ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 19 august 2009, petiționarul O.N.D. a formulat plângere împotriva rezoluției din 17 iunie 2009 dată în dosarul nr. 14/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare. Prin rezoluția din rezoluției din 17 iunie 2009 dată în dosarul nr. 14/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de amiral dr. G.M., contraamiral dr. B.V., general lt. dr. F.T., col. O.M., lt.col. B.S., lt.col. C.S., comandor J.T.

, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, art. 246, art. 248, art. 248 1 , art. 289 și art. 291 C. pen. și față de col. A.S., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 263 C. pen., reținându-se, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată la data de 5 ianuarie 2009, petiționarul, sublocotenent la UM 01411 Bârlad, absolvent al cursului de formare ofițeri, filiera indirectă, a susținut că nu a putut opta la trecerea din corpul subofițerilor în cel al ofițerilor, când s-a decis să urmeze cursul de formare a ofițerilor în activitate, însă, ulterior, la 20 august 2007, la UM Sibiu, a aflat că un al plutonier era candidat pentru un loc la arma justiție militară.

În aceste condiții, s-a prezentat la raport la președintele comisiei pentru a se înscrie la concurs, dar a fost refuzat. A mai susținut că au fost săvârșite infracțiuni la nivelul central al Ministerului Apărării Naționale, întrucât la absolvirea «Cursului de formare ofițeri, filiera indirectă » la 21 decembrie 2007 a fost avansat la gradul de sublocotenent și nu la cel de locotenent și rechemat în activitate. Încălcările legale au constat în faptul că nu trebuia trecut în rezervă ca subofițer și apoi rechemat în activitate ca ofițer cu gradul de sublocotenent, ci în gradul de locotenent, ceea ce a fost posibil numai printr-o interpretare sui generis a dispozițiilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și a ordinelor specifice în vigoare.

A mai arătat că parte din ofițerii de la eșaloanele superioare se fac vinovați că nu i-au dat un răspuns juridic și cu lux de amănunte, la solicitările sale repetate. Din actele premergătoare efectuate în cauză, s-au reținut, în esență, următoarele: Cu privire la opțiunea de a participa la concursul pentru ocuparea unui loc la arma justiție militară, nu a rezultat nici un indiciu care să releve că s-ar fi materializat această dorință personală în vreun raport scris, care să fi fost respins printr-un ordin rezolutiv al celor abilitați, după parcurgerea etapelor reglementate de normele în vigoare, astfel că simpla afirmație nu este susținută în nici un mod.

Cu privire la cel de-al doilea aspect invocat de petiționar, s-a reținut că la data de 19 decembrie 2007, Statul Major General, Direcția Personal și Mobilizare a solicitat, prin fax, comandantului UM Sibiu, luarea de măsuri ca absolvenții “Cursului de formare a ofițerilor în activitate, filiera indirectă », proveniți din rândul maiștrilor militari și subofițerilor în activitate să întocmească, până la data de 20 decembrie 2007, orele 9,00 și să transmită prin fax la UM 2515/B București, rapoartele personale de trecere în rezervă [art. 85 lit. E) din Legea nr. 80/1995], începând cu data de 21 decembrie 2007, în vederea trecerii în corpul ofițerilor în activitate, cu aceeași dată.

Drept urmare, prin Ordinul nr. MP 240 din 20 decembrie 2007 al Ministerului Apărării, petiționarul a fost trecut în rezervă, ca urmare și a raportului personal, împreună cu ceilalți cursanți aflați în situație similară, iar prin ordinul MP 1349 din 20 decembrie 2007 a fost chemat în activitate cu gradul de sublocotenent în arma infanterie. La gradul de sublocotenent au fost avansați odată cu petiționarul încă 120 de cursanți, sar petiționarul este nemulțumit de acest grad, precizând că a fost indus în eroare, întrucât credea că va obține gradul de locotenent. Acest lucru este infirmat de angajamentul A 324/6 din 19 septembrie 2007 care precizează obligația Ministerului Apărării Naționale de a-i acorda primul grad de ofițer în rezervă.

S-a mai reținut că toate activitățile desfășurate s-au efectuat în baza Legii nr. 80/1995 și a celorlalte acte normative în materie, pe cale ierarhică și prin asumarea răspunderii la cel mai înalt nivel din cadrul Ministerului Apărării Naționale. În H.G. nr. 582 din 21 iunie 2001 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, subofițerii pot trece în corpul ofițerilor în funcție de nevoile Ministerului Apărării și cu îndeplinirea mai multor condiții cumulative. Acest aspect reprezintă o opțiune proprie de management intern a ministerului, iar nu o obligație, cum interpretează petiționarul. Pe de altă parte, petiționarul și-a însușit și asumat obligații în cunoștință de cauză, semnând rapoartele menționate, fără a se exercita asupra sa presiuni.

În concluzie, s-a reținut că faptele reclamate nu există, deoarece pretinșii făptuitori și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, în conformitate cu dispozițiile legale. Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluția nr. 295/VIII-1/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului militar șef al Secției Parchetelor Militare. Plângerea petiționarului, motivată în scris la filele 1-5 din dosar, la care a anexat un set de înscrisuri, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nu este fondată. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că soluția procurorului este temeinică și legală. Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, pretinșii făptuitori și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale.

Susținerea petiționarului, că rezoluțiile nu soluționează nimic din cele arătate în plângerea sa penală este neîntemiată și reflectă necunoașterea de către acesta a rațiunii actelor premergătoare și a limitelor în care legea permite efectuarea unor verificări în cadrul acestei faze exterioare procesului penal. Din analiza susținerilor formulate de petent în plângerea penală, rezultă că faptele descrise și imputate de acesta nu sunt de natură penală. Că așa este, rezultă și din împrejurarea că petiționarul are acțiune pe rolul instanței de contencios, la Curtea de Apel Iași, instanță competentă conform legii să soluționeze astfel de litigii. În ce privește critica petiționarului, referitoare la lipsa probelor și actelor de cercetare penală efectuate de către procuror, se constată că nu poate fi primită.

Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., să efectueze investigații și verificări pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare. În cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispozițiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale. Așa fiind, critica referitoare la neadministrarea probelor nu este întemeiată, întrucât în cadrul acestei proceduri, în care nu s-a creat un cadru procesual legal, nu se administrează probe.

În ce privește cererea petiționarului, primită după terminarea ședinței de judecată din data de 5 noiembrie 2009, la ora 13,37, prin care a solicitat acordarea unui alt termen de judecată, motivat de faptul că nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de conținutul dosarului, se constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în cauză s-au acordat două termene de judecată, la primul dintre acestea consemnându-se prezența petiționarului, care, de altfel, a depus două seturi de concluzii scrise la dosar. În raport de considerentele expuse, se constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul O.N.D., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă RĂ Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul O.N.D. împotriva rezoluției din 17 iunie 2009 dată în dosarul nr. 14/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat . Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2009.