlalte acte normative în materie, pe cale ierarhică și prin asumarea

răspunderii la cel mai înalt nivel din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

În H.G.

nr. 582 din 21 iunie 2001 pentru aprobarea Ghidului carierei militare,

subofițerii pot trece în corpul ofițerilor în funcție de nevoile Ministerului

Apărării și cu îndeplinirea mai multor condiții cumulative. Acest aspect

reprezintă o opțiune proprie de management intern a ministerului, iar nu o

obligație, cum interpretează petiționarul.

Pe de

altă parte, petiționarul și-a însușit și asumat obligații în cunoștință de

cauză, semnând rapoartele menționate, fără a se exercita asupra sa presiuni.

În

concluzie, s-a reținut că faptele reclamate nu există, deoarece pretinșii

făptuitori și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, în

conformitate cu dispozițiile legale.

Rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluția nr.

295/VIII-1/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului militar șef al Secției Parchetelor

Militare.

Plângerea

petiționarului, motivată în scris la filele 1-5 din dosar, la care a anexat un

set de înscrisuri, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nu

este fondată.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că soluția procurorului

este temeinică și legală.

Într-adevăr,

așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, pretinșii

făptuitori și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu

dispozițiile legale.

Susținerea

petiționarului, că rezoluțiile nu soluționează nimic din cele arătate în

plângerea sa penală este neîntemiată și reflectă necunoașterea de către acesta

a rațiunii actelor premergătoare și a limitelor în care legea permite

efectuarea unor verificări în cadrul acestei faze exterioare procesului penal.

Din

analiza susținerilor formulate de petent în plângerea penală, rezultă că

faptele descrise și imputate de acesta nu sunt de natură penală. Că așa este,

rezultă și din împrejurarea că petiționarul are acțiune pe rolul instanței de

contencios, la Curtea de Apel Iași, instanță competentă conform legii să

soluționeze astfel de litigii.

În ce

privește critica petiționarului, referitoare la lipsa probelor și actelor de

cercetare penală efectuate de către procuror, se constată că nu poate fi

primită.

Urmare

sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca,

în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., să efectueze

investigații și verificări pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri

pentru începerea urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.

În

cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea

penală în cauză, dispozițiile procesual penale nu permit strângerea de probe,

ci doar efectuarea unor verificări pentru a se constata dacă sunt sau nu

temeiuri pentru începerea urmăririi penale.

Așa

fiind, critica referitoare la neadministrarea probelor nu este întemeiată,

întrucât în cadrul acestei proceduri, în care nu s-a creat un cadru procesual

legal, nu se administrează probe.

În ce

privește cererea petiționarului, primită după terminarea ședinței de judecată

din data de 5 noiembrie 2009, la ora 13,37, prin care a solicitat acordarea

unui alt termen de judecată, motivat de faptul că nu a avut posibilitatea să ia

cunoștință de conținutul dosarului, se constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, în cauză s-au acordat două termene de judecată, la primul dintre

acestea consemnându-se prezența petiționarului, care, de altfel, a depus două

seturi de concluzii scrise la dosar.

În

raport de considerentele expuse, se constată că rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul O.N.D., cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă

RĂ Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul O.N.D. împotriva

rezoluției din 17 iunie 2009 dată în dosarul nr. 14/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare,

rezoluție pe care o menține.

Obligă

petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat .

Cu

recurs.

Pronunțată

în ședință publică, azi 5 noiembrie 2009.