ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2871/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 28 mai 2008, reclamanta L.L., prin reprezentant legal L.V., a chemat în judecată pe pârâta SC N.M. SRL Rădăuți solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale. În susținerea pretențiilor reclamanta a arătat că prin articolul publicat în paginile acestui ziar în numărul nr. 109 din 4 – 10 mai i s-a creat un prejudiciu, încălcându-se dreptul la protecția imaginii unui minor și s-au publicat știri neadevărate și neverificate fără a se cere acordul tatălui său pentru publicarea pozei sale, în condițiile în care este minoră.

Reclamanta a mai arătat că prin articolul publicat într-un ziar local, care apare într-un oraș mic a dus la distrugerea vieții sale și a liniștii familiei sale menționând în continuare considerentele sale cu privire la dispozițiile anumitor persoane, dispoziții de care este învinuit pe nedrept tatăl său. Prin sentința civilă nr. 3039 din 27 iunie 2008, Judecătoria Rădăuți a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că obiectul prezentei cereri are o valoare de 1.000.000 euro, respectiv 37 miliarde lei. Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 154 din 2 februarie 2009, a admis excepția prematurității și a respins acțiunea ca prematur introdusă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi convocat pârâta la conciliere directă fiind încălcate dispozițiile art. 720 C. proc. civ. S-a avut în vedere că, chiar dacă reclamanta are calitatea de comerciant litigiul este unul comercial în virtutea dispozițiilor art. 56 C. com. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 52 din 13 aprilie 2009, a respins apelul ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că, în speță fapta ilicită are legătură cu actele și operațiunile legate de activitatea pe care pârâta o exercită ca profesiune, ca întreprindere comercială, publicarea și difuzarea articolului de presă neavând caracter civil.

De asemenea, s-a mai reținut de către instanța de control judiciar, că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., instanța în mod temeinic și legal văzând și dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., a respins acțiunea ca prematură. Cu petiția înregistrată, la data de 7 mai 2009, L.L. a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că în mod eronat s-a făcut încadrarea acestei cauze ca un litigiu comercial întrucât daunele morale solicitate nu au legătură cu aspectele comerciale, litigiul având caracter civil care nu impune procedura prealabilă în condițiile art. 720 C. proc.

civ. Recursul este fondat. Din economia reglementărilor cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., rezultă că procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este sau nu evaluabil în bani, ratione materiae sunt de competența jurisdicției comerciale. Logic, înțelesul și conținutul sintagmei „procese și cereri în materie comercială” se determină prin prisma izvoarelor dreptului comercial, cu precădere a Codului comercial care, prin alcătuire și finalitate constituie reglementarea de bază a materiei comerciale. Or, art. 4 C. com., socotește comerciale în afara actelor juridice sau operațiunilor prevăzute de art. 3, denumite fapte de comerț obiective și, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant” dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul rezultă din însuși actul săvârșit de comerciant.

În primul caz (art. 3) comercialitatea fiind obiectivă este independentă de calitatea persoanei pe care le săvârșește. În al doilea (art. 4) caracterul comercial al unor acte juridice sau operațiuni este conferit subiectiv de calitatea persoanei care le săvârșește. Textul instituie astfel o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului indiferent de izvorul lor. Prin excepție, între altele, prezumția cade dacă obligația comerciantului este de natură civilă adică prin structură și funcție nu are nimic comun cu activitatea de comerț respectiv este fără legătură cu exercițiul profesiunii comerciantului și utilitatea comerțului său. În accepțiunea practicii judiciare, obiectul cauzei dedus judecății este eminamente civil fapt reținut și de sentința nr. 3039 din 27 iunie 2008 a Judecătoriei Rădăuți.

Prin soluțiile date ulterior de instanțe respectiv tribunal și Curtea de Apel Suceava încalcă autoritatea de lucru judecat. Litigiul fiind de natură civilă nu se aplică dispozițiile art. 720 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta L.L.L. Casează decizia nr. 52 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, și sentința nr. 154 din 2 februarie 2009 a Tribunalului Suceava și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.